STATUT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispozitii cu caracter oficial, prin care se reglementeaza scopul, structura si modul de functionare al unei organizatii, societati, asociatii etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplica cetatenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplica bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (In sociologie; si in sintagma statut social) Locul pe care il ocupa un individ intr-un sistem social dat si la un anumit moment; status. 3. Spec. (Inv.) Constitutie. – Din fr. statut, lat. statutum.

A SE PRETINDE ma pretind intranz. A-si atribui ceva (o anumita pozitie, un statut social etc.) in mod nejustificat. /<fr. pretendre

STATUS s. n. 1. pozitie a unui individ sau a unui corp intr-un sistem dat; statut social. 2. comportament la care un individ poate sa se astepte din partea celorlalti. (< lat. status)

aboli vb. tr. a anula, a suprima (o lege, o institutie, o stare social-politica). (< fr. abolir, lat. abolere)

CIN¹, cinuri, s. n. (Inv.) 1. (In societatea medievala) Pozitie sociala inalta. ♦ stare sociala. 2. Ordin preotesc sau calugaresc; tagma. – Din sl. cinu.

RAZESIE, razesii, s. f. (Reg.) Proprietate a unui razes. 2. stare sociala a razesului. – Razes + suf. -ie.

BURLACIE f. 1) Viata de burlac. 2) stare sociala de burlac. 3) Perioada de timp cat un barbat este burlac; holteie. [Art. burlacia; G.-D. burlaciei; Sil. -ci-e] /burlac + suf. ~ie

CIN ~uri n. inv. Treapta intr-o ierarhie (administrativa, diplomatica sau militara); stare sociala; rang. /<sl. cinu

CIVILIZATIE s.f. Nivel de dezvoltare la care se gaseste viata sociala, materiala si spirituala a unei formatii sociale sau a unui grup social; stare a vietii sociale, economice si culturale a unui popor, a unei epoci etc. ♦ Grad dezvoltat de cultura materiala a unui popor, a unei societati etc. [Gen. -iei, var. civilizatiune s.f. / cf. fr. civilisation].

postrig s.n. (inv.) 1. ceremonia intrarii cuiva in randul calugarilor. 2. manastire. 3. tagma calugareasca; stare sociala, rang de calugar.

SITUATIE s.f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ♦ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. Asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].

SITUATIE s. f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o persoana, o localitate, o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ a fi la inaltimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ◊ loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ◊ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limita = situatie exceptionala, extrema, care impune hotarari radicale. 2. dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)

1) cin n., pl. uri (vsl. cinu, ordin, rang, cinovihiku, oficial, ciniti, a compune, a forma; rus. cin, rang, ung. csin, eleganta. V. cinie 1, cinel 2, cinovnic, cisla, citesc, pricina, cinatuiesc. Vechi. Rang, treapta, stare sociala. Tagma, teapa.

ciocloava f., pl. e (d. ciocoi). Rar. Iron. Ciocoi (stare sociala).

ROBIE, robii, s. f. 1. stare, conditie sociala de rob (1). 2. stare de dependenta politica, sociala si economica in care sunt tinute o tara, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Mentinerea unei persoane in temnita; p. ext. inchisoare, temnita. – Rob + suf. -ie.

staRE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

CONDITIE s. 1. v. situatie. 2. v. clauza. 3. v. factor. 4. pozitie, situatie, stare, (inv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 5. rang, stare, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.)

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

STARE stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta

VINA ~i f. 1) Incalcare a unei legi sau norme morale. ◊ De ~ vinovat. Fara ~ nevinovat. Din ~a cuiva (sau a ceva) din cauza cuiva (sau a ceva). Bata-l ~a! se spune celui pe care il dojenesti cu o nuanta de simpatie. A-si ispasi ~a a-si ispasi greseala. 2) Fapta care prezinta pericol social; infractiune. 3) stare a celui vinovat de ceva; vinovatie; culpabilitate. [G.-D. vinii] /<sl. vina

ORGANIZARE s. f. actiunea de a organiza; (p. ext.) randuiala, disciplina, ordine. ◊ alcatuire, oranduire. ♦ ~ social(-economica) = formatiune sociala; ~ de stat = organizare politica si teritoriala a unui stat. (< organiza)

BOICOT, boicoturi, s. n. Interdictie declarata impotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etc. prin care se stabileste refuzul de a cumpara, a vinde sau a intretine orice fel de relatii cu cei supusi acestui procedeu. – Din boicota (derivat regresiv).

PACTIZA, pactizez, vb. I. Intranz. A se intelege, a cadea la invoiala, a face un pact. ♦ Spec. A se ralia cu adversarul, tradand interesele propriei comunitati sociale, ale propriului stat. – Din fr. pactiser.

TEAPA s. f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. stare, treapta, rang social, conditie sociala. – Et. nec.

IERARHIE s. nivel, rang, scara, stare, strat, treapta. (~ sociala.)

SCARA s. 1. (inv.) scala. (Se suie pe ~.) 2. v. treapta. 3. peron. (Trasura a tras la ~.) 4. (TEHN.) scara rulanta = escalator. 5. (TEHN.) (reg.) scaun, ursoaie. (~ la cosul morii.) 6. scala. (~ unui aparat de radio.) 7. (MUZ.) (inv.) scala. 8. ierarhie, nivel, rang, stare, strat, treapta. (~ sociala.) 9. (BOT.) scara-doamnei (Polemonium coeruleum) = scaricea, scara-domnului; scara-domnului (Polemonium coeruleum) = scaricea, scara-doamnei.

BARBARIE ~i f. 1) stare de inapoiere social-economica si culturala a unui popor. 2) Comportare de barbar; salbaticie. 3) Crima odioasa, nascuta din ura si dispret fata de cultura si civilizatie. [Art. barbaria; G.-D. barbariei; Sil. -ri-e] /<fr. barbarie, lat. barbaria

LIBER ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; independent din punct de vedere social si politic; slobod. 2) (despre state, colectivitati) Care nu se afla sub stapanire straina; in stare de independenta sociala si nationala; autonom; independent; slobod; suveran; neatarnat. 3) Care este consfintit prin lege; garantat de constitutie. Votare ~a. 4) (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; nestanjenit; nestingherit. Respiratie ~a. 5) (despre persoane) Care nu este ocupat; disponibil. 6) (despre persoane) Care poate actiona dupa buna cuviinta; care nu este lipsit de dreptul de a se deplasa dupa bunul plac; aflat in stare de independenta fizica si psihica. /<fr. libre, lat. liber

ORDINE f. 1) stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

CONDITIE s.f. 1. Imprejurare, fapt etc. care prilejuieste, ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen, imprejurare in care se produce un fenomen. 2. Clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 3. Intamplare viitoare si nesigura de care depinde existenta unei obligatii. ♦ Situatia unei persoane din punct de vedere juridic. 4. Situatie, stare fizica sau sociala a cuiva. ◊ Conditie fizica = situatie a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al starii sale fizice si al antrenamentului. [Gen. -iei, var. conditiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].

