LICHID, -A, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanta) care se afla intr-o stare de agregare intermediara intre starea gazoasa si starea solida, care nu are o forma stabila proprie, ci curge sub greutatea proprie si ia forma vasului in care se afla. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creante, efecte etc.) care poate fi transformat in bani prin vanzare imediata. 3. Adj. (In sintagma) Consoana lichida (si substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale si celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

MEZOMORFICA, mezomorfice, adj. (Fiz.; in sintagma) Stare mezomorfica = stare de agregare a materiei intre starea cristalina si cea amorfa. – Din fr. mesomorphique.

MONOFAZIC, -A, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substante omogene) Care prezinta, la un moment dat, o singura stare de agregare. – Din monofazat.

ENANTIOTROPIE s. f. (Chim.) Proprietate a unor substante de a trece in doua sisteme de cristalizare diferite, pastrand aceeasi stare de agregare, in conditii fizice ce variaza adecvat. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. enantiotropie, engl. enantiotropy.

SUPRAFUZIUNE, suprafuziuni, s. f. Situatie de racire foarte joasa a unei substante lichide care a ramas in aceasta stare de agregare, desi a fost adusa la o temperatura inferioara celei de solidificare. [Pr.: -zi-u-] – Supra- + fuziune (dupa fr. surfusion).

LICHID¹ ~da (~zi, ~de) 1) (despre substante) Care este in stare de agregare intermediara intre starea gazoasa si cea solida. 2) (despre creante, efecte etc.) Care poate fi convertit imediat in bani; cu proprietatea de a fi transformat imediat in bani. 3): Bani ~zi bani care sunt imediat disponibili; bani pesin; bani gheata. 4) (despre unele consoane) Care se pronunta usor precedand un iot. /<fr. liquide, lat. liquidus

LICHID² ~e n. 1) Substanta in stare de agregare intermediara intre starea solida si cea gazoasa, lipsita de forma proprie, din care cauza curge sub propria greutate si ia forma vasului in care se afla. 2) Substanta care se bea (apa, lapte, vin etc.). /<fr. liquide, lat. liquidus

MONOFAZIC, -A adj. 1. Monofazat. 2. (Despre substante omogene) Care prezinta la un moment dat o singura stare de agregare. [< fr. monophasique].

FORMA s. f. 1. infatisare, aspect exterior; contur. 2. modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ ~ ele constiintei sociale – ansambluri distincte de reprezentari, idei, conceptii determinate social si istoric, care alcatuiesc constiinta sociala; ~ logica = structura mintala in conformitate cu principiile gandirii si avand drept functie organizarea continutului acesteia. ♦ stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, prin antrenament; conditie fizica buna; a fi in ~ = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta. 4. fel, chip, mod. ♦ mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 5. dispozitie legala de procedura. ♦ viciu de ~ = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 6. aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♦ (poligr.) cutie de otel in care se toarna literele; zat al unei pagini. 9. ~ de relief = neregularitate a suprafetei Pamantului, rezultat al interactiunii agentilor geografici interni si externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. (< fr. forme, lat. forma)

MONOFAZIC, -A adj. 1. monofazat. 2. (despre substante omogene) care prezinta, la un moment dat, o singura stare de agregare. (< fr. monophasique)

PLASMA (‹ fr. {i}; {s} gr. plasma „obiect modelat”) s. f. 1. Parte lichida a sangelui (p. sangvina) sau a limfei (p. limfatica) formata din 20% apa, 7% saruri minerale, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. La om, p. constituie 55% din volumul sangvin. P. poate fi folosita in scopuri terapeutice pentru inlocuirea pierderilor sangvine sau lichide. 2. (FIZ.) Substanta aflata intr-o stare de agregare asemanatoare celei gazoase, puternic (sau complet) izolata, alcatuita in majoritate (sau in totalitate) din purtatori de sarcina practic liberi (electroni, ioni negativi si ioni pozitivi). Poseda o buna conductibilitate electrica, are o temperatura ridicata si emite radiatii electromagnetice, indeosebi in lumina (ex. flacara, coloana luminoasa a tuturor tipurilor de descarcari electrice, substanta Soarelui si a celorlalte stele etc.). Cea mai mare parte din substantele Universului (stelele, nebuloasele galactice, mediul interstelar) se afla in stare de p. In apropierea Pamantului exista p. sub forma de vant solar, de magnetosfera si ionosfera. P. este considerata cea de-a patra stare de agregare; ea poate fi utilizata pentru taierea materialelor greu fuzibile, la construirea generatoarelor magnetohidrodinamice, pentru realizarea reactiei termonucleare de fuziune etc. Termenul de p. a fost introdus in 1930 de I. Langmuir si L. Tonks. ◊ Fizica plasmei v. fizica. 3. Ansamblul electronilor de conductie, mobili intr-un metal, impreuna cu atomii si ionii din nodurile retelei cristaline a metalului si care executa numai v******i locale.

