BIOINGINERIE s. f. 1. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice si metodologice intre biologie si stiinte tehnice. 2. Inginerie genetica. [Pr.: bi-o-in-] – Bio- + inginerie (dupa engl. bioengineering).

POLITEHNIC, -A, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se refera la mai multe stiinte tehnice. ◊ Institut politehnic (si substantivat, f.) = institutie de invatamant superior unde se pregatesc cadre de specialisti in diferite domenii ale stiintelor tehnice. – Din fr. polytechnique.

POLITEHNIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de diferite ramuri tehnice sau diferite stiinte tehnice; propriu diferitelor ramuri tehnice sau diferitelor stiinte tehnice. Invatamant ~. /<fr. polytechnique

BIOINGINERIE s.f. stiinta de legatura intre stiintele biologice si fizica, chimie, matematica si in special stiinte tehnice. [Gen. -iei. / et. incerta].

BIONICA s. f. Denumire data preocuparilor privitoare la dispozitivele si mecanismele din sistemele vii, in scopul gasirii unor modele pentru stiintele tehnice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bionique.

INTELECTUAL, -A, intelectuali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine intelectului, care se refera la activitatea mintii, la intelect. 2. S. m. si f. Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza in domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.; persoana care apartine intelectualitatii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

TEHNOCRATISM s. n. Orientare sociologica potrivit careia, in societatea contemporana, rolul de conducere ar trebui sa revina exclusiv specialistilor din diverse domenii ale stiintei, tehnicii etc.; tehnocratie. ♦ Tendinta tehnocratica. – Din fr. technocratisme.

DILETANT ~ti m. Persoana care se ocupa cu ceva (arta, stiinta, tehnica) numai din placere, fara a poseda cunostinte profesionale corespunzatoare. /<fr. dilettante

NOMENCLATURA ~i f. 1) Totalitate a termenilor folositi intr-un anumit domeniu (al stiintei, tehnicii, artei etc.). ~ zoologica. 2) Lista, catalog care contine enumerarea numelor unor obiecte, nume proprii etc. dintr-un domeniu. 3) Schema a unei institutii cu indicarea posturilor sau unitatilor din subordonarea sa. /<fr. nomenclature, lat. nomenclatura

REVOLUTIE¹ ~i f. 1) Etapa a dezvoltarii in care se produc transformari sociale profunde in toate domeniile vietii. 2) filoz. Actiune organizata si condusa de o clasa progresista (care antreneaza la lupta masele populare), avand adesea ca rezultat o schimbare radicala a vietii economice, sociale si politice. 3) Schimbare radicala intr-un domeniu de activitate (in stiinta, tehnica, arta etc.). [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

TERMINOLOGIE ~i f. 1) Totalitate a termenilor speciali folositi in stiinta, tehnica sau in alt domeniu de activitate. ~ stiintifica. 2) lingv. Compartiment al lexicologiei care se ocupa cu studiul termenilor. [G.-D. terminologiei] /<fr. terminologie

DOCTOR s. m. 1. titlu stiintific conferit doctoranzilor in urma sustinerii examenelor si a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. ♦ ~ docent = titlu stiintific care se acorda doctorilor (1) care fac dovada unei activitati stiintifice indelungate si valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, din tara sau din strainatate, pentru realizari deosebite in domeniul stiintei, tehnicii si culturii, pentru servicii de mare insemnatate aduse patriei si umanitatii. 2. medic. 3. (fam.) persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. (< germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

ENERGETIC, -A I. adj. referitor la energie, care produce energie. ♦ sistem ~ = ansamblu de instalatii pentru producerea, transmiterea si distributia energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. II. s. f. 1. ramura a stiintelor tehnice, despre descoperirea si exploatarea surselor de energie, posibilitatile de utilizare a acesteia, precum si construirea si exploatarea sistemelor energetice. 2. informatie in serviciul economiei de energie. (< fr. energetique)

PETROCHIMIE s. f. 1. stiinta, tehnica si industria prelucrarii produselor petroliere, a gazelor de sonda si a gazului metan. 2. ramura a petrografiei care studiaza chimismul rocilor si clasificarea lor chimica. (< fr. petrochimie)

POLITEHNIC, -A adj. referitor la, care cuprinde mai multe specialitati tehnice. ♦ institut ~ (si s. f.) = insitutie de invatamant superior care pregateste specialisti in diferite domenii ale stiintelor tehnice. (< fr. polytechnique)

MANAGEMENT s. n. Activitatea si arta de a conduce. 2. Ansamblul activitatilor de organizare, de conducere si de gestiune a intreprinderilor. 3. stiinta si tehnica organizarii si conducerii unei intreprinderi. [Pr.: me-nigi-ment] – Cuv. engl.

MARINA s. f. Totalitatea mijloacelor de navigatie (pe mari, fluvii, rauri, lacuri) si a unitatilor navale ale unui stat, impreuna cu intreg personalul aferent. ♦ stiinta si tehnica navigatiei. – Din fr. marine, it. marina.

MARINARIE s. f. Meseria marinarului. ♦ stiinta si tehnica navigatiei; matelotaj. – Marinar + suf. -ie.

SPECIALITATE, specialitati, s. f. 1. Ramura a stiintei, a tehnicii, a artei etc. din studiul si din aplicarea careia cineva isi face o profesiune. ◊ Loc. adj. De specialitate = care apartine unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent intr-o anumita ramura de activitate. 2. Produs sau preparat facut din anumite retete sau metode de fabricatie deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialite, lat. specialitas, -atis.

