ANHIDRIDA s. f. 1. substanta anorganica (oxid) care, in combinatie cu apa, da un acid. 2. substanta organica rezultand prin eliminarea unei molecule de apa din doua grupari carboxil. ♦ ~ carbonica = bioxid de carbon; ~ acetica = lichid incolor cu miros intepator, folosit la fabricarea colorantilor, a medicamentelor etc. (< fr. anhydride)

ANHIDRIDA, anhidride, s. f. 1. substanta anorganica care, reactionand cu apa, formeaza un acid. 2. Substanta organica rezultata de obicei prin eliminarea unei molecule de apa dintre doua grupari carboxil. ♦ Anhidrida carbonica = bioxid de carbon, Anhidrida acetica = lichid incolor cu miros intepator, intrebuintat la fabricarea colorantilor, medicamentelor, acetatului de celuloza, etc. – Din fr. anhydride

AUTOTROF, -A, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil sa transforme substantele anorganice in elemente organice necesare hranei. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

CHEMOSINTEZA (‹ germ.) s. f. (BOT.) Proces de sinteza a substantelor organice din substante anorganice, realizat de bacteriile autotrofe (lipsite de clorofila) cu ajutorul energiei chimice rezultate din oxidarea substantelor minerale.

TANANT, tananti, s. m. substanta chimica, anorganica sau organica, naturala sau sintetica, care are proprietatea de a tabaci pieile crude; p. ext. materie prima naturala care contine o astfel de substanta. ◊ (Adjectival) Material tanant. – Din fr. tannant.

CHEMOAUTOTROF, -A adj. (despre microorganisme) care obtine energia necesara proceselor vitale prin oxidarea unor substante chimice anorganice. (dupa engl. chemoautotrophic)

HALOMETRU, halometre, s. n. (Ind.) Areometru folosit la stabilirea concentratiei de saruri anorganice solubile a substantelor zaharate. – Din fr. halometre.

CORP s.n. I. 1. Portiune de materie bine determinata. ♦ (Chim.) substanta organica sau anorganica. 2. Obiect, lucru. ◊ Corp delict = obiect care a servit la savarsirea unei infractiuni. 3. (Poligr.) Unitate cu care se masoara marimea literelor tipografice. II. 1 Totalitatea persoanelor care, prin functie sau profesiune, formeaza o unitate deosebita, legal constituita. ◊ Corp de balet = artistii care danseaza in grupuri intr-un balet. 2. (Mil.) Mare unitate cuprinzand mai multe divizii. [Pl. -puri, (chim., s.m.) corpi. / < lat. corpus, cf. fr. corps, it. corpo].

HALOMETRU s.n. Areometru pentru determinarea concentratiei in saruri anorganice solubile a substantelor zaharate. [< fr. halometre].

HALOMETRU s. n. 1. areometru pentru determinarea concentratiei in saruri anorganice solubile a substantelor zaharate. 2. aparat folosit in halometrie. (< fr. halometre)

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

HETEROTROF, -A, heterotrofi, -e, adj., s. m. si f. (Organism) care se hraneste numai cu substante organice, neavand capacitatea de a sintetiza substantele organice din cele anorganice. – Din fr. heterotrophe, germ. heterotroph.

anorganic adj. mineral, neorganic. (substanta ~.)

PLASTIDE s.f.pl. Organite care se gasesc in protoplasma celulelor vegetale si care au un rol foarte insemnat in viata plantelor, ele formand substante organice din cele anorganice. [Sg. plastida. / < fr. plastides].

PLASTIDA s. f. organit din citoplasma cu rol insemnat in procesele biochimice si de sinteza, formand substante organice din cele anorganice. (< germ. Plastide, engl. plastide)

ANORGANIC, -A, anorganici, -ce, adj. (Despre corpuri) in compozitia carora intra numai substante din regnul mineral. ◊ Chimie anorganica = chimie a corpurilor minerale; chimie neorganica. – Din fr. anorganique

DECALCIFIANT, decalcifianti, s. m. 1. substanta alcatuita din acizi organici, acizi anorganici, saruri, zaharuri etc. folosita pentru eliminarea sarurilor de calciu din pieile aflate in procesul de tabacire. 2. substanta folosita pentru micsorarea duritatii apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. decalcifiant.

CHIMIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul compozitiei, structurii si al proprietatilor substantelor, precum si al transformarilor lor. ~ anorganica. ~ organica. [Art. chimia; G.-D. chimiei; Sil. chi-mi-e] /<fr. chimie, lat. chimia

SMALT ~uri n. 1) substanta opaca, de diverse culori, formata din diferiti oxizi anorganici, care se aplica pe suprafata unor obiecte metalice sau ceramice pentru a le face impermeabile, pentru a le proteja sau pentru a le infrumuseta; email. 2) substanta lucioasa, de culoare alba, care acopera suprafata vizibila a dintilor. /<ngr. smalto, germ. Schmalz

DEMINERALIZARE, demineralizari, s. f. Eliminare a componentilor minerali dintr-o substanta de natura organica. ♦ Saracire a organismului, mai ales a articulatiilor, de sarurile anorganice proprii. – V. demineraliza.

BIOSFERA (‹ fr. {i}) s. f. Invelis discontinuu al Pamantului format din totalitatea organismelor vii, impreuna cu toate elementele necesare vietii. Limitele sale cuprind marginea superioara a atmosferei, litosfera si intreaga hidrosfera. Masa totala a b. este de c. 10¹⁵ t. Este unicul suprasistem al Pamintului in care se produce substanta organica, prin procese specifice de transformare a energiei solare, apei si materiei anorganice.

ALBUMINA, albumine, s. f. substanta organica din grupul proteinelor, solubila in apa, coagulabila prin incalzire si precipitabila la actiunea acizilor anorganici, care intra in compozitia albusului de ou, a sangelui si a altor lichide organice. – Din fr. albumine.

SMALT, smalturi, s. n. 1. Masa sticloasa formata din diversi oxizi anorganici, cu care se acopera suprafata obiectelor de ceramica sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le infrumuseta; email. ♦ Material sticlos sau obiect facut dintr-un astfel de material. 2. substanta alba si lucioasa care acopera suprafata vizibila a dintilor. [Var.: (inv.) smalt s. n.] – Din ngr. smalto(n), germ. Schmalz.

PLASTIC², -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)