STRATIFICARE s.f. Faptul de a (se) stratifica; stratificatie. 1. Asezarea rocilor sedimentare in strate suprapuse; formatie de roci sedimentare cu mai multe strate suprapuse. 2. Punerea semintelor sau a butasilor in straturi succesive alternate cu nisip in scopul pastrarii lor si al favorizarii germinatiei sau inradacinarii. 3. Impartire a populatiei unei societati in diverse categorii dupa pozitia acestora in structura sociala. [< stratifica].

STRATIFICARE s. f. 1. faptul de a (se) stratifica; stratificatie. ◊ asezare a rocilor sedimentare in straturi suprapuse. 2. punere a semintelor sau butasilor in straturi succesive alternate cu nisip, in scopul pastrarii lor si al favorizarii germinatiei sau inradacinarii. 3. impartire a populatiei unei societati in diverse categorii, dupa pozitia acestora in structura sociala. (< stratifica)

MICROSTRUCTURA, microstructuri, s. f. Structura a materialelor, observata cu ajutorul microscopului sau prin alte procedee. ◊ (In sintagma) Microstructura sociala = totalitatea relatiilor personale si interpersonale si a retelelor de integrare care definesc existenta sociala a unui individ. – Din fr. microstructure.

MACROSTRUCTURA, macrostructuri, s. f. Structura unui metal sau a unui aliaj, asa cum apare la examinarea cu ochiul liber sau cu o lupa. ◊ (In sintagma) Macrostructura sociala = totalitatea relatiilor si institutiilor dintr-o societate. – Din fr. macrostructure.

CONSTITUTIE² ~i f. 1) Lege fundamentala a unui stat care determina forma de guvernamant, structura social-economica si politica, modul de organizare si de functionare a organelor de stat, drepturile esentiale si obligatiile cetatenilor. 2) Brosura care cuprinde aceasta lege. [Art. constitutia; G.-D. constitutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

POLITICA s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

REFORMA s. f. 1. transformare, reorganizare in domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structura. 2. miscare social-politica si religioasa indreptata impotriva feudalismului si a papalitatii, aparuta in Europa apuseana in sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidenta a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. reforme, germ. Reform)

SCIENTICA s. f. Disciplina care studiaza stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – Dupa lat. scientia.

MUTATIE ~i f. 1) Schimbare, transformare, modificare radicala. 2) biol. Aparitie brusca intr-un organism a unui material genetic nou. 3) Modificare fundamentala de structura (in domeniul social, economic, politic etc.). 4) Schimbare de domiciliu a unei persoane. 5) Modificare a vocii la baieti in perioada pubertatii /<fr. mutation, lat. mutatio

SCIENTICA s.f. Disciplina recent aparuta, al carei obiect de studiu il constituie stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, imbunatatirea continua a cercetarii stiintifice etc.; stiinta despre stiinta; scientologie. [Pron. sci-en-. / et. incerta].

SCIENTICA s. f. stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, optimizarea cercetarii stiintifice; stiinta despre stiinta; scientologie. (cf. lat. scientia, stiinta)

MICROstructura s. f. structura a unui obiect, organism, material etc., examinata la microscop. ♦ ~ sociala = totalitatea relatiilor (inter)personale si a retelelor de integrare care definesc existenta sociala a unui individ. ◊ structura a solului alcatuita predominant din microagregate. (< fr. microstructure)

SOCIOBIOLOGIE s. f. studiu sistematic al bazelor biologice a tuturor compartimentelor sociale, analiza societatilor animale, structura populatiei acestora etc. (< fr. sociobiologie)

SUBVENTIE, subventii, s. f. Ajutor banesc nerambursabil acordat (de stat, de o organizatie etc.) unei persoane, unei institutii, unei ramuri economice sau intreprinderi etc. in scopul atenuarii efectelor sociale ale modificarilor economice de structura. [Var.: subventiune s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio.

MACROsocial, -A adj. Referitor la marile colectivitati umane. ◊ Nivel macrosocial = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati, al unor grupuri mari. [Pron. -ci-al. / cf. fr. macrosocial].

