INABUSI, inabus, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva sa nu mai poata respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A impiedica cresterea si dezvoltarea plantelor; a napadi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violenta, manifestari, actiuni sau miscari sociale; a reprima. ♦ A face sa nu se vada, sa nu se auda, sa nu se simta; a ascunde. Si-a inabusit un oftat. 4. Tranz. (in expr.) A inabusi focul = a stinge focul sau a-l face sa arda mocnit. – In + nabusi.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

NABUSI, nabus, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. si refl. A (se) sufoca, a (se) inabusi. ♦ Tranz. Fig. A impiedica dezvoltarea, desfasurarea sau manifestarea unei actiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face sa nu se vada, sa nu se simta, sa nu se auda. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revarsa, a inunda; a invada. ♦ Despre sange, lacrimi) A podidi. – Cf. scr. nabusiti.

INNABUSI, innabus, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva sa nu mai poata respira, a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A impiedica cresterea si dezvoltarea plantelor; a napadi. 3. Tranz. Fig. A potoli prin violenta manifestari, actiuni sau miscari sociale; a reprima. ♦ A face sa nu se vada, sa nu se auda, sa nu se simta; a ascunde. Isi innabusi un geamat (SADOVEANU). 4. Tranz. (In expr.) A innabusi focul = a stinge focul sau a-l face sa arda mocnit. – Din in- + nabusi.

sef s.n. (reg.) astupatoare la horn, care opreste iesirea caldurii dupa ce s-a stins focul.

NESTINS, -A, nestinsi, -se, adj. Care (mai) arde (cu putere), care nu poate fi stins; (despre foc) viu, iute. ♦ Var nestins = var in forma in care iese din cuptorul de calcinare a pietrei de var. ♦ Fig. (Despre sentimente, senzatii) Care nu se curma, nu inceteaza sau nu poate fi atenuat, domolit, potolit; care dureaza etern, vesnic (cu aceeasi intensitate). – Ne- + stins.

OPERATIE s. 1. actiune. (Operatie de stingere a focului.) 2. v. tranzactie. 3. (MED.) interventie chirurgicala, (fig.) cutit. (A ajuns la operatie.) 4. (MAT.) (rar) regula, (inv.) spetie. (Cele patru operatii.) 5. (MAT.) calcul, socoteala. (Printr-o operatie ingenioasa a rezolvat problema.)

A SE stinge ma sting intranz. 1) A inceta de a arde. focul s-a stins. 2) A inceta de a lumina. Lampile s-au stins. 3) fig. A inceta de a fi, de a exista. Dorul s-a stins. ◊ A i se ~ cuiva vederile (sau ochii) a orbi. 4) (despre persoane) A inceta de a trai intens. /<lat. extinguere

stinge vb. 1. a inabusi. (A ~ focul.) 2. v. disparea. 3. v. inceta. 4. v. muri. 5. (JUR.) a se prescrie, (inv.) a se prescribalui. (Pedeapsa s-a ~.)

A INTRETINE intretin tranz. 1) A tine in stare buna; a pastra in conditii bune; a ingriji. ◊ ~ focul a alimenta focul ca sa nu se stinga. ~ o convorbire a conversa. 2) A asigura cu cele trebuincioase traiului; a hrani. ~ familia. /intre- + a tine

POTOLIT, -A, potoliti, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitatie; linistit, domol; asezat, bland. ♦ (Despre mers) Incet, fara graba. ♦ (Despre foc) Care arde fara valvatai; mocnit, stins; (despre lumina) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, incet, molcom. ♦ (Despre ape) Fara valuri mari, lin. – V. potoli.

stinge (-g, ns), vb. – 1. A face sa numai arda, a opri focul. – 2. A calma, a linisti, a domoli. – 3. A nimici, a pustii, a distruge, a stirpi. – 4. (Refl.) A se epuiza, a se extenua, a se perima. – Var. inv. stinge. Mr. astingu, astimsu, astindzire, megl. stins, stins, stinziri, istr. stingu, stins. Lat. extinguere (Cihac, I, 264; Puscariu 1646; REW 3070), cf. prov. estenher, fr. eteindre. – Der. stingator, adj. (care stinge); stingatoare, s. f. (stingator de luminari); stingere, s. f. (actiunea de a stinge; semnal de culcare la militari; dezastru, calamitate); stins, adj. (care nu mai arde); nestins, adj. (inextingibil).

parpor, -a, adj., s.m. si f. (reg.) 1. (adj.) care nu rezista la frig; plapand. 2. (s.m.) cenusa uda din ciubarul in care se oparesc rufele; solutie din soda caustica dizolvata in apa. 3. (s.m.) taciune stins in apa, folosit la vindecarea intepaturilor de cuie. 4. (s.m. si f.) foc de paie; caldura, arsita, fierbinteala. 5. pojar. 6. (fig.) agitatie, zbucium, avant, entuziasm, inflacarare. 7. (s.f.) mana vitei de vie. 8. (s.f.) aversa de ploaie.

MOCNIT, -A, mocniti, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde inabusit, infundat, fara flacara; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lancezeste, care este fara viata, inactiv. 3. Fig. Retinut vreme indelungata (dar gata oricand sa izbucneasca); tacut, posomorat. 4. Care (pare ca) ascunde o amenintare (gata sa se declanseze). 5. (Despre vreme, atmosfera) Innorat, mohorat. ♦ (Despre ploaie) Incet si potolit, dar persistent. – V. mocni.

MOCNI, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde inabusit, fara flacara; a arde sub cenusa; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-si trece vremea fara folos, a sta inactiv; a lancezi, a zacea, a vegeta. 3. A sta in asteptare, gata sa izbucneasca; a nutri sentimente de ura, de revolta etc., a fierbe; a sta posomorat si tacut. – Din sl. moknonti „a uda, a m***”.

SCANTEIE, scantei, s. f. 1. Particula solida incandescenta care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care insoteste o descarcare electrica, si care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scantei (pe dinaintea ochilor), se zice cand cineva primeste o lovitura puternica (si are senzatia ca vede scantei). A se invata (sau a se deprinde) ca tiganul cu scanteia = a se deprinde cu raul. ♦ P. ext. Lumina slaba, de-abia intrezarita, cu sclipiri intermitente; licarire. 2. Fig. Fapt in aparenta neinsemnat care declanseaza o actiune, un sentiment etc. 3. Fig. Particica neinsemnata din ceva; farama, pic. O scanteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (inv.) schinteie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).

STINGATOR ~oare n. Aparat pentru stingerea focului (prin improscare cu substante spumogene care impiedica arderea); extinctor. ◊ ~ de scantei dispozitiv pentru stingerea scanteilor de la intrerupatoarele electrice. /a stinge + suf. ~tor

STINGATOR, stingatoare, s. n. Dispozitiv, aparat etc. care serveste la stingerea unei flacari, a unor scantei, a unui foc; (in special) extinctor. ◊ Stingator de scantei = dispozitiv pentru stingerea scanteilor si arcurilor electrice de la contactele intrerupatoarelor electrice. [Var.: stingatoare s. f.] – stinge + suf. -ator.