ROBOTICA s. f. Domeniu pluridisciplinar al stiintei si tehnicii care studiaza proiectarea si tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte si a robotilor, in scopul inlocuirii partiale sau totale a omului in actiunea sa asupra mediului inconjurator; (rar) robotologie. – Din fr. robotique, engl. robotics.

ETALON, etaloane, s. n. Marime, greutate etc. acceptata oficial in stiinta, in tehnica sau in relatiile economice si care serveste ca unitate de baza intr-un sistem de masurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al preturilor = preturi impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei masuri-tip, confectionat cu mare precizie si acceptat oficial spre a servi ca baza de comparatie. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. etalon.

PILOTAJ, pilotaje, s. n. 1. Faptul de a conduce o nava, o aeronava, o locomotiva in calitate de pilot¹; pilotare; stiinta si tehnica acestei conduceri. 2. Incetinire a mersului unui vehicul aerian sau terestru din cauza unor conditii speciale (portiuni periculoase ale traseului, intrari in porturi, vizibilitate scazuta etc.). – Din fr. pilotage.

SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezinta indirect (in mod conventional sau in virtutea unei corespondente analogice) un obiect, o fiinta, o notiune, o idee, o insusire, un sentiment etc. ♦ (In literatura si arta) Procedeu expresiv prin care se sugereaza o idee sau o stare sufleteasca si care inlocuieste o serie de reprezentari. 2. Spec. Semn conventional sau grup de semne conventionale folosit in stiinta si tehnica si care reprezinta sume, cantitati, operatii, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezinta notiuni, obiecte sau operatii matematice. Simbol chimic = mod conventional de notare a atomilor elementelor chimice folosit in scrierea formulelor si a ecuatiilor chimice. 3. (Bis.; in sintagma) Simbolul credintei = rugaciune care reprezinta expunerea succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; crezul. [Acc. si: simbol. – Pl. si: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

NAUTIC, -A, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care serveste la navigatie, privitor la navigatie. ♦ (Despre sporturi) Care se practica pe apa. 2. S. f. stiinta si tehnica de a conduce o nava (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautice.

NAVIGATIE, navigatii, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spatial (1) pe apa, calatorie facuta cu o nava. 2. stiinta si tehnica de a conduce o nava sau o aeronava. 3. Transport organizat de marfuri sau de persoane cu o nava sau o aeronava. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

NOMENCLATOR, nomenclatoare, s. n. Lista, brosura, carte care cuprinde nomenclatura (1) dintr-un anumit domeniu al stiintei, al tehnicii etc., sau enumerarea sortimentelor produselor sau a grupurilor de produse, clasificate dupa un anumit criteriu. – Din fr. nomenclateur, lat. nomenclator.

SPECIALIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc.; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. [Pr.: -ci-a-] – Fr. specialiser.

SPECIALIZAT, -A, specializati, -te, adj. Care este pregatit temeinic intr-o anumita ramura a stiintei, a tehnicii etc.; care are o deosebita pricepere intr-un anumit domeniu sau intr-o anumita problema. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

SPECIALIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. si refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialiser.

AVIATIE ~i f. 1) Totalitate a navelor aeriene de care dispune o tara, o societate de transport etc. ~ civila. 2) Ramura a stiintei si tehnicii care se ocupa cu studiul navigatiei aeriene. [G.-D. aviatiei; Sil. -vi-a-ti-e] /<fr. aviation, it. aviazione

MODERN ~a (~i, ~e) 1) Care tine de timpul prezent; propriu timpului prezent; actual; contemporan. 2) Care beneficiaza de progresul recent al stiintei si tehnicii; bazat pe rezultatele recente ale stiintei si tehnicii. 3) Care este la moda. /<fr. moderne, it. moderno

NAUTICA f. stiinta si tehnica dirijarii navelor. [Sil. -na-u-] /<fr. nautique

RADIOELECTRONICA f. Grup de dome-nii ale stiintei si tehnicii, legate de transmite-rea informatiei prin intermediul oscilatiilor si undelor electromagnetice. [Sil. -di-o-] /<fr. radioelectronique

ROBOTICA f. Ramura a stiintei si tehnicii care se ocupa cu studiul construirii sistemelor mecanice, informatice si a robotilor, in scopul inlocuirii (totale sau partiale) a muncii omului. /<fr. robotique, engl. robotics

SIMBOL ~uri n. 1) Semn care reprezinta sau evoca o notiune. 2) Semn conventional folosit in stiinta si tehnica. 3) Procedeu expresiv in arta si literatura prin care se substituie numele unui lucru prin numele unui semn. 4) Imagine sau obiect cu valoare evocatoare magica sau mistica. 5) rel. Ansamblu de formule care constituie dogmele fundamentale ale crestinismului. /<lat. simbolum, fr. symbole, germ. Symbol

VOCABULAR ~e n. 1) Totalitate a cuvintelor dintr-o limba; lexic. 2) Totalitate a cuvintelor specifice unui anumit domeniu de activitate (stiinta, arta, tehnica etc.). 3) Dictionar succint sau specializat. 4) Tota-litate a cuvintelor folosite efectiv de o anumita persoana; limbaj. /<fr. vocabulaire, lat. vocabularium, it. vocabulario

ASTROFOTOMETRIE s.f. tehnica si stiinta masurarii intensitatii luminoase a stelelor. [Gen. -iei. / cf. fr. astrophotometrie, germ. Astrophotometrie].