MACROsocial, -A adj. referitor la marile colectivitati umane. ♦ nivel ~ = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati. (< fr. macrosocial)

MACROstructura s. f. 1. structura a unui corp (metal, aliaj etc.) vizibila cu ochiul liber sau cu lupa. ◊ structura a solului predominant din macroagregate. 2. ~ sociala = totalitatea relatiilor, retelelor si institutiilor la nivelul intregii societati. (< fr. macrostructure)

SOCIOMETRIE s. f. ansamblu de procedee utilizate pentru masurarea unor elemente de psihologie sociala a grupurilor mici, care permit cunoasterea structurii latente a grupului. (< fr. sociometrie)

INDICATOR, -OARE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. Adj. Care indica, care face cunoscut. II.1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care serveste la indicarea anumitor marimi, fenomene, informatii etc. ◊ Indicator de panta = inclinometru. Indicator de acord; ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care serveste la indicarea directiei, distantei sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerica cu ajutorul careia se caracterizeaza cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compozitiei, structurii, schimbarii in timp, al legaturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tiparit care serveste ca indrumator intr-un anumit domeniu. Indicator de preturi. 5. S. m. Substanta cu ajutorul careia se determina caracterul acid sau bazic al altei substante ori sfarsitul unei reactii chimice. – Din fr. indicateur.

PSIHOLOGIE s.f. 1. Stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

SOCIOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul descrierii structurii si fiziologiei societatii, al relatiilor interumane in cadrul grupurilor sociale, precum si al institutiilor din societatea data. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.

social-DEMOCRATIE s. f. Curent politic de stanga care accepta structura democratica a statului si care postuleaza reforma ca singura cale a schimbarilor sociale. [Pr.: -ci-al] – Din germ. Sozialdemokratie, fr. social-democratie.

SOCIOMETRIE s.f. Ansamblu de tehnici sociologice utilizate in analiza psihosociologica a grupurilor mici, care permit, pe baza de anchete, cunoasterea structurii latente a grupului si, in anumite limite, o terapie sociala a microgrupurilor anormal constituite. [Pron. -ci-o-, gen. -iei. / < fr. sociometrie].

TEHNOstructura s. f. categorie sociala alcatuita din tehnicieni, specialisti in domeniul organizarii si conducerii; structura tehnocratica a unei societati. (< fr. technostructure)

MACROstructura ~i f. 1) structura a unui corp vazuta cu ochiul liber sau cu lupa. 2): ~ sociala totalitate a relatiilor, retelelor si a institutiilor dintr-o societate. /<fr. macrostructure

TEHNOstructura s.f. Categorie sociala alcatuita din tehnicieni, specialisti in domeniul organizarii si conducerii. [< tehno- + structura].

PARTID, partide, s. n. (Adesea urmat de determinarea „politic” sau de alte determinari care arata caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Partide istorice = nume dat partidelor politice care s-au succedat la conducerea tarii noastre pana la instaurarea regimului democrat-popular. – Dupa fr. parti.

socialISM s. n. 1. formatiune social-economica intemeiata pe proprietatea colectiva asupra mijloacelor de productie si de schimb, ca urmare a desfiintarii claselor sociale. 2. conceptie social-politica care sustine ingradirea proprietatii private. ♦ ~ stiintific = parte constitutiva a marxismului, care studiaza structura si dinamica proceselor trecerii de la oranduirea capitalista la cea comunista; ~ utopic = ansamblu al conceptiilor premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci „rationale” si morale. 3. ansamblu de doctrine ale partidelor de stanga nemarxiste. (< fr. socialisme, germ. Sozialismus)

CONSTITUTIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; este conditionata ereditar de si ontogenetic si determina caracterul reactiilor fata de actiunea agentilor externi; structura, alcatuire. 2. Conformatie. II. Legea fundamentala a unui stat, care reflecta stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernamint si organizare statala, precum si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor. Prima c. a fost Constitutia americana de la 1787, urmata de Constitutia franceza de la 1791. In sec. 19 si la inceputul sec. 20, constitutia scrisa s-a generalizat in Europa si Asia, iar mai apoi si in Africa. In Romania, prima c. a fost adoptata la 1866. Au urmat c. de la 1923 si 1938. Alte c. au fost adoptate in anii 1948, 1952, 1965, 1991.