REGIM s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].

ANARHISM s. n. 1. conceptie, miscare social-politica extremista care neaga necesitatea statului si formele lui de organizare, a ordinii si disciplinei sociale in general. 2. stare de anarhie. (< fr. anarchisme, rus. anarhizm, germ. Anarchismus)

INDEPENDENTA s. f. 1. drept al unui stat la existenta si dezvoltare libera, fara amestec din afara, de a-si hotari singur soarta, de a-si alege, potrivit vointei si intereselor sale, calea de dezvoltare sociala si politica. ◊ stare de neatarnare economica si sociala (a unei persoane, a unei clase sociale). 2. libertate sau inclinare de a face, sau de a privi ceva in mod independent. 3. proprietate a unui sistem axiomatic constand in aceea ca nici una din axiomele sale nu este deductibila din celelalte. (< fr. independance)

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)

BARBARIE, barbarii, s. f. 1. stare primitiva de dezvoltare social-culturala. 2. Conceptie, atitudine, comportare care dovedesc lipsa de respect, dispret sau ura fata de cultura si de civilizatie; (concr.) fapta care rezulta dintr-o asemenea conceptie; cruzime, salbaticie. – Din fr. babarie, lat. barbaria.

ATMOSFERA, (3) atmosfere, s. f. 1. Invelis gazos care inconjoara pamantul; aer; spec. aer pe care il respira cineva. ♦ (Fig.) Mediul social inconjurator; ambianta. ♦ (Fig.) stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. 2. Masa de gaze si de vapori aflata intr-un spatiu in care au loc reactii chimice. 3. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphere.

REPRESALII s. f. pl. Masuri drastice luate de anumite organe de stat impotriva unor grupuri sociale, ca urmare a savarsirii, de catre acestea, a unor acte de razvratire. ♦ Masuri de constrangere luate de un stat impotriva organelor sau cetatenilor altui stat, ca urmare a savarsirii de catre acel stat a unor acte ilicite fata de el sau fata de cetatenii lui si spre a-l determina sa inceteze astfel de acte. – Din fr. represailles, lat. represalia.

PRIVILEGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligatii (catre stat), drept sau distinctie sociala care se acorda, in situatii speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, in feudalism, oraselor si manastirilor; (concr.) act prin care se acorda un avantaj, un drept, o distinctie etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalti creditori, in virtutea creantei sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; imprejurare favorabila pentru cineva. [Pl. si: (inv.) privilegiuri] – Din fr. privilege, lat. privilegium.

ORANDUIRE, oranduiri, s. f. Actiunea de a orandui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare intr-o anumita ordine, intr-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, intocmire; stabilire. 2. Investire. 3. (Inv. si reg.) Hotarare, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile „sociala” si „social-economica”) Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ◊ Oranduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al impartirii administrativ-teritoriale, determinata, in esenta, de caracterul oranduirii sociale. – V. orandui.

CONSTITUTIONAL, -A, constitutionali, -e, adj. In conformitate cu constitutia (2) unui stat, prevazut in constitutie, bazat pe constitutie. ◊ Comisie constitutionala = comisie insarcinata cu elaborarea textului unei constitutii si cu exercitarea controlului legilor ce se elaboreaza. Drept constitutional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si datoriile cetatenilor decurgand din constitutie (2). Monarhie constitutionala = monarhie ale carei prerogative sunt limitate prin constitutie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. constitutionnel.

ORGANISM ~e n. 1) Corp viu cu sistem de autoreglare; totalitate de organe care constituie un corp viu. ~ animal. ~ vegetal. 2) fig. Ansamblu organizat de elemente, coordonate intre ele, care constituie un tot intreg in stare sa functioneze; mecanism. ~ social. ~ administrativ. /<lat. organismus, ngr. organismos, germ. Organismus, fr. organisme

TRIBALISM n. Organizare sociala la baza careia sta tribul. /<fr., engl. tribalisme

SCLAVIE s.f. stare, conditie de sclav; robie; sclavaj. ♦ (Fig.) stare de dependenta politica, sociala si economica in care este tinuta o tara, o clasa sociala, un individ. [Gen. -iei. / < sclav + -ie].

CONSTITUTIONAL, -A adj. 1. referitor la constitutie (I). 2. conform cu constitutia (II), bazat pe existenta acesteia. ♦ comisie ~a = comisie insarcinata cu elaborarea unei constitutii (II); drept ~ = a) totalitatea drepturilor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si indatoririle cetatenilor prevazute in constitutie (II); monarhie ~a = sistem politic in care puterea monarhului este limitata de constitutie. (< fr. constitutionnel)

MARASM s. n. 1. demoralizare, decadere morala, descurajare. ◊ stare de stagnare, de criza (economica, politica, sociala etc.). 2. epuizare fizica, stare generala proasta a organismului. (< fr. marasme, gr. marasmos)

REPRESALII s. f. pl. 1. masuri de pedepsire luate de o autoritate de stat impotriva unor grupuri sociale ca urmare a savarsirii de catre acestea a unor acte de razvratire. 2. masuri de constrangere luate de un stat impotriva organelor sau cetatenilor altui stat ca raspuns la masuri similare luate de acel stat. (< fr. represailles, lat. represalia)

TARANISM s. n. 1. curent politic si ideologic, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducator al taranimii, considerata ca o clasa sociala unitara, intr-un stat preponderent agrar. 2. curent aparut in gandirea economica dupa primul razboi mondial, care isi propunea sa studieze legile de dezvoltare in economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generala a economiei politice. 3. tendinta a unor scriitori de a-si alege motive de inspiratie din viata satului. 4. vorba, fapta, comportare grosolana. (< taran/ime/ + -ism)

ATMOSFERA, (II) atmosfere, s. f. I. 1. Invelis gazos care inconjura pamantul; aerul pe care il respira cineva. ♦ Fig. Mediul social inconjurator; ambianta. 2. Fig. stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. ◊ Expr. A face atmosfera = a crea o anumita stare de spirit in legatura cu o persoana, cu un scop urmarit etc. II. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Fr. atmosphere (< gr.).

