ECHILIBRA, echilibrez, vb. I. Tranz. si refl. A aduce sau a fi in stare de echilibru; a (se) cumpani. ♦ Tranz. A face ca doua valori, preturi, bugete etc. sa fie in proportie justa una fata de cealalta. – Din fr. equilibrer.

ECHILIBRAT, -A, echilibrati, -te, adj. 1. Care se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre doua valori, preturi, bugete) just proportionat unul fata de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpanit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. equilibre.

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

LABIL, A, labili, -e, adj. (Livr.) Nestatornic, schimbator, instabil. ♦ (Despre un sistem fizic) Care se afla in stare de echilibru instabil. – Din fr. labile, lat. labilis.

CONTRABALANSA, contrabalansez, vb. I. Tranz. A aduce in stare de echilibru; a cumpani. ♦ Fig. A anula sau a compensa efectul unei actiuni prin alta actiune. – Din fr. contrebalancer.

NEECHILIBRAT, -A, neechilibrati, -te, adj. 1. Care nu se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre valori, preturi, bugete) Care nu este just proportionat. 2. Fig. (Despre oameni) Nechibzuit, necumpatat. – Ne- + echilibrat.

RELAXA, relaxez, vb. I. 1. Tranz. A pune un sistem fizic scos din starea de echilibru termodinamic, electric etc. in stare de libertate, acesta revenind lent la vechea stare sau la o noua stare de echilibru. 2. Refl. (Despre tensiunile mecanice dintr-un corp) A scadea fara ca sa varieze deformatia corpului. 3. Refl. si tranz. Fig. A (se) linisti, a (se) destinde (dupa un efort sustinut); a deveni sau a face sa devina mai putin incordat. – Din fr. relaxer.

CUMPANI, cumpanesc, vb. IV. 1. Tranz. A cantari (cu cumpana). ♦ A aprecia greutatea sau alte calitati ale unui obiect. 2. Tranz. A pune in stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. si tranz. A (se) clatina, a (se) legana. 4. Tranz. si intranz. Fig. A cantari cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la indoiala inainte de a lua o hotarare; a sovai. 5. Refl. Fig. A lua o hotarare; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A indemna, a sfatui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a intrece; a precumpani. – Din cumpana.

A BALANSA¹ ~ez tranz. 1) A face sa se balanseze. 2) (partile unei balante, ale unui cont etc.) A face egal; a aduce in stare de echilibru; a echilibra. /<fr. balancer

A CONTRABALANSA ~ez tranz. 1) (corpuri) A aduce in stare de echilibru; a echilibra; a cumpani. 2) fig. (actiuni) A compensa prin alta actiune. /<fr. contrebalancer

A ECHILIBRA ~ez tranz. 1) A face sa se echilibreze; a aduce in stare de echilibru; a cumpani. 2) (valori, preturi, bugete) A proportiona egal. [Sil. e-chi-li-bra] /<fr. equilibrer

A SE ECHILIBRA ma ~ez intranz. A ajunge in stare de echilibru; a se cumpani. [Sil. e-chi-li-bra] /<fr. equilibrer

ECHILIBRAT ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de echilibru; propriu echilibrului. 2) Care se afla in stare de echilibru. 3) fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste cumpatare; sobru; auster; cumpatat. 4) (despre valori, preturi, bugete) Care este proportionat unul fata de altul. /v. a echilibra

A PONDERA ~ez tranz. 1) (persoane) A face sa se pondereze. 2) (fapte, forte) A opune (una alteia), aducand in stare de echilibru; a echilibra; a cumpani. /<fr. ponderer

A PRECUMPANI ~esc 1. intranz. A ocupa o pozitie dominanta (prin cantitate, forta, greutate, importanta etc.); a se impune prin superioritate (numerica, valorica, potentiala etc.); a prevala; a predomina; a prepondera. 2. tranz. 1) A intrece prin forta sau importanta. 2) A aduce in stare de echilibru; a contrabalansa; a cumpani. /pre- + a cumpani

E******E s.f. Actiunea de a (se) e****a; e****atie. ♦ (Fiz.) Perturbare energetica a unui sistem aflat in stare de echilibru. [< e****a].