DILETANT, -A s.m. si f. Amator (pasionat) de arta, de stiinta, de tehnica, fara pregatire de specialitate; (peior.) om superficial, lipsit de pregatire temeinica. [< fr. dilettante, cf. it. dilettante – care se delecteaza].

MODELARE s.f. Actiunea de a modela si rezultatul ei; modelaj. ♦ Metoda utilizata in stiinta si tehnica constand in reproducerea schematica a unui obiect sau sistem sub forma unui sistem similar sau analog in scopul studierii proprietatilor si transformarilor sistemului original. [< modela].

NAUTICA s.f. stiinta si tehnica de a conduce nave. [< fr. nautique].

PILOTAJ¹ s.n. 1. stiinta si tehnica de a conduce o (aero)nava, o locomotiva etc.; pilotare. 2. Incetinire a mersului unui tren sau al unei nave din cauza nesigurantei parcursului. [< fr. pilotage].

RECICLARE s.f. Organizarea de cursuri de completare a cunostintelor (pentru cadre didactice, ingineri, medici etc.) cu ultimele achizitii ale stiintei si tehnicii. [< recicla].

tehnic, -A adj. Referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ◊ Termen tehnic = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. // (In forma tehn-, tehni-, tehno-; scris si techn-, techni-, techno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) tehnica”, „procedeu, capacitate din tehnica”. // s.m. (Rar) Maistru tehnician, mecanic. [Cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos].

ASTRONAUTICA s.f. stiinta si tehnica zborurilor interastrale; cosmonautica. [< fr. astronautique, cf. gr. astron – astru, nautikos – de navigatie].

AUTOMATICA s.f. Ramura a stiintei si tehnicii care studiaza metodele si mijloacele de conducere automata a proceselor tehnice. [< fr. automatique].

MARINA s.f. 1. Flota navala a unui stat si personalul aferent. 2. stiinta si tehnica navigatiei pe mari. [< fr. marine, it. marina].

NOMENCLATOR s.n. 1. Lista care contine nomenclatura unui domeniu al stiintei, al tehnicii etc. 2. Lista de materiale, de utilaje etc. organizata dupa anumite criterii. [Cf. fr. nomenclateur].

PIONIER s.m. si f. 1. Militar dintr-o unitate de geniu care lucreaza la terasamente, la minari etc. 2. Persoana care desteleneste si cultiva un tinut v****n, punand bazele unei vieti civilizate in acea regiune. 3. (Fig.) Militant pentru o cauza, pentru o idee noua, exponent al unei conceptii noi; deschizator de drumuri noi in stiinta, in tehnica etc. 4. (In trecut) Membru al organizatiei de masa a tineretului scolar care ingloba elevi intre 9 si 14 ani si ii educa in spiritul conceptiei marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].

SPECIALITATE s.f. 1. Ramura anumita a unei stiinte, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva. 2. Gen, categorie specifica (de articole, de produse). [Pron. -ci-a-. / cf. fr. specialite, lat. specialitas].

SPECIALIZA vb. I. 1. refl. A se consacra studiului si aplicarii unei discipline, unei ramuri speciale a stiintei, a tehnicii etc.; a deveni specialist. 2. tr. (Despre procese de productie) A limita numai la anumite produse. ♦ A perfectiona. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. specialiser].

ASTRONAUTIC, -A I. adj. referitor la astronautica. II. s. f. stiinta si tehnica zborurilor cosmice: cosmonautica. (< fr. astronautique)

AUTOMATIC, -A I. adj., adv. de automat. II. s. f. ramura a stiintei si tehnicii care studiaza metodele si mijloacele utilizate pentru conceperea si construirea sistemelor automate. (< fr. automatique)

GRAMATICA s. f. 1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii. 2. ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. a**l.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. ◊ (inform.) multime finita de reguli care definesc un limbaj. (< lat. grammatica)

MARINA s. f. 1. flota navala a unui stat si personalul aferent. 2. stiinta si tehnica navigatiei pe mari. (< fr. marine, it. marina)

MODELARE s. f. 1. actiunea de a modela. 2. metoda in stiinta si tehnica constand in reproducerea schematica a unui obiect sau sistem sub forma unui sistem similar sau analog. ◊ (mat.) reprezentare a unei relatii prin simbolism matematic. ◊ construire de modele. 3. reproducere in relief a formelor in sculptura; modelaj. (< modela)

NAVIGATIE s. f. 1. conducere a unei (aero)nave; navigare. 2. stiinta si tehnica de a conduce o (aero)nava; nautica. 3. ramura a transporturilor si a comunicatiilor pe apa si in aer. (< fr. navigation, lat. navigatio)

PILOTAJ¹ s. n. 1. stiinta si tehnica de a pilota (I, 1); pilotare. 2. incetinire a mersului unui tren sau unei nave din cauza nesigurantei parcursului. (< fr. pilotage)

PIONIER¹ I. s. m. f. 1. cel care, facand parte dintr-un grup de colonisti sau de emigranti, desteleneste si cultiva un tinut v****n. 2. (fig.) deschizator de drumuri noi in stiinta, in tehnica etc. 3. (in tarile cu regim comunist, in Romania) membru al organizatiei politice de masa a elevilor intre 7 si 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate in constructii de terasamente, fortificatii, minari etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)

PLASTOCHIMIE s. f. stiinta si tehnica producerii materiilor plastice. (< fr. plastochimie)