ADHOCRATIE s.f. Termen care desemneaza in sociologia si viitorologia politica contemporana instabilitatea cronica pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economica si sociala) ca urmare a impactului societatii capitaliste dezvoltate cu revolutia stiintifica-tehnica, cerinta introducerii unor noi structuri organizationale la diverse niveluri de conducere. [Cf. lat. ad-hoc – pentru aceasta, gr. kratos – putere].

SUPRAstructura s.f. 1. Totalitatea elementelor unei constructii care alcatuiesc partea utila a acesteia. ♦ Constructie metalica sau de lemn situata deasupra corpului principal al unei nave, folosita pentru amplasarea incaperilor speciale. 2. Totalitatea reprezentarilor si conceptiilor ideologice dintr-o anumita formatiune social-economica si a institutiilor corespunzatoare acestora, determinate de baza economica, pe care o reflecta. [< supra + structura, dupa fr. superstructure].

structura s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)

JARGON s.n. Limbaj specific anumitor categorii sociale, profesiuni etc., cu o sfera de circulatie ingusta, care are fond principal de cuvinte si o structura gramaticala proprie. [< fr. jargon].

MACROstructura s.f. 1. structura unui metal, a unui aliaj etc. vizibila cu ochiul liber sau cu lupa. 2. (In sociologie) Relatiile sociale la nivelul societatii globale. [< fr. macrostructure].

structura s.f. I. 1. Fel de constructie (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp. ♦ Dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ♦ Modul de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. Modul de asezare intre ele a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ♦ (Psih.) Conformatie, factura, formatie. 4. Fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ structura gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. Mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ♦ Mod de organizare a oricarei ramuri de productie. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a cladi].

JARGON s. n. limbaj specific anumitor categorii sociale sau profesionale, cu o sfera de circulatie restransa, care are fond principal de cuvinte si o structura gramaticala proprie. (< fr. jargon)

STRAT ~uri n. 1) Material intins aproximativ uniform pe o suprafata sau intre doua suprafete; patura. ~ de nisip. 2) geol. Depunere de roci sedimentare cu o grosime si o structura aproximativ omogena. 3) Fasie de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; vatra; razor. 4) fig. Patura, categorie sociala. 5) Partea de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte. ◊ ~ al pustii partea de lemn a pustii pe care se fixeaza teava si mecanismul acesteia. /<fr. stratum, fr. strate

STATUT s. n. 1. document, lege de baza cuprinzand dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si indatoririlor prevazute si garantate de constitutie, in virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)

COMERCIAL, -A (‹ fr., lat.) adj. Care apartine comertului, privitor la comert; din comert, negustoresc. Capital c. = capital care functioneaza in sfera circulatiei marfurilor, prin intermediul caruia se obtine profitul comercial. ◊ Societate comerciala = entitate economica cu personalitate juridica, inregistrata la Camera de Comert si Industrie, posesoare de capital propriu si patrimoniu (garantii pentru indeplinirea obligatiilor sociale) a carei activitate se desfasoara in sfera productiei, circulatiei marfurilor si serviciilor. ◊ Politica c. = componenta a politicii economice, reprezentind ansamblul modalitatilor si pirghiilor de interventie a statului asupra structurilor economice pentru orientarea relatiilor comerciale interne si externe in sensul realizarii obiectivului urmarit.

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduirea capitalista la oranduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (In teoria marxista) Oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului „de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

STATUT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispozitii cu caracter oficial, prin care se reglementeaza scopul, structura si modul de functionare al unei organizatii, societati, asociatii etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplica cetatenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplica bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (In sociologie; si in sintagma statut social) Locul pe care il ocupa un individ intr-un sistem social dat si la un anumit moment; status. 3. Spec. (Inv.) Constitutie. – Din fr. statut, lat. statutum.

CONSTITUTIE, constitutii, s. f. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; structura fizica generala a corpului omenesc. 2. Lege fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constitutiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

SUPRAstructura, suprastructuri, s. f. 1. Totalitatea conceptiilor si institutiilor politice, juridice, religioase, artistice, filozofice etc. dintr-o anumita formatiune social-economica, generate de baza economica a acestei formatiuni. 2. Totalitatea elementelor care formeaza partea utila a unei constructii. 3. Constructie metalica sau de lemn situata deasupra puntii principale a unei nave, care cuprinde incaperile de locuit si de deservire. ♦ Ansamblu format din sasiul si caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra- + structura (dupa fr. superstructure).