BARBARIE, barbarii, s. f. 1. stare rudimentara de dezvoltare social-culturala in care se afla un om sau un popor. 2. Conceptie, atitudine, comportare a unui om sau a unui popor, dovedind lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; (concr.) fapta dovedind o asemenea conceptie; cruzime, salbaticie. – Fr. babarie (lat. lit. barbaria).

RECENSAMANT (dupa fr. recensement) s. n. Forma speciala de inregistrare statistica de mare amploare, de obicei periodica si exhaustiva, in care culegerea datelor despre fenomenele supuse observarii se face direct de catre observatorii speciali trimisi la fata locului. ◊ Recensamantul populatiei = r. al carui scop il constituie stabilirea pe intreg teritoriul unei tari, la un moment dat, dupa un program unitar, dupa principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase si social-culturale; s*x, varsta, stare civila, nationalitate, nivel de instruire, ocupatie, ramura de activitate etc. Adesea se realizeaza concomitent si un r. al locuintelor. In epoca moderna primele r. au avut loc in S.U.A. (1790), Franta si Marea Britanie (1801). In Principatele Unite prima incercare de r. dateaza din 1859, din initiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. in Romania au avut loc in anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii si libertati fundamentale ale unor clase sau paturi sociale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Manifest cuprinzand revendicarile unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale. Carta Organizatiei Natiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.

ATENTAT, atentate, s. n. Actiune criminala, de obicei contra unui sef de stat sau de guvern. ♦ Fig. Incercare de incalcare a unui drept, de distrugere a unei stari de lucruri, a unei conceptii, de rasturnare a ordinii sociale sau politice a unui stat etc. – Din fr. attentat.

PRESIUNE, presiuni, s. f. 1. Forta care apasa (uniform si perpendicular) pe unitatea de suprafata a unui corp; marime fizica egala cu raportul dintre valoarea acestei forte si aria suprafetei corpului respectiv; apasare. ◊ Presiune atmosferica = presiune pe care o exercita atmosfera asupra suprafetei pamantului si a corpurilor situate pe ea. 2. (In sintagma) Presiune arteriala = tensiune. 3. (Bot.; in sintagma) Presiune radiculara = presiune din celulele vii ale radacinii care impinge apa in radacina si tulpina. 4. Fig. Constrangere (morala, economica, politica, sociala) exercitata asupra cuiva. ♦ (Rar) stare de apasare sufleteasca. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pression.

REGRESIV, -A, regresivi, -e, adj. Care se opune progresului, care tinde spre o stare sau o forma (economica, sociala, politica etc.) inapoiata; care da inapoi, care este in regres. ♦ Miscare regresiva = miscare care se face in directia inversa celei normale. (Lingv.) Derivare regresiva = mod de formare a unui cuvant nou prin suprimarea unui afix de la un cuvant (mai) vechi. Formatie regresiva sau derivat regresiv = cuvant format prin derivare regresiva. Asimilare regresiva = fenomen fonetic in care sunetul modificat se afla inaintea sunetului care exercita influenta modificatoare. – Din fr. regresif.

SCLAVIE, sclavii, s. f. stare, conditie de sclav; sclavaj, robie. ♦ Fig. stare de totala dependenta politica, sociala si economica in care este tinuta o tara, o categorie sociala, un individ. – Sclav + suf. -ie.

ATENTAT ~e n. 1) Tentativa criminala contra unei persoane (mai ales sef de stat sau de guvern). 2) Atac ilegal asupra unor bunuri sau drepturi colective. 3) Tentativa de rasturnare a ordinii sociale sau politice a unui stat. /<fr. attentat

CONFLICT ~e n. 1) Ciocnire materiala sau morala violenta; situatie controversata; stare de dusmanie; divergenta. ~ armat. ~ so-cial. ~ psihologic. 2) Ciocnire intre interesele sau intre sentimentele personajelor, care stimuleaza desfasurarea actiunii intr-o opera artistica (literara). /<lat. conflictus, fr. conflict

A SE INCORDA ma ~ez intranz. 1) (despre muschi) A trece din starea de relaxare in stare de tensiune. 2) (despre relatii sociale) A deveni mai tensionat; a se inrautati; a se complica; a se agrava; a se inaspri. 3) A-si fixa in mod constient (intr-o singura directie) fortele fizice sau intelectuale; a se concentra. /in + coarda

INDEPENDENTA s.f. 1. stare in care se gaseste un stat, un popor care se bucura de suveranitate nationala; neatarnare. ♦ stare de neatarnare economica si sociala (a unei persoane sau a unei clase sociale). 2. Libertate sau inclinare de a face sau de a privi ceva in mod independent. 3. Proprietate a unui sistem axiomatic constand in aceea ca nici una din axiomele sale nu este deductibila din celelalte. [< fr. independance].

ORGANIZA vb. I. tr. a orandui, a aseza, a coordona activitatea unui stat, a unei institutii, grup social etc., astfel incat sa functioneze organic. ◊ a pregati temeinic o actiune etc. II. refl. a proceda metodic si ordonat in actiunile sale. (< fr. organiser)

ARISTOCRATIE, aristocratii, s. f. (In oranduirea sclavagista si feudala) Clasa sociala conducatoare, care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase sociale; (in oranduirea capitalista, ca ramasita a oranduirilor anterioare) patura superioara a claselor exploatatoare, care se bucura de diferite privilegii si avantaje datorita obarsiei si bogatiei sale; nobilime, boierime. ♦ Varfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator. – Fr. aristocratie (< gr.).

BOICOT, boicoturi, s. n. Refuz organizat de a pastra relatii politice sau economice cu un stat sau cu un grup social, in semn de protest fata de anumite actiuni ale lor, cu scopul de a le izola si a le face sa cedeze. – Postverbal al lui boicota.

CARTA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunosteau, in ev. med., anumite privilegii si libertati unor clase sau paturi sociale (ex., in Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzind revendicari ale unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale (ex. Carta Organizatiei Natiunilor Unite). 4. Document prin care doua sau mai multe state se obliga sa respecte si sa aplice anumite principii in relatiile dintre ele si cu alte state. 5. P. ext. Document de o insemnatate deosebita pentru viata sociala si politica a unei tari (ex. „Carta 77”, in Ceho-Slovacia).