AGREGARE, agregari, s. f. Faptul de a se agrega; agregatie. ◊ stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre starile de consistenta si rezistenta diferite sub care se pot prezenta substantele. – V. agrega.

FRIGORIGEN, -A, frigorigeni, -e, adj. Care poate produce frig. ◊ Agent frigorigen = substanta cu putere de vaporizare mare, care absoarbe caldura. Instalatie frigorigena = parte componenta a unei instalatii frigorifice, in care, prin consum de energie, agentul frigorigen isi modifica continuu starea de agregare, producand frig. – Din fr. frigorigene.

SUBRACIRE, subraciri, s. f. (Fiz.) stare a unui corp care, in conditii determinate, isi pastreaza in continuare starea de agregare la o temperatura care ar fi trebuit sa determine schimbarea acesti stari. – Sub¹- + racire. Cf. fr. sous-refroidissement.

AGREGARE s.f. Faptul de a se agrega; unire a unor parti intre care nu exista o legatura intima; unire intr-un tot; agregatie. ◊ stare de agregare = fiecare dintre cele trei stari de consistenta sub care se poate prezenta materia. [< agrega].

ENANTIOTROPIE s.f. Proprietate a unui corp de a cristaliza in doua structuri cristaline diferite in functie de temperatura si de presiune, fara schimbarea starii de agregare. [Pron. -ti-o-. / < fr. enantiotropie].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

agregare s. f. faptul de a se agrega; agregatie. ♦ stare de ~ = fiecare dintre cele trei stari de consistenta a materiei. (< agrega)

CAVITATIE s. f. fenomen constand in producerea intr-un curent de lichid a unui vid partial, datorita schimbarii starii de agregare, care provoaca izbituri in peretii conductei prin care circula lichidul. (< fr. cavitation)

ENANTIOTROPIE s. f. proprietate a unor substante de a cristaliza in doua structuri cristaline diferite, in functie de temperatura si de presiune, fara schimbarea starii de agregare. (< fr. enantiotropie, engl. enantiotropy)

FRIGORIGEN, -A adj. (despre un sistem fizio-chimic) care poate produce frig. ♦ agent ~ = substanta (freon, amoniac etc.) care, vaporizandu-se la temperatura joasa, absoarbe caldura; agregat ~ = parte a unei instalatii frigorifice in care agentul frigorigen isi modifica continuu starea de agregare, producand frig. (< fr. frigorigene)

MEZOMORF, -A adj. (despre starea de agregare a materiei) intermediar intre starea amorfa si cea cristalina. (< fr. mesomorphe)

AGREGARE, agregari, s. f. Faptul de a se agrega; alipire. ◊ stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre starile de consistenta diferita sub care se poate prezenta materia.

INCARCAT², -A, incarcati, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poarta o incarcatura. ♦ (Despre o gura de foc) Cu proiectilul introdus in arma. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, marit (in scopul de a insela). 4. (In sintagmele) Aer incarcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosfera incarcata = a) atmosfera plina de electricitate, premergatoare unei furtuni; b) fig. stare de incordare, de tensiune. Stomac incarcat = stomac balonat din cauza mancarii excesive. Limba incarcata = limba cu infatisare specifica unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) In care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale carui armaturi au sarcina electrica. – V. incarca.