PREDISPUNE, predispun, vb. III. Tranz. 1. A crea cuiva o anumita dispozitie, stare de spirit, a dispune la ceva. 2. (Med.) A face sa aiba o deosebita sensibilitate sau receptivitate fata de anumite boli. – Din fr. predisposer (dupa dispune).

VERVA s. f. Insufletire, avant, imaginatie, fantezie care anima pe cineva (fiind exprimata prin cuvinte); bogatie verbala rezultata din aceasta stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi in (sau in) verva = a) a fi insufletit, volubil, avantat; b) (despre sportivi, artisti etc.) a manifesta o forma deosebit de buna. – Din fr. verve.

ATMOSFERA¹ f. 1) Invelis gazos care inconjura Pamantul; aer; cer; vazduh. 2) Amestec de gaze care il respira vietatile aerobice; aer. 3) fig. stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva; mediu social. ~ apasatoare. ◊ A face ~ a crea o anumita stare de spirit. [G.-D. atmosferei; Sil. -mo-sfe-] /<fr. atmosphere, gr. atmosphaira

GREU² grea (grei, grele) 1) (in opozitie cu usor) Care cantareste mult; de greutate mare. ◊ Artilerie grea artilerie inzestrata cu tunuri de mare calibru si de mare greutate. Industrie grea. v. INDUSTRIE. Categorie grea categorie de sportivi (luptatori, boxeri, halterofili) cu cea mai mare greutate. Pas ~ pas hotarator. Cuvant ~ cuvant decisiv. Bani grei bani multi. A avea mana grea, (a fi ~ la mana) a) a avea mana puternica; b) a face ceva fara indemanare. 2) Care este incarcat (cu ceva). Livada grea de rod. ◊ Nori grei nori intunecati, care aduc furtuna. 3) (despre parti ale corpului) Care pare ca apasa cu greutate, provocand o senzatie neplacuta. A avea picioarele grele de oboseala. ◊ Somn ~ somn profund. A avea (sau a-i fi) inima grea a) a fi indurerat; b) a se ingrijora. 4) pop. (despre femei) Care este gravida; insarcinata. 5) (despre alimente) Care se asimileaza indelung si anevoios. 6) (despre miros) Care este neplacut. 7) (despre aer) Care sta neimprospatat de mult timp; statut; inchis. 8) (despre sentimente, suferinte etc.) Care este dificil de suportat; care apasa; apasator. ◊ Atmosfera grea a) atmosfera inabusitoare (care prevesteste ploaie); b) atmosfera, stare de spirit apasatoare, datorita grijilor, neintelegerilor. 9) Care cere mari eforturi; dificil. Insarcinare grea. Problema grea. ◊ A fi ~ de (sau la) cap v. CAP. Viata grea viata plina de lipsuri. 10) (despre boli, rani etc.) Care prezinta un pericol; periculos. 11) Care se caracterizeaza printr-un moment de criza; critic. Situatie grea. Vremuri grele. ◊ Iarna grea iarna lunga si geroasa. 12) (despre insulte, pedepse etc.) Care poate avea consecinte serioase. /<lat. grevis

MALITIE f. 1) Inclinare spre rau; stare de spirit constand in placerea de a face rau. 2) Actiune sau fapt rautacios. [G.-D. malitiei; Sil. -ti-e] /<fr. malice, lat. malitia

MINA² ~e f. Expresie specifica a fetei, care denota o anumita stare de spirit sau o anumita atitudine. /<fr. mine

ORIENTARE ~ari f. 1) v. A ORIENTA si A SE ORIENTA. 2) Mod de asezare in raport cu punctele c*******e. ◊ ~ politica (sau ideologica) stare de spirit bazata pe anumite conceptii politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orienta

A PREDISPUNE predispun tranz. 1) (persoane) A face sa aiba o anumita stare de spirit sau dispozitie; a dispune din timp. ~ la o munca creatoare. 2) (organisme vegetale sau animale) A face receptiv (fata de anumite boli). /<fr. predisposer

TRIST ~sta (~sti, ~ste) si adverbial 1) (despre persoane) Care este intr-o stare sufleteasca apasatoare; mahnit; amarat. 2) (despre fata, ochi, zambete etc.) Care vadeste o asemenea stare de spirit. 3) (despre fenomene, sunete, culori etc.) Care evoca sau sugereaza o asemenea stare de spirit. Veste ~sta. /<lat. tristis

UGILIT ~ta (~ti, ~te) pop. 1) Care se afla intr-o stare de spirit apasatoare. 2) Care manifesta supusenie injositoare; umilit. /Orig. nec.