METASTABIL, -A adj. 1. (Despre o stare de echilibru) Care se distruge la o usoara perturbatie. 2. (Despre un nivel energetic) Care are o viata relativ lunga. [Cf. fr. metastable].

VERTICAL, -A adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei ceresti care trece prin zenit si nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – varf].

COMPENSA vb. I. tr. 1. A inlocui ceva (consumat, deteriorat etc.) prin altceva egal (in valoare etc.); a da un echivalent; a despagubi. 2. A determina valoarea mijlocie sau cea mai probabila a unui sir de masuri, ale caror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. 3. (Fiz.) A micsora sau a anula efectul unei actiuni. ♦ A inlatura erorile de deviatie ale unei busole. 4. (si refl.; med.) A(-si) reveni la o stare de echilibru, de functionare normala. [< fr. compenser, cf. it., lat. compensare].

ECHILIBRAT, -A adj. 1. Care se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre doua valori, preturi, bugete) Just proportionat. 2. (Fig.; despre oameni) Cumpanit, ponderat. [< echilibra].

LABIL, -A adj. 1. (Liv.) Nestatornic, nestabil. 2. (Despre un sistem fizic) Care se afla intr-o stare de echilibru instabil. [Cf. it., fr. labile, lat. labilis].

COMPENSA vb. I. tr. 1. a inlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despagubi. 2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabila a unui sir de masuri, ale caror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. 3. (fiz.) a micsora sau a anula efectul unei actiuni. ◊ a inlatura erorile de deviatie ale unei busole. II. tr., refl. (med.; despre organe) a(-si) reveni la o stare de echilibru, de functionare normala. (< fr. compenser, lat. compensare)

ECHILIBRAT, -A adj. 1. in stare de echilibru. ◊ (despre valori, preturi, bugete) just proportionat. 2. (fig.; despre oameni) cumpanit, ponderat. (< echilibra)

LABIL, -A adj. 1. nestatornic, schimbator, instabil. 2. (despre un sistem fizic) in stare de echilibru instabil. 3. (despre debitul verbal al unor bolnavi mintali) abundent si necontrolat. (< fr. labile, lat. labilis)

VERTICAL, -A I. adj., s. f. (linie) perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ♦ a locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei ceresti, care trece prin zenit si nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

astatic, -a adj. (d. vgr. astatos, instabil). Fiz. Care e in stare de echilibru indiferent: sistema astatica. Acele astatice ale galvanometrului, sistema a doua [!] ace magnetizate egal, legate intre ele si asezate asa in cit polii de nume contrar sa fie fata´n fata, ceia ce face ca magnetizmu pamintului sa n´aiba nici o actiune asupra sistemei.

echilibru, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

TERMODINAMIC, -A, termodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a fizicii al carei obiect de studiu il constituie starile de echilibru ale sistemelor fizice si proprietatile generale ale proceselor care conduc spre astfel de stari, procese in care pot interveni si fenomene termice; studiul relatiilor dintre fenomenele mecanice si cele calorice. 2. Adj. Care apartine termodinamicii (1), privitor la termodinamica, de termodinamica. – Din fr. thermodynamique.

REECHILIBRA, reechilibrez, vb. I. Tranz. si refl. A readuce sau a reveni la starea de echilibru. – Re¹- + echilibra.

REECHILIBRARE, reechilibrari, s. f. Actiunea de a (se) reechilibra si rezultatul ei; revenire la starea de echilibru. – V. reechilibra.

DECOMPENSA, decompensez, vb. I. Tranz. si refl. A face sa-si modifice sau a-si modifica starea de echilibru functional. – Din fr. decompenser.

