STRUCTURALISM s. n. Teorie lingvistica contemporana care sustine ca limba este un sistem autonom, ca alcatuieste o structura in care diversele parti se afla in relatii si se conditioneaza reciproc. ♦ P. gener. Teorie si metoda aplicata in domeniul unor stiinte umaniste, care isi propun sa descopere si sa descrie sistemele de relatii din stiinta data. – Din fr. structuralisme.

umanistIC, -A, umanistici, -ce, adj. umanist (2). ◊ stiinte umanistice = grup de stiinte care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasica etc. Invatamant umanistic sau sectie umanistica = forma (sau sectie) de invatamant bazat pe studierea stiintelor umanistice. – Din germ. humanistisch.

LITERA s. f. 1. semn grafic care corespunde, in general, unui fonem al limbii; semn din alfabet. 2. (fig.) intelesul strict formal al unui text. ♦ a legii = exact asa cum prevede legea; a ramane ~ moarta = a ramane fara nici o urmare. 3. (pl.) studiul literaturii; stiintele umaniste. ♦ om de e = literat. (< lat. littera)

FUNCTIONALISM s. n. 1. curent de gandire care studiaza faptele sociale si de cultura in totalitatea lor si in interrelatiile acestora, urmarindu-se aspectele functionale in intreaga lor complexitate. 2. directie de cercetare in stiintele exacte, ca si in cele umaniste, care considera obiectul lor de studiu in calitatea lui de sistem, ale carui elemente alcatuitoare se conditioneaza reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acorda functiilor o importanta deosebita pentru descrierea limbilor. 3. directie in arhitectura contemporana care cere ca forma unui material de constructie sa fie determinat de destinatia acestuia. (< fr. fonctionnalisme)

umanistIC, -A adj. umanist. ♦ invatamant ~ = invatamant avand la baza studiul limbilor clasice; stiinte ce = stiinte care studiaza aspectele culturii umane in general sau ale celei clasice. (< germ. humanistisch)

umanistIC, -A adj. umanist. ♦ Invatamant umanistic = invatamant avand la baza studiul limbilor clasice; stiinte umanistice = stiinte care studiaza aspectele culturii umane in general sau ale celei clasice. [< umanist + -ic].

UMANIST² ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Adept al umanismului. 2) (in epoca Renasterii) Om de stiinta preocupat de studierea culturii, literaturii si limbilor clasice. 3) Persoana, patrunsa de umanism. /<fr. humaniste

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.