STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston avand la capatul de sus un glob de argint si o semiluna, pe care, in perioada suzeranitatii turcesti, il primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din tarile romanesti. (Pop.) Steag de mire = obiect asemanator cu un steag (1), facut din mai multe naframe de matase si impodobit cu panglici si spice de grau, pe care il poarta un calaret in fruntea alaiului care merge sa aduca mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi in fruntea unei actiuni, a avea comanda, conducerea, initiativa. A cobori steagul = a renunta la lupta; a capitula. A tine sus (sau a inalta) steagul... = a lupta cu darzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrina, conceptie, idee sau problema importanta, care antreneaza o colectivitate intr-o actiune de amploare; cauza in numele careia lupta un grup social. 3. (Inv.) Unitate militara mai mica, avand drapel propriu; trupa mica de oameni inarmati – Din rus. steag. Cf. sl. stegu.

iuruc-bairac, iuruc-bairace, s.n. (inv.) steagul alb domnesc ce se purta la parada, spre a arata directia marsului.

TUI¹, tuiuri, s. n. (Inv.) steag turcesc alcatuit din doua sau trei cozi albe de cal, atarnate de o lance cu semiluna in varf, constituind un semn distinctiv al unor inalti demnitari din fostul imperiu otoman si din tarile vasale lui. ♦ Comandant, capetenie. – Tc. tug.

BUCIUC, buciucuri, s. n. steag turcesc sau tataresc, alcatuit dintr-o jumatate de coada alba de cal fixata de o prajina. – Din tc. bucuk.

alem (-muri), s. n. – Semiluna, emblema imperiului turc, mai ales pe steagul imperial (rosu aprins, cu o semiluna aurita, pe fond alb). Era scos in procesiuni, numai in prezenta sultanului; fiind purtat de un ofiter numit alemdar. Tc. alem „lume, univers” (Seineanu, III, 5; Lokotsch, 53).

TUI ~iuri n. inv. steag turcesc constand dintr-o lance rosie cu semiluna in varf, cu cozi albe de cal, prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si al rangului. /<turc. tug

bandiera (bandiere), s. f. – (Inv.) steag, flamura. – Mr. bandiera, megl. bandera. It. bandiera, de unde provin si ngr. μπαντιέρα, alb. bandiere, tc., bg. bandera. Sec. XVIII, putin folosit. Si mai putin se intrebuinteaza forma veche baniera (‹ fr. banniere), galicism din epoca romantica. Mr. din it. (Ruffini 328).

flamura (flamuri), s. f. – steag, drapel. – Mr. flambura. Ngr. φλάμμουρος, cf. ngr. φλάμπουρος, de unde mr. (Meyer 107; Meyer, Neugr. St., III, 69; Galdi 191), cf. alb. fljambur. Dupa Puscariu 623, direct din lat. flammula, cf. REW 3353, dar nu este cuvint popular; greseala a fost indreptata in DAR.

TUI, tuiuri, s. n. steag turcesc alcatuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o maciulie de metal) in varf, cu doua sau cu trei cozi albe de cal impletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si rangului unor inalti demnitari din fostul Imperiu Otoman si din tarile vasale lui. – Din tc. tug.

grapa (grape), s. f. – 1. Grebla. – 2. (Inv.) steag. Sl. (bg.) grapa „grebla” (Cihac, II, 127; Scriban), cf. pol. grabie „grebla”. Schimbarea b › p trebuie sa fie sl. cf. bg. grapa „asperitate”, urma lasata de „varsatul-de-vint”, sb. grabac „sfisiere”, fata de rapav „sfisiat”. S-a invocat adesea got. greipan › germ. greifen (REW 4760; Giuglea, Contributii, 8-10), si, pentru a evita dificultatea unui imprumut vechi din germ., s-a presupus medierea alb. grep „cirlig”, grepth „clanta” (Philippide, II, 715; Puscariu, Dacor., VIII, 293; DAR; Rosetti, II, 117); insa aceasta solutie pare mai putin convingatoare decit cea dinainte. – Der. grapa, vb. (a grebla); grapis, adv. (dificil, anevoie).

steag ~uri n. 1) Piesa de stofa atasata la un suport, purtand culorile, emblemele unei natiuni, ale unui stat, ale unei unitati militare sau ale unei organizatii servind ca semn distinctiv al acestora; drapel; stindard; flamura. ~ olimpic. ◊ A duce ~ul a fi fruntas. A tine sus (sau a inalta) ~ul a lupta activ pentru o cauza. ~ de lupta a) conceptie care calauzeste activitatea cuiva; b) cauza pentru care lupta cineva. A fi (sau a se gasi, a se afla) sub ~ a face armata. A cobori ~ul a renunta la lupta; a capitula. A ridica (sau a scoate) ~ alb a cere pace; a se preda. 2) (in Moldova medievala) Mica unitate militara, avand drapel propriu. [Monosilabic] /<sl. stegu