STRANSURA ~i f. 1) : ~ de mana strangere de mana. 2) peior. Ceea ce a fost strans de pe unde s-a putut, fara nici un discernamant; adunatura. Oaste de ~. ◊ De ~ a) de tot felul; b) din ceea ce a ramas la urma. 3) Cantitate de produse agricole stranse dintr-o recoltare. /strans + suf. ~ura

A ONORA ~ez tranz. 1) (persoane) A inconjura cu onor; a trata cu mult respect si consideratie (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu consideratie de pe o pozitie de superioritate (recurgand la un gest sau act care subliniaza atitudinea respectiva fata de inferiori). L-a ~at cu o strangere de mana. Ne ~eaza cu (sau prin) prezenta sa. 3) A umple de onoare; a face sa se bucure de onoare. Aceasta sinceritate va ~eaza. 4) A trata cu multa consideratie; a pretui in mod deosebit. A-si ~ profesia. 5) (datorii banesti) A achita la termen. 6) fig. (obligatii, angajamente etc.) A indeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare

strangere ~i f. v. A STRANGE si A SE STRANGE. ◊ Cu ~ de inima cu un sentiment de durere sau de teama. ~ de mana strangere a mainii cuiva in semn de afectiune. /v. a (se) strange

COBZA, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, avand cutia de rezonanta foarte bombata, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobza = a lega (pe cineva) strans (de maini si de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.

A SE ANINA ma anin intranz. (despre fiinte) A se apuca strans (cu mainile, cu ghearele sau cu labele); a se agata; a se prinde. /<lat. anninare

COBZA ~e f. Instrument muzical cu coarde constand dintr-o cutie de rezonanta foarte bombata, care produce sunete prin ciupire. ◊ A lega pe cineva ~ a lega pe cineva strans (de maini si de picioare). A duce pe cineva cu ~a a insela pe cineva; a minti. /<rus., ucr., pol. kobza

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

A SE ZGREPTANA ma zgreaptan intranz. pop. 1) A se freca cu unghiile sau cu un obiect (pentru a inlatura senzatia de mancarime); a se scarpina. 2) A se ridica cu greu in sus facand uz de maini, de labe sau de gheare; a se catara. 3) A se apuca strans cu ghearele, cu mainile sau cu labele; a se agata; a se anina; a se prinde. /Orig. nec.

MANUSA, manusi, s. f. 1. Obiect de imbracaminte confectionat din lana, tricot, piele, cauciuc etc., care acopera mainile, protejandu-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu manusi (cu cineva) = a avea o purtare plina de menajamente, de politete, de ingaduinta (fata de cineva). A arunca (cuiva) manusa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica manusa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Manunchi (1). 3. (Reg.; si ca termen tehnic in arheologie) Toarta (la oale, vase, cani). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care serveste pentru a prinde, a apuca, a strange. [Var.: manusa s. f.] – mana + suf. -usa.

MASA¹ vb. I. tr., refl. A (se) aduna, a (se) strange, a (se) concentra in mase compacte. [< fr. masser].

ROD s. (BOT.) 1. v. fruct. 2. v. recolta. 3. bucate (pl.), recolta, (inv.) vipt. (A strans ~ul campului.) 4. rodul-pamantului (Arum maculatum) = (reg.) ungureanca, mana-pamantului, piciorul-vitelului, porumbul-cucului, radacina-de-friguri, (Transilv.) aron, (Ban.) calindar, (Transilv.) cocosoaica, hriba, marcet, (Ban.) timp, barba-lui-Aron.

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

A MUSCA musc 1. tranz. 1) A apuca cu dintii strangand (pana la durere, ranire, invinetire, rupere etc.). ◊ A-si ~ mainile a regreta amarnic, considerandu-se vinovat de ceva; a se cai. A-si ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pamantul (sau tarana) a cadea la pamant ranit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A intepa producand o senzatie dureroasa; a manca; a ciupi; a pisca. M-a ~t un sarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzatie dureroasa; a pisca. 4) (o bucata dintr-un aliment) A rupe cu dintii pentru a manca. 5) fig. A ataca rautacios cu ironii sau cu vorbe; a intepa; a inghimpa; a impunge. 2. intranz. (mai ales despre caini) A avea obiceiul de a ataca, ranind cu dintii. /Orig. nec.

MUSCA, musc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dintii si a strange tare (provocand durere, ranind sau sfasiind). ◊ Expr. A-si musca mainile (sau degetele) = a) a se cai amarnic; b) a se infuria. A-si musca limba (sau buzele) = a-si ascunde un sentiment puternic, a se stapani. A-l musca pe cineva de inima sa... = a se lasa ispitit sa..., a fi cat pe-aci sa... A musca pamantul = a cadea la pamant (ranit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pisca, a intepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzatie chinuitoare, neplacuta (de frig, foame etc.). 2. Intranz. si tranz. A rupe cu dintii o portiune dintr-un aliment (pentru a manca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe rautacioase, sarcastice; a intepa. – Et. nec.