DEZechilibru ~e n. 1) Lipsa de echilibru; instabilitate. 2) stare psihica caracterizata prin lipsa de judecata clara; tulburare mintala. /<fr. desequilibre

HIDRAULICA f. Ramura a fizicii avand ca obiect de studiu legile miscarii si ale starii de echilibru a lichidelor, precum si metodele de aplicare a acestora in tehnica. [Sil. hidr-a-u-] /<fr. hydraulique, germ. Hydraulik

DECOMPENSA vb. I. tr., refl. (Med.) A(-si) strica starea de echilibru functional. [Cf. fr. decompenser].

RELAXATIE s.f. Relaxare. ♦ (Fiz.) Proces ireversibil prin care un sistem tinde, in anumite conditii, spre starea de echilibru termodinamic, electric etc. [Gen. -iei. / < fr. relaxation].

STEREOstaTICA s.f. Parte a fizicii care studiaza echilibrul corpurilor solide. [Gen. -cii. / < fr. stereostatique, cf. gr. stereos – solid, statikos – care sta in echilibru].

echilibru s.n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = conceptie potrivit careia in mecanismul procesului dezvoltarii este esentiala starea de echilibru intre obiectul in dezvoltare si mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situatii, a unei stari sufletesti etc. ◊ echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. equilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanta].

REECHILIBRARE s.f. Revenire la starea de echilibru. [< re- + echilibrare].

staTIC, -A adj. 1. Referitor la echilibrul fortelor, la statica. ♦ Simt static = simt care ne orienteaza asupra pozitiei propriului nostru corp. 2. In nemiscare, nemiscat, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. [< fr. statique, cf. gr. statikos – care sta in echilibru].

DECOMPENSA vb. tr., refl. (med.) a(-si) strica starea de echilibru functional. (< fr. decompenser)

EFECTIC, -A adj. (fil.) referitor la starea de echilibru sau de suspensie produsa de o cercetare fara rezultate. (< fr. ephectique, gr. ephektikos)

RELAXARE s. f. 1. actiunea de a se relaxa. ◊ linistire a nervilor; destindere. ◊ scadere din intensitate a tensiunii dramatice. 2. scadere a tensiunilor interne dintr-un corp, deformatia lui ramanand constanta. 3. proces ireversibil prin care un sistem fizic tinde, in anumite conditii, spre starea de echilibru termodinamic, electric etc. (< relaxa)

staT³(O)-, -staT, -staTIC elem. „echilibru”; „care sta drept”, „care opreste”; „static”. (< fr. sta/o/-, -stat, -statique, cf. gr. statos, statikos)

KARAME, Rasid Abdul Hamid (1921-1987), om politic libanez. Min. si prim-min. (1955-1987, cu intreruperi). A promovat o politica de echilibru intre stat si rezistenta palestiniana, mediind intre diversele grupari aflate in divergenta. Favorabil unei apropieri libanezo-siriene.

REVENIRE (< reveni) s. f. 1. Actiunea de a reveni; intoarcere. 2. (METAL.) Tratament termic care se aplica unei piese metalice calite, constand in obtinerea unei intoarceri partiale la starea de echilibru fizico-chimic corespunzatoare temperaturii ambiante, pentru marirea ductibilitatii si tenacitatii si pentru reducerea tensiunilor interne; se realizeaza prin incalzirea materialului la o temperatura inferioara aceleia de transformare, urmata de o racire dirijata (in general inceata). 3. Variatia in timp a deformatiei unui corp dupa suprimarea sarcinilor aplicate initial.