REVOLUTIE s. f. I. 1. (fil.) etapa a dezvoltarii in care au loc transformari calitative profunde, schimbari radicale, esentiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurand realizarea progresului intr-un ritm rapid. ♦ ~ sociala = actiune sociala de transformare radicala calitativa a societatii, prin care se realizeaza trecerea de la o formatiune inferioara la alta superioara; ~ culturala = proces de transformare radicala in domeniul ideologiei si culturii, care insoteste o revolutie sociala. 2. ~ industriala = proces complex de transformare calitativa a bazei tehnice a productiei; ~ tehnico-stiintifica = proces contemporan care determina schimbari radicale in domeniul fortelor de productie, prin dezvoltarea accelerata a stiintei si tehnicii, prin perfectionarea proceselor tehnologice. 3. (fig.) schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. II. 1. miscare de rotatie a unui corp ceresc in jurul altuia. 2. (mat.) miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ◊ miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. (< fr. revolution, lat. revolutio, germ. Revolution)

SIMBOL s. n. 1. semn, obiect, imagine care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, o fiinta, o idee, un sentiment. 2. semn conventional, in stiinta si tehnica, pentru notarea anumitor notiuni, operatii, relatii matematice etc. ◊ denumire abreviata a elementelor chimice. ♦ ~ ul credintei = crez. 3. procedeu stilistic prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. (< fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)

SPECIALITATE s. f. 1. ramura anumita a unei stiinte, a tehnicii etc. care constituie obiectul unor studii speciale pentru cineva. ♦ de ~ = care apartine unei anumite specialitati; (despre persoane) specialist intr-o anumita ramura de activitate. 2. gen, categorie specifica. ◊ produs, preparat obtinut dupa o reteta speciala. (< fr. specialite, lat. specialitas)

SPECIALIZA vb. I. refl. a se consacra studiului si aplicarii unei discipline, unei ramuri speciale a stiintei, a tehnicii etc. II. tr. a face sa capete caractere specifice, individualizate. ◊ (despre procese de productie) a limita numai la anumite produse. (< fr. specialiser)

tehnic¹, -A I. adj. referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ♦ termen ~ = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte si deprinderi de productie, dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa actioneze asupra naturii inconjuratoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. 3. ansamblu de prescriptii metodologice folosite pentru o actiune eficienta, atat in sfera productiei materiale, cat si a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)

ARON [arŏ], Raymond (1905-1983), filozof, sociolog si publicist francez. Prov. univ la Sorbona si la College de France. A criticat interpretarea marxista a istoriei („Fillozofia critica a istoriei”), fiind unul dintre creatorii conceptiei tehnocratice a „societatii industriale”, in care predomina stiinta si tehnica, sistemele de organizare si gestiune si se reduce rolul ideologiei („Opiul intelectualilor”, „18 lectii despre societatea industriala”).

ASTRONAUTICA (‹ fr. {i}; {s} astro- + nautikos „de navigatie”) s. f. stiinta si tehnica zborului cosmic; se ocupa cu studierea si realizarea zborului in spatiul cosmic, cu cercetari in domeniul tehnicii constructiei satelitilor artificiali, rachetelor si navetelor cosmice, a lansarii lor etc.; cosmonautica. Bazele teoretice ale a. au fost puse de K.E. Tiokolvski, R. Goddard si H. Oberth.

BALAN, Stefan (1913-1991, n. Braila), inginer constructor roman. Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari in domeniul mecanicii teoretice si aplicate, calculul constructiilor si teoria plasticitatii. Lucrari de istorie a stiintei si tehnicii.

CONSTANTINESCU, George (Gogu) (1881-1965, n. Craiova), om de stiinta, inginer, inventator roman. A trait in Anglia (din 1912). M. coresp. al Acad. (1920), m. de onoare al Acad. (1965). A creat (1912) stiinta si tehnica sonicitatii, ramura a mecanicii mediilor continue, bazata pe transmiterea energiei mecanice prin v******i elastice in fluide („Teoria sonicitatii”). A inventat si construit numeroase masini si dispozitive sonice (convertizorul sonic). Pionier al constructiilor de beton armat in Romania.

ROBOTICA (‹ engl., fr.) s. f. Domeniu pluridisciplinar al stiintei si tehnicii care studiaza proiectarea si tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte si a robotilor, in scopul inlocuirii totale sau partiale a omului in procesele tehnologice, in actiunea asupra mediului inconjurator etc. Multe aspecte ale r. implica inteligenta artificiala: robotii pot fi echipati cu senzori echivalenti cu organele de simt ale omului, pentru vedere, pipait, perceperea temperaturii. Unii au chiar capacitatea de a lua decizii simple, iar in prezent cercetarile in domeniu sunt orientate spre obtinerea de roboti cu un grad de autocontrol care sa le permita mobilitatea si luarea de decizii intr-un mediu necontrolat direct de catre oameni.

AUTOMATIC, -A, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramura a stiintei si a tehnicii care se ocupa cu studiul metodelor si al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fara participarea directa a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

CERCETATOR, -OARE, cercetatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cerceteaza. 2. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu cercetarea in domeniul stiintei sau al tehnicii; om de stiinta. ◊ Cercetator stiintific = functie in cadrul institutelor de cercetari stiintifice, in laboratoare etc.; persoana care are aceasta functie. – Cerceta + suf. -ator.