STRANS³ ~sa (~si, ~se) v. A STRINGE si A SE STRINGE. ◊ A fi ~ la mana (sau la punga) sau a fi cu mana ~sa a) a fi zgarcit; b) a cheltui banii cu socoteala; a fi econom. A-si tine gura ~sa a nu spune nimic. ~ cu usa fortat sa faca ceva. Cu inima ~sa dominat de o emotie puternica. Somn ~ somn adanc. /v. a (se) strange

BRATARA ~ari f. 1) Podoaba (din metal pretios sau alte materiale) in forma de veriga, purtata de femei la incheietura mainii sau pe brat. 2) tehn. Piesa de metal constand din doua sau mai multe bucati care se strang in jurul altor piese pentru a le asambla. 3) Piesa inelara de metal, care serveste la fixarea pe zid a unor tevi, burlane, cabluri si a altor piese suspendate. 4) arhit. Element decorativ inelar in relief, care inconjoara o coloana; brau. [G.-D. bratarii] /<lat. brachiale

A CIUPI ~esc tranz. 1) (boabe, farame etc.) A manca apucand (cu mana, cu gura, cu ciocul) in cantitati mici; a ciuguli. 2) (fiinte) A apuca de piele cu varful degetelor strangand (si provocand durere); a pisca. 3) (despre pasari) A musca cu ciocul. 4) fig. A intepa cu vorba; a critica usor; a pisca. 5) fam. A fura in cantitati neinsemnate si pe nesimtite; a pisca. 6) (bucati mici, varfuri, margini etc.) A inlatura cate putin prin rupere sau prin taiere; a pisca. 7) (coardele instrumentelor muzicale) A apuca cu varful degetelor, facand sa vibreze; a pisca. /cf. bulg. tupja, sb. tupati

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

BRATARA, bratari, s. f. 1. Podoaba in forma de veriga, facuta din metal pretios sau din alt material si purtata de femei la incheietura mainii sau pe brat. ♦ (Pop.) Manseta brodata la maneca camasilor taranesti. 2. Piesa de metal (din mai multe bucati) care se strange in jurul altor piese, pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care serveste la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor; cerc metalic aplicat pe un obiect spre a-l suspenda sau spre a-l intari. 3. (Arhit.) Ornament iesit in relief in jurul unei coloane. – Lat. brachiale.

INCLESTA, inclestez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) strange puternic, ca un cleste; a (se) intepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se inclesta (cuiva) falcile (sau gura) = a i se intepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuti. ♦ Tranz. A prinde strans (ca intr-un cleste) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agata cu desperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mainile, cu bratele) de ceva; a ramane prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu indarjire, corp la corp; a se incaiera. ♦ Refl. Fig. (Despre batalii, razboaie) A deveni crancen, a se inteti. – In + cleste.

MANUNCHI, manunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grau, de iarba etc. care poate fi cuprinsa cu mana; mana, manusa (2). 2. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legatura de mai multe obiecte de acelasi fel, stranse laolalta. 3. Maner (la unele arme), coada, plasea. [Pl. si: (rar, m.) manunchi. – Var.: manuchi s. n.] – Lat. manuclus.

BRATARA, bratari, s. f. 1. Podoaba in forma de veriga, facuta din metal pretios sau din alt material si purtata de femei la incheietura mainii sau pe brat; bratea. 2. Manseta brodata la manecile camasilor taranesti. 3. (Tehn.) Piesa de metal alcatuita din una sau mai multe bucati, care se strange in jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care serveste la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strange o coloana; ornament iesit in relief cu asemenea forma. – Lat. brachiale.

FORTA s. 1. (FIZ.) (inv.) putere, putinta. 2. forta portanta v. portanta. 3. forta de munca = mana de lucru. 4. v. energie. 5. v. capacitate. 6. v. tarie. 7. putere, (inv.) sila, silnicie. (~ ostilor noastre.) 8. v. volum. 9. v. intensitate. 10. v. somitate. 11. constrangere, sila, silnicie, strangere, violenta, (livr.) servitute, (Ban.) salabarie, (inv.) nevoie, potrivnicie, silinta, silnicire, stransoare, (fig.) presiune. (Bunuri obtinute prin ~.)

FILEU, fileuri, s. n. Retea deasa de ata, de sfoara etc., cu ochiuri innodate in forma de patrate, de romburi etc., care serveste la confectionarea unor perdele, a unor plase de pescuit, a unor sacose etc.; plasa¹. ♦ Saculet facut dintr-o astfel de retea, care serveste la transportarea cu mana a unor cumparaturi; sacosa. ♦ Plasa care desparte in doua terenul la unele jocuri sportive. ♦ Obiect facut dintr-o retea de ata subtire, folosit pentru strangerea si mentinerea intr-un anumit fel a parului pieptanat. [Pl. si: filee] – Din fr. filet.

FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poarta luptele intr-un razboi. ♦ Grupare operativa constituita din forte militare numeroase sub o comanda unica. 2. Formatie de militari, de sportivi etc. asezati in linie. 3. (Fig.) Grupare unitara de forte stranse in vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) Plan vertical in care este situata fatada unei cladiri. ♦ Perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zona de tranzitie intre doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste si cu consecinte directe asupra mersului vremii. ◊ Front de furtuna = masa de aer rece care, impinsa de furtuna, provoaca deplasarea aerului mai cald din fata ei. [< fr. front, cf. rus. front].

TOARTA, toarte, s. f. 1. Parte iesita in afara la unele obiecte, incovoiata in forma de arc, care serveste pentru apucat cu mana. ◊ (In basme si in credintele populare) Toarta (sau tortile) cerului (sau pamantului) = toarta sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pamantul). ◊ Loc. adj. si adv. (Fam.) La toarta = zdravan, strasnic; extrem de strans. 2. Veriga sau belciug cu ajutorul carora se atarna un obiect. ♦ Urechea curbata a unui lacat (petrecuta prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel in forma de inel. [Pl. si: torti] – Lat. torta (<torquere).