UITARE ~ari f. 1) v. A UITA si A SE UITA. ◊ A da ~arii a nu se mai gandi (la cineva sau la ceva). ~ de sine stare de spirit caracteristica pentru cel absorbit de activitatea sau de gandurile sale. Cu ~ de sine neglijandu-si interesele proprii. A cadea in ~ a fi uitat. 2) fig. Stare a ceea ce nu exista; inexistenta; nefiinta. /v. a (se) uita

CICLOTIMIE s.f. (Med.) Stare psihica morbida, caracterizata prin alternarea starilor de buna dispozitie cu cele de depresiune. [Gen. -iei. / < fr. cyclothymie, cf. gr. kyklos – cerc, thymos – stare de spirit].

panc, pancuri, s.n. (reg.) 1. sezon, vreme, timp. 2. (fig.) dispozitie sufleteasca, stare de spirit, toana.

PREDISPUNE vb. III. intr., tr. A crea, a pregati o anumita stare de spirit, a dispune la ceva. [P.i. predispun, conj. -na. / cf. fr. predisposer].

PSIHOZA s.f. Tulburare a activitatii psihice, stare de spirit bolnavicioasa caracterizata printr-o surescitare obsedanta si contagioasa creata de cauze exterioare. [< fr. psychose].

SCHIZOTIMIE s.f. Schizoidie. [Gen. -iei. / < fr. schizothymie, cf. gr. schizein – a desparti, thymos – stare de spirit].

ATMOSFERA s. f. 1. strat de aer care inconjura unele corpuri ceresti. 2. masa de gaze aflata intr-un spatiu in care se produce o reactie fizico-chimica. 3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianta. 4. unitate de masura a presiunii. (< fr. atmosphere, gr. atmoosphaira)

ATMOSFERIZARE s. f. 1. dezvoltare si descompunere a rocilor sub influenta agentilor atmosferici. 2. (fig.) stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva, a ceva. (< atmosfera + -iza)

INFRANGE vb. tr. a invinge, a birui (in lupta). ◊ a-si stapani o stare de spirit. (< lat. infrangere)

MENTALITATE s. f. fel propriu de a gandi al unui individ, al unei colectivitati, al unei epoci; stare de spirit, conduita. (< fr. mentalite)

MORAL, -A I. adj. 1. conform principiilor moralei. ◊ din care se trage o invatatura, didactic. 2. referitor la psihic, spirit sau intelect, intelectual, spiritual. II. s. n. 1. ansamblul facultatilor psihice, spirituale. 2. stare de spirit. ◊ curaj. (< lat. moralis, fr. moral)

PREDISPUNE vb. intr., tr. 1. a crea, a pregati o anumita stare de spirit, a dispune la ceva. 2. a determina o sensibilitate deosebita fata de anumite boli. (dupa fr. predisposer)

PULS s. n. 1. dilatatie fiziologica ritmica a arterelor, datorita pomparii sangelui de catre inima in intregul corp; pulsatie (1). 2. ritm, mers. ◊ (fig.) stare de spirit. ♦ a lua ul = a tatona, a sonda terenul. (< fr. pouls, lat. pulsus)

piez (piezi), s. m. – 1. (Inv.) Picior. – 2. (In expresia in piez) In curmezis, peste. – Var. chezi, cheji. Mr. peza „gluma”. Lat. pedem (Puschila, Anuar de Geografie, II (1911), 159; Puscariu, Dacor., I, 415; Scriban, Arhiva, XXIX, 49; Draganu, Dacor., II, 611; Puscariu, Lr., 199), cf. REW 6439. Sensul de „picior”, propriu tututor der. romanice, exista si in rom., cf. va grai omului cuvinte bune, si le va grai cu hiclensug, de-l va batjocoi, adica va grai peste piezi (Indreptarea Legii); unde peste piezi sta in locul expresiei actuale peste picior, cf. fr. par-dessus la jambe (Tiktin traduce rau aceasta exprimare, cum ca ar insemna „a vorbi cu dublu inteles”). Pentru a intelege evolutia semantica, trebuie sa pornim de la ideea banala, ca ziua cuiva ar fi buna sau rea dupa cum iese din casa cu piciorul drept sau cu cel sting inainte; de aici in piezi „dupa cum iese bine sau rau, nesigur”; in piezi buni „cu piciorul drept, sub auspicii bune”; in piezi rai „fara noroc, in ceas rau”. Var. cheji, s. m. pl. (Mold., dispozitie, chef, stare de spirit) este normala fonetic si semantic. Der. piezis, adv. (in curmezis); impiezisat, adj. (intretaiat, oblic); piaza, s. f. (sansa, noroc, dispozitie, chef, gust), sing. refacut dupa pl. piezi; piezos, adj. (nefericit, de rau augur; nenorocit, fara noroc).