DILETANT, -A, diletanti, -te, s. m. si f. Persoana care manifesta preocupari intr-un domeniu al artei, al stiintei sau al tehnicii fara a avea pregatirea profesionala corespunzatoare; persoana care se ocupa de ceva din afara profesiunii sale, numai din placere; amator; (peior.) persoana care nu adanceste (sau nu are pregatirea stiintifica necesara pentru a adanci) problemele profesiunii sale, ale unei stiinte etc. – Din fr. dilettante.

DILETANTISM s. n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramura a artei, a stiintei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsa de pregatire temeinica, de seriozitate sau de insusiri necesare, dovedite de cineva in propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme.

AUTOMATICA f. Ramura a stiintei si a tehnicii care se ocupa cu studiul metodelor si mijloacelor de automatizare a proceselor de productie. [G.-D. automaticii] /<fr. automatique

AGROtehnicA s.f. stiinta care studiaza tehnica mentinerii si cresterii fertilitatii solului arabil. ♦ Totalitatea procedeelor de cultura care se aplica unei plante. [< rus. agrotehnika, cf. gr. agros – ogor, techne – mestesug].

MEMORATOR s.n. 1. Carte care cuprinde in mod rezumativ tabele, formulare, definitii etc., folosita cu deosebire in stiinta si in tehnica; memento (1). 2. Memorie (4). [< fr. memorateur].

DILETANT, -A s. m. f. cel care se ocupa de o stiinta, arta sau tehnica numai din placere, fara a fi profesionist ori specialist; amator. ◊ (peior.) cel care indeplineste o activitate in mod neglijent si fantezist, neavand o pregatire de specialitate satisfacatoare. (< fr. dilettante)

MEMORATOR s. n. 1. carte care cuprinde rezumativ tabele, formulare, definitii etc., in stiinta si in tehnica; memento (1). 2. memorie (3). (< fr. memorateur)

AERONAUTICA s. f. tehnica construirii aeronavelor; stiinta care se ocupa cu navigatia aeriena. – Dupa fr. aeronautique.

CERCETATOR, -OARE, cercetatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cerceteaza. 2. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu cercetari in domeniul stiintei sau al tehnicii; om de stiinta. – Din cerceta + suf. -(a)tor.

ACADEMIE s. f. 1. inalta institutie culturala de stat, creata pentru a sluji progresul stiintei, literaturii, artei si tehnicii. 2. institutie de invatamant superior. (< fr. academie, lat. academia, gr. akademia)

tehnic, -A, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care apartine tehnicii (II), privitor la tehnica. ◊ Desen tehnic = desen care reprezinta la scara un obiect, cu inscrierea dimensiunilor lui, si care este folosit la construirea obiectului in spatiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupa de latura de stricta specialitate intr-o meserie, intr-o stiinta etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor si a practicilor productiei dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa cerceteze si sa transforme natura inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor intrebuintate in practicarea unei meserii, a unei stiinte etc. 3. (Mil.; in sintagma) tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. – Din fr. technique.

FITOTEHNIE s. f. stiinta care se ocupa cu tehnica culturii plantelor agricole, in scopul obtinerii unei productii cat mai bogate si de calitate superioara. – Din fr. phytotechnie.

tehnicIAN, -A, tehnicieni, -e, s. m. si f. Specialist in domeniul tehnicii (II), avand o pregatire medie. ♦ Persoana care dispune de o tehnica (II 2) inalta intr-o stiinta, intr-o meserie etc. [Pr.: -ci-an] – Din fr. technicien.

MECANICA s.f. 1. stiinta care studiaza conditiile miscarii si ale repausului corpurilor. ♦ Mecanica cereasca = stiinta care studiaza miscarea astrilor. 2. tehnica procedeelor in care intervin in special fenomene mecanice; mecanotehnica. [Gen. -cii. / cf. fr. mecanique, cf. gr. mechane – masina].

PROSPECTIVA s.f. stiinta avand ca obiect cauzele tehnice, economice si sociale care accelereaza dezvoltarea lumii moderne, precum si prevederea situatiilor care pot decurge din influentele lor conjugate. V. f*********e. [< fr. prospective].

INTELECTUAL, -A adj. Referitor la activitatea de gandire, la intelect. // s.m. si f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala si lucreaza in domeniul stiintei, al artei, al economiei, tehnicii, invatamantului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].

NOMENCLATURA s.f. 1. Totalitatea termenilor folositi intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. v. terminologie. 2. Lista, catalog cuprinzand titluri de opere, nume proprii etc. 3. Schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor aflate in subordinea sa. [Cf. fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura].

TOPOGRAFIE s.f. 1. stiinta care se ocupa cu tehnica masuratorilor si a calculelor unor portiuni mici ale suprafetei pamantului vazute in plan orizontal, precum si cu tehnica reprezentarii grafice a acestora. 2. Infatisare, dispozitie, asezare a unui loc, a unui oras etc.; descriere amanuntita a acestei infatisari. [Gen. -iei. / < fr. topographie, cf. gr. topos – loc, graphein – a scrie].