INSTITUTIE, institutii, s. f. 1. Organ sau organizatie (de stat) care desfasoara activitati cu caracter social, cultural, administrativ etc. 2. Forma de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate; institut (3). Institutia casatoriei. 3. Organizatie care desfasoara o activitate de interes international. [Var.: institutiune s. f.] – Din fr. institution, lat. institutio, -onis.

ANARHISM s. n. 1. stare de anarhie. 2. Curent politic si social care neaga in genere orice putere de stat. ♦ Atitudine a anarhistului. – Din fr. anarchisme, rus. anarhizm, germ. Anarchismus.

COLONAT s.n. stare de colon; forma de organizare sociala de la sfarsitul Imperiului Roman, caracterizata prin legarea tot mai stransa a colonilor de pamantul pe care il munceau si pentru care plateau dijma si prestau corvezi. [< lat. colonatus, cf. fr. colonat].

COLONAT s. n. stare de colon¹; forma de organizare sociala, spre sfarsitul Imperiului Roman, caracterizat prin legarea tot mai stransa a colonilor¹ de pamantul pe care il munceau si pentru care plateau dijma si prestau corvezi. (<lat. colonatus, fr. colonat)

ARISTOCRATIE s.f. Clasa sociala conducatoare care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase (in oranduirea sclavagista si feudala); patura restransa care se bucura de diferite privilegii; nobilime. ♦ (Fig.) Varfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social, care s-au desprins de clasa din care fac parte si se bucura de avantaje speciale. [< fr. aristocratie, it. aristocrazia, gr. aristokratia < aristos – nobil, kratos – putere].

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

ARISTOCRATIE s. f. clasa sociala conducatoare care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase (in oranduirea sclavagista si feudala); patura restransa a claselor exploatatoare, care beneficiaza de mari privilegii; nobilime. ◊ varfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte si se bucura de avantaje speciale. (< fr. aristocratie, gr. aristokratia)

CONSTITUTIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; este conditionata ereditar de si ontogenetic si determina caracterul reactiilor fata de actiunea agentilor externi; structura, alcatuire. 2. Conformatie. II. Legea fundamentala a unui stat, care reflecta stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernamint si organizare statala, precum si drepturile si obligatiile fundamentale ale cetatenilor. Prima c. a fost Constitutia americana de la 1787, urmata de Constitutia franceza de la 1791. In sec. 19 si la inceputul sec. 20, constitutia scrisa s-a generalizat in Europa si Asia, iar mai apoi si in Africa. In Romania, prima c. a fost adoptata la 1866. Au urmat c. de la 1923 si 1938. Alte c. au fost adoptate in anii 1948, 1952, 1965, 1991.

AUTODETERMINARE, autodeterminari, s. f. Principiu potrivit caruia o natiune are dreptul sa-si aleaga singura statutul politic si calea de dezvoltare economica, sociala si culturala; p. ext. ansamblu de masuri care pun in practica acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (dupa fr. autodetermination, rus. samoopredelenie).

MILITARISM s. n. Politica de subordonare a activitatii de stat, si prin aceasta a intregii vieti sociale, intereselor de marire a potentialului militar si de pregatire pentru razboi, precum si de mentinere cu ajutorul fortei a relatiilor de dominatie atat pe plan intern, cat si pe plan international. – Din fr. militarisme.

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

SITUATIE s. 1. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, imprejurare, postura, pozitie, stare, (inv.) incunjurare, peristas, prilejire, stat, imprejurstare, (fig.) context. (In aceasta ~ nu poate actiona.) 2. v. imprejurare. 3. v. dispozitie. 4. stare, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. soarta, stare. (Nu stie nimic de ~ lor.) 6. etapa, faza, punct, stadiu. (In ce ~ se afla lucrarile incepute?) 7. (concr.) raport, referat, dare de seama, (prin Transilv.) samadas, (inv.) doclad, otnosenie, tacrir, (rusism inv.) predstavlenie. (A intocmit o ~ despre ...) 8. conditie, pozitie, stare, (inv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 9. v. rang. 10. loc, pozitie. (Ocupa o ~ onorabila in societate.) 11. pozitie, (inv.) pusaciune. (O ~ de indiviat.) 12. rost, stare. (Avea acum si el o ~.) 13. v. avere.

CONSILIU ~i n. 1) Organ de conducere constituit dintr-un grup de persoane care au sarcina de a dezbate si de a-si spune parerea asupra unor probleme sociale sau particulare. 2) Organ executiv superior de stat sau politic. 3) Organ colegial de conducere. ~ pedagogic. [Sil. -si-liu] /<lat. consilium, fr. conseil

CONSTITUTIE² ~i f. 1) Lege fundamentala a unui stat care determina forma de guvernamant, structura social-economica si politica, modul de organizare si de functionare a organelor de stat, drepturile esentiale si obligatiile cetatenilor. 2) Brosura care cuprinde aceasta lege. [Art. constitutia; G.-D. constitutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

INTREPRINDERE ~i f. 1) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale) care are o conducere unica. ~ de stat. 2) Actiune inceputa din initiativa proprie. [G.-D. intreprinderii] /v. a intreprinde

AUTODETERMINARE s.f. Principiu potrivit caruia o natiune are dreptul sa-si aleaga singura statutul politic si calea de dezvoltare economica, sociala si culturala. [Pron. a-u-. / < autodetermina].

ORGANIZA vb. I. tr. A orandui, a aseza, a coordona situatia, lucrarile, activitatea unui stat, a unei institutii, a unui grup social etc. in asa fel incat sa functioneze organic, lucrand dupa un plan adecvat la indeplinirea unui anumit scop. ♦ A pregati temeinic o actiune etc. ♦ refl. A proceda metodic si ordonat in actiunile sale. [Cf. fr. organiser, it. organizzare].

SUBDEZVOLTARE s.f. stare a ceea ce este subdezvoltat. ♦ Fenomen social-economic specific unui grup de tari ale lumii contemporane, constand in insuficienta dezvoltare a fortelor de productie, in predominarea agriculturii si industriei extractive si care duce la lupta pentru independenta nationala. [sub- + dezvoltare, dupa fr. sous-developpement].