ATMOSFERA (‹ fr. {i}; {s} gr. atmos „abur” + sphaira „sfera”) s. f. 1. Invelis gazos alcatuit din aer, care inconjura Pamintul fara o limita superioara precisa, trecind treptat in spatiul interplanetar. Masa ei reprezinta 0,000001 din masa globului pamintesc, iar pe 1 cm² din suprafata terestra actioneaza o masa de aer egala cu 1 kg. Densitatea a. scade cu altitudinea. Proprietatile a. se mentin pina la alt. de 3.000 m. Compozitia ei se schimba in altitudine. In cadrul a. se deosebesc straturile: troposfera, stratosfera, mezosfera, ionosfera (termosfera), exosfera. ♦ Fig. Mediu social, ambianta; stare de spirit creata in jurul cuiva sau a ceva. 2. Unitate de masura tolerata a presiunii: a) a. tehnica 1 at = 1 kgf/cm² = 0,981 x 10⁵ N/m² (a. tehnica absoluta 1 ata; a. tehnica suprapresiune = 1 ats); b) a fizica (sau standard, normala) 1 atm = 760 mmHg = 1,013 x 10⁵ N/m². 3. Masa de gaze si de vapori creata intr-un spatiu limitat in care au loc reactii chimice; influenteaza reactiile dupa proprietatile ei (neutre, oxidante etc.).

ATMOSFERA, (II) atmosfere, s. f. I. 1. Invelis gazos care inconjura pamantul; aerul pe care il respira cineva. ♦ Fig. Mediul social inconjurator; ambianta. 2. Fig. stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. ◊ Expr. A face atmosfera = a crea o anumita stare de spirit in legatura cu o persoana, cu un scop urmarit etc. II. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Fr. atmosphere (< gr.).

QI [tsi], termen chinez intalnit in medicina traditionala chineza, arte martiale etc. Are sensul concret de gaz, aer, miros, stare de spirit etc., dar si sensul de „energie primara”, „suflu”, nepalpabil prin mijloace stiintifice, care mentine in viata organismul.

GREGARISM s. n. stare, spirit gregar. ◊ conceptie potrivit careia tendinta unor specii de a se aduna in turme, inclusiv in grupuri umane, s-ar explica prin existenta unui spirit gregar. (< fr. gregarisme)

ACREALA, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, intepator; acrime. 2. (Concr.) Mancare, bautura cu gust acru. 3. Fig. stare de spirit sau atitudine ursuza, suparacioasa. – Acri + suf. -eala.

ATMOSFERA, (3) atmosfere, s. f. 1. Invelis gazos care inconjoara pamantul; aer; spec. aer pe care il respira cineva. ♦ (Fig.) Mediul social inconjurator; ambianta. ♦ (Fig.) stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. 2. Masa de gaze si de vapori aflata intr-un spatiu in care au loc reactii chimice. 3. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphere.

TOANA¹, toane, s. f. 1. Capriciu. ◊ Loc. adj. Cu toane = capricios, rasfatat. ♦ Criza, atac. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) o toana (sau toanele) = a-l apuca (pe cineva) nabadaile, furiile; a-i veni (pe neasteptate) cheful sa faca ceva (neobisnuit). Toana de plans = ropot, val, izbucnire de plans. ♦ stare de spirit, dispozitie. ♦ Fig. Miscare repede, violenta. 2. (Precedat de „o”) Interval de timp, rastimp (scurt). ♦ Cantitate mica din ceva. – Cf. tuna.

PARTICIPA, particip, vb. I. Intranz. A lua parte la o activitate, la o actiune, la o discutie. ♦ Spec. A lua parte la o intreprindere economica, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obtine un castig). ♦ A impartasi starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva intr-o imprejurare data. – Din fr. participer, lat. participare.