echilibru ~e n. 1) stare a unui corp care este supus actiunii unor forte fara a-i schimba pozitia. 2) Pozitie verticala sau atitudine stabila a unui corp in spatiu. 3) Concordanta intre lucruri opuse sau diferite. 4) fig. stare de liniste sufleteasca. [Sil. -li-bru] /<fr. equilibre, lat. aequilibrium

echilibru s. n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare sau de repaus. 2. (biol.) insusire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreinnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural in care compozitia faunei si a florei ramane aproape constanta. 3. proportie, raport just intre lucruri opuse. ♦ ~ de forte = situatie in care mai multe puteri, de tarie aproximativ egala, se echilibreaza ca influenta si dominatie in lume; ~ bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzatie de ~ = senzatie care reflecta pozitia si miscarile corpului in spatiu. 5. (fig.) stare de liniste, de armonie, de stabilitate sufleteasca. (< fr. equilibre, lat. aequilibrium)

ORTOFORIE s. f. stare normala de echilibru muscular al globilor oculari. (< fr. orthophorie)

STATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de statica; propriu staticii. 2) Care se raporteaza la echilibrul de forte; in stare de nemiscare. 3) Care este lipsit de evolutie; fara miscare. /<fr. statique, germ. Statik, statisch

REVENI vb. intr. 1. a veni inapoi, a se intoarce. ◊ a se ivi din nou. 2. a se ajunge din nou la aceeasi stare, a-si recapata echilibrul (sufletesc). 3. a relua (un subiect, o idee). 4. a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni. 5. a revoca. (< fr. revenir)

COMPENSA, compensez, vb. I. 1. Tranz. A inlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal in valoare); a completa, a inlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A indrepta un rau printr-un bine; a rasplati in mod corespunzator; a despagubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micsora sau a anula efectul unei anumite actiuni. 3. Tranz. si refl. (Med.) A face sa-si revina sau a-si reveni la o stare de functionare normala, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare.

AMETEALA ~eli f. stare patologica caracterizata prin pierderea echilibrului. A avea ~eli. [G.-D. ametelii] /a ameti + suf. ~eala

A SE COMPENSA se ~eaza intranz. A-si restabili echilibrul functional; a reveni la starea de functionare normala. /<fr. compenser, lat. compensare

REVENI vb. IV. intr. 1. A veni indarat, a se intoarce. ♦ A se ivi din nou. 2. A se ajunge din nou la aceeasi stare (sufleteasca); a-si recapata echilibrul (sufletesc). 3. A relua (un subiect, o idee). 4. A i se cadea, a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni. 5. A revoca. [P.i. revin si reviu, conj. -vina. / cf. fr. revenir].

REVENI², revin, vb. IV. Intranz. 1. A veni din nou, a se intoarce. ♦ A aparea iar; a se manifesta din nou. 2. A se intoarce la o stare anterioara (obisnuita); a-si recapata echilibrul sufletesc, forta etc. ◊ Expr. A reveni la viata = a scapa cu viata dintr-o boala grea. A-si reveni in fire (sau in sine) = a-si recapata cunostinta in urma unui lesin, a unei crize, a unei emotii etc. 3. A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...; a relua. ♦ A rectifica, a revoca. 4. A i se atribui un bun cuiva. ♦ A fi de datoria (cuiva), a incumba. ♦ A i se cuveni. 5. A renunta la cele spuse, promise, a nu mai respecta. 6. A costa. – Din fr. revenir.

PONDERATIE s.f. starea celui ponderat, ponderare; moderatie, cumpatare, echilibru. [Gen. -iei, var. ponderatiune s.f. / cf. fr. ponderation, lat. ponderatio – greutate].

HOMEOstaZIE s. f. 1. proprietate a organismelor vii de a-si mentine constantele fiziologice in conditii diferite de mediu. ◊ (genet.) mentinere constanta a genomului intr-o populatie. 2. tendinta a sistemelor autoreglabile de a-si mentine constante anumite stari sau coordonate de definitie; homeostaza. 3. echilibru natural, biologic si ecologic, in biosfera si ecosisteme. ◊ echilibru al mediului interior al individului. (< fr. homeostasie)

AMETEALA, ameteli, s. f. stare in care omul isi pierde simtul echilibrului. – Ameti + suf. -eala.

