CANDELA-CERULUI s. v. steaua polara.

IMPARATUL s. art. v. steaua polara.

STEA s. 1. (ASTRON.) stea cazatoare = meteor, (inv.) aratare; stea cazatoare foarte stralucitoare = bolid; stea cu coada = cometa, (pop.) stea comata, stea cu coama; steaua polara = (pop.) steaua ciobanului, (reg.) imparatul (art.), steajerul (art.), stalpul (art.), candela-cerului. 2. (ZOOL.) stea-de-mare (Asteroidea) = asterida, asterie. (~ este un echinoderm.) 3. (PICT.) steaua culori = cerc cromatic. 4. v. asterisc. 5. tinta. (Cal cu ~ in frunte.)

STEAJERUL s. art. v. steaua polara.

STEAUA CIOBANULUI s. v. luceafarul, luceafarul de seara, steaua polara, venus.

STALPUL s. art. v. steaua polara.

CIOBAN ~i m. Persoana care are in grija oile; pastor; oier; ovicultor. ◊ Steaua ~ului a) luceafarul de seara; b) steaua polara. ~ul-cu-Oile denumire populara a constelatiei Lira; Oierul. [Sil. cio-ban] /<turc. coban

steajer, steajare, s.n. (pop.) 1. par infipt in pamant in mijlocul unei arii de treierat cu cai, in jurul caruia de infasoara funia in timpul treieratului. 2. (fig.; inv.) centru. 3. (reg.; in formele: steajer, stejer) prajina ascutita la capete si infipta in pamant, in jurul careia se cladesc claile de grau sau de fan; par. 4. (reg.; art.) steaua polara.

tagara¹ s.f. (reg.) steaua polara.

cring n., pl. uri (vsl. krongu, cerc, zodiac, adica „tarc, ingraditura”, d. vgerm. hrinc, ngerm. ring, inel; rus. krug, cerc; ung. korong, strung de olarie. V. crug). Ciclu, cerc, crug: cringu anului, lunii. Cringu cerului 1) mina anului, schimbarea timpului in bine sau in rau: s´a schimbat cringu´n seceta, merge cringu spre vara, s´a marit cringu zilei; 2) steaua polara (N. Dens. 962). Prisnelu fusului morii (in care se´nbuca [!] dintii roatei miscatoare). Padurice: cringu Buzaului.

MIAZANOAPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte c*******e, aflat in directia stelei polare, nord; p. ext. parte a globului pamantesc, a unui continent, a unui oras etc. situata spre acest punct c******l. ♦ Lumea, popoarele din tarile, tinuturile etc. situate in (sau spre) nord. 2. (Inv. si pop.) Miezul noptii. – Lat. mediam noctem.

NORD s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte c*******e aflat in directia stelei polare; miazanoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = directie in care se indreapta intotdeauna varful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic. 2. Parte a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata spre nord (1); tinut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

steaua polara s. pr. f.

MIAZANOAPTE f. (in opozitie cu miazazi) 1) Punct c******l care se afla in directia stelei polare; nord. 2) Parte (a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc.) care este situata spre acest punct c******l. /<lat. medium noctem

NORD n. 1) (in opozitie cu sud) Punct c******l care se afla in directia stelei polare; miazanoapte. ◊ ~-vest punct c******l inter-mediar care indica directia intre nord si vest. ~-est punct c******l intermediar, care indica directia intre nord si est. De ~ nordic. 2) Par-te (a globului pamantesc, a unui continent, a unei tari etc.) care este situata in aceasta directie in raport cu restul teritoriului. ~ul tarii. 3) rar Vant care sufla din aceasta di-rectie; crivat. /<fr. nord, germ. Nord

SEPTENTRION n. livr. Punct c******l situat in directia stelei polare; nord. /<lat. septentrio, ~onis, fr. septentrion

NORD s.n. 1. Punct c******l care se afla in directia stelei polare; miazanoapte. 2. Tinut, regiune etc. de la nord (1). [Cf. fr. nord, it. nord, germ. Nord].

CIRCUMPOLAR, -A adj. 1. in jurul, in vecinatatea polilor. 2. (despre astri) apropiat de steaua polara. (< fr. circumpolaire)

NORD s. n. 1. punct c******l care se afla in directia Stelei polare; miazanoapte. 2. tinut, regiune etc. de la nord (1). (< fr., engl. nord)

polar I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zona ~a = zona cuprinsa intre latitudinile de 75 si poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimiteaza zonele polare; steaua P~a = stea principala din constelatia Carului-Mic, care indica directia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezinta polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al caror sistem de referinta este format dintr-un punct (pol) si o semiaxa cu originea in acesta. 4. (fil.) care se afla in raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

CANDELA CERULUI, numele popular al Stelei polare.

CARUL MARE, numele popular al unei grupari de stele din constelatia Ursa Mare, alcatuita din sapte stele, dintre care patru reprezinta cutia carului, iar celelalte trei oistea; pe prelungirea laturii din spatele carului, la o departare de cinci ori cit aceasta latura, se gaseste steaua polara. V. Mizar, Alcor.

CARUL MIC, numele popular al unei grupari de stele din constelatia Ursa Mica, alcatuita din sapte stele, dintre care patru reprezinta cutia carului, iar celelalte trei oistea; la capatul oistii se afla steaua polara.

CASIOPEEA 1. (Cassiopeia) Constelatie din emisfera boreala. Contine cinci stele stralucitoare asezate in forma de W si ocupa, aparent, o pozitie simetrica fata de Ursa Mare in raport cu steaua polara. Numele popular: Scaunul lui Dumnezeu. 2. (In mitologia greaca) Sotia lui Cefeu, regele Ethiopiei, si mama Andromedei. A fost transformata in constelatie ca pedeapsa pentru a fi considerat frumusetea fiice ei mai presus de frumusetea Eneidelor.

URSA MICA (Ursa Minor), constelatie din emisfera boreala. Asemanatoare cu Ursa Mare, dar dispusa invers. Steaua sa principala este steaua polara, situata foarte aproape de Polul Nord ceresc. V. si Carul Mic.

KOCHAB (in araba „steaua Nordului”), stea apartinand Carului Mic, de marimea 2,2. Denumita astfel in perioada cand s-a aflat in locul actual al Stelei polare, fiind folosita in navigatie pentru determinarea pozitiei navelor.

ARAGO, Francois (1786-1853), astronom si fizician francez. A cercetat refractia si polarizarea luminii, propagarea sunetelor, magnetismul si electromagnetismul, scintilatia stelelor, aurorelor polare (1840).

polar ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic polilor Pamantului; de la poli. ◊ stea ~a stea principala din constelatia Ursa Mica, dupa care se poate determina directia spre polul nord. Noapte ~a v. NOAPTE. Urs ~ v. URS. 2) Care tine de polii unui (electro)magnet; propriu polilor unui (electro)magnet. 3) fig. Care se caracterizeaza prin polaritate; cu polaritate. /<lat. polaris, fr. polaire