PSIHOZA, psihoze, s. f. Boala mintala caracterizata prin tulburari ale comportamentului, gandirii sau afectivitatii bolnavului si de care acesta nu este constient. ♦ stare de spirit bolnavicioasa, caracterizata printr-o surescitare obsedanta si contagioasa, creata de cauze exterioare; obsesie, idee fixa. – Din fr. psychose.

PULS, pulsuri, s. n. Miscare fiziologica ritmica de dilatare si de contractare a peretilor arterelor, determinata de cresterea volumului de sange pompat de inima. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a numara (cuiva) bataile inimii, apasand cu degetul pe artera de la incheietura mainii. A pipai pulsul (cuiva) = a incerca sa afle intentiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simti) pulsul (unei situatii) = a intelege sau a intui exact o situatie, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte aceasta miscare ritmica. – Din fr. pouls, lat. pulsus.

TRANSFIGURA, transfigurez, vb. I. Tranz. si refl. A(-si) schimba (in mod esential) expresia, infatisarea, forma, continutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.

MISTICISM s. n. Credinta in existenta unor forte supranaturale si in posibilitatea omului de a comunica direct cu aceste forte (prin revelatie, intuitie, extaz); misticitate. ♦ stare de spirit specifica misticului (2). – Din fr. mysticisme.

DECADENTISM s. n. Denumire generica data tendintelor unor curente literar-artistice de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX de catre propriii protagonisti, care opun realitatii o lume a starilor de spirit subiective, considerata ca singura autentica. V. simbolism. – Din fr. decadentisme.

COMPLEX² ~e n. 1) Unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; combinat. ◊ ~ agroindustrial unitate agricola care se ocupa cu producerea si prelucrarea industriala a materiei prime. 2) Ansamblu de constructii reunite in functie de utilitatea lor. ~ turistic. ~ sportiv. 3) Ansamblu de sentimente, de tendinte si de stari de spirit inconstiente, formate in copilarie, care conditioneaza comportamentul ulterior al unei persoane. ◊ A avea ~e a fi timid. Fara ~e care actioneaza in mod firesc; fara ezitare. ~ de inferioritate sentiment de neincredere in fortele proprii. ~ul Edip atasament e****c fata de un parinte de s*x opus. /<fr. complexe, lat. complexus

CONFORMIST¹ ~sta (~sti, ~ste) si substantival Care tine de conformism; propriu conformismului. spirit ~. Morala ~sta. /<fr. conformiste

A SE DESTINDE ma destind intranz. 1) A deveni mai putin incordat; a se relaxa. 2) (despre nervi sau stari de spirit) A reveni la starea normala; a pierde tensiunea. 3) (despre persoane) A se intinde in toata lungimea in scopul relaxarii. /des- + a [in]tinde

DRAMATISM n. 1) Moment incordat al actiunii, al situatiei si al conflictului, ce caracterizeaza o opera dramatica. 2) fig. stare de spirit incordat la maximum, care poate duce la urmari nefaste. /<fr. dramatisme

A SE EXALTA ma exalt intranz. A se ridica deasupra unei stari de spirit ordinare; a capata tot mai mult suflet, elan; a se insufleti; a se inflacara; a se anima; a se entuziasma; a se antrena; a se electriza. /<fr. exalter, lat. exaltare

EXPLOZIE ~i f. 1) Reactie fizico-chimica produsa brusc si violent prin descompunerea unei substante explozive sau prin expansiunea unui gaz, insotita de o bubuitura puternica. 2) fig. Manifestare brusca (deseori neasteptata, violenta) si de scurta durata a unei stari de spirit. [G.-D. exploziei; Sil. ex-plo-zi-e] /<fr. explosion, lat. explosio, ~onis

INCORDARE ~ari f. 1) v. A INCORDA si A SE INCORDA. ◊ Cu ~ din toate puterile (fizice si/sau intelectuale). 2) fig. stare de spirit incordata; tensiune. /v. a incorda

LUMINOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care raspandeste lumina in jur; care lumineaza; stralucitor; lucitor; radios. Soare ~. 2) (despre incaperi, spatii inchise) Care dispune de multa lumina; cu multa lumina. 3) (despre stari de spirit sau despre manifestari ale acestora) Care exprima lumina interioara. Zambet ~. 4) (despre judecata, ratiune) Care vadeste spirit de patrundere in esenta lucrurilor; patrunzator. Minte ~oasa. 5) fig. Care indica calea demna de urmat. Idei ~oase. /<lat. luminosus

MORAL² n. 1) Ansamblu de calitati psihice si spirituale ale unui om. 2) stare de spirit, dispozitie sufleteasca; tarie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

A SONDA ~ez tranz. 1) (terenuri, ape etc.) A supune unor cercetari cu ajutorul sondei. 2) fig. (persoane) A examina pe ascuns, cautand sa afle starea de spirit, intentiile. 3) fig. (ganduri, intentii etc.) A incerca sa afle pe cai ocolite. ◊ ~ terenuri a cauta sa afle din timp starea de lucruri sau de spirit (pentru a avea siguranta). /<fr. sonder

TENSIUNE ~i f. 1) Stare de incordare; intindere. ~ea muschilor. 2) fig. stare de spirit sau situatie incordata; zbucium sufletesc; incordare. 3) fig. Efort intelectual. 4) fiz. Forta interioara care actioneaza asupra suprafetei unui spatiu inchis. 5) Diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric. 6) med. Presiune exercitata de fluxul de sange asupra vaselor si asupra inimii. [G.-D. tensiunii; Sil. -si-u-] /<fr. tension

A SE TRANSFIGURA ma ~ez intranz. 1) A capata o alta infatisare sau o alta expresie. 2) A capata un alt caracter; a-si schimba radical starea de spirit. /<fr. transfigurer

TRISTETE tristeti f. stare de spirit a unui om trist. [G.-D. tristetii] /trist + suf. -ete

ASCEZA s.f. stare de spirit a ascetilor ; aspiratie catre cele mai inalte virtuti ; viata austera impusa benevol. [< fr. ascese].

ATMOSFERIZARE s.f. Dizolvare si descompunere a rocilor sub influenta agentilor atmosferici. ♦ (Fig.; rar) stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. [< atmosfera + -iza].

ATMOSFERA s.f. I. 1. Stratul de aer care inconjoara Pamantul. 2. (Fig.) stare de spirit; situatie, stare, mediu in care traieste cineva, ceva. II. Unitate de masura a presiunii gazelor, egala cu greutatea unei coloane de mercur la 0° cu o sectiune de 1 cm², inalta de 76 cm. [Cf. fr. atmosphere, it. atmosfera < gr. atmosphaira < atmos – abur, sphaira – sfera].

MORAL, -A adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o invatatura, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultatilor psihice, spirituale. ♦ stare de spirit, dispozitie sufleteasca. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. moral].

TRANSFIGURA vb. I. tr., refl. A(-si) schimba expresia, infatisarea, starea de spirit. ♦ tr. A da (unui lucru, unei situatii) alta infatisare, alt aspect; (p. ext.) a denatura. [< fr. transfigurer, cf. lat. transfigurare].

UTILITARISM s.n. Conceptie care reflecta interesele si starile de spirit ale burgheziei liberale engleze din epoca infloririi capitalismului in Anglia (sec. XIX). ♦ Teorie etico-filozofica care considera utilitatea, folosul personal drept criteriu al moralitatii comportarii oamenilor. [< fr. utilitarisme].

ACREALA, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru intepator. 2. (Concr.) Mancare, bautura cu gust acru. 3. Fig. stare de spirit sau atitudine ursuza, suparacioasa. – Din acri + suf. -eala.

DESTINDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai putin incordat; a se relaxa, a slabi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stari de spirit) A se linisti, a se descarca. 2. Refl. (Despre fiinte, corpul lor sau parti ale corpului) A se intinde, a se indrepta. ◊ Tranz. Si-a destins trupul si a plecat spre iesire (G. M. ZAMFIRESCU). 3. Refl. (Neobisnuit, despre un tinut) A se intinde, a se desfasura. 4. Tranz. (Neobisnuit) A retrage. Intinse o mana... apoi o destinse repede (DELAVRANCEA). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Din des¹- + [in]tinde.

ACATALEPSIE, (gr. a „fara” + katalepsis „atac”) s. f. stare de spirit caracteristica scepticului care renunta din principiu sa mai caute solutia unei probleme (la Fr. Bacon, a. apare cu sensul de indoiala absoluta).

DAGERMAN [da:gəman], Stig (1923—1954), scriitor suedez. Opera sa ilustreaza starea de spirit specifica „generatiei anilor '40“ confruntata cu dezastrele materiale si morale de dupa razboi. Romane („Sarpele“, „Copilul ars“), nuvele („Jocurile noptii“), piese de teatru („Condamnat la moarte“).

GREGARISM s.n. (Rar) Instinct, spirit gregar; spirit de turma; stare a animalelor care traiesc in turma. [< fr. gregarisme].

GENERALIZATOR ~oare (~ori, ~oare) Care generalizeaza; in stare sa faca generalizari. spirit ~. /<fr. generalisateur

OBSERVATOR², -OARE, observatori, -oare, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care observa, cerceteaza sau studiaza ceva. ♦ Persoana cu spirit de observatie. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizatii internationale care participa la lucrarile unor conferinte sau organisme internationale, fara drept de vot si de semnatura a documentelor intocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discutii. ♦ Militar care executa observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observa, scruteaza; patrunzator, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atentia asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greseli etc. savarsite. Nota observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

DUALISM n. 1) Conceptie filozofica conform careia la baza existentei ar sta doua elemente opuse, materia si spiritul. 2) Coexistenta a doua principii contradictorii. [Sil. du-al] /<fr. dualisme

RECTITUDINE s.f. 1. starea, calitatea unei linii drepte. 2. (Fig.) spirit de dreptate; sinceritate. ♦ Conformitate cu ratiunea, morala, datoria. [Cf. fr. rectitude, lat. rectitudo, it. rectitudine].

ORBILA s. m. (Glumet) Porecla data unei persoane care nu vede sau nu observa nimic in jurul sau, care se impiedica de tot ce-i sta in cale, care este lipsita de spirit de observatie. – Orb² + suf. -ila.

RECTITUDINE, rectitudini, s. f. (Livr.) 1. stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. spirit de dreptate: sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.

LIMPEZIME ~i f. 1) Calitatea de a fi limpede; transparenta a unui lichid. 2) (despre cer sau vreme) stare a cerului limpede; limpezis; seninatate. 3) (despre spirit, intelect, judecata) Calitatea de a fi clar, deslusit, lamurit. /a limpezi + suf. ~ime

HIERATISM s.n. 1. (Liv.) spirit sau sistem hieratic; caracter, aspect hieratic. 2. stare de rigiditate, de intepeneala. [Pron. hi-e-. / < fr. hieratisme].

ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

DUALISM s.n. 1. (op. monism) Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. 2. Dualismul austro-ungar = forma de conducere adoptata de monarhia austro-ungara dupa revolutia din 1848, constand in alianta paturilor conducatoare ale celor doua natiuni privilegiate (austriaca si ungara). [< fr. dualisme].

DUALISM s. n. 1. dualitate (1). 2. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. ◊ (psih.) teorie potrivit careia intre fizic si psihic nu exista raporturi de interdependenta, cu o natura si functii distincte. (< fr. dualisme)

GREGARISM s. n. (Rar) stare a animalelor care traiesc in turma; (fig.) instinct, spirit gregar. – Din fr. gregarisme.

RENASCENTIST² ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Persoana care sustine spiritul Renaste-rii. /Din Renastere

ECHIPA, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc in acelasi timp o munca sau o actiune comuna. ◊ spirit de echipa = legatura spirituala intre membrii unei echipe, care sta la baza conlucrarii lor. ♦ Grup de sportivi constituit intr-o formatie, in cadrul careia se antreneaza, sub conducerea unui specialist, si participa la competitii. ♦ Fiecare dintre cele doua formatii care isi disputa un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. equipe.

HIPOTIMIE s.f. (Med.) Scadere a bunei dispozitii in starile depresive. [Gen. -iei. / < fr. hypothymie, cf. gr. hypo – sub, thymos – spirit].

NOOCRATIE s.f. Dominatie a intelectualitatii; tip de stat condus de intelectuali. [Gen. -iei. / < fr. noocratie, cf. gr. noos – spirit, kratos – putere].

HIPERTIMIE s.f. (Med.) Crestere exagerata a bunei dispozitii in starile maniacale. [Gen. -iei. / < fr. hyperthymie, cf. gr. hyper – peste, thymos – spirit].

SAMANISM s. n. ansamblu de credinte si practici magice constituind forme de mistica primitiva ale religiei unor populatii din America de Nord, Asia de Nord si insulele Oc. Pacific, prin cultul stramosilor, credinta in spirite bune si rele, in farmece, ritualuri de tamaduire prin dansuri, stari de extaz etc. (< fr. chamanisme)

MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.

IDEALIST² ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Adept al idealismului. 2) Persoana care tinde spre un ideal. 3) Om lipsit de spirit practic, de simtul realitatii. /<lat. idealistus, fr. idealiste

A ATATA atat tranz. 1) A face sa arda; a aprinde. ◊ ~ focul a) a aprinde focul; b) a face ca o actiune, un sentiment sa devina mai intens (avand urmari serioase). 2) fig. (fiinte) A aduce in mod intentionat intr-o stare de iritare, determinand la actiuni dusmanoase; a incita; a instiga; a starni; a intarata; a agasa; a hartui. ~ spiritele. /<lat. attitiare

MANIE ~i f. 1) stare patologica caracterizata prin diverse tulburari mintale (exaltare euforica, instabilitate, incoerenta de idei si de activitate motrice). 2) Tulburare a spiritului, manifestata prin prezenta unei idei fixe. 3) Obisnuinta exagerata si obsedanta; purtare ciudata. /<ngr. mania, fr. manie

SENSIBIL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care reactioneaza usor la actiunea factorilor externi. 2) (despre fiinte) Care reactioneaza cu usurinta la durere. 3) (despre lucruri) Care poate fi perceput cu usurinta de organele de simt sau de spirit. 4) (despre organe sau organisme) Care poate reactiona la cele mai slabe e*******i. 5) Care se vede dintr-o data; in stare a fi constatat usor; evident; vadit. Scadere ~a a temperaturii. 6) (despre instrumente, aparate sau materiale) Care reactioneaza la cele mai mici variatii ale unor factori externi. Balanta ~a. 7) (despre materiale fotografice) Care se modifica usor sub actiunea luminii. /<lat. sensibilis, fr. sensible, it. sensibile

SINTOISM s. n. religie traditionala a japonezilor, religia de stat pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, caracterizata prin animism, venerarea Soarelui ca divinitate principala si prin cultul spiritelor stramosilor, al eroilor si al mikadoului. (< fr. shintoisme)

contentios, -oasa adj. (lat. contentiosus, care se poate judeca, indaratnic, d. contentus, intins, incordat, ardent, contendere, a lupta. V. tind, pretind, pretentios). Iubitor de disputa: spirit contentios. Contestat, litigios: afacere contentioasa. S. n., pl. uri sau oase. Acel serviciu administrativ care se ocupa de neintelegerile dintre particulari si stat (sectiunea III a Curtii de Casatiune). – Fals -cios. Cp. cu pretentios.

VEDENIE ~i f. 1) Reprezentare imaginara a unor lucruri ireale ca produs al unei stari patologice a psihicului; halucinatie; fantasma; viziune. A avea ~i. 2) (in superstitii) Fiinta imaginara, produs al fanteziei, care provoaca spaima; fantoma; naluca; aratare; duh; stafie; spirit. /<sl. videnije

YOGA s. f. Scoala filozofica indiana care urmareste adancirea cunoasterii eului in scopul eliberarii lui de viata materiala si al contopirii cu spiritul universal; p. ext. ansamblu de exercitii care duc la stapanirea deplina a organismului uman prin incetinirea la maximum a respiratiei, a batailor inimii si prin realizarea starii de insensibilizare totala. – Din engl., fr. yoga.

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

OBSERVATOR², -OARE I. adj. 1. care observa, scruteaza. ◊ cu spirit de observatie, perspicace, patrunzator. 2. prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli savarsite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmari, a studia stiintific un fenomen. 2. cel care asista la un eveniment fara a participa. III. s. m.. 1. persoana oficiala desemnata de stat, de o organizatie, pentru a asista la lucrarile unei conferinte, organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. 2. militar care executa o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)

CONTRADICTIE, contradictii, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprima starea launtrica a tuturor obiectelor si proceselor (corelatia de unitate, legatura, coexistenta si lupta a laturilor, proprietatilor si tendintelor contrare, proprii fiecarui obiect sau proces), constituind continutul, motorul dezvoltarii, cauza tuturor schimbarilor din univers, a evolutiei de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. In contradictie cu... = in opozitie sau in dezacord cu... 2. Raport logic intre doua notiuni, judecati, concluzii care epuizeaza complet domeniul lor de referinta si care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire intre idei sau fapte; contrazicere. ◊ spirit de contradictie = tendinta a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalti. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.