NOMENCLATURA s. f. 1. totalitatea termenilor folositi sistematic intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. 2. lista, catalog cuprinzand termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, in special din domeniul tehnicii etc. 3. schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor in subordine; (p. ext.) persoanele care ocupa diferite functii in cadrul acestei scheme: (peior.) categorie privilegiata a varfurilor politice intr-un regim dictatorial. (< fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

AUTOMATICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a stiintei care studiaza metode si tehnici, de automatizare specifice conceptiei si utilizarii sistemelor automate. Desi termenul de a. a fost introdus in 1940, preocupari in domeniu apar in sec. 18-19. D. Evans realizeaza (1784) un procedeu automat de obtinere a fainii, J.M. Jacquard inventeaza (dupa 1800) un razboi de tesut complex, iar Ch. Babbage construieste (1833) un „motor analitic” care dispunea de o capacitate primitiva de luare a deciziei. Pasul esential in a. a fost insa inventarea si dezvoltarea (1945-1946) calculatorului electronic. In Romania, preocupari in domeniu au avut Gr. C. Moisil (teoria algebrica a mecanismelor automate), C. Penescu (teoria sistemelor automate), V. Popov (hiperstabilitatea sistemelor automate), C. Belea (tele-mecanica, teoria sistemelor neliniare), S. Calin (metode de acordare a regulatoarelor automate) s.a.

AGROtehnicA s. f. stiinta care se ocupa cu tehnica mentinerii si cresterii fertilitatii pamantului arabil.- Din agro- + tehnica.

AVIATIE, aviatii, s. f. 1. Zborul cu ajutorul avioanelor; tehnica acestui zbor. ♦ Ramura a stiintei care se ocupa cu tehnica (zborului) vehiculelor aeriene mai grele decat aerul. 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o tara, o societate etc. ♦ Forta militara aeriana bazata pe avioane; diviziune a armatei care cuprinde aceasta forta. [Pr.: -vi-a-] – Dupa fr. aviation.

AERONAUTICA f. 1) tehnica construirii si a conducerii aeronavelor. 2) stiinta care se ocupa cu studiul navigatiei aeriene. [G.-D. aeronauticii] /<fr. aeronautique

MARKETING s.n. stiinta a eficientei economice, ingloband totalitatea tehnicilor si metodelor moderne referitoare la livrarea marfurilor de la producator la cumparator, in ceea ce priveste atat desfacerea propriu-zisa (organizarea magazinelor), cat si depozitarea, transportul, asigurarea, sondarea si prospectarea pietei etc. [< engl. marketing < market – piata].

AERONAUTICA s.f. tehnica construirii si a conducerii aeronavelor; stiinta navigatiei aeriene. [Gen. -cii. / < fr. aeronautique].

HERA, Cristian Ioan D. (n. 1933, Ploiesti), inginer agronom roman. M. coresp. al Acad. (1995), prof. univ. la Bucuresti. A introdus in Romania cercetarea cu izotopi stabili si radioactivi in agricultura („tehnici nucleare in agricultura”). Contributii in domeniul stiintei solului, nutritiei plantelor si folosirii rationale a ingrasamintelor („Fertilitatea si fertilizarea solurilor. Compendiu de agrochimie.”). Coautor la noua brevete de inventii in teoria si practica fertilizarii.

HERMENEUTIC, -A I. adj. referitor la hermeneutica. II. s. f. 1. stiinta sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretarii. 2. stiinta sau metoda interpretarii fenomenelor culturii spirituale. ◊ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. hermeneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)

INVENTIE ~i f. 1) Descoperire realizata pentru prima data, constituind un progres intr-un anumit domeniu (stiinta, cultura, economie etc.). 2) Lucru inventat; noutate stiintifica sau tehnica. 3) fig. Afirmare a unor lucruri neadevarate, imaginate. [G.-D. inventiei; Sil. -ti-e] /<fr. invention, lat. inventio, ~onis

TEHNOCRATIE f. Orientare social-economica, conform careia societatea poate fi dirijata in exclusivitate pe baza principiilor rationalismului stiintifico-tehnic, ai caror purtatori sunt inginerii si oamenii de stiinta. [G.-D. tehnocratiei; Sil. -no-cra-] /<fr. technocratie

HIDRAULIC, -A I. adj. 1. referitor la hidraulica. 2. care functioneaza cu ajutorul unui lichid, actionat de o pompa. 3. care rezista la actiunea apei. II. s. f. stiinta care studiaza mecanica lichidelor si aplicarea lor in tehnica. (< fr. hydraulique, lat. hydraulicus)

SILVOtehnicA s. f. aplicarea in practica, pe scara de productie, a rezultatelor obtinute de stiinta silvica in vederea realizarii obiectivelor economiei forestiere. (< silvo- + tehnica)

FIABILITATE s.f. 1. Totalitatea calitatilor unui sistem tehnic care determina capacitatea acestuia de a functiona fara defectiuni intr-un interval de timp in anumite conditii date. 2. Marime care caracterizeaza siguranta in functionare a unui sistem tehnic in conformitate cu normele prescrise. ◊ Teoria fiabilitatii = ramura a stiintei care studiaza masurile generale ce trebuie avute in vedere la proiectarea, fabricarea si exploatarea sistemelor tehnice pentru a se asigura o maxima eficienta in utilizarea lor. [Pron. fi-a-. / cf. fr. fiabilite].

FIABILITATE s. f. 1. capacitate de functionare a unui aparat, a unui sistem tehnic fara defectiuni o perioada indelungata de timp. 2. ramura a stiintei care studiaza masurile generale ce trebuie avute in vedere la proiectarea, fabricarea si exploatarea sistemelor tehnice pentru a se asigura o maxima eficienta in utilizarea lor. 3. (biol.) probabilitate de supravietuire a unui organism, exprimata prin vitalitate, capacitate de adaptare la conditiile de mediu. (< fr. fiabilite, engl. fiability)

ENERGETICA f. 1) stiinta care se ocupa cu studiul descoperirii si exploatarii surselor de energie. 2) tehnica distribuirii si folosirii energiei sub diferitele ei forme. /<fr. energetique

ELECTROtehnic, -A I. adj. referitor la electrotehnica. II. s. f. 1. ramura a stiintei care studiaza fenomenele electrice si magnetice sub aspectul aplicarii lor in tehnica. 2. ramura a tehnicii care studiaza aceste aplicatii. (< fr. electrotechnique)

CARTOGRAFIE s. f. stiinta metodelor si procedeelor de intocmire a hartilor si a planurilor topografice; tehnica intocmirii lor. – Fr. cartographie.