SUBDEZVOLTARE s. f. stare a ceea ce este subdezvoltat. ◊ fenomen social-economic specific unui grup de tari ale lumii contemporane, constand in insuficienta dezvoltare a fortelor de productie, in predominarea agriculturii si a industriei extractive. (dupa fr. sous-developpement)

CLEOMENE (CLEOMENES), numele a trei regi ai Spartei. Mai important: C. III (235-221 i. Hr.). A realizat o serie de reforme sociale, urmarind sa reorganizeze Sparta intr-un stat de tip elenistic si sa restabileasca hegemonia acesteia in Grecia. Infrint la Sellasia (222 i. Hr.) de Liga Aheeana, aliata cu Macedonia.

ELIBERA, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune in stare de libertate; a inlatura oprimarea (nationala, politica, sociala); a dezrobi, a descatusa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lasat la vatra. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o molecula, ramanand in stare libera. 2. A scoate dintr-o functie. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfa. 4. A face libera o incapere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

DEZROBI, dezrobesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) elibera din starea de robie; p. gener. a (se) elibera de sub o asuprire politica sau sociala, de sub exploatare. ♦ Tranz. A elibera un stat, un popor de sub o ocupatie militara sau de sub o asuprire straina; a asigura independenta unei tari, unui popor. 2. Tranz. A elibera pe cineva din prizonierat sau dintr-o detentiune nedreapta. 3. Tranz. Fig. A scapa pe cineva dintr-o situatie umilitoare, apasatoare. – Dez- + robi.

ATMOSFERA¹ f. 1) Invelis gazos care inconjura Pamantul; aer; cer; vazduh. 2) Amestec de gaze care il respira vietatile aerobice; aer. 3) fig. stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva; mediu social. ~ apasatoare. ◊ A face ~ a crea o anumita stare de spirit. [G.-D. atmosferei; Sil. -mo-sfe-] /<fr. atmosphere, gr. atmosphaira

PARAZITISM n. 1) Mod de viata al unui organism parazit. 2) stare a unei persoane sau a unui grup social care duce o viata de parazit. /<fr. parasitisme

POLIS ~uri n. (in Grecia antica) Forma de organizare social-politica si economica a societatii sclavagiste; oras-stat. /<ngr. polis

PRESEDINTE ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana care sta in fruntea unui organ de conducere (economic, social, sportiv etc.). 2) Conducator al unei tari cu forma republicana de guvernamant; sef al statului; prezident. 3) Persoana care prezideaza (o adunare, o sedinta etc.). /<fr. president, lat. praesidens, ~ntis

REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

AUTODETERMINARE s. f. principiu care exprima dreptul fiecarei natiuni de a-si alege, fara imixtiuni din afara, statutul ei politic si calea de dezvoltare economica, sociala si culturala. (dupa fr. autodetermination)

NOMENCLATURA², nomenclaturi, s.f. Totalitatea posturilor de conducere in organele de partid si de stat din fosta URSS si tarile satelite. ♦ Grup social cu prerogative exceptionale in regimurile de tip sovietic sau totalitare. – Din fr. nomenclature.

FUNCTIUNE f. stare de functionare a unui sistem (tehnic, organic sau social). ◊ A pune in ~ a face sa functioneze. A intra in ~ a incepe sa functioneze. In exercitiul ~ii in procesul indeplinirii indatoririlor oficiale. [Art. functiunea; G.-D. functiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis

PUBLIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

SECURITATE f. 1) Situatie fara pericol; lipsa de primejdie; siguranta. 2) Organ de stat care are ca sarcina apararea organizarii politice si sociale a statului. [G.-D. securitatii] /<lat. securitas, ~atis, fr. securite

COMUNISM s. n. 1. formatiune social-economica in dezvoltarea societatii, caracterizata prin proprietatea de stat asupra tuturor mijloacelor de productie si prin regim totalitar de extrema stanga. ◊ ideologia, teoria infaptuirii oranduirii comuniste a unei false fericiri generale. 2. ~ utopic = ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate intemeiata pe desfiintarea proprietatii private si pe egalitatea sociala si economica. 3. ~ stiintific = socialism stiintific. (<fr. communisme)

CARACTERISTIC, -A I. adj. care constituie trasatura distinctiva a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. insusire tipica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, fenomen etc. 2. partea intreaga a unui logaritm. 3. curba reprezentand variatia unei marimi importante a unui sistem fizic sau tehnic in functie de un anumit parametru. ◊ marime, element care determina, dintr-un anumit punct de vedere, modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caracteristique)

POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

SECURITATE s. f. 1. stare de siguranta, de lipsa de primejdie. 2. protectie, aparare. ♦ Consiliu de S~ = principalul organ permanent al ONU, avand ca sarcina fundamentala mentinerea pacii si securitatii internationale. 3. totalitatea organelor de stat care in trecut, aveau sarcina sa apere sistemul social economic si politic; sistem politico- politienesc represiv. (< fr. securite, lat. securitas)

ADUNAREA staRILOR, institutie medievala de stat care cuprindea pe reprezentantii tuturor claselor si categoriilor sociale privilegiate. Comuna tuturor statelor, avea atributii politice, juridice, militare, administrative si fiscale. In izvoarele istorice apare cu numele de Sfatul tarii, Adunarea obsteasca, Dieta tarii s.a.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

staB (1) staburi, s. n., (2, 3) stabi, s. m. 1. S. n. (Inv.) stat-major. 2. S. m. (Inv.) Ofiter care facea parte dintr-un stab (1); p. ext. ofiter superior. ◊ stab-ofiter = ofiter de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoana de vaza pe plan social; sef, conducator. – Din germ. stab, rus. stab.

NEUTRALITATE s. f. Situatie, atitudine a unui stat care nu se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, care nu participa la pacte sau la aliante militare si intretine relatii pasnice cu fiecare stat beligerant in parte; p. ext. stare, atitudine neutra (1) a unei persoane sau a unui grup social. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neutralite.

AUTODETERMINARE ~ari f. Principiu politic conform caruia un stat sau o natiune isi alege singura regimul economic, politic, social si cultural. [G.-D. autodeterminarii] /auto- + determinare

IACOBINISM n. 1) Doctrina social-politica a iacobinilor. 2) fig. Opinie care preconizeaza centralismul de stat. /<fr. jacobinisme

AUTARHIE s. f. 1. (in scoala cinicilor) independenta indivizilor de toate conventiile sociale, considerate ca straine naturii. 2. politica de izolare a unui stat care isi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri. (< fr. autarchie)

CONTRAREVOLUTIE s. f. miscare organizata, reactionara, a claselor inlaturate de la putere impotriva noii oranduiri sociale instaurate prin revolutie, in scopul restaurarii vechii puteri de stat. (< fr. contre-revolution)

conditiune f. (lat. condicio, -onis [d. con-, impreuna, si dicere, a zice], citit gresit conditio in evu mediu; fr. condition. Corect ar fi condiciune). Natura, stare, calitate a unei persoane sau a unui lucru. Treapta sociala inalta: un om de conditiune. Mod, situatiune: a trai in bune conditiuni. Obligatiune: admit, dar cu conditiunea de a contribui si tu (sau cu conditiune [!] sa contribui si tu). Lucru necesar: respiratiunea e una din conditiunile vietii. – Si -itie.

POLITICA s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

PLURALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealista care neaga unitatea materiala a lumii, sustinand ca tot ceea ce exista consta dintr-o multitudine de entitati izolate, independente una de alta si ireductibile la o baza comuna, unitara. ♦ (P. ext.) Orice conceptie care, intr-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta unei multiplicitati. 2. Principiu democratic potrivit caruia functionarea democratiei, garantarea drepturilor si libertatilor ar fi conditionata de existenta mai multor forte politico-sociale (partide, sindicate etc.) care sa se interpuna intre individ si stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].

PRIVATIZARE s. f. proces de transformare a intreprinderilor comerciale si industriale, a institutiilor din sectorul de stat cu cel privat, in scopul rentabilizarii sau cresterii rentabilitatii economico-sociale. (< privatiza)

MILITIE, militii, s. f. 1. (In fostele tari socialiste din Europa) Institutie de stat avand drept scop mentinerea ordinii publice si respectarea regulilor de convietuire sociala; reprezentantii acestei institutii; p. ext. cladirea in care isi avea sediul aceasta institutie; politie. 2. (In vechea organizare militara) Armata nepermanenta sau de rezerva, care cuprindea si unele corpuri speciale de armata; p. ext. (pop.) serviciu militar, armata. – Din lat. militia, rus. milicya.

FOR ~uri n. 1) (in Roma antica) Piata publica unde era concentrata viata sociala, economica si culturala si unde se tineau procesele judiciare. 2) Organ de stat; autoritate. 3) Organ politic sau stiintific care se bucura de mare autoritate. /<lat. forum, fr. for

CAPITALISM s. n. oranduire social-economica bazata pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. ♦ ~ monopolist de stat = forma actuala de existenta a capitalismului monopolist, caracterizata prin ingemanarea fortei statului cu forta monopolurilor. (< fr. capitalisme)

URGENTA s. f. graba in a rezolva ceva care nu sufera amanare; insusirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fara intarziere; stare de ~ = situatie care impune aplicarea de catre stat a unui sistem de masuri cu caracter politic, militar, economic si social care sa-i permita intrarea in razboi intr-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)

CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a. ◊ stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

BURGHEZIE s.f. 1. (In oranduirea feudala) Locuitorii de la orase; populatia oraselor, targoveti, orasenime. 2. Clasa sociala care, in oranduirea capitalista, poseda mijloacele de productie si detine puterea de stat. [Gen. -iei. / cf. fr. bourgeoisie, it. borghesia].

IZOLATIONISM s. n. 1. politica a unui stat care se izoleaza de celelalte state. 2. (med.) tendinta de izolare a contactelor sociale. (< fr. isolationnisme)

BURGHEZIE, burghezii, s. f. Clasa sociala care, in oranduirea capitalista, stapaneste mijloacele de productie, exploateaza munca salariata si detine puterea de stat; clasa capitalistilor. ◊ Marea burghezie = varfurile societatii burgheze (industriasi, bancheri). Mica burghezie = patura sociala formata din micii producatori de marfuri, micii proprietari ai mijloacelor de productie (negustori, meseriasi, tarani cu proprietate mica si mijlocie), care nu exploateaza forta de munca straina, ocupand o pozitie intermediara intre burghezie si proletariat, sovaind intre aceste doua clase, dar devenind pana la urma un aliat al proletariatului in lupta acestuia cu burghezia. Burghezia sateasca (sau taranesca) = chiaburimea. – It. borghesia.

ROBINSON [robinsn], Mary (n. 1944), om de stat irlandez. Prof. univ. la Dublin. Militanta pentru drepturile femeilor si ale grupurilor sociale defavorizate. Prima femeie presedinta a Republicii Irlanda (1990-1997). Din 1997, Inalt Comisar al O.N.U. pentru drepturile omului.

statut s. n. 1. document, lege de baza cuprinzand dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si indatoririlor prevazute si garantate de constitutie, in virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)

CONstaNTIN CEL MARE (Flavius Valerius Constantinus), imparat roman (306-337). Infringind pe Maxentiu (312) si pe Liciniu (324) a devenit suveran al intregului Imp. Roman. A desavirsit reformele politice, militare si sociale initiate de Diocletian, perfectionind sistemul dominatului; a facilitat consolidarea crestinismului ca religie de stat (edictul de toleranta de la Milano, si convocarea primului conciliu ecumenic de la Niceea, 325). A intarit Limesul dunarean si a mutat cap. imp. la Constantinopol (330), oras fundat de el.

LABURIST ~sta (~sti, ~ste) si substantival (in Marea Britanie, Australia, Irlanda etc.) Care este de orientare social-democrata. Partid ~. /cf. it. laburista, engl. labourist

FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piata publica in Roma antica, unde era concentrata viata social-politica, religioasa si economica a orasului si unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanta, organ de stat. 3. (In sintagma) For interior = constiinta. – Din lat. forum, (3) fr. for.

FASCISM s. n. Ideologie aparuta in Europa dupa primul razboi mondial, care a stat la baza unor partide de extrema dreapta, caracterizandu-se prin nationalism extremist, misticism, violenta, demagogie sociala etc.; regim politic instaurat pe baza acestui curent. – Din it. fascismo, fr. fascisme.

RAZBOI¹ ~oaie n. 1) Conflict armat intre doua sau mai multe state, grupuri sociale etc. ~ mondial. ~ colonial. ◊ ~ de eliberare nationala lupta armata a popoarelor impotriva cotropitorilor straini in vederea cuceririi independentei si apararii suveranitatii statului. ~ rece stare de tensiune in relatiile internationale, caracterizata prin mentinerea unei incordari permanente intre statele cu oranduiri sociale diferite. 2) fig. Schimb de vorbe rastite, adesea ofensatoare; sfada; cearta. /<sl. razboj

AUTARHIE s.f. 1. Situatia unui stat, a unei natiuni care isi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri, fara import sau ajutor strain. ♦ stat care se afla in aceasta situatie. 2. (In scoala cinicilor) Independenta indivizilor fata de toate conventiile sociale, considerate ca straine naturii. [Pron. a-u-, gen. -iei. / < it. autarchia, cf. fr. autarcie < gr. autarkeia].

staT², state, s. n. 1. Lista, tabel. ♦ (In sintagma) stat de plata = tabel, lista in care sunt inscrise drepturile banesti pe care le achita o intreprindere lucratorilor ei. ◊ stat de functii = document (sub forma de tabel) in care sunt inscrise posturile, functiile, salariile etc. dintr-o intreprindere, institutie etc. 2. (In sintagma) stat personal = dosar care cuprinde specificarea tuturor mutatiilor de serviciu ale unui angajat si starea lui civila, sociala etc. [Var.: stat s. n.] – Din lat. status (cu sensurile fr. etat). Cf. it. stato.

staT² ~e n. 1) Institutie politico-administrativa a societatii in frunte cu un guvern si cu organele acestuia, cu ajutorul carora se asigura functionarea vietii sociale pe un anumit teritoriu; tara. ◊ De ~ a) care reprezinta interesele statului; b) care este condus de stat; c) care apartine statului. 2) (in unele tari) Unitate administrativ-teritoriala autonoma. 3) : ~-major a) organ de conducere a fortelor armate (pe langa mari unitati militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. etat, it. stato, germ. status

CAPITALISM s.n. Oranduire social-economica bazata pe proprietatea privata a unui grup restrans asupra mijloacelor de productie. ◊ Capitalism monopolist de stat = forma de existenta a capitalismului monopolist, caracterizata prin ingemanarea fortei statului cu forta monopolurilor. [Cf. fr. capitalisme].

PLEBE s. f. 1. (In Roma antica) Categorie sociala de oameni liberi fara o activitate permanenta, care traiau din castiguri intamplatoare si din distributii facute de stat. 2. (In evul mediu) Patura cea mai saraca a populatiei orasenesti din apusul Europei, aflata in afara ierarhiei feudale si care, alaturi de taranime, a avut un rol important in revolutiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Patura sociala fara drepturi, asuprita si exploatata; p. ext. multime, gloata. ♦ Fig. Categorie sociala declasata; drojdia societatii. – Din fr. plebe, lat. plebs, -bis.

ORGANIZATIE s.f. 1. Asociatie, institutie sociala care reuneste oameni cu preocupari si uneori cu conceptii comune, constituita pe baza unui regulament, a unui statut etc. in vederea depunerii unei activitati organizate si realizarii unor scopuri comune. ◊ Organizatie de baza = (iesit din uz) unitate organizatorica fundamentala a Partidului Comunist Roman sau a Uniunii Tineretului Comunist alcatuita din cel putin trei membri. 2. Oranduire, organizare, ordine, randuiala. [Gen. -iei, var. organizatiune s.f. / cf. fr. organisation, rus. organizatiia, germ. Organisation].

ACADEMIA DE STUDII social-POLITICE, institutie cu un accentuat caracter politic creata in 1945 pentru pregatirea si perfectionarea activistilor de partid, de stat s.a. Si-a incetat activitatea in dec. 1989. Cunoscuta sub numele de Academia „Stefan Gheorghiu”.

SUBVENTIE, subventii, s. f. Ajutor banesc nerambursabil acordat (de stat, de o organizatie etc.) unei persoane, unei institutii, unei ramuri economice sau intreprinderi etc. in scopul atenuarii efectelor sociale ale modificarilor economice de structura. [Var.: subventiune s. f.] – Din fr. subvention, lat. subventio.

HETAIRISM s. n. 1. stare de promiscuitate in prima faza a comunei primitive, in care raporturile s*****e nu erau supuse nici unei reglementari sociale. 2. conditia, obiceiurile hetairelor. (< fr. hetairisme)

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

ANARHIE s. f. stare de dezorganizare, de dezordine, de haos, intr-o tara, intr-o institutie etc.; nesupunere, indisciplina a individului fata de o colectivitate organizata. ♦ stare a productiei, proprie regimului capitalist, in care (din cauza proprietatii private asupra mijloacelor de productie) activitatea de productie sociala este neplanificata si nedirijata, ducand la crize periodice si la somaj. – Dupa fr. anarchie (< gr.).

NON EST PRINCEPS SUPRA LEGES, SED LEGES SUPRA PRINCIPEM (lat.) nu conducatorul sta deasupra legilor, ci legile deasupra conducatorului – Principiu atribuit lui Pliniu cel Tanar. Toti oamenii, indiferent de rangul lor social, sunt datori sa respecte legea. V. si Caesar non supra grammaticos.

PUTRED ~da (~zi, ~de) 1) (despre substante organice) Care s-a descompus sau se afla in stare de descompunere sub actiunea unor microorganisme. Lemn ~. ◊ ~ de bogat (sau bogat ~) foarte bogat. 2 fig. (despre stari si lucruri, medii sociale) Care vadeste decadere economica si morala. /<lat. putridus

FEMINISM s.n. 1. Miscare sociala care urmareste dobandirea egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii. ♦ Doctrina care propaga emanciparea femeii si extinderea drepturilor ei. 2. stare patologica caracterizata prin dezvoltarea la barbat a caracterelor s*****e feminine. [Cf. fr. feminisme].

FINANTE s.f.pl. 1. Ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei produsului social in legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. Stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. Totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei intreprinderi. ♦ (Fam.) Avere baneasca a unei persoane particulare. 4 (Rar; la sg.) Marea finanta = totalitatea posesorilor de mari valori financiare. [Cf. fr. finance, it. finanza].

SINCRETISM s.n. 1. stare de nediferentiere a elementelor unui fenomen, specifica fazelor primitive de dezvoltare. 2. Contopire a unor elemente de gandire, de viata sociala, artistica etc. intr-un complex in care inca nu-si pot semnala specificul. ♦ (Fil.) Amestec de teorii diferite si contradictorii. [< fr. syncretisme, cf. gr. synkretizein – a reuni].

FINANTE s. f. pl. 1. ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei produsului social in legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei intreprinderi. ◊ (fam.) averea in bani a unei persoane. 4. (sg.) marea ~a = totalitatea posesorilor de mari capitaluri financiare. (< fr. finance, it. finanza)

ORGANIZATIA INTERNATIONALA PENTRU MIGRARE (O.I.M.; in engl.: International Organisation for Migration – I.O.M.), organizatie umanitara, nonpolitica, cu sediul la Geneva (Elvetia), fondata in 1951, in scopul acordarii de asistenta guvernelor tarilor membre in rezolvarea problemelor legate de migrare, incurajarii dezvoltarii sociale si economice prin migrare, asigurarii bunastarii migrantilor si respectarea demnitatii lor umane. Are 60 de state membre, iar alte 50 au statut de observator.

PUBLICIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Scriitor care se ocupa de publicistica. 2) Persoana care publica in presa articole (cu tematica social-politica, culturala). /<fr. publiciste

POTENTAT, potentati, s. m. Suveran sau sef de stat atotputernic, care isi exercita puterea in mod despotic si arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorita pozitiei sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus.

A SE CORUPE ma corup intranz. 1) A ajunge in stare de declin moral; a se declasa; a degenera; a degrada; a se vicia; a se p******i; a decadea. 2) (despre idei, sentimente, fenomene sociale etc.) A pierde integritatea sau puritatea initiala. /<lat. corrumpere

BAZA s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

AUTOMISCARE, automiscari, s. f. stare de schimbare si de miscare neintrerupta a naturii si a societatii, cauzata de contradictiile interne, proprii tuturor obiectelor si fenomenelor naturii si vietii sociale. – Din auto¹- + miscare.

SOMAJ n. 1) Fenomen social-economic care se manifesta prin inactivitatea fortata a unui numar mare de salariati, ca rezultat al dezechilibrului dintre cererea si oferta fortei de munca. 2) stare de somer. /<fr. chomage

ADUNARI AD-HOC, organe cu caracter consultativ in Moldova si in Tara Romaneasca, alcatuite din reprezentanti alesi ai tuturor claselor si categoriilor sociale convocate la Iasi si Bucuresti la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotarit: autonomia si neutralitatea celor doua Principate, unirea lor intr-un singur stat cu numele de Romania, numirea ca domn a unui print strain dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ si constitutional, garantarea colectiva a celor sapte puteri. Numite si Divanuri ad-hoc.

IMPOZIT s.n. Plata obligatorie catre stat pe care trebuie s-o efectueze cetatenii, organizatiile economice etc. potrivit anumitor norme de impunere, aceste norme, ca si natura si destinatia impozitelor, depinzand de oranduirea sociala. [Pl. -te, -turi. / < lat. impositus, cf. it. imposta, fr. impot].

RAZBOI¹, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

ROHM [rom], Ernst (1887-1934), om politic german. Unul dintre exponentii (1919) Partidului Nationalist-social al Muncitorilor Germani. Participant la puciul de la Munchen (1923). A condus (din 1931) organizarea trupelor SA. Dupa preluarea puterii (1933) de catre Hitler, a fost numit sef de stat-major al trupelor SA si ministru fara portofoliu. Dorind sa integreze trupele SA in cadrul fortelor armate, si-a atras ostilitatea lui Hitler. Asasinat (30 iun., in „Noaptea cutitelor lungi”).

ROBI, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a tine in captivitate, a aduce in stare de rob. 2. Intranz. A trai in robie, a fi rob. ◊ A munci din greu. 3. Tranz. A mentine o persoana sau o colectivitate in relatii de subjugare politica, economica si sociala, a aservi o tara, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A inlantui, a inclesta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care il execita). ◊ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

POLITICA ~ci f. 1) Totalitate de scopuri si obiective urmarite de clasele sau grupurile sociale in lupta pentru interesele lor, precum si metodele si mijloacele cu ajutorul carora se ating aceste scopuri si obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ◊ ~ vamala sistem de reglementare de catre stat a importului si a exportului de marfuri. ~ economica sistem de masuri economice infaptuite de un stat. 2) fam. Maniera de a actiona pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikos, fr. politique

VOLUNTARISM s.n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. Conceptie socio-politica, care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. Conceptie in psihologie dupa care in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. [Cf. germ. Voluntarismus, fr. voluntarisme].

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

VOLUNTARISM s. n. 1. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. conceptie sociologica subiectivista care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. conceptie psihologica potrivit careia in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. (< fr. volontarisme)

SITUATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

CENZURA s. f. 1. demnitatea si functia de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicatiilor, spectacolelor, emisiunilor si, in timp de razboi, asupra corespondentei trimise prin posta; organ care exercita acest control. 3. functie psihologica care, in teoria lui Freud, refuleaza in inconstient dorintele neconforme cu conventiile sociale. 4. critica, blam public. (< fr. censure, lat. censura)

CONSTITUTIE, constitutii, s. f. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; structura fizica generala a corpului omenesc. 2. Lege fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constitutiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

PLAN⁴ ~uri n. 1) Distanta la care sunt situate persoanele sau lucrurile in raport cu cel care priveste. ~ secund. ◊ Primul ~ parte a scenei care este cea mai apropiata de public. A fi (sau a sta) pe primul ~ a avea importanta primordiala. A trece pe ~ul al doilea a-si pierde rolul principal. 2) Departare a obiectului fata de aparatul de filmat. ◊ Prim-~ reprezentare pe pelicula a capului si a bustului unui personaj. 3) Unghi de vedere; aspect. In ~ stiintific. Pe ~ social. /<fr. plan, lat. planus

PLURALISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia lumea ar fi formata dintr-o pluralitate de realitati de sine statatoare, independente unele de altele. 2. Principiu al democratiei care preconizeaza necesitatea existentei mai multor forte social-politice (partide, sindicate, organizatii religioase etc.) interpuse intre membrii societatii si putere, ca o conditie si o garantie a limitarii puterii, a functionarii democratiei. ♦ P. gener. Orice conceptie care, intr-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenti, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta acestei multiplicitati. – Din fr. pluralisme.

AUTONOMIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)