COMETA, comete, s. f. Corp ceresc alcatuit dintr-un nucleu luminos inconjurat de gaze si de pulberi, care, uneori, se prelungeste sub forma unei cozi indreptate in sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coada. [Var.: (inv.) comet s. n.] – Din fr. comete, lat. cometa.

COMETA s. (ASTRON.) stea cu coada, (pop.) stea comata, stea cu coama.

STEA s. 1. (ASTRON.) stea cazatoare = meteor, (inv.) aratare; stea cazatoare foarte stralucitoare = bolid; stea cu coada = cometa, (pop.) stea comata, stea cu coama; steaua polara = (pop.) steaua ciobanului, (reg.) imparatul (art.), steajerul (art.), stalpul (art.), candela-cerului. 2. (ZOOL.) stea-de-mare (Asteroidea) = asterida, asterie. (~ este un echinoderm.) 3. (PICT.) steaua culori = cerc cromatic. 4. v. asterisc. 5. tinta. (Cal cu ~ in frunte.)

STEA COMATA s. v. cometa, stea cu coada.

STEA CU COAMA s. v. cometa, stea cu coada.

COMETA ~e f. Astru nebulos care descrie in jurul Soarelui o elipsa alungita si care este insotit de un apendice luminos; stea cu coada. [G.-D. cometei] /<fr. comete, lat. cometa

cometa (comete), s. f. – Corp ceresc, stea cu coada. Var. (inv.) comet, comit. Lat. cometa (sec. XIX) si inainte din gr. ϰομήτης (sec. XVII). Cf. Murnu 15; Galdi 167.

cometa f., pl. e (neol. din sec. 17, d. lat. cometa, care vine d. vgr. kometes, iar acesta d. kome, coama, par lung). Stea ratacitoare care descrie in prejuru [!] soarelui o lunga elipsa ori parabola si care e insotita de o coada luminoasa (si de aceia poporu o numeste stea cu coada). – Unii zic comet, pl. tot e. – E recunoscut astazi ca cometele tin de sistema noastra planetara si ca strabat spatiu in orbite foarte excentrice, al caror focar il ocupa soarele. Is multe al „caror mers si inturnare [!] poate fi calculata din ainte [!] cu oare-care aproximatiune. Cometa numita a lui Halley revine la fie-care 75 de ani; alta isi face revolutiunea in trei ani si jumatate, alta in sase si trei sferturi s. a. – Poporu, in ignoranta lui, atribue [!] cometelor oare-care influenta asupra lucrurilor de pe pamint, ceia ce e o pura superstitiune.

codaci, -e adj., pl. tot asa. Care sta la coada, la urma (de lene, de saracie sau de frica). V. codas.

POPOVICI, Constantin (1878-1956, n. Iasi), matematician si astronom roman. M. de onoare al Acad. (1946), prof. univ. la Iasi si Bucuresti. Organizatorul (1913) Observatorului astronomic de la Copou, in Iasi. Contributii in domeniul analizei matematice, elaborand o teorie generala a ecuatiilor integrale. A studiat presiunea luminii asupra miscarii planetelor distributia pulberii cosmice in jurul stelelor, formarea cozilor cometelor („Astronomie stellaire”, „L’origine des cometes”, „Importanta presiunii luminii in mecanica cereasca”).

birzoi adv. (d. borz). Fam. Zbirlit, birzoiat, bursucat, ridicat drept in sus: coada, mustatile ii stateau birzoi. – In Olt. bizoi. (NPl. Ceaur, 48).

POPANDAU ~ai m. Mamifer rozator de camp, de talie mica, cu ochi mari si coada stufoasa, avand blana galbena-cenusie. ◊ A sta ~ a sta drept si nemiscat (inaintea cuiva). /Orig. nec.

LASTUN ~i m. Pasare migratoare de talie mica, asemanatoare cu randunica, dar cu coada mai putin bifurcata si cu o pata alba pe ea. ◊ A sta ~ pe capul cuiva a deranja pe cineva (cu rugaminti insistente); a nu da pace cuiva. /<sl. lastunu

CURCAN (‹ curca) s. m. (ZOOT.) Pasare din ordinul galiformelor, care traieste in stare salbatica in S.U.A. si Mexic, de c. 45-70 cm, cu coada lata, ce o desfasoara sub forma de evantai (Meleagris gallopavo); a fost singura pasare domesticita de azteci, iar europenii l-au adus, la c. 1500, pe vechiul continent, ca pasare domestica; este crescut pentru productia de carne; p. restr. masculul curcii.

POPANDAU, popandai, s. m. 1. Specie de mamifer rozator mic de campie cu ochii mari, cu corpul lung pana la 20 cm, cu blana de culoare galbena-cenusie si cu coada stufoasa, dar mai scurta decat a veveritei; popandoc (1), popandet (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popandau = a sta drept, nemiscat in fata sau in drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de pasari; momaie, popandet (2). – Et. nec. Cf. pop¹.

