PSIHOLOGIE (‹ fr. {i}; {s} psiho- + gr. logos „studiu”) s. f. 1. Studiul stiintific al proceselor psihice ale oamenilor si al altor animale in interactiunea lor cu mediul. Psihologii studiaza procesele perceptiei, gandirii, invatarii, cognitiei, emotiilor si motivatiilor, personalitatea, comportamentul anormal, interactiunile dintre indivizi si interactiunile cu mediul. Domeniul p. este aliat cu discipline precum antropologia si sociologia (in preocuparile vizand influentele sociale si de mediu asupra comportamentului), fizica (in tratarea vederii, auzului si pipaitului), biologia (in studiul bazelor fiziologice ale comportamentului). Cuvantul p. a fost creat in sec. 14, dar a devenit uzual doar din sec. 18. Pana in sec. 19, p. desemna studiul a tot ceea ce privea sufletul si constituia o parte a filozofiei. Ca stiinta pozitiva, care investigheaza empiric activitatea si comportamentul psihicului (p. experimentala), p. s-a constituit in sec. 19, o data cu infiintarea primelor laboratoare de psihologie (E.H. Weber, G.Th. Fechner, H.L. Helmholtz, W. Wundt s.a.). P. ca stiinta s-a dezvoltat din mai multe surse, originile ei putand fi urmarite pana in Grecia antica, Platon si Aristotel ridicand unele din chestiunile studiate si de psihologii din zilele noastre: sunt capacitatile si personalitatea innascute sau dobandite din experienta? Cum ajung oamenii sa cunoasca lumea? Asemenea chestiuni au fost dezbatute multe secole, dar radacinile teoriilor psihologice moderne se gasesc in operele filozofilor din sec. 17, indeosebi la Descartes, care a evidentiat rolul crucial al ideilor innascute in organizarea experientei individuale, la Hobbes si Locke, care au accentuat rolul experientei ca sursa a cunoasterii umane. Radacinile p. ca studiu empiric pot fi considerate teoriile asociationiste alui Hume si Mill. In urma criticii kantiene a ideii generale de p. empirica, ganditorii germani au cautat o fundamentare clara si solida a cercetarii psihologice, impunand o noua abordare experimentala. In sec. 20 au luat nastere numeroase scoli psihologice, propunand teorii rivale despre psihic intemeiate pe date experimentale: gestaltismul, freudismul, behaviorismul etc. Ceea ce a contribuit insa cel mai mult la dezvoltarea p. ca stiinta a fost fiziologia. Revolutia cognitiva a largit substantial registrul fenomenelor de investigat, iar progresul impetuos al computerului, care a preluat multe functii rezervate membrilor speciei umane, a lasat deschisa chestiunea daca intr-o zi le va prelua pe toate sau daca i se va permite acest lucru. ◊ Psihologia copilului = studiul comportamentului copiilor incluzand caracteristici fizice, cognitive, motrice, lingvistice, perceptuale, sociale si emotionale, de la nastere pana la adolescenta. P.c. ofera metode de tratare a problemelor sociale, emotionale si de invatare si si perfectioneaza terapia in scoli si spitale. ◊ P. industriala = studiul comportamentului, al gandirii si sentimentelor oamenilor in legatura cu munca lor; este o aplicatie metodologica a p., focalizata asupra locului de munca si avand ca subiecte satisfactia oferita de slujba, problema liderului, productivitatea. ◊ Psihologia maselor = studiul comportamentului oamenilor in grupuri mari (multimi si societati), legand acest comportament de baza sa biologica si de cadrul cultural. ◊ P. cognitiva = studiul proceselor mintii, precum rezolvarea de probleme, memoria si limbajul; psihologii cognitivisti cerceteaza mintea din perspectiva prelucrarii informatiei si folosesc concepte din stiinta computerelor. 2. Totalitatea fenomenelor psihice care caracterizeaza un individ sau o colectivitate; mentalitate. ◊ P. sociala = totalitatea fenomenelor psihologice colective, de grup, care se manifesta intr-o comunitate sociala data: stari de spirit, traditii, obisnuinte, aspiratii, valori, statute, roluri, cooperare, competitie, conflicte, comunicare etc. 3. Totalitatea proceselor psihice care conditioneaza o activitate. 4. P. fiziologica = psihofiziologie. 5. P. abisala v. abisal. 6. P. animala = zoopsihologie.