SUBTITLU, subtitluri, s. n. 1. Al doilea titlu al unei lucrari, de obicei scris cu caractere mai mici si pus sub titlul principal, pe care il completeaza. 2. Text imprimat pe o pelicula cinematografica, la baza imaginii, care cuprinde traducerea dialogurilor din filmele sonore. – Sub¹- + titlu (dupa fr. sous-titre).

APOLODOR (APOLLODOROS) din Atena (sec. 2 d. Hr.), mitograf grec. Autor al unor opere variate, ramase fragmentar. I se atribuie o compilatie counoscuta sub titlul „Biblioteca”, continind importante informatii despre mitologia greaca.

TEOCTIST, numele mai multor prelati romani. 1. T. I, mitropolit al Moldovei (1453-1478). 2. T. II, mitropolit al Moldovei (1508-1528). 3. T. III (pe numele sau laic Teodor Arapasu) (1915-2007, n. sat Tocileni, jud. Botosani), patriarh al Romaniei. Membru de onoare al Acad. (1999). Episcop al Aradului (1962-1970), arhiepiscop al Craiovei si mitropolit al Olteniei (1973-1977), arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Sucevei (1977-1986) si din 1986 arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Ungrovlahiei si patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. S-a preocupat atat de probleme administrative si economice, cat si de restaurarea monumentelor de arta bisericeasca. Reprezentant al ecumenismului romanesc, a primit vizitele unor reprezentanti de seama ai bisericilor ortodoxe surori, cat si a papei Ioan Paul al II-lea (1999). Autor a numeroase studii, articole si cuvantari stranse in 5 volume, sub titlul „Pe treptele slujirii crestine”.

BALZAC, Honore de (1799-1850), romancier francez. Scriitor de prodigioasa fecunditate (c. o suta de nuvele si romane, reunite sub titlul „Comedia umana”). A configurat un vast si viguros tablou critic al societatii franceze sub Restauratie, sesizind cu o rara intuitie raporturile social-economice (declinul aristocratiei, ascensiunea burgheziei, obsesia banului). Pictor de moravuri si de caractere, unul dintre cei mai mari creatori de tipuri vii, bine individualizate; a excelat in descifrarea legaturilor existente intre fizionomia spirituala a eroilor si mediul in care traiesc acestia. In opera lui B., fantezia romantica se imbina cu forta observatiei realiste, cu exactitatea stiintifica a descrierilor si a analizei psihologice. A avut o covirsitoare influenta asupra evolutiei romanului. Op. pr.: „Gobseck”, „Pielea de sagri”, „Eugenie Grandet”, „Mos Goriot”, „Cezar Birotteau”, „Taranii”, „Iluzii pierdute”, „Verisoara Bette”, „Varul Pons”.

TEREZA DIN LISIEUX (Tereza Pruncului Iisus) (pe numele adevarat Marie-Francoise-Therese Martin) (1873-1897), calugarita carmelita franceza. Eseuri epistolare publicate sub titlul de „Istoria unui suflet”. Canonizata.

COSTIN, familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Miron. C (1633-1691), cronicar de orientare umanista, mare logofat al Moldovei, partizan al aliantei cu Polonia, ucis, impreuna cu fratele sau, hatmanul Velicico, din porunca domnitorului Constantin Cantemir. Povestitor si portretist talentat, a continuat, sub titlul „Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron voda incoace”, letopisetul lui Grigore Ureche, relatind evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595-1661. A mai scris poemul filozofic „Viata lumii”, lucrarea „De neamul moldovenilor”, afirmind originea romana a poporului roman, precum si doua cronici in limba polona: „Cronica tarilor Moldovei si Munteniei” si „Istoria in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca”. 2. Nicolae C. (c. 1660-1712), cronicar oficial al lui Nicolae Mavrocordat, compilator de cronici romanesti si straine. Fiul lui C. (1). A prelucrat in romaneste romanul episcopului spaniol Antonio D. Guevara „Ceasornicul domnilor”.

HALIMA, carte populara alcatuita din fragmente ale colectiei de povestiri si basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie si una de nopti”, imbogatita si cu alte povestiri si fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie si una de zile” de Petis de la Croix. Realizata pentru prima data in lb. neogreaca (Aravicon Mithologhicon), la mijlocul sec. 18, aceasta selectie primeste numele de H. (inlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Seherezada) si va fi tradusa, localizata si raspandita in numeroase manuscrise roman esti din a doua jumatate a sec. 18 si inceputul sec. 19. Prima versiune integrala in limba romana, datata 1783 si atribuita monahului Rafail de la manastirea Hurez, a fost tiparita de I. Gherasim Gorjanu, in patru vol., intre 1835 si 1838 („Halima sau povestiri mitologhicesti arabesti”).

