SITUATIE, situatii, s. f. 1. Totalitatea imprejurarilor care determina la un moment dat conditiile de existenta si de dezvoltare ale unei persoane, ale unei colectivitati, ale unei activitati; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei misiuni incredintate. A te pune in situatia cuiva = a incerca sa intelegi imprejurarile in care se afla altul, pentru a-ti da seama de modul lui de a gandi sau de a actiona. A fi calare (sau stapan) pe situatie = a fi stapan pe imprejurari in momente grele, critice. ♦ Pozitie sociala, materiala sau morala in care se afla cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situatie = a ajuta pe cineva sa ajunga la o pozitie sociala, materiala si morala buna. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispozitie, stare sufleteasca. 2. Dare de seama, raport, inventar. ◊ Situatia casei = stare de fapt, constatata zilnic sau ocazional, a numerarului si a gestiunii banesti a unei intreprinderi; raport² asupra rezultatului constatarilor facute cu acest prilej. 3. (Rar) Asezare, pozitie a unui teren, a unei localitati. [Var.: (inv.) situatiune s. f.] – Fr. situation.

REALITATE, realitati, s. f. Existenta efectiva, obiectiva; fapt concret, lucru real, stare de fapt; p. ext. adevar. ◊ Loc. adv. In realitate = de fapt, efectiv, in adevar. ♦ (Fil.; la sg.) Materia care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea. [Pr.: re-a-] – Din fr. realite, lat. realitas, -atis, germ. Realitat.

SITUATIE, situatii, s. f. 1. Totalitatea imprejurarilor care determina la un moment dat conditiile existentei unei fiinte, a unei colectivitati, a unei activitati; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. Expr. A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei misiuni incredintate. A te pune in situatia cuiva = a incerca sa intelegi imprejurarile in care se afla altul, pentru a-ti da seama de modul lui de a gandi sau de a reactiona. A fi stapan (sau calare) pe situatie = a domina o situatie in imprejurari critice, a fi sigur de ceva, a sti sa se descurce (intr-o situatie dificila). ♦ (In sintagma) Situatie limita = situatie exceptionala, la extrema, aparent fara iesire, care impune luarea fara intarziere a unei hotarari radicale. ♦ Pozitie sociala, materiala sau morala in care se afla cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situatie = a ajuta pe cineva sa ajunga la o pozitie sociala, materiala si morala buna. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispozitie, stare sufleteasca. 2. Prezentare detaliata a unor date privind rezultatele unei activitati economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document in care se prezinta o stare de lucruri, mersul unor lucrari etc. 3. (Rar) Asezare, pozitie a unui teren, a unei localitati etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (inv.) situatiune s. f.] – Din fr. situation.

SITUATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

-ISM suf. „doctrina”, „sistem”, „curent”, „profesiune”, „stare de fapt”. (< fr. -isme, cf. gr. -ismos)

TRECUT¹ s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ Loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.

DESAVARSIT, -A, desavarsiti, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stari, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De⁴ + savarsit.

A ARANJA ~ez tranz. 1) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze in conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface in toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger

CONSTATA vb. I. tr. A stabili realitatea, adevarul unui fapt, starea unui lucru. [P.i. constat. / < fr. constater, cf. it. constatare, lat. constat – este sigur].

CONSTATA vb. tr. a stabili realitatea, adevarul unui fapt, starea unui lucru; a remarca, a sesiza. (< fr. constater, it. constatare)

TRIST, -A, tristi, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Suparat, mahnit, amarat, abatut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestari ale oamenilor, sunete etc.) Care exprima tristete, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stari sau fapte care tin de natura sau de viata omului) Plin de tristete. 2. Care provoaca tristete, suparare, care intristeaza; dureros. ♦ Care sugereaza, evoca tristete; deprimant, dezolant. – Lat. tristis.

CULISA, culise, s. f. 1. Spatiu scenic situat in spatele decorurilor, de unde intra actorii in scena. 2. Fig. (La pl.; peior.) Dedesubturile unor actiuni sau ale unei stari de fapt; masinatie, inscenare, intriga. ◊ Loc. adv. In culise = in ascuns, in secret. 3. Scobitura rectilinie de-a lungul careia aluneca o piesa mobila; p. ext. piesa care aluneca de-a lungul acestei scobituri. – Din fr. coulisse.

PROVIZORAT n. 1) stare de fapt (lucru, situatie etc.) provizorie. 2) Perioada de timp cat cineva sau ceva este provizoriu. /<fr. provizorat

STATUT ~e n. 1) Document care contine un ansamblu de dispozitii, prin care se determina scopul, structura si principiile de activitate ale unei organizatii, intreprinderi sau institutii. 2) Situatie reala. ~ul femeii in societate. 3) stare de fapt; pozitie. /<fr. statut, it. statuto, germ. Statut

ATENTAT s.n. Incercare, tentativa de a ucide, a omori pe cineva. ♦ (Fig.) Incercare de necinstire, de rapire a libertatilor cuiva; tentativa, proiect de distrugere a unei stari de fapt etc. [<fr. attentat].

antecedent, -a I. adj. Care preceda in timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit inaintea unei deformari tectonice. II. s.n. 1. fapta, intamplare anterioara unui fapt, unei stari actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecati ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstratii. 3. Prima sectiune a unei unitati melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematica intr-o lucrare elaborata prin tehnica contrapunctului. (< fr. antecedent, lat. antecedens)

ANTECEDENT s.n. 1. fapta, intamplare anterioara unui fapt, unei stari actuale. 2. Primul element al unei judecati ipotetice. ♦ Prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care preceda in timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit inaintea unei deformari tectonice. [Cf. fr. antecedent, it. antecedente, lat. antecedens].

ASERTIUNE s.f. Afirmatie (care nu este insotita de o proba); judecata care exprima constatarea unei stari de fapt. [Pron. -ti-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma].

RETINE vb. III. tr. 1. A tine loc, a impiedica de la ceva. ♦ A tine inchis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stapani, a (se) infrana. 2. A tine asupra, a pastra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o suma de bani cuvenita cuiva. 5. A tine minte. 6. (Jur.) A se admite de catre instanta existenta unei stari de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. retin. / < re- + tine, dupa fr. retenir].

SITUATIE s.f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ♦ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. Asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].

RETINE vb. I. tr. 1. a tine in loc, a impiedica de la ceva. ◊ a tine inchis, arestat, a priva de libertate. 2. a tine asupra sa, a pastra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o suma de bani cuvenita cuiva. 5. a tine minte. 6. (jur.) a se admite de catre instanta existenta unei stari de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stapani. (dupa fr. retenir)

SECVENTA s. f. 1. succesiune de fenomene fizice; ordinea de variatie in timp a marimilor unui sistem. 2. sir de imagini sau de scene dintr-un film care formeaza o unitate. ◊ (fig.) serie de fapte, evenimente, stari etc. care se succeda intr-o anumita ordine, formand un tot. 3. (muz.) transpunere, riguroasa sau libera, pe alte teme a unei structuri melodice sau armonice; progresie (2). ◊ gen de cantari in muzica bisericeasca medievala care foloseau acest procedeu. (< fr. sequence, it. sequenza, lat. sequentia)

SITUATIE s. f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o persoana, o localitate, o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ a fi la inaltimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ◊ loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ◊ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limita = situatie exceptionala, extrema, care impune hotarari radicale. 2. dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)

DACA (< de ³ + ca) conj. 1. (Introduce o propozitie conditionala) In cazul ca..., presupunand ca..., de. 2. (Introduce o propozitie optativa) Numai de... Daca as ajunge mai repede acasa. 3. (Introduce o propozitie temporala, uneori cu nuanta conditionala sau cauzala) Cand, de indata ce, dupa ce. 4. (Introduce o propozitie cauzala) Fiindca, pentru ca, deoarece. 5. (Introduce o propozitie interogativa in stilul indirect) Ca, de... Te intreb daca doresti ceva. 6. (Cu valoare adverbiala) Cu greu, abia. Cu banii acestia daca mi-oi cumpara un costum. 7. (LOG.) Daca...atunci = constanta logica exprimand raporturi de implicatie, relatii de inferenta, functii de adevar. Daca si numai daca = constanta logica exprimand conditionarea exclusiva intre starile de fapt, echivalenta logica, functia de adevar a echivalentei.