GEODEZIE s. f. stiinta aplicata care se ocupa cu studiul formei si al dimensiunilor Pamantului, cu tehnica masurarii si a reprezentarii cartografice sau numerice a suprafetei lui. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geodesie.

CIBERNETIC, -A, cibernetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlului in sistemele tehnice si in organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale. 2. Adj. Care apartine ciberneticii (1), privitor la cibernetica. – Din fr. cybernetique.

PLANSA, planse, s. f. 1. Foaie de hartie (mai groasa) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosita ca ilustratie intr-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care serveste ca material didactic (la predarea stiintelor naturale). ♦ Coala, foaie mare de hartie pe care s-a executat un desen tehnic, o harta etc. desen tehnic executat pe o astfel de coala. 2. Placa de metal sau de lemn in care se sapa litere, note muzicale etc. spre a fi folosita in gravura. 3. Fiecare dintre placile de beton ale pavajului unei sosele, limitata de rosturile de dilatatie. – Din fr. planche.

ELECTROtehnic, -A, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a stiintei care studiaza fenomenele electrice si magnetice din punctul de vedere al aplicariilor in tehnica. ♦ Ramura a tehnicii care se ocupa cu aplicatiile fenomenelor electrice si magnetice, precum si cu proiectarea, constructia si exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care apartine electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnica a fenomenelor electrice si magnetice. – Din fr. electrotechnique.

tehnic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de tehnica; propriu tehnicii. 2) Care se refera la latura de stricta specialitate a unei arte, a unei stiinte, a unei meserii. /<fr. technique, lat. technicus

TELEMECANICA f. stiinta care se ocupa cu studiul dirijarii si controlului la distanta a diferitelor procese (tehnice, biologice etc.) prin mijloace de telecomunicatie. [G.-D. telemecanicii] /<fr. telemecanique

CIBERNETIC, -A I. adj. referitor la cibernetica; bazat pe principiile ciberneticii. II. s. f. stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlului in sistemele tehnice si in organismele vii, pentru proiectarea si construirea masinilor si a aparatelor automatice, electronice, capabile a efectua diferite operatii. (< fr. cybernetique)

CIBERNETICA (‹ fr. {i}) s. f. stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlul in sistemele tehnice si organismele vii, din punct de vedere al analogiilor formale (nu si din acela al constitutiei si al functionarii lor). Are numeroase si variate aplicatii in toate domeniile tehnicii, in economie, biologie, medicina etc. In anul 1938, in lucrarea „Psihologia consonantista”, savantul roman St. Odobleja face prima expunere ampla a unor principii cibernetice, inainte cu zece ani de aparitia lucrarii „Cibernetica” a lui N. Wiener. V. sistem cibernetic. ♦ C. economica = ramura a c. care se ocupa cu aplicarea ideilor si metodelor c. la sistemele economice; priveste economia, precum si verigile structurale si functionale ale acesteia, ca in sisteme in care se desfasoara procese de reglare si de comanda realizate prin circulatia si transformarea informatiei.

HIDRAULIC, -A, hidraulici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. stiinta care studiaza legile de echilibru si de miscare ale lichidelor si aplicarea lor in tehnica. 2. Adj. Care apartine hidraulicii (1), referitor la hidraulica. ◊ Presa hidraulica = presa al carei mecanism este alcatuit dintr-un cilindru cu piston actionat de apa sub presiune. – Din fr. hydraulique.

METALURGIE f. 1) Ramura a stiintei care se ocupa cu studierea proprietatilor fizice si chimice ale metalelor si ale aliajelor. 2) tehnica extragerii metalelor si a elaborarii aliajelor. 3) Intreprindere sau sectie a unei intreprinderi unde se elaboreaza si se prelucreaza metale. /<fr. metallurgie

PROGNOZA s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii in viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii in ansamblul ei etc., plecand de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora intr-o perspectiva mai indepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor in vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – inainte, gnosis – cunoastere].

AGROTEHNIC, -A, agrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. stiinta care se ocupa cu relatiile dintre factorii de vegetatie, sol si plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care apartine agrotehnicii (1), care se refera la agrotehnica. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (dupa rus. agrotehniceskii).

FOLOS s. 1. v. avantaj. 2. afacere, avantaj, chilipir, castig, pricopseala, profit, (Transilv. si Maram.) hazna, (fam. si ir.) scofala. (Nu e nici un ~ sa ...) 3. avantaj, binefacere, dar, privilegiu. (~oasele tehnicii moderne.) 4. eficacitate, eficienta, operativitate, productivitate, randament, valoare. (~ul unei metode.) 5. serviciu. (A adus imense ~oase stiintei.) 6. v. utilitate.

