PROFUND, -A, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Inzestrat cu o mare putere de patrundere, de intelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre intelegerea, despre gandurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre insusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face inclinand foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza insusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adanci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adanc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adanc. – Din lat. profundus, fr. profond.

A LOVI ~esc 1. tranz. 1) A atinge cu putere. 2) A atinge in mod violent (si repetat), producand durere (cu mana sau cu un obiect). 3) A atinge din intamplare (fara violenta). 4) fig. A face sa suporte o durere fizica sau morala. 5) fig. (despre stari fiziologice si psihice, boli, necazuri etc.) A cuprinde pe neasteptate, aducand prejudicii. 6) (mai ales despre surse de lumina) A atinge brusc, provocand neplacere. Lumina m-a ~it in ochi. 7) A face sa se loveasca. 2. intranz. A bate cu putere, producand un zgomot (puternic). ~ cu pumnul in masa. /<sl. loviti

AMENOREE s.f. Lipsa a m**********i, provocata de stari fiziologice sau patologice. [Pron. -re-e. / < fr. amenorrhee, cf. gr. a – fara, men – luna, rhein – a curge].

SOMN², (rar) somnuri, s. n. stare fiziologica normala si periodica de repaus a fiintelor, necesara redresarii fortelor, caracterizata prin incetarea totala sau partiala a functionarii constiintei, prin relaxare musculara, prin incetinirea circulatiei, a respiratiei si prin vise; starea celui care doarme. ◊ Somnul de veci (sau cel lung, vesnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi usor, iepureste. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a atipi. Somn usor, formula prin care se doreste cuiva care se culca somn linistit. A-l pali (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. stare de inertie; toropeala, amortire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzatie provocata de aceasta necesitate. – Lat. somnus.

TEMPERATURA, temperaturi, s. f. Gradul, starea de caldura a unui mediu, a unui corp etc. ◊ Temperatura absoluta = temperatura care se masoara pornind de la zero absolut. ♦ stare fiziologica constanta a corpului animal, reprezentand echilibrul dintre caldura produsa si cea pierduta. ♦ Gradul de caldura ridicata a corpului omenesc, reprezentand un simptom patologic; fierbinteala, febra. – Din fr. temperature, lat. temperatura.

RUT s. n. stare fiziologica la animale, corespunzatoare perioadei de activitate s*****a, de durata si periodicitate variabila, in timpul careia se petrec unele transformari ale aparatului genital. – Din fr. rut.

GLICOZURIE ~i f. 1) stare fiziologica sau patologica constand in prezenta glucozei in u***a. 2) Cantitate de glucoza prezenta in u***a. /<fr. glycosurie

LAUZIE f. 1) stare fiziologica a unei femei in primele sase saptamani de dupa nastere; stare de lauza. ◊ ~ fiziologica stare a unei lauze care evolueaza normal. ~ patologica stare a unei lauze care evolueaza anormal. 2) Perioada de timp cat o femeie este lauza. [G.-D. lauziei] /lauza + suf. ~ie

ODIHNA ~e f. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; pauza; ragaz; repaus; recreatie. ~ de vara. A pleca la ~. ◊ ~ activa activitate recreativa insotita de efort fizic (sport, turism, plimbari etc.). Casa de ~ institutie in care oamenii se odihnesc in timpul concediului. 2) Perioada de timp cat cineva se odihneste. ◊ ~ de veci (sau vesnica) incetare din viata; moarte. Locas de ~ mormant. 3) stare fiziologica a omului care doarme; refacere a fortelor prin somn. ◊ A se da ~ei a merge la culcare; a dormi. A-si pierde ~a a) a nu putea dormi; b) a-si pierde linistea sufleteasca. 4) stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; pace; astampar; tihna. ◊ A nu avea ~ a nu avea liniste; a fi sacait, sustras. 5) rar Platforma a scarii (la nivelul fiecarui etaj si intre ele). [G.-D. odihnei] /v. a (se) odihni

SOMN¹ ~uri n. 1) stare fiziologica normala de repaus, care este necesara fiintelor pentru reinnoirea fortelor vitale. ~ adanc. ◊ ~ letargic stare patologica manifestata printr-un somn de durata foarte lunga. ~ hibernal stare de amorteala a unor animale in timpul iernii. 2) stare a celui care doarme. ◊ ~ usor formula adresata cuiva inainte de culcare. A trage un pui de ~ a dormi bine. A-l (cu)prinde (sau a-l fura) ~ul a adormi; a atipi. A dormi ~ul de veci (sau cel lung) a fi mort. /<lat. somnus

NEPLACERE, (2) neplaceri, s. f. 1. stare sufleteasca sau fiziologica produsa de ceva neplacut; lipsa de placere, p. ext. de simpatie pentru ceva sau pentru cineva; sila, dezgust. 2. Necaz, suparare, nemultumire indurate de cineva. – Ne- + placere.

SANATATE f. stare fizica si fiziologica normala a unui organism sanatos. A-si cruta ~ea. ◊ ~! formula de salut (la plecare). [G.-D. sanatatii] /<lat. sanitas, ~atis

ANIMALIC, -A, animalici, -e, adj. De animal, exclusiv fiziologic; fig. in stare de inapoiere, mizerabil; brutal, josnic. – Din animal² + suf. -ic.

BATRANETE ~i f. 1) Ultima perioada in evolutia unei fiinte, caracterizata prin slabirea functiilor fiziologice; varsta inaintata; senectute. 2) stare de om batran. [G.-D. batranetii] /batran + suf. ~ete

ANXIETATE f. stare de neliniste, de teama nedeterminata (insotita de tulburari fiziologice). [G.-D. anxietatii; Sil. -xi-e-] /<fr. anxiete, lat. anxietas, ~atis

IMPUBERTATE s. f. stare a acelora care nu au atins varsta ce presupune aptitudinea fiziologica pentru casatorie. (< fr. impuberte)

NECESITATE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. ♦ cu ~ = in mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situatie exceptionala in care statul poate lua anumite masuri in interesul apararii tarii. 2. categorie filozofica desemnand insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. necessite, lat. necessitas)

PARABIOZA s. f. (biol.) 1. situatie in care doi indivizi sunt legati intre ei prin nastere. 2. grefa in care doi indivizi sunt uniti artificial printr-o circulatie sangvina comuna, pentru observatii fiziologice. 3. pierdere a conductibilitatii normale a unui nerv ca urmare a unei vatamari locale. 4. stare a unui organism la limita conditiilor vitale. (< fr. parabiose)

VARIATIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

PULS s. n. 1. dilatatie fiziologica ritmica a arterelor, datorita pomparii sangelui de catre inima in intregul corp; pulsatie (1). 2. ritm, mers. ◊ (fig.) stare de spirit. ♦ a lua ul = a tatona, a sonda terenul. (< fr. pouls, lat. pulsus)

E*******E s. f. 1. e******e. 2. proces fiziologic manifestat prin accentuarea activitatii functionale a unei celule, a unui tesut sau organ ca reactie la un stimul. 3. stare de enervare, de incordare, de atatare. 4. producere a unui camp magnetic util in masini, aparate sau instrumente electrice. ◊ producere a campului magnetic inductor util in masinile, aparatele si instrumentele electrice. (< fr. e********n, lat. e*******o)

STRES s. n. 1. stare de incordare sau tensiune neuropsihica. 2. ansamblu de perturbatii organice si psihice provocate de factori agresori variati; (p. ext.) ansamblul reactiilor fiziologice prin care organismul uman raspunde unui agent stresant, incercand sa se apere si sa-si mentina echilibrul de baza. 3. (geol.) presiune laterala care se produce in sinclinale, cauzand formarea cutelor sistemelor muntoase. (< engl., fr. stress)

HOMEOSTAZIE s. f. 1. proprietate a organismelor vii de a-si mentine constantele fiziologice in conditii diferite de mediu. ◊ (genet.) mentinere constanta a genomului intr-o populatie. 2. tendinta a sistemelor autoreglabile de a-si mentine constante anumite stari sau coordonate de definitie; homeostaza. 3. echilibru natural, biologic si ecologic, in biosfera si ecosisteme. ◊ echilibru al mediului interior al individului. (< fr. homeostasie)

E*******E s.f. 1. Proces fiziologic manifestat prin activitatea functionala a unei celule, a unui tesut sau a unui organ etc. ca reactie la un stimul, la un indemn; e******e. 2. stare de enervare, de incordare, de atatare; agitatie. 3. Alimentarea prin curent electric a unui ansamblu de spire conducatoare pentru a produce un camp magnetic. ♦ Ansamblul de spire prin care trece curentul de e*******e. [Gen. -iei, var. e*********e s.f. / cf. fr. e********n, lat. e*******o].

HOMEOSTAZIE s.f. Proprietate a organismelor vii de a-si mentine diferitele constante fiziologice. ♦ Proprietate a unor sisteme de a-si mentine constante anumite marimi caracteristice; homeostaza. [Pron. -me-os-ta-zi-e, gen. -iei. / < fr. homeostasie, cf. gr. h*****s – asemanator, stasis – stare].

PARALELISM s.n. starea a doua linii, a doua planuri paralele; (p. ext.) corespondenta intre doua lucruri, intre doua persoane situate in comparatie. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. ♦ Procedeu de compozitie, specific in general poeziei populare, constand in succesiunea unor sintagme identice sau asemanatoare ca schema a structurii sintactice. [< fr. parallelisme, cf. gr. parallelismos < para – langa, allelos – unul cu altul].

PULS, pulsuri, s. n. Miscare fiziologica ritmica de dilatare si de contractare a peretilor arterelor, determinata de cresterea volumului de sange pompat de inima. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a numara (cuiva) bataile inimii, apasand cu degetul pe artera de la incheietura mainii. A pipai pulsul (cuiva) = a incerca sa afle intentiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simti) pulsul (unei situatii) = a intelege sau a intui exact o situatie, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte aceasta miscare ritmica. – Din fr. pouls, lat. pulsus.

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.