JURISCONSULT, -A I. s. m. (in Roma antica) persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. II. s. m. f. 1. specialist care da consultatii in probleme de drept. 2. specialist in stiinte juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. (< fr. jurisconsulte, lat. iurisconsultus)

JURIST, -A s. m. f. specialist in stiinte juridice. (< fr. juriste, lat. jurista)

CARAGIANI-STOINESCU, Elena (1887-1929, n. Tecuci), aviatoare romana. Prima romanca brevetata pilot aviator (1914, Franta). A participat ca infirmiera voluntara la primul razboi mondial. Licentiata in stiinte juridice (1913, prima femeie avocat din Romania). A profesat ziaristica in perioada (1917-1929), in Mexic, S.U.A. si unele tari din Africa si Asia.

REVUE ROUMAINE DES SCIENCES SOCIALES [revu rumen de siãs sosial], revista romana de stiinte sociale. Infiintata in 1954. Apare la Bucuresti, in cinci serii: filozofie si logica, psihologie, stiinte juridice, stiinte economice, sociologie.

JURISCONSULT, -A, jurisconsulti, -te, s. m. si f. Specialist in stiintele juridice, de mare autoritate, care este consultat in problemele dificile de drept. – Din fr. jurisconsulte, lat. jurisconsultus.

JURIST, -A, juristi, -ste, s. m. si f. Specialist in stiintele juridice. ◊ (Inv.) Student(a) in drept. – Din fr. juriste, lat. jurista.

POZITIVISM s. n. 1. Curent filozofic din sec. XIX-XX care respinge filozofia ca reprezentare teoretica generalizata a lumii, sustinand ca se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. ♦ Curent in stiintele juridice care admite numai existenta dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme.

JURISPRUDENTA ~e f. 1) Ansamblu de principii juridice; stiinta a dreptului. 2) Ansamblu de decizii sau solutii date de un organ de jurisdictie in anumite probleme de drept. [G.-D. jurisprudentei; Sil. -ris-pru-] /<lat. jurisprudentia, fr. jurisprudence

JURISCONSULT s.m. 1. (In Roma antica) Persoana care acorda partilor asistenta in fata justitiei. 2. Specialist care da consultatii in probleme de drept. 3. Specialist in stiintele juridice care se ocupa cu rezolvarea problemelor de drept intr-o institutie, pe care o reprezinta in justitie. [< fr. jurisconsulte, cf. lat. iurisconsultus].

JURISPRUDENTA s.f. 1. Solutie data cu prilejul dezlegarii unei cauze de catre un organ de jurisdictie prin interpretarea unei norme prevazute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislatiei. 2. Totalitatea hotararilor pronuntate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdictie. 3. (Liv.) stiinte juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia].

SAVIGNY [zavinii], Friedrich Karl von ~ (1779-1861), jurist si istoric al dreptului german. Prof. univ. la Berlin. Fondator al scolii istorice a dreptului, sustinand teza potrivit careia dreptul izvoraste organic din spiritul fiecarui popor. Lucrari: „Istoria dreptului roman in Evul Mediu”, „Sistemul dreptului roman actual”, „Despre chemarea timpului nostru spre legiferare si stiinta juridica”.

PENAL, -A adj. Cu caracter represiv; care se refera la infractiuni sanctionate cu pedepse. ♦ Drept penal = ramura a stiintei dreptului care studiaza normele juridice cu caracter represiv; cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. // s.n. Drept penal. [Cf. fr. penal, lat. poenalis < poena – pedeapsa].

PENAL, -A I. adj. referitor la infractiuni sanctionate cu pedepse. ♦ drept ~ = ramura a stiintei dreptului care studiaza normele juridice cu caracter represiv; cod ~ = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor; fapt ~ = infractiune. II. s. n. drept penal. (< fr. penal, lat. poenalis)

PENAL, -A, penali, -e, adj. (Despre dispozitii cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupa de infractiuni si prevede pedepsele care trebuie aplicate. ◊ Drept penal (si substantivat, n.) = ramura a stiintei dreptului care se ocupa de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. Proces penal sau actiune penala = actiune in justitie pornita impotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui potrivit legilor in vigoare. Fapt penal = infractiune. Sanctiune penala = pedeapsa prevazuta de legile penale. Clauza penala = clauza prin care partile unui contract evalueaza anticipat daunele ce se cuvin creditorului in caz de neexecutare, executarea cu intarziere sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. penal.

PENAL ~a (~i, ~e) jur. Care tine de urmarirea si de pedepsirea infractorilor; cu caracter represiv. ◊ Cod ~ culegere de legi in care se definesc infractiunile si se stabilesc pedepsele corespunzatoare. Proces ~ proces intentat impotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui conform prevederilor legii. Drept ~ ramura a stiintei dreptului care se ocupa cu studiul normelor juridice cu caracter represiv. /<lat. poenalis, fr. penal

CADASTRU s.n. 1. stiinta aplicata care se ocupa cu determinarea elementelor economice si juridice caracterizand proprietatea funciara. 2. Totalitatea lucrarilor care se efectueaza pentru determinarea exacta a unor proprietati funciare; (p. ext.) serviciile care efectueaza aceste lucrari. ♦ Registru oficial in care sunt inscrise proprietatile funciare. [Pl. -re. / < fr. cadastre, cf. gr. katastichon – registru].

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].