EUFOMANIE s. f. stare de buna dispozitie realizata prin intermediul d********r. (< eufo- /rie/ + -manie²)

HIPERTIMIE, hipertimii, s. f. (Med.) Crestere exagerata a bunei dispozitii caracteristica starilor maniacale. – Din fr. hyperthymie.

VESELIE, veselii, s. f. 1. stare de buna dispozitie, de voiosie. ♦ Manifestare, comportare care reflecta aceasta stare. 2. Petrecere vesela cu mancare si cu bautura. – Din sl. veselije.

EUFORIE ~i f. 1) stare de buna dispozitie exagerata, provocata de folosirea excesiva a bauturilor alcoolice, de unele substante narcotice sau care apare la unele boli psihice. 2) Stare de fericire deplina; beatitudine; extaz. [G.-D. euforiei; Sil. e-u-] /<fr. euphorie, gr. euphoria

HAZ ~uri n. stare de buna dispozitie; voie buna; veselie. ◊ Vorbe de ~ glume; vorbe spirituale. A face ~ a) a se veseli, facand glume; a se amuza glumind; b) a face glume pe seama cuiva. /<turc. haz

HIPOTIMIE s.f. (Med.) Scadere a bunei dispozitii in starile depresive. [Gen. -iei. / < fr. hypothymie, cf. gr. hypo – sub, thymos – spirit].

CICLOTIMIE s.f. (Med.) stare psihica morbida, caracterizata prin alternarea starilor de buna dispozitie cu cele de depresiune. [Gen. -iei. / < fr. cyclothymie, cf. gr. kyklos – cerc, thymos – stare de spirit].

HIPERTIMIE s.f. (Med.) Crestere exagerata a bunei dispozitii in starile maniacale. [Gen. -iei. / < fr. hyperthymie, cf. gr. hyper – peste, thymos – spirit].

HIPERTIMIE s. f. 1. ansamblu de tulburari atribuite functionarii exagerate a timusului, la copii si adolescenti. 2. crestere exagerata a bunei dispozitii, in starile maniacale. (< fr. hyperthymie)

HIPOTIMIE s. f. 1. hipofunctie a timusului. 2. scadere a bunei dispozitii in starile depresive. (< fr. hypothymie)

haz (hazuri), s. n. – 1. stare de buna dispozitie, placere, veselie. – 2. Farmec, lipici. – 3. Vorba de duh, nostimada. – Mr. haze. Tc. haz (Seineanu, II, 213; Lokotsch 856; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάζι. – Der. hazliu, adj. (nostim); hazos, adj. (nostim; plin de haz, spiritual).

MORIA s. f. invar. Tulburare psihica manifestata printr-o stare de euforie, buna dispozitie exagerata si tendinta de a face glume. [Pr.: -ri-a] – Din ngr. moria.

DUSI m. la pl pop. stare sufleteasca (buna sau rea); dispozitie. /<lat. dusii

INdispozitie, indispozitii, s. f. 1. Lipsa de voie buna, de dispozitie; suparare, mahnire (trecatoare). 2. stare a celui usor bolnav; boala usoara. [Var.: indispozitiune s. f.] – Din fr. indisposition.

MAHMUREALA, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsa de buna dispozitie; buimaceala, mahmurie. – Mahmur + suf. -eala.

dispozitie ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte intr-o anumita ordine. 2) Precept obligatoriu (continut intr-un act normativ), emis de o persoana oficiala sau de o instanta. ◊ La ~ la indemana. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a astepta ordinele cuiva, fiind gata sa le indeplineasca. 3) stare sufleteasca (buna sau rea). [Art. dispozitia; G.-D. dispozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis

A SE INDISPUNE ma indispun intranz. A ajunge intr-o stare de indispozitie; a pierde buna dispozitie. /<fr. indisposer

CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasa cu mancare, bautura (si cantec). 2. stare de (usoara) betie si buna dispozitie a omului care a baut. 3. buna dispozitie, voie buna, veselie; toane bune. 4. Voie, pofta, dorinta. ♦ Dorinta ciudata, neasteptata; capriciu, toana. 5. (Inv.) Tabiet. – Tc. ke(yi)f.

CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasa cu mancare, bautura (si cantec). 2. stare de (usoara) betie si de buna dispozitie a omului care a baut. 3. buna dispozitie, voie buna, veselie; toane bune. 4. Voie, pofta, dorinta. ♦ Dorinta ciudata, neasteptata; capriciu, toana. 5. (Inv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).

MAHMUR ~a (~i, ~e) 1) Care este buimac de betie sau de somn; in stare de indispozitie provocata de betie sau de nesomn. 2) pop. Care se afla intr-o stare de indispozitie sufleteasca; lipsit de buna dispozitie; posomorat; suparat. /<turc. mahmur

CICLOTIMIE, ciclotimii. s. f. stare psihica morbida in care depresiunea alterneaza cu buna dispozitie. – Din fr. cyclothymie.

EUFORIE, euforii, s. f. stare care se manifesta printr-o senzatie de buna dispozitie exagerata, de optimism nemotivat si care apare in unele boli nervoase sau este provocata de unele substante narcotice; p. ext. beatitudine. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorie.

VESELIE ~i f. 1) stare de om vesel; voiosie. ◊ In ~ vesel; cu dispozitie buna. 2) Manifestare de om vesel. 3) Petrecere cu mancare si bautura; chef. [G.-D. veseliei] /<sl. veselije

stare, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

DISPUS, -A adj. aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea buna dispozitie, a fi vesel.; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)

ELATIE s. f. (med.) stare in care subiectul are o deosebita incredere in fortele proprii si manifesta o buna dispozitie. (< lat. elatio)

DISPUS, -A adj. Aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; gata sa... ◊ A fi bine dispus = a avea buna dispozitie, a fi vesel; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].

DISPUS, -A, dispusi, -se, adj. Aflat intr-o situatie sau intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; inclinat sa... gata sa... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea buna dispozitie, a fi vesel, multumit; b) a fi usor ametit de bautura. A fi rau (sau prost) dispus = a fi intr-o stare sufleteasca rea. – V. dispune.

MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

dispozitie, dispozitii, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsa intr-o lege sau intr-un regulament; masura sau hotarare luata de un organ ierarhic superior si obligatorie pentru organul in subordine. ◊ Loc. adv. La dispozitie = la indemana. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispozitia cuiva = a fi gata sa satisfaca dorintele, ordinele cuiva. 2. Asezare a unor elemente intr-un anumit loc, intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine; alcatuire, constructie dupa un anumit plan. 3. stare sufleteasca (buna sau rea); p. ext. dorinta (momentana) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozitiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

stare s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti

dispozitie s. 1. (JUR.) norma, prescriptie, prevedere, (inv. si reg.) rost, (inv.) prescript. (Care sunt ~ in vigoare?) 2. v. clauza. 3. hotarare, ordin, porunca, (pop.) porunceala, (inv.) asezamant, carte, farmuta, invatatura, mandat, oranduiala, oranduire, pitac, poruncita, povelenie, povelire, pravila, randuiala, stransoare, sart, tertip, ucaz, (rusism inv.) pricaz. (A emis o ~ scrisa.) 4. v. consemn. 5. situatie, stare. (In ce ~ sufleteasca se afla?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.) 7. v. pofta. 8. v. tendinta.

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].