ELECTROtehnicA f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul fenomenelor electrice si magnetice din punct de vedere al aplicatiilor lor in tehnica. [G.-D. electrotehnicii] /<fr. electrotehnique

BIONIC, -A I. adj. referitor la bionica. II. s. f. stiinta care studiaza procesele biologice si structura organismelor vii, cu scopul de a gasi in ele modele pentru tehnica; biotehnica. (< fr. bionique)

AGROTEHNIC, -A I. adj. referitor la agrotehnica. II. s. f. stiinta care studiaza modul in care omul poate interveni in corelatia dintre factorii de vegetatie, sol si plantele cultivate; agrologie. ◊ procedeele tehnice de cultivare a unei plante. (< fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)

MECANIC, -A I. adj. 1. referitor la mecanica (III). 2. actionat de o masina, de un mecanism. 3. (despre o actiune, un gest; si adv.) facut automat; masinal. II. s. m. lucrator specialist in lucrari de mecanica, in reparatii de masini, de instalatii etc. ◊ conducator al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. stiinta care studiaza legile miscarii si ale repausului corpurilor. ♦ a fluidelor = hidromecanica; ~ cereasca = ramura a astronomiei care studiaza miscarea corpurilor ceresti. 2. tehnica procedeelor in care intervin fenomene mecanice; mecanotehnica. 3. (fig.) combinatie. (< fr. mecanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

ELECTRONICA f. 1) stiinta care se ocupa cu studiul fenomenelor legate de miscarea electronilor si ionilor in corpuri sau in campuri electrice si magnetice. 2) Ramura a tehnicii care se ocupa cu aplicatiile practice ale fenomenelor electronice. [G.-D. electronicii] /<fr. electronique

TEHNOLOGIE s.f. 1. stiinta a procedeelor si mijloacelor de fabricare si de prelucrare a materialelor. 2. Ansamblul proceselor, metodelor, procedeelor, operatiilor etc. folosite pentru obtinerea unui anumit produs. 3. (Rar) tehnica. [Gen. -iei. / < engl. technology, fr. technologie, cf. gr. techne – arta, logos – studiu].

PILOT¹, piloti, s. m. 1. Persoana calificata care conduce in mod efectiv o aeronava. 2. Persoana calificata care manevreaza carma unei nave (mai ales in regiunile in care navigatia este dificila). 3. Persoana care conduce sau ajuta la conducerea unor vehicule feroviare prin locuri dificile. 4. (In sintagmele) Pilot automat (de comanda) = sistem tehnic care conduce automat o aeronava sau o nava. Statie-pilot = inslalatie experimentala in care se fabrica de proba un anumit produs inainte de fabricarea in serie. stiinta pilot = stiinta care orienteaza alte discipline prin notiunile si metodele ei. – Din fr. pilote.

METALURGIE s. f. 1. stiinta care studiaza proprietatile fizice si chimice ale metalelor si ale aliajelor lor, procesele fizice care au loc la extragerea metalelor din minereuri si la elaborarea aliajelor. 2. tehnica extragerii metalelor si a elaborarii aliajelor, precum si a prelucrarii lor in semifabricate. (< fr. metallurgie)

CADASTRU s. n. 1. Totalitatea lucrarilor tehnice de determinare exacta a unor proprietati funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectueaza aceste lucrari. ♦ Registru oficial in care sunt trecute proprietatile funciare. 2. stiinta aplicata care se ocupa cu lucrarile de cadastru (1). – Fr. cadastre.

CONSTRUCTIE, constructii, s. f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. si adv. In constructie = (aflat) in cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ◊ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte intre care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele in propozitii si propozitiile in fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

CONTRAPUNCT s. n. 1. tehnica in compozitia muzicala, constand in suprapunerea a doua sau mai multe linii melodice de sine statatoare, avand fiecare un inteles propriu, dar formand laolalta un tot organic; polifonie, contratema. 2. stiinta care se ocupa cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint.

METALURGIE s. f. 1. stiinta care se ocupa cu studiul proprietatilor fizice si chimice ale metalelor (si aliajelor lor), precum si cu studiul proceselor fizice si chimice care se produc la obtinerea si la prepararea lor. 2. tehnica extragerii si prelucrarii in semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Intreprindere sau sectie intr-o intreprindere in care se elaboreaza si se prelucreaza metale. – Din metallurgie.

CADASTRU s. n. 1. Totalitatea lucrarilor tehnice de determinare exacta a unor proprietati funciare, cu toate caracteristicile lor; p. ext. serviciile care efectueaza aceste lucrari. ◊ Registru de cadastru = registru in care sunt trecute datele de identificare a proprietatilor funciare pe un anumit teritoriu. 2. stiinta aplicata care se ocupa cu lucrarile de cadastru (1). – Din fr. cadastre.

ELECTRONIC, -A, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronica. 2. S. f. stiinta care studiaza fenomenele legate de miscarea in diferite medii a particulelor incarcate electric, interactiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum si constructia si studiul dispozitivelor si aparatelor care functioneaza pe baza acestor fenomene. ♦ Ramura a tehnicii care se ocupa cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. electronique.

SISTEMATIZA, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei stiinte, ale unei doctrine, ale unei expuneri intr-un tot unitar, organizat, intr-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practica dupa o metoda rationala sau dupa un plan bine chibzuit. ♦ A transforma si a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerinte moderne. – Din fr. systematiser.

CONTRAPUNCT ~e n. 1) tehnica muzicala de suprapunere a doua sau a mai multor melodii, avand fiecare un caracter independent, dar care impreuna pot forma un tot organic. 2) Melodie cu inteles expresiv propriu, cantata in cadrul unei lucrari muzicale concomitent cu tema ei de baza. 3) stiinta care studiaza regulile combinarii melodiilor in cadrul unei compozitii. /<it. contrappunto

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)