TEMPERATURA, temperaturi, s. f. Gradul, starea de caldura a unui mediu, a unui corp etc. ◊ Temperatura absoluta = temperatura care se masoara pornind de la zero absolut. ♦ stare fiziologica constanta a corpului animal, reprezentand echilibrul dintre caldura produsa si cea pierduta. ♦ Gradul de caldura ridicata a corpului omenesc, reprezentand un simptom patologic; fierbinteala, febra. – Din fr. temperature, lat. temperatura.

staTO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „care sta drept”, „(referitor la) statica”, „(referitor la conditiile de) echilibru”. [< fr., it. stato-, gr. statos].

AMETEALA, ameteli, s. f. stare de semilesin, in care omul isi pierde simtul echilibrului. – Din ameti + suf. -eala.

LABILITATE s. f. (Livr.) Insusirea de a fi labil. ♦ (Fiz.) Insusirea unui sistem mecanic de a se afla in echilibru instabil. ♦ (Biol.) Insusirea materiei vii de a-si modifica starea de functie de diversi factori. – Din fr. labilite. Cf. germ. Labilitat.

AGRESIUNE s. f. 1. atac brutal neprovocat. ◊ folosire a fortei armate de catre un stat sau o coalitie de state impotriva suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei politice a unui alt stat. 2. atac asupra persoanelor sau bunurilor. 3. actiune exterioara care primejduieste echilibrul si integritatea unui sistem viu. (< fr. agression, lat. aggressio)

STABILITATE s. f. 1. insusirea de a fi stabil; echilibru, statornicie; fixitate. 2. proprietate a unui corp de a-si mentine starea sau de a reveni la starea initiala cand este deplasat din aceasta stare. (< fr. stabilite, lat. stabilitas)

COMPENSAT, -A adj. Care este in stare de compensare, echilibrat, despagubit. ♦ (Med.) Care a capatat o forma de echilibru, a inceput sa functioneze bine sau normal. [< compensa].

HIDROstaTICA f. Ramura a hidromecanicii care se ocupa cu studiul legilor echilibrului lichidelor si al corpurilor cufundate in ele. [G.-D. hidrostaticii Sil. hi-dro-sta-] /<fr. hydrostatique, germ. Hydrostatik

VARIANTA s. f. 1. numar maximal al factorilor de echilibru care pot varia independent, fara ca numarul de faze ale unui sistem fizico-chimic dat sa se schimbe. 2. (stat.) dispersie a valorilor unei variabile in jurul valorii medii. 3. (biol.) dispersie a valorilor unui caracter oarecare in jurul mediei. (< fr. variance)

PENDULARE, pendulari, s. f. Actiunea de a pendula si rezultatul ei; oscilatie a unui pendul sau a unui obiect asemanator cu un pendul fata de pozitia de echilibru; leganare. ♦ Variatie lenta, oscilanta a valorii unei marimi in jurul unei valori medii sau al unei valori de referinta. ♦ Fig. Trecere (periodica) de la o stare la alta. – V. pendula.

STRES s. n. 1. stare de incordare sau tensiune neuropsihica. 2. ansamblu de perturbatii organice si psihice provocate de factori agresori variati; (p. ext.) ansamblul reactiilor fiziologice prin care organismul uman raspunde unui agent stresant, incercand sa se apere si sa-si mentina echilibrul de baza. 3. (geol.) presiune laterala care se produce in sinclinale, cauzand formarea cutelor sistemelor muntoase. (< engl., fr. stress)

PENDULA, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face miscari oscilatorii (lente) de o parte si de alta a pozitiei de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face miscari (lente) asemanatoare cu acelea ale pendulului; (despre fiinte sau parti ale corpului lor) a se legana, a se misca alternativ intr-o parte si alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece usor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotarat; a oscila. – Din pendul.