HISTEREZIS s. n. Fenomen cu caracter ireversibil care consta in faptul ca succesiunea starilor unei substante, determinate de variatia unui parametru, difera de succesiunea starilor determinate de variatia in sens contrar a aceluiasi parametru. – Din fr. hysteresis.

INCHISOARE, inchisori, s. f. 1. Cladire, loc in care sunt inchisi cei condamnati la pedepse privative de libertate sau cei detinuti preventiv; temnita, puscarie. penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc inchis sau ingradit (unde se tin vitele). 2. faptul de a sta inchis; sedere in temnita. – Inchis² + suf. -oare.

ANTECEDENT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. fapt, intamplare anterioara unei anumite date sau stari. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent in trecutul inculpatului si de care instanta judecatoreasca tine seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boala si care trebuie sa fie cunoscute de medic in vederea stabilirii diagnosticului si a tratamentului. 2. Adj. Care se afla inainte, care s-a intamplat inainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecati ipotetice, introdus prin conjunctia „daca”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstratii. – Din fr. antecedent, lat. antecedens, -ntis.

stare, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

staT³, staturi, s. n. 1. faptul de a sta. ♦ Sedere, ramanere, zabovire. 2. Inaltime a corpului omenesc, statura; p. ext. infatisare. ◊ Un stat de om = masura pentru inaltimi (egala cu lungimea obisnuita a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.

AFURISIT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) Care este osandit de biserica. 2) Care este in stare sa comita fapte nedemne; nemernic; ticalos; josnic; marsav; afect. /v. a afurisi

IGNOBIL ~a (~i, ~e) livr. (despre persoane) Care este lipsit de scrupule; in stare sa savarseasca fapte nedemne; nemernic; ticalos; marsav; infam. /<fr. ignoble

INFAM ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care este in stare sa comita fapte nedemne; josnic; nemernic; ticalos; marsav; mizerabil; abject. 2) Care provoaca scarba; respingator; dezgustator; repugnant; repulsiv. /<fr. infame, it. infamis

JOSNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre fapte, actiuni) Care injoseste; demn de dispret; umilitor; injositor. 2) (despre persoane) Care este in stare sa comita fapte nedemne; ticalos; nemernic; infam; marsav; mizerabil; abject. /jos + suf. ~nic

MARSAV ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care este in stare sa comita fapte nedemne; josnic; netrebnic; abject; infam. 2) pop. Care este plin de murdarie; zoios; murdar. 3) inv. Care este foarte slab la trup; slabanog. /<sl. mrusavu

MIZERABIL ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care este in stare sa comita fapte nedemne; marsav; netrebnic; infam; josnic; nemernic. 2) Care este de calitate proasta; lipsit de valoare. 3) Care traieste in mizerie; in stare de saracie. /<fr. miserable

NEMERNIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival (despre persoane) 1) Care este de nimic; lipsit de valoare; netrebnic. 2) Care este in stare sa comita fapte nedemne; infam; josnic; abject; afurisit; ticalos; marsav; netrebnic. 3) inv. Care trezeste compatimire; nenorocit; netrebnic. 4) inv. Care a venit din alta parte; venetic. /<sl. namerinu

NETREBNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) si sub-stantival (despre persoane) Care este in stare sa comita fapte nedemne; marsav; josnic; abject; infam; nemernic; ticalos. 2) rar Care este lipsit de valoare, de utilitate; nefolositor; inutil. /<sl. netrebinu

TICALOS ~oasa (~osi, ~oase) si substantival (despre persoane) 1) Care este in stare sa comita fapte nedemne; netrebnic; abject; marsav; nemernic; josnic; infam. 2) Care se afla intr-o stare de plans; vrednic de mila; jalnic. /ticala + suf. ~os

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa pentru atingerea unui scop. ♢ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ♢ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a trece la fapte. ♦ Operatie militara. ♦ starea, miscarea, procesul etc. exprimat de verb. 2. Desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara. 3. Influenta. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului (ANATOMIA). 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. (In economia capitalista) Hartie de valoare care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului social al unor intreprinderi. – Fr. action (lat. lit. actio, -onis).

RESTITUTIO IN INTEGRUM (lat.) restituite integrala – Repunerea unei persoane in starea anterioara uni fapt juridic care i-a lezat un drept. In sens generic, in mod obisnuit, repararea totala a unor prejudicii materiale sau morale aduse cuiva.

CANDIDATURA, candidaturi, s. f. faptul de a candida²; starea, calitatea de candidat. – Din fr. candidature.

ULUIALA, uluieli, s. f. faptul de a ului; starea omului uluit, uimit; uluire. Zapaceala, buimaceala. – Ului + suf. -eala.

SECVENTA, secvente, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variatie in timp a marimilor unui sistem. 2. Sir de imagini sau de scene dintr-un film, care formeaza un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stari etc., care se succeda intr-o anumita ordine si formeaza un tot unitar. – Din fr. sequence. Cf. it. sequenza.

ATIPEALA, atipeli, s. f. faptul de a atipi; starea celui atipit. – Atipi + suf. -eala.

PICOTEALA, picoteli, s. f. faptul de a picoti; starea celui care picoteste; motaiala, somnolenta. – Picoti + suf. -eala.

PIROTEALA, piroteli, s. f. faptul de a piroti; stare a celui care piroteste; picoteala, motaiala, somnolenta. – Piroti + suf. -eala.

PROVOCA, provoc, vb. I. Tranz. 1. A atata, a intarata, a incita pe cineva (sfidandu-l); spec. (Jur.) a aduce pe cineva (prin acte de violenta, lezarea demnitatii sau alte fapte ilicite) intr-o stare de surescitare favorabila comiterii unei infractiuni. 2. A avea drept urmare; a determina, a constitui, a cauza, a prilejui, a pricinui. ♦ Spec. A produce intentionat un eveniment, un proces, un fenomen; a starni. 3. A chema, a invita pe cineva sa participe la o competitie, la o intrecere. – Din fr. provoquer, lat. provocare.

MOCNEALA, mocneli, s. f. faptul de a mocni; stare a ceea ce mocneste; p. ext. indispozitie, tristete, posomoreala. – Mocni + suf. -eala.

DEBILITATE, debilitati, s. f. faptul de fi debil; stare de slabiciune a organismului, insotita de scaderea rezistentei la eforturi si la boli, datorita subnutritiei, unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintala = forma de inapoiere mintala, mai putin grava decat idiotia sau imbecilitatea, in care individul nu poate depasi insusirea cunostintelor corespunzatoare primelor patru clase elementare. – Din fr. debilite, lat. debilitas, -atis.

CONTESTABIL ~a (~i, ~e) Care poate fi contestat; in stare sa fie contestat. fapt ~. Argument ~. /<fr. contestable

HIBERNARE s.f. 1. faptul de a hiberna; stare de viata latenta a unor animale in timpul iernii; hibernatie. ◊ Hibernare artificiala = hibernoterapie. 2. (Fig.) Inactivitate, lenevire. [< hiberna].

PUERILISM s.n. Caracter pueril al unui fapt. ♦ Intoarcere morbida a starii mintale a unui adult la nivelul psihicului unui copil. [< fr. puerilisme].

SPASMOFILIE s.f. stare patologica caracterizata prin faptul ca sistemul nervos si cel muscular raspund la orice infectie prin convulsii. [Gen. -iei. / < fr. spasmophilie, cf. gr. spasmos – contractie, philos – prieten].

SEMICOLONIE s.f. Tara formal independenta, dar care de fapt se afla in stare de dependenta politica si economica fata de un stat imperialist. [Gen. -iei. / < semi- + colonie].

SEMICOLONIE s. f. tara formal independenta, dar care de fapt se afla in stare de dependenta politica si economica fata de un stat imperialist. (< semi- + colonie)

CANDIDATURA, candidaturi, s. f. faptul de a candida; starea, calitatea de candidat. – Fr. candidature.

CAPTIVITATE s. f. faptul de a fi captiv; starea in care se afla un om captiv; prizonierat. – Din fr. captivite, lat. captivitas, -atis.

CELIBAT s. n. faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necasatorite. – Din fr. celibat, lat. caelibatus.

CHERCHELEALA, s. f. (Fam.) faptul de a se chercheli; starea omului cherchelit. – Chercheli + suf. -eala.

IMINENTA, iminente, s. f. faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situatii iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

INFERIORITATE, inferioritati, s. f. faptul de a fi inferior; stare a ceea ce este inferior; slabiciune, scadere, dezavantaj (in comparatie cu altceva). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. inferiorite.

ISTOVIRE, istoviri, s. f. faptul de a (se) istovi; stare de oboseala extrema, de extenuare. – V. istovi.

URATENIE, (2) uratenii, s. f. 1. faptul de a fi urat, starea a ceea ce este urat; uraciune (2). 2. (Concr.) Fiinta urata sau obiect urat; ceea ce este urat. – Urat + suf. -enie.

ZAPACEALA, zapaceli, s. f. 1. faptul de a (se) zapaci; stare in care se afla cel zapacit; tulburare, buimaceala, fastaceala, nauceala; dezordine. 2. (Fam.) Galagie mare, taraboi, larma, balamuc. – Zapaci + suf. -eala.

MAHMUREALA, mahmureli, s. f. faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsa de buna dispozitie; buimaceala, mahmurie. – Mahmur + suf. -eala.

COMPLICATIE, complicatii, s. f. faptul de a (se) complica; stare complicata, greu de descurcat; incurcatura, lucru care complica. ♦ stare patologica noua (agravanta) care apare in cursul evolutiei unei boli. [Var.: (inv.) complicatiune s. f.] – Din fr. complication.

NEASTAMPAR s. n. faptul de a fi neastamparat; starea celui neastamparat; lipsa de astampar; neliniste, impacienta, agitatie. [Pr.: ne-as-] – Ne- + astamparat.

SALUBRITATE s. f. faptul de a fi salubru; stare generala favorabila a conditiilor igienice si sanitare dintr-un loc. ♦ Serviciu public care se ocupa cu curatenia dintr-o localitate. – Din fr. salubrite, lat. salubritas, -atis.

PRIMITIVISM s. n. 1. faptul de a fi primitiv, starea a ceea ce este primitiv; perioada primitiva; primitivitate. 2. Tendinta in creatia spirituala de a conserva sau resuscita calitatile operelor create in primele faze ale dezvoltarii societatii, manifestata in evul mediu si in epoca moderna. – Din fr. primitivisme.

LASITATE (2) lasitati, s. f. 1. faptul de a fi las; starea celui las. 2. (Concr.) fapta, atitudine de om las. – Las + suf. -itate (dupa fr. lachete).

CONTEMPLATIE, contemplatii, s. f. Atitudine, stare a celui care contempla, faptul de a contempla; meditatie. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio.

CONSTATA, constat, vb. I. Tranz. A stabili situatia sau starea unui lucru, existenta unui fapt, a unui adevar etc. – Din fr. constater.

MEGALOMANIE, megalomanii, s. f. 1. faptul de a fi megaloman (1). 2. stare psihica patologica intalnita in unele boli mintale si manifestata prin delir de grandoare, asociat cu delir de persecutie. – Din fr. megalomanie.

NAUCIE s. f. (Rar) faptul de a fi nauc; starea celui nauc. [Pr.: na-u-] – Nauc + suf. -ie.

NEMULTUMIRE, nemultumiri, s. f. faptul de a fi nemultumit; stare a celui nemultumit; suparare, mahnire; insatisfactie, contrarietate. ♦ Neajuns, neplacere, necaz. [Var.: (reg.) nemultamire s. f.] – Ne- + multumire.

NEMURIRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trai vesnic; stare a celui ce este nemuritor; (in limbajul bisericesc) viata vesnica. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fara sfarsit, vesnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menita sa reziste timpului, destinata sa traiasca vesnic; glorie vesnica. ◊ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

CONTINUITATE, continuitati, s. f. faptul de a fi continuu, starea a ceea ce este continuu. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. continuite, lat. continuitas, -atis.

TULBUREALA, tulbureli, s. f. (Rar) faptul de a fi tulbure; starea, insusirea a ceea ce este tulbure; (concr.) lichid tulbure sau parte tulbure, impura a unui lichid. [Var.: turbureala s. f.] – Tulbure + suf. -eala.

RAMOLEALA s. f. faptul de a se ramoli; starea celui ramolit, ramolisment. – Ramoli + suf. -eala.

REBEGEALA s. f. faptul de a (se) rebegi; starea celui rebegit. – Rebegi + suf. -eala.

DEZORIENTARE, dezorientari, s. f. faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranta, sovaiala; descumpanire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta.

SINGURATATE, (2) singuratati, s. f. 1. faptul de a fi singur (1); starea celui care traieste singuratic (1); spec. izolare morala. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umbla deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (si de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -atate.

A AFECTA² ~ez 1. tranz. 1) (persoane) A supune unui afect intristand. 2) (stari sufletesti) A prezenta ca fapt real, recurgand la inselaciuni; a simula. 2. intranz. A crea impresie falsa (pentru a induce in eroare); a se preface. /<fr. affecter

NEBULOZITATE s.f. 1. faptul de a fi nebulos; stare a cerului acoperit cu nori. ♦ Raportul (exprimat in zecimi) dintre suprafata ocupata de nori si suprafata totala vizibila a boltii ceresti; gradul de acoperire a cerului cu nori; innourare usoara. 2. (Fig.) Neclaritate, obscuritate, confuzie. [Cf. fr. nebulosite, lat. nebulositas].

POZITIVISM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinand ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste in cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea in faptele ei concrete, adesea in stare bruta, netipizata. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua in considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].

INDISPONIBILITATE s.f. faptul de a fi indisponibil; starea unui lucru indisponibil. [Cf. fr. indisponibilite].

INFAILIBILITATE s.f. faptul de a fi infailibil; starea, natura a ceea ce este infailibil. [Pron. -fa-i-. / cf. fr. infaillibilite].

COMPLICATIE s. f. 1. faptul de a (se) complica; stare complicata; incurcatura. 2. agravare a unei boli prin aparitia unor noi stari patologice. (< fr. complication, lat. complicatio)

CONSTIENTA s. f. faptul de a fi constient; stare caracterizata printr-o sensibilitate speciala, individuala, la stimuli interni sau externi. (< fr. conscience, lat. conscientia)

DEPENDENTA s. f. 1. situatia de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul ca diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizeaza efectuarea unor operatii de inzavorare pe liniile de cale ferata. ♦ ~ a drumului = ansamblul lucrarilor si al instalatiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicatie cronica rezultand din absorbtia repetata a unui d**g sau medicament si care se manifesta prin nevoia de a continua aceasta absorbtie. (< fr. dependance)

INDISPONIBILITATE s. f. faptul de a fi indisponibil. ◊ stare a unui lucru, sau a unei persoane indisponibile. (< fr. indisponibilite)

INFAILIBILITATE s. f. faptul de a fi infailibil; starea, natura a ceea ce este infailibil. (< fr. infaillibilite)

PARTIZANAT s. n. faptul de a fi partizan; stare, atitudine, activitate de partizan; exclusivism. (< partizan + -at)

CAPTIVITATE s. f. faptul de a fi captiv; starea in care se afla un om captiv. – Fr. captivite (lat. lit. captivitas, -atis).

CELIBAT s. n. faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necasatorite. – Fr. celibat (lat. lit. caelibatus).

ZAPACEALA, zapaceli, s. f. 1. faptul de a (se) zapaci; stare in care se afla cel zapacit; tulburare, buimaceala, dezordine. 2. (Fam.) Galagie mare, larma, balamuc.

AGREGARE, agregari, s. f. faptul de a se agrega; agregatie. ◊ stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre starile de consistenta si rezistenta diferite sub care se pot prezenta substantele. – V. agrega.

UCENICIE, ucenicii, s. f. faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupatia de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva intr-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.

POVESTI, povestesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A spune o poveste (1); a nara un fapt, o intamplare. 2. Intranz. (Reg.) A sta de vorba; a discuta, a conversa. 3. Tranz. (Inv. si reg.) A ponegri, a defaima, a barfi. – Din poveste.

PROVIZORAT, provizorate, s. n. stare a ceea ce este provizoriu; fapt, situatie provizorie; timp cat cineva sau ceva este provizoriu. – Din provizoriu.

MEDIOCRITATE, (2) mediocritati, s. f. 1. faptul de a fi mediocru; situatie, stare a celui mediocru. 2. Persoana lipsita de calitati (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. mediocrite, lat. mediocritas, -atis.

MULTILATERALITATE s. f. faptul de a fi multilateral, insusirea, starea a ceea ce este multilateral. – Multilateral + suf. -itate.

EMOTIVITATE s. f. faptul de a se emotiona usor; stare emotiva; insusirea de a fi emotiv; impresionabilitate. – Din fr. emotivite.

SIHASTRIE, sihastrii, s. f. 1. faptul de a trai ca sihastru; stare, viata de sihastru; fig. singuratate, pustietate. 2. Loc, schit unde traieste un sihastru (1). [Var.: sahastrie, sehastrie s. f.] – Din sl. sihastirija.

SUPERIORITATE s. f. stare a ceea ce este superior; faptul de a fi superior; atitudine (trufasa) a celui ce se crede sau este superior altora. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. superiorite.

REGRETABIL ~a (~i, ~e) (despre ac-tiuni, fapte etc.) Care provoaca regrete; in stare sa produca un regret. Greseala ~a. /<fr. regrettable

TANGA f. la sing. reg. stare sufleteasca provocata de savarsirea unei fapte nesocotite sau de o nereusita. /<sl. tonga

DEPENDENTA s.f. 1. Situatia de a fi dependent; stare de subordonare; atarnare, supunere. 2. (Mat.) faptul ca diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (La pl.) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizeaza efectuarea unor operatii de inzavorare pe liniile de cale ferata. ◊ Dependenta drumului = ansamblul lucrarilor si al instalatiilor accesorii ale unui drum. [Cf. fr. dependance].

IMINENTA s.f. faptul de a fi iminent; caracterul, starea a ceea ce este iminent. [Cf. fr. imminence, it. imminenza].

schirnogeala, schirnogeli, s.f. (reg.) faptul de a ramane infirm (schirnog); starea omului schirnog (infirm).

AGREGARE s. f. faptul de a se agrega; agregatie. ♦ stare de ~ = fiecare dintre cele trei stari de consistenta a materiei. (< agrega)

IMPLICATIE s. f. 1. idee, fapt care este o consecinta imediata a altui fapt sau caruia ii urmeaza implicit. 2. stare a cuiva implicat intr-o afacere, intr-un proces. 3. (log.) enunt in care adevarul sau falsul antecedentului atrage dupa sine adevarul sau falsul consecventului si invers. 4. (mat.) relatie logica intre doua proprietati astfel ca exactitatea celei dintai atrage exactitatea celei de-a doua. 5. (lingv.) caracteristica modala care exprima faptul ca un anume proces este implicat in enuntul verbului. (< fr. implication, lat. implicatio)

AGREGARE, agregari, s. f. faptul de a se agrega; alipire. ◊ stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre starile de consistenta diferita sub care se poate prezenta materia.

DESCURAJARE, descurajari, s. f. faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care si-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja.

NEBULOZITATE s. f. 1. faptul de a avea aspectul unei nebuloase; stare a cerului acoperit cu nori. 2. gradul de innorare a cerului. 3. (fig.) lipsa de claritate, obscuritate, confuzie. (< fr. nebulosite, lat. nebulositas)

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A imputernici pe cineva ca reprezentant plenipotentiar al unui stat pe langa guvernul unui stat strain. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o stire etc. sa apara demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accrediter.

ANTECEDENTE s. n. pl. fapte, intamplari anterioare unei anumite date sau stari. – Fr. antecedent (lat. lit. antecedens, -ntis).

CHIBZUIALA, chibzuieli, s. f. faptul de a (se) chibzui. ◊ Expr. A sta la chibzuiala = a sta pe ganduri, a sovai. A fi de buna chibzuiala = a fi cumpanit, chibzuit.

INFAILIBILITATE s. f. faptul de a fi infailibil; natura, caracterul sau starea a ceea ce este infailibil. [Pr.: -fa-i-] – Din fr. infaillibilite.

ISTOVEALA s. f. faptul de a (se) istovi; sleire a puterilor; stare de epuizare fizica. – Istovi + suf. -eala.

DENUTRITIE, denutritii, s. f. stare a unui organism viu in care, datorita faptului ca asimilatia este intrecuta de dezasimilatie, se produce o scadere mare in greutate. – Din fr. denutrition.

A PONDERA ~ez tranz. 1) (persoane) A face sa se pondereze. 2) (fapte, forte) A opune (una alteia), aducand in stare de echilibru; a echilibra; a cumpani. /<fr. ponderer

A VORBI ~esc 1. tranz. (ganduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grai. ~ frumos. ◊ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber si corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumita limba. ~ englezeste. 3) A confirma ceva. faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorba. 5) A tine un discurs, o conferinta. /Din vorba

NEOLIBERALISM s. n. curent in economia politica contemporana care, formal, critica interventia statului in economie si se declara impotriva monopolurilor, dar care teoretizeaza de fapt necesitatea unor forme ale capitalului monopolist de stat. (< fr. neoliberalisme)

PACATOSENIE, pacatosenii, s. f. faptul de a fi pacatos (1); fapta de om pacatos; stare de decadere; ticalosie; nemernicie, pacatosie. ♦ Mizerie. – Pacatos + suf. -enie.

SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) Bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.

A CONDITIONA ~ez tranz. 1) (fapte, fenomene etc.) A determina printr-o conditie. 2) (actiuni, stari de lucruri) A accepta cu anumite conditii. 3) (valabilitatea unor acte) A supune unei conditii. [Sil. -ti-o-] /<fr. conditionner

LOVITURA ~i f. 1) Atingere brusca si puternica; izbitura. ◊ ~ de gratie lovitura care rapune definitiv adversarul. 2) Zgomot produs de o izbitura. 3) fig. Suferinta morala; durere sufleteasca; necaz. ~ile sortii. 4) Atac indraznet efectuat prin surprindere. ◊ A da ~a a realiza pe neasteptate ceva foarte important. ~ de stat preluare a puterii intr-un stat prin rasturnarea violenta a conducerii vechi. ~ de trasnet fapt, eveniment neasteptat. ~ de teatru actiune brusca, efectuata cu scopul de a impresiona puternic. 5): ~ de pedeapsa sanctiune data de arbitru unei echipe sportive pentru incorectitudine de joc, constand dintr-o lovitura executata de echipa adversa. [G.-D. loviturii] /a lovi + suf. ~tura

MANIE ~i f. 1) stare de iritare puternica, dar trecatoare, provocata de un fapt care contrariaza; furie stapanita. ◊ Iute (grabnic, rau) la ~ care se enerveaza foarte repede; irascibil; iritabil. Intr-o ~ intr-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervata si ostila fata de cineva; suparare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlantuire a fortelor naturii; stihie; prapad. /<lat. mania

socrie, socrii, s.f. 1. (pop.) soacra. 2. (inv. si reg.) faptul de a deveni soacra sau socru (la nunta); starea de soacra sau de socru; socreala. 3. (reg.; la pl.) daruri pe care le primesc rudele mirelui de la rudele miresei.

CAPTIVITATE s. f. faptul de a fi captiv; privare de libertate; prizonierat. ◊ stare de izolare a unor animale de mediul lor natural. (< fr. captivite, lat. captivitas)

CAPATUIALA, capatuieli, s. f. (Azi peior.) faptul de a (se) capatui; imbogatire, parvenire; (concr.) rost, stare, avere.

VINOVATIE, vinovatii, s. f. faptul de a fi vinovat; fapta comisa de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vina. – Vinovat + suf. -ie.

PRAGMATIC, -A, pragmatici, -ce, adj. 1. Care apartine pragmatismului, referitor la pragmatism, bazat pe pragmatism; care ia in consideratie eficacitatea, utilitatea practica. ♦ Care judeca exclusiv in functie de utilitatea practica (reala sau aparenta). 2. (In sintagmele) Istorie pragmatica = prezentare istorica limitata la fapte, la evenimente. Sanctiune pragmatica = (in unele tari) decret de stat privitor la o importanta problema laica sau bisericeasca. – Din fr. pragmatique.

NEAJUNGERE, neajungeri, s. f. (Inv. si pop.) faptul de a nu ajunge, de a nu fi indestulator; stare a ceea ce nu ajunge, nu este suficient. ♦ Saracie, lipsa, mizerie. [Pr.: ne-a-] – Ne- + ajungere.

NEFIINTA s. f. 1. (Poetic) faptul de a nu exista, de a nu fi; inexistenta; stare a ceea ce nu exista; p. ext. neant. 2. (Inv.) Absenta, lipsa dintr-un anumit loc (a unei persoane). – Ne- + fiinta.

TICALOS, -OASA, ticalosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Persoana) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Inv.) (Persoana) care se gaseste intr-o stare jalnica; (om) vrednic de mila, sarman, nenorocit. – Ticala (inv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os.

DEZMORTEALA, dezmorteli, s. f. faptul de a (se) dezmorti; revenire, trezire din amorteala; dezmortire. ♦ starea celui dezmortit. – Dezmorti + suf. -eala.

DICTAT s.n. faptul de a dicta; (spec.) act (international) prin care un stat, o autoritate etc. impune fortat altui stat anumite conditii. [Pl. -te, -turi. / < germ. Diktat].

AMNISTIE, amnistii, s. f. Scoaterea de sub sanctiunile legii a unui fapt penal sau civil, printr-un act al puterii de stat. – Fr. amnistie (< gr.).

circumstanta f., pl. e (lat. circumstantia, d. circumstare, a sta in prejur [!]). Imprejurare, situatiune, particularitate a lucrurilor sau a faptelor: circumstante atenuante, agravante, grele.

ANCHETA ~e f. 1) Cercetare facuta de un organ de stat pentru a clarifica imprejurarile in care a avut loc un fapt ilegal si a stabili faptasii. ~ judecatoreasca. 2) Cercetare stiintifica efectuata pe teren (prin chestionare). ~ dialectala. [G.-D. anchetei] /<fr. enquete

CAPATUIALA, capatuieli, s. f. faptul de a (se) capatui; p. ext. imbogatire, parvenire; capatuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Capatui + suf. -eala.

PATERNITATE s. f. 1. starea, calitatea de tata; rudenie de sange intre parinte si copilul sau, faptul de a fi tata. ♦ (Jur.) Legatura, filiatie pe linia tatalui. 2. Fig. Calitatea de autor al unei lucrari, al unei metode etc. – Din fr. paternite.

SLABICIUNE, slabiciuni, s. f. 1. faptul de a fi slab (1), uscativ; p. ext. lipsa de forta fizica. ♦ stare, senzatie (trecatoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfarseala. 2. Fig. Lipsa de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsa, scadere, cusur. 4. Fig. Pornire, inclinatie pentru cineva sau ceva; afectiune; p. ext. pasiune. 5. Fig. (Rar) Lipsa de valoare, de merite, de pregatire. [Var.: slabaciune s. f.] – Slabi + suf. -ciune.

CONFABULATIE f. stare psihica patologica, manifestata prin tendinta de a prezenta drept reale unele fapte sau realitati imaginare; mitomanie. [Sil. -ti-e] /<fr. confabulation

MALITIE f. 1) Inclinare spre rau; stare de spirit constand in placerea de a face rau. 2) Actiune sau fapt rautacios. [G.-D. malitiei; Sil. -ti-e] /<fr. malice, lat. malitia

FEDERALIZARE s.f. Actiunea, faptul de a (se) federaliza; introducerea sistemului de organizare federala intr-un stat. [< federaliza].

CONFUZIE, confuzii, s. f. 1. faptul de a confunda; incurcatura; lipsa de orientare (in diverse probleme). ◊ Confuzie mintala = stare patologica ce se caracterizeaza prin tulburari de perceptie, orientare, rationament, memorie etc., insotite uneori de agitatie. 2. (Jur.; in forma confuziune) Stingere a unei obligatii prin intrunirea, in aceeasi persoana, a calitatilor de creditor si debitor. [Var.: confuziune s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

HEGEMONIE s. f. faptul de a avea rolul de conducere; suprematie, dominatie, de obicei a unui stat fata de alte state. [Var.: heghemonie s. f.] – Din fr. hegemonie.

HEGEMONIE s. f. faptul de a avea rolul de conducere; suprematie, dominatie, de obicei a unui stat fata de alte state. [Var.: heghemonie s. f.] – Din fr. hegemonie.

VECHIME s. f. 1. faptul de a fi vechi, de a exista de multa vreme; insusirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numarul de ani pe care cineva i-a prestat intr-o slujba, intr-o functie. 2. Vreme de demult, timpuri indepartate; antichitate, vechie. – Vechi + suf. -ime.

RATIUNE, (2, 3) ratiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaste, de a gandi logic, de a intelege sensul si legatura fenomenelor; p. ext. judecata, minte. ♦ Treapta a doua a cunoasterii, caracterizata prin faptul ca opereaza cu notiuni, judecati si rationamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Ratiune de stat = principiu in baza caruia o autoritate de stat ia unele masuri de interes general, trecand peste interesul particular. ◊ Expr. Ratiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica, motiveaza existenta (unui lucru). 3. (Mat.) Ratie (2). [Pr.: -ti-u-] – Din lat. ratio, -onis.

NEAMESTEC s. n. faptul de a nu se amesteca; principiu de drept international care interzice unui stat sau unui grup de state sa se amestece in treburile interne ale altui stat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + amestec.

EVENIMENT, evenimente, s. n. 1. Intamplare importanta, fapt de mare insemnatate. 2. (In teoria informatiei) Orice fenomen local si instantaneu sau stare locala si instantanee. 3. (Mat.) Notiune de baza din domeniul teoriei probabilitatilor, care exprima producerea sau neproducerea unui fenomen in cadrul unui experiment. – Din fr. evenement.

constat, a -a v. tr. (fr. constater, it. constatare, d. lat. constat, se stie, care vine d. con-stare, a fi cert, a se sti ca e asa). Stabilesc existenta unui fapt: Pasteur a constatat existenta microbilor.

SUCCESIUNE s. f. 1. insiruire, sir de persoane, de lucruri, de fapte etc. 2. (jur.) mostenire. ◊ avere lasata ca mostenire. 3. transmitere a puterii politice, faptul de a succede unui predecesor. 4. transmitere a unor drepturi si obligatii ale unui stat catre alt stat. 5. (biol.) inlocuirea in timp a unei unitati de vegetatie prin alta. (< fr. succession, lat. successio)

SINCRONIE f. (in opozitie cu diacronie) stare a limbii la un moment dat al dezvoltarii ei, considerata ca un ansamblu de fapte ce alcatuiesc un sistem. [G.-D. sincroniei] /<fr. synchronie

HALUCINATIE s.f. stare psihica anormala sub imperiul careia cineva crede ca percepe lucruri sau situatii care de fapt nu exista; vedenie. [Gen. -iei, var. halucinatiune s.f. / cf. fr. hallucination, lat. hallucinatio].

INCANTARE, (2) incantari, s. f. 1. starea celui incantat; sentiment de bucurie, de multumire, de entuziasm, de satisfactie; farmec, vraja. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie placere. – V. incanta.

CENESTEZIE f. 1) Senzatie vaga pe care o are o persoana despre existenta propriilor organe corporale, care in stare normala nu intra in sfera atentiei sau preocuparii psihice. 2) psih. Reactie senzoriala la receptarea unui fapt de viata, a unei opere de arta etc. [Art. cenestezia; G.-D. cenesteziei; Sil. -zi-e] /<fr. cenesthesie

NATURALIZARE s.f. 1. Actiunea de a (se) naturaliza si rezultatul ei; (spec.; jur.) obtinerea cetateniei unui stat pe baza recunoasterii unui drept special; incetatenire; naturalizatie. 2. Forma de adaptare a organismelor, caracterizata prin faptul ca un grup de indivizi devin capabili sa traiasca intr-un mediu nou; aclimatizare. [< naturaliza].

NEUTRALITATE s. f. faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ◊ pozitie de neamestec a unui stat si de mentinere a unor raporturi de pace cu tarile angajate in conflicte armate. ◊ stare a unui compus neutru (4). (< fr. neutralite)

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

SUBIECT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) Totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinta activa si constienta, inzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

SUVERAN¹ ~a (~i, ~e) m. si f. 1) (in unele state; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al unui stat; monarh; riga; rege; imparat. 2) fig. Persoana care dispune liber de soarta sa, de actiunile si de faptele sale. /<fr. souverain

NEUTRALITATE s.f. faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ Situatie politica si juridica a unui stat care se abtine de a se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, nu participa la aliante sau la pacte militare, la razboaie intre alte state, intretine relatii pasnice cu toate statele, chiar daca acestea se afla in stare de razboi unele cu altele. ♦ (Chim.) stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralite].

ASTERISC s.n. Semn tipografic in forma de stea (*), care, pus intr-un text, indica prezenta unei note la subsol sau, inaintea unor elemente lexicale, faptul ca sunt neatestate si reconstituite. [Pl. -curi. / < fr. asterisque, cf. lat. asteriscus, gr. asteriskos – steluta].

EGALITATE s.f. 1. faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

CONTINUITATE s. f. 1. faptul, insusirea de a fi continuu. 2. (mat.) proprietate a unei functii care poate trece de la o stare la alta, luand toate valorile intermediare. 3. categorie filozofica, desemnand distributia si succesiunea neintrerupta in spatiu si timp a structurii si dinamismului materiei. (< fr. continuite, lat. continuitas)

LOGOREE s. f. stare de e*******e psihica, care se caracterizeaza prin tendinta excesiva, nestapanita de a vorbi continuu si incoerent. ♦ (Fam.) faptul de a vorbi mult si inutil; limbutie, locvacitate. – Din fr. logorrhee.

SURPRINDERE, surprinderi, s. f. 1. faptul de a surprinde (sau de a fi surprins). ◊ Loc. adj. si adv. Prin surprindere = neasteptat, neprevazut. 2. Sentiment, stare de uimire, de uluire; surpriza. 3. Observare, descoperire, sesizare (a unui aspect momentan). – V. surprinde.

actual, -a adj. (lat. actualis; fr. actuel). Care exista in stare activa: serviciu actual. Prezent, de acum: obiceiuri actuale. Proaspat si demn de atentiune inca, interesant: acest fapt nu mai este actual.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A imputernici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe langa guvernul unui stat strain. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispozitia cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o stire etc. sa apara demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accrediter.

NOTIFICARE, notificari, s. f. Actiunea de a notifica si rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, in scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit; notificatie. ♦ Instiintare oficiala facuta de un stat altor state, printr-o nota diplomatica, cu privire la pozitia sa intr-o anumita problema internationala. – V. notifica.

DESTINDERE, destinderi, s. f. 1. faptul de a se destinde; slabire, incetare a unei incordari; relaxare; fig. incetare a unei tensiuni nervoase, a unei stari de surescitare, de incordare; linistire. 2. Crestere a volumului unui gaz; expansiune, detenta. – V. destinde.

DESPARTIRE, despartiri, s. f. faptul de a (se) desparti. 1. Separare; momentul cand cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cat cineva sta despartit; despartit¹. 2. Divort. 3. Diviziune, impartire, segmentare. ♦ (Concr.) Despartitura. ♦ (Inv.) Circumscriptie (politieneasca sau administrativa); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscriptii. – V. desparti.

INTERVENTIE, interventii, s. f. 1. faptul de a interveni intr-o actiune, intr-un proces, intr-o discutie etc. ♦ Invazie armata sau amestec al unui stat in treburile interne ale altui stat sau ale altui popor. ♦ (Med.; si in sintagma interventie chirurgicala) Operatie. 2. Actiune, efort, demers facut spre a obtine ceva, mai ales o favoare. – Din fr. intervention, lat. interventio.

PREOCUPARE s. f. 1. faptul de a (se) preocupa; interes deosebit, grija pentru ceva sau cineva; (p. ext.) activitate sustinuta intr-un anumit domeniu. 2. stare de ingrijorare, de neliniste. (< preocupa)

AGREGARE s.f. faptul de a se agrega; unire a unor parti intre care nu exista o legatura intima; unire intr-un tot; agregatie. ◊ stare de agregare = fiecare dintre cele trei stari de consistenta sub care se poate prezenta materia. [< agrega].

CIRCUMSTANTA s.f. Imprejurare, particularitate care insoteste un fapt. ♦ Ocazie, conjunctura (favorabila sau nefavorabila). ◊ De circumstanta = pentru o ocazie anumita; de forma, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – imprejur, stare – a tine, cf. fr. circonstance].

REVIsta s. f. 1. publicatie periodica cu articole, studii, recenzii etc. din domenii variate sau de stricta specialitate. 2. (mil.) ~ de front (sau de bord) = inspectie a trupelor (sau a echipajului navei) de catre comandant pentru verificarea gradului de pregatire, a starii echipamentului, armamentului si tehnicii de lupta. ♦ a trece in ~ = a) a face inspectia trupelor; b) a examina pe rand anumite fapte. 3. gen de spectacol de estrada cu muzica, dans, cuplete si scenete vesele. (< it. rivista, dupa fr. revue)

INTERDICTIE, interdictii, s. f. 1. Prevedere legala prin care se interzice savarsirea anumitor fapte sau acte. 2. Masura legala sau judecatoreasca aplicata unui raufacator sau unui alienat mintal, care consta in interzicerea exercitarii anumitor acte juridice. 3. stare in care se afla aceste persoane. [Var.: interdictiune s. f.] – Din fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.

CHIBZUIALA, chibzuieli, s. f. faptul de a (se) chibzui. ◊ Loc. adv. si adj. Cu chibzuiala = (in mod) chibzuit, bine gandit. Fara chibzuiala = (in mod) necugetat. ◊ Loc. vb. A sta la chibzuiala = a chibzui. [Pr.: -zu-ia-] – Chibzui + suf. -eala.

JURAMANT, juraminte, s. n. 1. Afirmare, promisiune, fagaduiala solemna facuta de o persoana (adesea printr-o anumita formula in care este invocata divinitatea) de a spune adevarul in legatura cu anumite fapte; jur³. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumita formula, prin care cineva se obliga sa-si faca datoria (fata de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, fagaduiala ferma de a face ceva. – Din lat. juramentum.

LENE s. f. faptul de a se complacea in inactivitate; inclinatia celui caruia nu-i place, care nu doreste, nu vrea sa munceasca, caruia ii place sa stea fara sa munceasca; trandavie; lancezeala. – Din sl. lenĩ.

SINCRONIZA, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca doua sau mai multe actiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. sa se petreaca in acelasi timp. ♦ A efectua operatiile necesare pentru ca o masina sincrona sa fie adusa in stare de a functiona in paralel cu o retea electrica de curent alternativ. ♦ A realiza intr-un film concordanta dintre imagine si sunet; a efectua montarea sincrona a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzatoare. – Din fr. synchroniser.

REDUCERE s. f. 1. actiunea de a (se) reduce. 2. (mat.) simplificare pe baza de calcul a unei (in)egalitati. 3. reactie in care un atom sau un ion castiga electroni: scadere a starii de oxidatie a unei substante ionice. 4. (log.) procedeu prin care se probeaza corectitudinea modurilor silogistice. ♦ ~ la absurd = dovedirea adevarului unei legi prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii duce la consecinte absurde. 5. (med.) reductie (4). (< reduce)

stare stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta

SECURITATE s. f. 1. faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

SUFLARE, suflari, s. f. 1. Actiunea de a sufla si rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trai, de a exista. ◊ Loc. adv. Intr – o suflare = intr-o clipa, foarte repede. ◊ Expr. Fara (de) suflare = a) cu respiratia oprita (ca urmare a unei stari psihice sau fizice neobisnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fara viata, mort. A-si da suflarea (de pe urma) = a muri. 2. Fiinta, vietuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vant. – V. sufla.

CONSEMNA, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mentiuni in legatura cu un fapt juridic intr-un proces-verbal, intr-o minuta etc.; p. gener. A inregistra, a insemna, a nota. 2. A depune bani spre pastrare si fructificare la o organizatie de stat care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn iesirea militarilor din cazarma, din locul de stationare sau parasirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, securitate etc. – Con¹ + semna (dupa fr. consigner).

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

ERA ~e f. 1) Perioada de timp indelungata care porneste de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care incepe numaratoarea anilor. 2) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; epoca. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care consta istoria Pamantului. [G.-D. erei] /<fr. ere, lat. aera

SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris¹ (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.

SINCRONIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent si in mod identic. Oscilatii ~ce. 2) Care tine de fapte, fenomene sau evenimente ce exista sau se produc concomitent. ◊ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in aceeasi perioada. 3) (despre metode de cercetare) Care studiaza obiectul in starea lui actuala (fara a tine cont de evolutia istorica); independent de evolutia istorica. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care functioneaza in acelasi timp; cu functionare simultana. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique

AUTONOMIE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria vointa. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, in anumite domenii, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ◊ autoconducere. 3. distanta maxima pe care o poate parcurge o nava sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fara refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvant de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia)

POSESIUNE, posesiuni, s. f. 1. faptul de a poseda (1); stapanire a unui lucru; dreptul de a se folosi, de a dispune de ceva. 2. (Inv.) Proprietate (de pamant); mosie. 3. Tara slab dezvoltata, lipsita de independenta, stapanita de un stat mai puternic; colonie. [Pr.: -si-u-. – Var.: posesie s. f.] – Din fr. possesion, lat. possessio, -onis.

staLP ~i m. 1) Element de constructie, lung si gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, serveste pentru a sustine ceva. ~ de gard. ~ de telegraf. ◊ A sta ~ a sta drept si nemiscat. ~ de cafenea se spune despre o persoana care isi petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a tintui) la ~ul infamiei (sau rusinii) a condamna in public faptele urate ale cuiva. ~ de hotar stalp care indica o granita. 2) fig. Persoana care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. ~ii societatii. ◊ ~ul casei sustinatorul (capul) familiei. /<sl. stlupu

KANEM-BORNU, vechi regat african, situat intr-o regiune sub-sahariana; ingloba teritorii din actualele state Ciad, Camerun, Niger, Nigeria. Intemeiat, probabil, de cavalerii berbero-saharieni, impinsi spre sud (sec. 9) de expansiunea araba. Dubla denumire provine din faptul ca, initial, nucleul statului s-a aflat in reg. Kanem, de unde populatia a fost nevoita sa se stramute, la sfarsitul sec. 14, in V L. Ciad, unde a pus bazele unui nou stat – Bornu. In sec. 11 a adoptat islamul. A cunoscut o prima perioada de inflorire (pana la sfarsitul sec. 14), bazata pe comertul de sclavi, si apoi, mai tarziu, sub Idris Aloma (c. 1580-c. 1617), dupa reorganizarea sa in V regiunii Bornu. Amenintat de cresterea influentei populatiilor hausa (sec. 18) si fulbe (sec. 19), a fost cucerit si impartit intre Africa Ecuatoriala Franceza si colonia britanica Nigeria.

Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.

ACTIUNE s.f. I. 1. faptul de a face ceva, desfasurare a unei activitati; fapta, lucrare. ♦ Gesturile si tinuta cu care un orator isi insoteste cuvantarea. ♦ Operatie militara (ofensiva sau defensiva). ♦ Ceea ce arata un verb (o lucrare, o stare etc.). 2. Totalitatea intamplarilor dintr-o opera epica sau dramatica; subiect. V. afabulatie, epos. 3. Influenta. 4. Proces. ♦ Cerere prin care se deschide un proces. II. Titlu care reprezinta o parte din capitalul unei societati anonime sau al unei societati in comandita. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. action, it. azione, lat. actio].

A staBILI ~esc tranz. 1) A pune sa stea nemiscat; a face sa stea stabil (intr-un loc sau intr-o pozitie). 2) (timpul, locul, valoarea etc.) A fixa printr-o intelegere prealabila, prin deliberare; a hotari; a determina. ~ un termen. ~ pretul. 3) A face sa intre in actiune. ~ legatura cu cineva. 4) (fapte) A identifica ca real sau adevarat; a constata. 5) A scoate la iveala, demonstrand caracterul real. ~ adevarul. 6) A face sa se stabileasca; a statornici. /<lat. stabilire

NEPUTINTA, neputinte, s. f. 1. faptul de a nu avea forta, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a actiona; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. si adv. Cu neputinta = a) imposibil; irealizabil; b) (in mod) imaginar, ireal. 2. Lipsa de putere fizica, de forta, de energie; slabiciune, nevolnicie; spec. stare proasta, suferinta provocata de boala sau de batranete; p. ext. (mai ales la pl.) batranete; boala; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputinta = a se scapa pe el. – Ne- + putinta.

BRUT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre materiale) Care n-a fost inca prelucrat; netransformat inca in produs finit; in stare naturala. Petrol ~. 2) (despre greutatea unor marfuri) Care consta din greutatea propriu-zisa si greutatea ambalajului si/sau a vehiculului de transport. 3) (despre venituri) Care este evaluat fara a scadea impozitul sau cheltuielile aferente. 4) fig. Care nu a fost supus unor operatii intelectuale. fapte ~te. /<lat. brutus, fr. brut

CONDITIE s.f. 1. Imprejurare, fapt etc. care prilejuieste, ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen, imprejurare in care se produce un fenomen. 2. Clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 3. Intamplare viitoare si nesigura de care depinde existenta unei obligatii. ♦ Situatia unei persoane din punct de vedere juridic. 4. Situatie, stare fizica sau sociala a cuiva. ◊ Conditie fizica = situatie a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al starii sale fizice si al antrenamentului. [Gen. -iei, var. conditiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

TRANSPORT s. n. 1. faptul de a transporta; transportare. ◊ totalitatea lucrurilor sau a persoanelor care sunt transportate. 2. (pl.) ramura a economiei nationale, totalitatea mijloacelor de transportare a bunurilor sau a persoanelor. 3. (poligr.) transpunere a imaginii de pe o forma pe alta, a copiei originalului de pe cliseu pe piatra litografica. 4. (fig.) uitare de sine, stare de contemplatie. (< fr. transport, germ. Transport)

ABANDON (‹ fr.) s. n. 1. faptul de a renunta la ceva, de a parasi ceva sau pe cineva. ♦ A. de familie = infractiune care consta in savirsirea de catre persoana care are obligatia legala de intretinere, fata de cei indreptatiti la aceasta, a uneia din urmatoarele fapte: a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunindu-l la suferinte fizice si morale; b) neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de intretinere prevazuta prin lege; c) neplata cu rea-credinta a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca. ♦ A. economic = parasirea unor bunuri materiale proprietate particulara, obsteasca sau de stat (ex.: parasirea navelor naufragiate care dupa o anumita perioada intra in proprietatea statului in ale carui ape terit. au fost abandonate). 2. (SPORT) Renuntare a unui concurent de a continua participarea la o proba in care este angajat.

TRANSPORT, transporturi, s. n. 1. faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramura a economiei nationale cuprinzand totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene si navale care asigura circulatia bunurilor si a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat si in conditii determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzata de emotie, de entuziasm, de placere; stare de contemplatie. – Din fr. transport.

COLONIAL, -A (‹ fr.) adj. Care se refera la colonii² (2), care tine de colonii si de colonialism; care se afla sau care provine din colonii; care se afla in stare de colonie. ◊ (ARHIT.) Stil c. = termen general folosit pentru a caracteriza constructiile din America Latina si din America de Nord din sec. 16-18, datorate diferitelor grupuri de europeni stabiliti acolo. Concepute sa reproduca intr-o masura cit mai fidela arhitectura europeana din tarile de origine ale acestora, monumentele in stil c. apartin, de fapt, unor stiluri diverse, determinate atit de elementele stilistice de import, cit si de conditiile si de traditiile artistice locale.

DESFASURA vb. 1. a (se) desface, (pop.) a (se) desfira, (reg.) a (se) dezveli. (Se ~ un fir depanat.) 2. v. desface. 3. a (se) intinde, (Mold.) a (se) disterne. (Actiunea se ~ pe o anumita perioada.) 4. a se derula, a evolua, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum s-au ~ faptele.) 5. a evolua, a merge. (Treaba se ~ bine.) 6. a decurge, a evolua, a se petrece. (Partida s-a ~ in bune conditii.) 7. v. disputa. 8. a depune, a duce, a efectua, a executa, a face, a indeplini, a intreprinde, a presta. (A ~ acolo o munca utila.) 9. a da, a duce, a purta, a sustine, (inv.) a sta. (Au ~ o lupta continua pentru ...)

OPTIUNE, optiuni, s. f. 1. faptul sau dreptul de a alege din doua sau mai multe lucruri, posibilitati etc. pe acela sau pe aceea care iti convine; alegere. ♦ Spec. Alegere, in temeiul unui drept, intre doua sau mai multe situatii juridice. ◊ Drept de optiune = a) drept acordat cuiva de a-si alege cetatenia (de obicei in cazuri de stabilire in alt stat); b) drept acordat cuiva de a accepta o mostenire sau de a renunta la ea. 2. Conditie stipulata uneori in tranzactiile comerciale, potrivit careia o parte contractanta, care isi asuma obligatii ferme, acorda celeilalte parti, pentru un anumit termen, dreptul de a alege intre diferitele conditii ale contractului sau chiar dreptul de a renunta la tranzactie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. option, lat. optio, -onis.

TRANSPORT s.n. 1. faptul de a transporta; transportare. ♦ (La pl.) Ramura a economiei nationale care cuprinde totalitatea mijloacelor de transportare a bunurilor sau a persoanelor. 2. Totalitatea lucrurilor sau a persoanelor care sunt transportate impreuna. 3. (Poligr.) Transpunere a imaginii de pe o forma pe alta a copiei originalului de pe cliseu pe piatra litografica. 4. (Fig.; liv.) Uitare de sine, emotie, stare de contemplatie. [< fr. transport].

EMISIUNE s.f. 1. faptul de a emite, de a pune in circulatie; producerea de catre un organ, de catre un corp, de catre un dispozitiv etc. a unui sunet, a unei radiatii etc. ♦ Evacuarea aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. Punere in circulatie a banilor, a hartiilor de valoare de catre un stat, de catre o banca etc. ♦ Marca postala sau serie de mai multe marci pusa oficial in circulatie. 3. Program transmis prin radio sau prin televiziune. [Pron. -si-u-, var. emisie s.f. / cf. fr. emission, it. emissione, lat. emissio].

CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirma exactitatea unui fapt, autenticitatea unui inscris sau in care se atesta o anumita calitate, in vederea valorificarii unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegator = (in unele state) act prin care se constata inscrierea unui cetatean, in listele electorale si pe baza caruia acesta isi exercita dreptul la vot. Certificat prenuptial = certificat medical eliberat celor ce vor sa se casatoreasca, prin care se atesta ca starea sanatatii acestora este corespunzatoare pentru intemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

ACREDITIV s.n. 1. faptul sau efectul unui credit sau al unei creditari. 2. Suma de bani rezervata de un cumparator din contul sau la o unitate bancara ce serveste un furnizor pentru ca acestuia sa i se poata face plata in momentul in care dovedeste expedierea (predarea) marfurilor. ♦ Suma de bani depusa de cineva la o unitate a Casei de economii si consemnatiuni pentru a-i sta la dispozitie (la cerere) la o alta unitate; documentul prin care se certifica o asemenea depunere. [< fr. accreditif].

EMISIUNE s. f. 1. faptul de a emite, de a pune in circulatie; producere de catre un organ, de catre un corp sau un dispozitiv a unui sunet, a unei radiatii etc. ◊ evacuare a aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. punere in circulatie a unor hartii de valoare, monede, medalii, marci si efecte postale de catre un stat, o banca etc. ◊ marca postala sau serie de mai multe marci puse oficial in circulatie. 3. program transmis prin radio sau televiziune. (< fr. emission, lat. emissio)

MONEDA, monede, s. f. Ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mica); maruntis. ◊ Expr. A bate (sau a taia, a face) moneda = a emite bani de metal. A bate moneda (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plati (cuiva) cu aceeasi moneda = a raspunde (cuiva) printr-o comportare similara. (Fam.) Asta e moneda platita, se spune despre o intamplare neplacuta survenita in viata cuiva ca o pedeapsa pentru fapta sau faptele rele facute; fapta si rasplata. [Pl. si: monezi. – Var.: moneta s. f.] – Din ngr. monedha.

Charybdis, fiica monstruoasa a lui Poseidon si a lui Gaea, care salasluia odinioara pe coasta Siciliei, in apropiere de Messina. Lacoma si nesatioasa din fire, Charybdis se spunea ca ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsa, a fost lovita de trasnetul lui Zeus si transformata intr-un monstru marin. Charybdis inghitea de trei ori pe zi apa marii si o data cu ea, navele corabierilor nesabuiti care s-ar fi aventurat prin partea locului. Insusi Odysseus era sa fie inghitit de ea, dar a scapat ca prin minune de moarte, agatindu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea pesterii unde statea ascuns monstrul. In fata Charybdei, de cealalta parte a strimtorii care despartea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. si Scylla).

CONTRADICTIE, contradictii, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprima starea launtrica a tuturor obiectelor si proceselor (corelatia de unitate, legatura, coexistenta si lupta a laturilor, proprietatilor si tendintelor contrare, proprii fiecarui obiect sau proces), constituind continutul, motorul dezvoltarii, cauza tuturor schimbarilor din univers, a evolutiei de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. In contradictie cu... = in opozitie sau in dezacord cu... 2. Raport logic intre doua notiuni, judecati, concluzii care epuizeaza complet domeniul lor de referinta si care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire intre idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradictie = tendinta a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalti. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.

REACTIE s.f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. Efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ Reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ◊ Reactie in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [in DN]. / cf. fr. reaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

VIZITA s.f. 1. faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ◊ Carte de vizita = a) bucata de carton pe care este scris numele unei persoane si informatii privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a carui dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi in vizita cu cineva = a-si face vizite reciproc; a avea relatii particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului in casa unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii si a cerceta starea sanatatii lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o intreprindere etc. [< fr. visite, it. visita].