REVISTA DE ISTORIE, publicatie a sectiei de istorie si arheologie a Academiei Romane. Apare lunar la Bucuresti (din 1974). In 1948-1974 a aparut sub titlul de „Studii” (in 1948-1954 trimestrial, in 1955-1973 de sase ori pe an). Din 1990 apare cu titlul „Revista istorica”, editata de Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Romane.

ETICHETA ~e f. 1) Bucata de hartie, de carton sau de alt material, care se lipeste pe articole (sticla, borcane, pachete etc.) pentru a le indica continutul, destinatia, pretul, precum si alte informatii necesare. 2) fig. depr. Calitate, titlu sub care se prezinta sau figureaza cineva. 3) Ceremonial obisnuit in relatiile diplomatice sau cu ocazia unor acte solemne; protocol. 4) Totalitate a normelor de conduita in societate. [G.-D. etichetei] /<fr. etiquette

subTITLU ~ri n. 1) Titlu secundar plasat dupa titlul principal al unei carti, al unui articol, pe care il completeaza. 2) Text rezumat al dialogurilor unui film cinematografic, imprimat la baza imaginii de pe pelicula. [Sil. -ti-tlu] /sub- + titlu

subTITLU s.n. 1. Al doilea titlu (de obicei mai lung), care completeaza titlul principal sub care sta scris. 2. (Cinem.) Textul imprimat pe pelicula in partea inferioara, cuprinzand traducerea dialogurilor din versiunea originala. [< sub- + titlu, dupa fr. sous-titre].

ALBINUSA, titlu sub care a circulat, in redactie slava, carte populara Floarea darurilor.

ROMANUL, ziar aparut la Bucuresti (1857-1905), cu unele mici intreruperi, dictate in special de cenzura, sub conducerea lui C.A. Rosetti si, din 1885, a fiului sau Vintila C.A. Rosetti. Intre 1864 si 1865, fiind suprimat, a aparut sub titlurile „Libertatea” si „Constiinta nationala”. A avut suplimentele „Romanul de duminica” si „Romanul literar”. Colaboratori: C.D. Aricescu, I. Ghica, Gh. Sion, Al. Macedonski, P. Dulfu, Radu Rosetti, P. Musoiu, I.A. Bassarabescu, G. Cosbuc, Elena Voronca s.a.

subTITLU s. n. 1. al doilea titlu care completeaza titlul principal sub care sta scris. 2. (cinem.) textul imprimat pe pelicula, in partea inferioara, cuprinzand traducerea comentariului sau a dialogurilor din versiunea originala. (dupa fr. sous-titre)

ETICHETA, etichete, s. f. 1. Bucata de hartie, de carton etc. care se aplica sau se leaga de pachete, sticle etc. si pe care se indica continutul, pretul, posesorul, destinatia etc. 2. Fig. titlu, nume, calificativ sub care se prezinta sau figureaza cineva sau ceva, ascunzand natura adevarata. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curtile monarhilor, in relatiile dintre diplomati etc.; p. ext. reguli conventionale de comportare (politicoasa), intrebuintate in relatiile dintre membrii unei clase, ai unei societati etc. – Din fr. etiquette.

DISCORAMA s. f. titlu de rubrica sub care sunt anuntate noi inregistrari pe discuri (muzica, teatru etc.). (< fr. discorama)

ANTETITLU s. n. text inaintea titlului unei carti, denumirea institutiei sub egida careia apare, numarul seriei, numele colectiei etc. (dupa fr. avant-titre)

subDIRECTOR, -OARE, subdirectori, -oare, s. m. si f. Persoana care indeplineste functia de ajutor al unui director; director adjunct; titlu, grad purtat de aceasta persoana. – sub¹- + director (dupa fr. sous-directeur).

ANTETITLU ~ri n. Text inaintea titlului unei carti, indicand denumirea institutiei sub auspiciile careia a aparut cartea. /ante- + titlu

subINTITULA, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri si un titlu secundar (in afara de cel principal). – sub¹- + intitula.

ASPIRANT, -A, aspiranti, -te, s. m. si f. Persoana care aspira la ceva, care doreste sa obtina ceva. ♦ Spec. (In trecut) Elev al unei scoli de ofiteri de marina. ♦ Spec. (in trecut) Diplomat al unei facultati care se pregatea, sub conducerea unui profesor, pentru a obtine titlul de candidat in stiinte. – Din fr., rus. aspirant.

PIVNICER, pivniceri, s. m. 1. Persoana care are sub supravegherea sa o pivnita de vinuri; chelar. 2. titlu dat boierului care avea in grija viile si pivnitele domnesti; persoana care purta acest titlu. – Pivnita + suf. -ar.

ANTETITLU, antetitluri, s. n. Text care apare inaintea titlului propriu-zis al unei lucrari, cuprinzand numele institutiei sub ale carei auspicii apare cartea, numarul seriei, numele colectiei etc. – Ante- + titlu.