A SE CODI ma ~esc intranz. pop. A nu se putea hotari; a sta in cumpana; a sovai; a ezita; a se foi; a pendula; a oscila. /Din coada

ausel m., pl. ei (dupa Hijdau si Acad., dim. d. mrom. aus, mosneag, d. lat. avus, bunic; mai probabil, d. lat. pop. aucellus, var. din auccella, avicella, cristel, dim. d. avis, pasare; it. uccello, fr. oisel, apoi oiseau, pasare. Din aucellus s´a facut aucel, apoi, dupa frumusel, ausel. V. avion). O pasarica foarte mica cu penele cafenii, cenusii si galbene aurii, numita si sfredelus, ochiu boului si tartalac (regulus cristatus). Alta pasarica, un fel de pitigoi, cu spinarea rosie, cu aripile si coada neagra, iar incolo alburie, care-si face cuibu atirnat, ca si ganguru [!] (aegithalus pendulirus): sta atirnat, ca o punguta alba de lina, un cuib de ausel. Il tesusera doua pasarele si tiriisera in el doua rinduri de ausel (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). Ausel de stuf, un fel de pitigoi mai mare (17 c. m.) care are o lunga mustata neagra (panurus biarmicus). V. pitulice.

PICIOR s. 1. (ANAT.) membru inferior, (pop., fam. si depr.) crac, (pop.) laba, (reg.) gionat, (prin Bucov.) boldan. (~ul drept.) 2. (la pl.) (pop., fam si depr.) craci (pl.), gaibarace (pl.), gaibe (pl.), gaide (pl.), zgaibarace (pl.). (Nu mai sta cu ~oarele departate!) 3. (MED.) picior plat = platfus. 4. proteza, (rar) pilug. (~ de lemn.) 5. v. butuc. 6. (TEHN.) (reg.) macau, popic. (~ la coada coasei.) 7. (TEHN.) picior cu culisa v. subler. 8. (BOT.) piciorul-caprei (Aegopodium podagraria) = (reg.) laba-ursului; piciorul-cocosului = a) (Ranunculus pedatus) (reg.) boglar, galbenele (pl.), floare-de-leac, floricica-de-leac; b) (Ranunculus acris) (reg.) curpenita, jab, rarunchi, floare-brosteasca, leustean-brostesc, ochiul-boului, ochiul-broastei, talpa-cocosului.

CODI, codesc, vb. IV. Refl. A sta la indoiala, a sovai, a ezita sa faca ceva. ♦ A se da inapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coada.

PORTDRAPEL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoana care poarta drapelul unei unitati militare, al unei asociatii sportive etc. ♦ Fig. Persoana care sta in fruntea unui curent, a unei miscari; p. ext. idee calauzitoare. 2. S. n. Toc de piele prins de o curea petrecuta peste piept, in care se fixeaza coada drapelului pentru a putea fi purtat mai usor. – Port¹- + drapel (1, dupa fr. porte-drapeau).

TOPOR, topoare, s. n. Unealta pentru taiat copaci, pentru despicat lemne etc., formata dintr-un corp de otel cu tais la un capat si cu un orificiu la partea opusa, in care se fixeaza o coada de lemn tare. ◊ Loc. adj. si adv. Din topor = fara finete; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de indurat greutati mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brau = a fi totdeauna gata de cearta, de bataie. – Din sl. toporu.

DRAGON¹ s. m. I. 1. animal imaginat cu cap si aripi de vultur, gheare de leu, trup si coada de sarpe. 2. reprezentare heraldica a unui chip omenesc cu barba din serpi incolaciti. 3. soparla tropicala, pe copaci, care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 4. peste marin care, in timpul zilei, sta ingropat in nisip, noaptea fiind foarte activ; d**c-de-mare. 5. ambarcatie cu doua vele de suprafata mare; vela triunghiulara suplimentara. II. cavalerist astfel echipat incat sa poata lupta si pe jos. (< fr. dragon)

DRAGON¹ s.m. 1. Animal fabulos inchipuit cu aripi de vultur, gheare de leu si coada de sarpe. ♦ Reprezentare plastica a acestui animal. 2. Soparla tropicala care traieste pe copaci si care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 3. Numele unei constelatii din emisfera boreala, alcatuita dintr-un sir lung de stele. [< fr. dragon].

ROTI, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se misca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotatie. ♦ Refl. (Pop.) A dansa miscandu-se in cerc. ◊ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vartejuri. 4. Refl. A se invarti imprejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu in preajma cuiva, cautand sa-i castige simpatia, bunavointa. 6. Tranz. A-si plimba ochii, privirea in toate partile, de jur imprejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A invarti in aer, deasupra capului o arma, un baston etc. 8. Refl. si tranz. (Despre pasari) A-si desface penele cozii si aripile (in perioada imperecherii); a (se) infoia. [Var.: (rar) rota vb. I] – Din roata.

DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, inchipuit cu gheare de leu, aripi de vultur si coada lunga de sarpe. 2. Specie de soparla care traieste pe copaci in unele regiuni tropicale, avand de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii in forma de aripi (D***o volans). 3. Reprezentare heraldica avand profilul unui chip omenesc cu barba formata din serpi incolaciti. 4. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala, dispusa intr-un sir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atat calare, cat si pedestru. – Din fr. dragon.

CUC (lat. cuccus) s. m. 1. Pasare migratoare de 32-37 cm, cu coada lunga si penaj cenusiu, cu pieptul albicios, striat transversal la mascul si ruginiu cu striuri intunecate la femela; isi depune ouale in cuiburi straine unde sint clocite de alte pasari; are un cintec caracteristic (Cucculus canorus). ◊ Cuc alergator = pasare din S.U.A. (California, Texas) si Mexic, de c. 60 cm, cu penaj cafeniu patat cu nuante mai inchise si deschise, picioare lungi, slab-zburatoare, tinuta in stare semidomesticita, pentru vinarea serpilor cu clopotei (Geoccoccyx californianus). Expl. Singur cuc = foarte singur. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. 2. Intra in compunerea unor nume de plante (ex. ciubotica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului).