CURRICULUM VITAE s.n. Biografie scurta, cuprinzand toate indicatiile privitoare la starea civila, la situatia unui candidat etc. [< lat. curriculum vitae – cariera vietii].

CELIBAT s. n. starea civila a celibatarului. (< fr. celibat, lat. caelibatus)

CURRICULUM VITAE s. n. schita biografica cuprinzand toate indicatiile privitoare la starea civila, la situatia unui candidat etc. care solicita un post sau un titlu. (< lat. curriculum vitae, cursul vietii)

OFITER, ofiteri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent pana la general; persoana care poarta unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor functionari cu atributii sau cu insarcinari speciale; persoana avand acest titlu. ◊ Ofiter al starii civile = persoana insarcinata cu incheierea actelor de stare civila si cu oficierea casatoriei civile. 3. (Iesit din uz) Grad (mai mare decat cel de cavaler) conferit prin anumite decoratii; persoana care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung si subtire, cu capul mare si osos, cu carnea tare si putin gustoasa, care traieste in baltile din Delta Dunarii (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofiter, fr. officier.

METRICA, metrice, s. f. (Inv. si reg.) Registru, condica (de stare civila); certificat de nastere. [Var.: mitrica s. f.] – Din pol. metryka.

EXTRACT, extracte, s. n. 1. (Iesit din uz) Copie a unui act, scoasa dintr-un registru (de stare civila). 2. Substanta sau amestec de substante chimice preparat prin concentrarea pana la un anumit grad a produselor extrase din diferite materii vegetale sau animale, proaspete sau uscate. – Din lat. extractus, germ. Extrakt.

RECONSTITUIRE, reconstituiri, s. f. Actiunea de a reconstitui si rezultatul ei. 1. Recompunere. 2. Refacere a unor acte de stare civila pierdute, distruse sau aflate in strainatate, de unde nu pot fi obtinute. 3. (Jur.) Restabilire a imprejurarilor in care s-a comis o infractiune. 4. (Ling,) Reconstructie. – V. reconstitui.

DECLARANT, -A, declaranti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care face o declaratie (la ofiterul starii civile). – Din fr. declarant.

CASATORIE s. 1. (pop. si fam.) capatuiala, capatuire. (~ cuiva la ofiterul starii civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partida. (A facut o ~ buna.) 4. unire, (pop.) insotire, luare. (Dupa ~ lor ...) 5. v. cununie. 6. v. insuratoare. 7. v. maritis. 8. v. casnicie.

CASATORIE ~i f. 1) Conventie incheiata printr-un act de stare civila intre un barbat si o femeie, care si-au luat obligatia sa intemeieze o familie. A lua in ~. A da in ~. 2) Trai in comun al sotilor; casnicie. [Art. casatoria; G.-D. casatoriei; Sil. -ri-e] /a (se) casatori + suf. ~ie

CELIBAT n. stare civila a celibatarului; burlacie. /<fr. celibat, lat. caelebatus

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

DECLARANT, -A adj., s.m. si f. (Cel) care face o declaratie (la ofiterul starii civile). [< fr. declarant].

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

CASATORIE, casatorii, s. f. Conventie incheiata (printr-un act de stare civila) intre un barbat si o femeie care se hotarasc sa traiasca impreuna si sa intemeieze o familie. ♦ Trai comun intre soti, viata conjugala. – Din casator (inv.) + suf. -ie.

civil, -a adj. (lat. civilis, d. civis, cetatean. V. cetate). Cetatenesc: drepturi civile. Se zice in opoz. cu militar si ecleziastic [!]: functiune, autoritate civila. Fig. Cioplit, civilizat, bine crescut. Moarte civila, perderea [!] drepturilor de cetatean. Razboi civil, intre cetatenii aceluiasi stat. Dreptu, codu civil, cel relativ la drepturile si datoriile cetateanului. Casatorie, inmormintare civila, facuta numai cu actele oficiului starii civile, deci fara preut [!]. stare civila, situatiunea unui om conform actelor de la oficiu starii civile (la primarie), de ex. daca e barbat, femeie, insurat ori nu, viu sau mort: ofiteru starii civile. Biurou in care se tin hirtiile acestei situatiuni. S. m. Un civil, o persoana civila (nu militar, nici preut). Adv. A te cununa civil, fara preut, ci numai la primarie. Cu politeta [!]: a te purta civil. – Vechi, azi pop. tivil (germ. zivil).

RECENSAMANT (dupa fr. recensement) s. n. Forma speciala de inregistrare statistica de mare amploare, de obicei periodica si exhaustiva, in care culegerea datelor despre fenomenele supuse observarii se face direct de catre observatorii speciali trimisi la fata locului. ◊ Recensamantul populatiei = r. al carui scop il constituie stabilirea pe intreg teritoriul unei tari, la un moment dat, dupa un program unitar, dupa principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase si social-culturale; s*x, varsta, stare civila, nationalitate, nivel de instruire, ocupatie, ramura de activitate etc. Adesea se realizeaza concomitent si un r. al locuintelor. In epoca moderna primele r. au avut loc in S.U.A. (1790), Franta si Marea Britanie (1801). In Principatele Unite prima incercare de r. dateaza din 1859, din initiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. in Romania au avut loc in anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

STAT², state, s. n. 1. Lista, tabel. ♦ (In sintagma) Stat de plata = tabel, lista in care sunt inscrise drepturile banesti pe care le achita o intreprindere lucratorilor ei. ◊ Stat de functii = document (sub forma de tabel) in care sunt inscrise posturile, functiile, salariile etc. dintr-o intreprindere, institutie etc. 2. (In sintagma) Stat personal = dosar care cuprinde specificarea tuturor mutatiilor de serviciu ale unui angajat si starea lui civila, sociala etc. [Var.: stat s. n.] – Din lat. status (cu sensurile fr. etat). Cf. it. stato.

civilitate f. (lat. civilitas, -atis, fr. civilite). Politeta, curtenie. Pl. Cuvinte civile, complimente uzitate intre oamenii civilizati: a face civilitati. – Pop. civilitate si tivilitate inseamna „starea de civil” in opoz. cu militarie, soldatie.

MAJORAT s.n. 1. Varsta de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile si politice; starea juridica a celui devenit major; majoritate civila. 2. (Ist.) Proprietate inalienabila rezervata primului nascut in linie masculina al unei familii nobile. [< fr. majorat, cf. germ. Majorat].

MAJORAT s. n. 1. proprietate inalienabila rezervata primului nascut in linie masculina al unei familii nobile. 2. varsta de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile si politice; starea juridica a celui devenit major. (< fr. majorat, germ. Majorat)

civilIE s. f. (Inv. si pop.) Viata, stare, conditie de om civil, de cetatean care nu este nici militar, nici preot. [Var.: tivilie s. f.] – civil + suf. -ie.

consiliu m. (lat. consilium). Sfat, sfatuire, parere data cuiva ca sa faca ceva. Adunare p. a se sfatui. Localu consiliului. Consiliu de ministri, consiliu p. a delibera despre afacerile statului. Consiliu de razboi, consiliu p. justitia militara. Consiliu de stat, consiliu p. a prepara legi, ordonante si regulamente, a rezolva dificultatile care se ridica in materie administrativa si a judeca apelurile contentiosului administrativ. Consiliu judetenesc (gresit zis judetean), consiliu compus din 18 membri, p. afacerile judetului. Consiliu comunal, consiliu compus tot din 18 membri, p. afacerile comunei. Consiliu permanent, consiliu alaturat ministerului Educatiunii Nationale. Consiliu de familie, consiliu compus din rude si prezidat de un judecator ca sa apere interesele unui minor. Consiliu judiciar, persoana numita de un tribunal ca sa-l infrineze pe cel declarat in stare de prodigalitate sau incapacitate civila sau legala. Consiliu de disciplina, tribunal instituit p. disciplina. Consiliu de zece, un tribunal secret in foasta [!] republica a Venetiii.

MAJORAT¹ s. n. Varsta la care o persoana devine majora (1); starea (juridica a) persoanei majore; majoritate civila. – Din fr. majorat.

CAPABIL, -A adj. 1. inzestrat; destoinic; valoros. ◊ apt, potrivit, in stare de a face ceva. 2. (jur.) care are capacitate civila. (< fr. capable, lat. capabilis)

INTERDICTIE s. f. 1. interzicere (prin lege). ◊ tabu. 2. interzicere a exercitarii drepturilor politice (si civile) ale unei persoane ca masura represiva sau de protectie. ◊ stare a unei asemenea persoane. (< fr. interdiction, lat. interdictio)

MOBILIZA, mobilizez, vb. I. Tranz. 1. A chema sub arme, a convoca de urgenta la unitati (in vederea razboiului); a trece de la starea de pace la cea de razboi. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a pastra in timp de razboi (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupa, supunandu-l disciplinei militare impuse de starea de razboi. ♦ (Fam.) A chema intr-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a intruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o actiune sau la o activitate sustinuta, organizata si coordonata, de interes general. – Din fr. mobiliser.

civil ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a. ◊ stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

stare stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta

DISPONIBILITATE s. f. 1. insusirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezerva. ♦ ~ati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie; ~ monetara = cash. ◊ principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat in fata organului de jurisdictie. ◊ situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat in orice moment sub drapel. ♦ a pune in ~ = a concedia dintr-o functie, dintr-un post. 3. stare sufleteasca in care sentimentele si ratiunea se manifesta neingradit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvant de a indeplini o functie, de a intra in raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilite)

RAZBOI¹, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

civil, -A I. adj. 1. care priveste pe cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ♦ drepturi e = drepturi de care se bucura o persoana (fizica sau juridica), reglementate si recunoscute ca atare; drept ~ = ramura a dreptului care studiaza si reglementeaza raporturile juridice existente intre persoanele fizice si juridice dintr-un stat; stare ~a = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; parte ~a = persoana care, intr-un proces, pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ♦ razboi ~ = conflict armat pentru putere intre grupuri adverse din acelasi stat. II. s. m. f. persoana care nu face parte din armata. (< fr. civil, lat. civilis)