SHOGUN [ʃogun] (cuv. japonez) s. m. Titlu purtat de conducatorii militari japonezi intre 1192 si 1867, care sub autoritatea nominala a imparatului au detinut efectiv puterea. Initial, abrevierea lui sei-i-tai shōgun, in sec. 8, desemna un „generalisim care lupta cu succes impotriva barbarilor <ainu>” din N Japoniei. titlul in acceptiunea lui deplina i-a fost acordat in 1192 lui Yoritomo Minamoto-no. Au existat patru dinastii shogunale: Minamoto (1192-1219), Fujiwara (1226-1252), Ashikaga (1338-1573) si Tokugawa (1603-1867). Persoana avand acest titlu.

SBURATORUL, revista literara, aparuta in doua serii (19 apr. 1919 – 22 dec. 1922 si mart. 1926 – mai/iunie 1927), la Bucuresti, sub conducerea lui E. Lovinescu. Apare (17 sept. 1921 – 22 dec. 1922) cu titlul „Sburatorul literar”. A promovat literatura modernista, impunand scriitori si critici de valoare: Ion Barbu, L. Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, T. Vianu s.a. In jurul ei s-a constituit cenaclul cu acelasi nume, a carei activitate (cu referiri si la revista) e consemnata de E. Lovinescu in „Agende literare” (1923-1943).

subINTITULA vb. I. tr. (Rar) A da un titlu secundar unei scrieri (care sa apara langa cel principal). [< sub- + intitula, dupa fr. sous-titrer].

BEI (‹ tc.) s. m. 1. titlu nobiliar in tarile din Orientul Apropiat si Mijlociu. A circulat si sub formele de beg si bek. 2. (In ev. med. in Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcesti sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (In sec. 19-20, in Turcia) titlu acordat unor ofiteri superiori si unor inalti functionari. 4. (Intre 1705 si 1957, in Tunisia) titlu purtat de conducatorul ereditar.

SAN MARTIN, Jose de (1778-1850), general si om politic argentinian. Unul dintre conducatorii luptei pentru independenta coloniilor spaniole din America (1810-1826). A avut un rol important in eliberarea de sub dominatia spaniola a Argentinei si a republicilor Chile (1817-1818) si Peru (1821-1822). A primit titlul de „protector” al Perului. In urma unor neintelegeri cu S. Bolivar, a emigrat in Franta (1822).

PITAR, pitari, s. m. (In evul mediu in tarile romanesti) titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu paine a curtii domnesti (si a ostirii) si cu supravegherea brutarilor domnesti; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan insarcinat cu supravegherea brutariei domnesti si care avea sub ordinile lui mai multi pitari. – Pita + suf. -ar.

DETINE vb. tr. 1. a avea in stapanire sau in pastrare un bun material; a poseda. 2. a fi in posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o functie, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a tine sub stare de arest. (dupa fr. detenir)

ACTIONAR, -A (‹ fr.) s. m. si f. Posesor de actiuni (II). Intr-o societate financiara, comerciala, productiva, a. este un asociat si in aceasta calitate are dreptul: sa participe la beneficiile societatii sub forma incasarii dividendelor, sa participe la adunarea generala a societatii, sa primeasca rambursarea valorii nominale a actiunilor prin remize simple (titlu la purtator) sau prin transfer asupra registrului societatii (titlu nominativ).

BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativa constituita in 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului si o mica parte din V Olteniei, cu centrul in cetatea Severinului; conducatorul purta titlul de ban². Feud al domnilor Tarii Romanesti, incepind din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a cazut, in sec. 16, sub dominatie turceasca.

INTEGRALISM s.n. 1. Curent de avangarda in literatura dintre cele doua razboaie mondiale care proclama eliberarea de sub autoritatea oricaror dogme estetice, logice, etice sau sociale. 2. Aspiratie catre actualizarea completa a propriei ideologii in viata social-politica. [Cf. it. integralismo si „Integral” – titlul unei reviste din Bucuresti].

REVISTA DE FILOZOFIE, revista trimestriala aparuta la Bucuresti (1923 si 1943), sub directia lui C. Radulescu-Motru, cu seria noua a publicatiei „Studii filozofice” (1907-1919). In perioada 1954-1963 a aparut revista „Cercetari filozofice”, care din 1963 si-a schimbat titlul in „Revista de filozofie”. Editata de Institutul de Filozofie si Psihologie „C. Radulescu-Motru” al Academiei Romane.

TEZA, teze, s. f. 1. Afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata si demonstrata intr-o opera, intr-o cuvantare etc. ◊ Loc. adv. (Inv.) In teza generala = in general. ♦ (Fil.) Idee, propozitie care formeaza primul termen al unei antonimii (in filozofiile rationaliste de tip kantian) sau al unei contradictii de tip dialectic (in filozofiile hegeliana si marxista). 2. Lucrare scrisa, facuta de elevi in clasa sub supravegherea profesorului, la sfarsitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teza de licenta (sau doctorat) = lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de licentiat (sau de doctor in stiinte). – Din fr. these, lat. thesis.

titlu² ~ri n. 1) Nume acordat de autor operei sale sau unei parti a acesteia, care indica tema tratata. ◊ Cu ~ de ... cu caracter de ... 2) la pl. Traducere a dialogului imprimata sub imaginea unui film vorbit intr-o limba straina. 3) Calificare obtinuta (intr-un domeniu de activitate). ~ de campion. ~ stiintific. 4) Nume calificativ. ~ de prieten. 5) Denumire onorifica (desemnand o demnitate, un rang sau o functie inalta). ~ de conte. 6) Act juridic al unui drept. ~ de mostenire. /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. titlos, fr. titre

NOMENCLATURA, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor intrebuintati intr-o anumita specialitate sau intr-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizati metodic. 2. Lista, catalog etc. continand titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate intr-un anumit fel). 3. Spec. Schema de organizare a unei institutii continand enumerarea posturilor sau a institutiilor care se afla in subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura.

ORIGENE (c. 185 – c. 253), filozof, teolog crestin si scriitor grec nascut in Egipt, la Alexandria. Celebru datorita vastei sale culturi filozofice, a fost comparat cu Socrate. Conducator al Scolii catihetice din Alexandria. A realizat prima editie critica a „Vechiului Testament”, continand sase versiuni (de unde titlul lucrarii Hexapia) insotite de comentarii. O. a reformulat invatatura crestina in sens platonizant si gnosticizant, folosind in special metoda alegorica; a aparat doctrina preexistentei sufletelor si a propovaduit apocastaza, mantuirea tuturor lucrurilor, inclusiv a diavolului; pentru astfel de idei, a fost nevoit sa renunte la activitatea didactica si sa se stabileasca in Cezarea, unde, in timpul prigonirii crestinilor (250) sub Decius, a fost prins si torturat. Controversele starnite in secolele urmatoare de doctrinele sale au dus la condamnarea lor ca eretice la Conciliul de la Constantinopol (553); aceasta a dus la disparitia unei mari parti a numeroase scrieri, din care s-au pastrat doar fragmente traduse in latina in sec. 4. Op. pr.: „De principiis”, „Contra Celsus”.

PARNASIANISM (< fr.; {s} gr. Parnassos) s. n. Curent literar aparut in Franta la mijlocul sec. 19, numit astfel dupa titlul publicatiei „Parnasul contemporan” (3 vol., 1866, 1871, 1876), care reprezinta manifestul scolii parnasiene. Avand ca promotori pe Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, urmati de Sully-Prudhomme, J.-M. de Heredia, Mallarmee, Verlaine, C. Mendes si, apoi, de Bourget, Saint-Beuve, A. France, Villiers de l'Isle-Adam s.a., p. a reprezentat o reactie fata de excesele lirismului romantic. Situand creatia poetica sub semnul „impasibilitatii lucide” si al analogiei cu artele plastice, p. cultiva constructia savanta si impersonala, descriptiva sau evocativa, virtuozitatea formei, imagismul rafinat si armonia plastica. Contestat in Franta de simbolisti (a caror poezie sta sub semnul analogiei cu muzica), in literatura romana p. a coexistat cu simbolismul (A. Macedonski, I.C. Savescu, N. Davidescu, I. Pillat si Cincinat Pavelescu).

A SCAPA scap 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri) A lasa involuntar sa cada din mana. ◊ ~ din mana (pe cineva sau ceva) a) a pierde de sub control; b) a rata o ocazie sigura. ~ haturile din mana, a pierde initiativa intr-o actiune. 2) A lasa din neatentie sa iasa de sub control. ~ mieii din tarc. 3) A lasa sa se duca fara a fi folosit; a nu reusi sa prinda. ~ terenul. ~ momentul. ◊ ~ ceva din vedere a uita, a neglija ceva. A nu ~ pe cineva (sau ceva) din ochi a tine sub continua observatie. A-i ~ cuiva ceva din vedere a nu observa. 4) (persoane, obiecte, lucruri) A scoate dintr-o situatie complicata; a salva; a izbavi. ~ de la moarte. 2. tranz. 1) A reusi sa se elibereze (de ceva jenant); a se debarasa; a se descotorosi; a se dezbara. ◊ ~ cu fuga a se salva fugind. ~ cu viata (sau cu zile) a-si salva viata dintr-o mare primejdie; a supravietui. ~ ca prin minune a scapa intr-un mod de necrezut. 2) A iesi din campul vizual sau din memorie. titlul cartii imi scapa. /<lat. excappare