POZITIVISM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinand ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste in cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea in faptele ei concrete, adesea in stare bruta, netipizata. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua in considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].

PRELUCRA vb. I. tr. 1. A transforma, a trece de la o stare bruta la una finita (un material, o piesa etc.). 2. A reface o lucrare, o opera etc. 3. A lamuri; a expune, a explica (o idee, o carte etc.). 4. A cauta sa convingi pe cineva sa faca ceva sau sa-l determini sa inteleaga un lucru. [< pre- + lucra].

PRELUCRA vb. tr. 1. a transforma, a trece de la o stare bruta la una finita. 2. a reface o lucrare, o opera etc. 3. a lamuri; a expune, a explica (o idee, o carte etc.). 4. a cauta sa convinga pe cineva sa faca, sa recunoasca ceva etc., a arata greselile spre a fi indreptate. (< pre- + lucra)

brut, -A adj. (Despre materii) In stare naturala; (despre compuse) netransformat intr-un alt produs finit, neterminat. 2. (Op. net; despre greutatea unei marfi) Din care nu s-a scazut daraua; (despre venit) din care nu au fost scazute cheltuielile. [Cf. it. bruto, fr. brut, lat. brutus].

brut, -A, bruti, -te, adj. 1. Care se gaseste in stare naturala, inca neprelucrat; care nu a fost inca transformat in produs finit. 2. (Despre greutatea marfurilor) Care este socotit impreuna cu ambalajul, vasul etc. in care se afla, din care nu s-a scazut daraua; (despre un venit) care a fost socotit impreuna cu cheltuielile, impozitele etc. aferente. – Din lat. brutus, fr. brut.

brut, -A adj. 1. care se gaseste in stare naturala, neprelucrat, inca netransformat intr-un produs finit. 2. (despre greutatea marfurilor) total, inclusiv greutatea ambalajului; (despre venituri) din care nu au fost scazute cheltuielile de productie, pierderile, impozitul etc. (< lat. brutus, fr. brut, it. bruto)

brut, -A, bruti, -te, adj. 1. (Despre o materie prima) Care se gaseste in stare naturala, inca neprelucrat; (despre un produs in stare de prelucrare) care n-a fost inca transformat in produs finit. 2. (Despre greutatea marfurilor) Din care nu s-a scazut daraua; (despre un venit) din care nu s-au scazut cheltuielile, impozitele etc. – Lat. lit. brutus (fr. brut).

brut ~ta (~ti, ~te) 1) (despre materiale) Care n-a fost inca prelucrat; netransformat inca in produs finit; in stare naturala. Petrol ~. 2) (despre greutatea unor marfuri) Care consta din greutatea propriu-zisa si greutatea ambalajului si/sau a vehiculului de transport. 3) (despre venituri) Care este evaluat fara a scadea impozitul sau cheltuielile aferente. 4) fig. Care nu a fost supus unor operatii intelectuale. Fapte ~te. /<lat. brutus, fr. brut

FRUST ~sta (~sti, ~ste) 1) (despre monede, medalii, sculpturi etc.) Care s-a tocit de vreme. 2) fig. Care nu este prelucrat; brut. /<fr. fruste

COMPENSA vb. I. tr. 1. A inlocui ceva (consumat, deteriorat etc.) prin altceva egal (in valoare etc.); a da un echivalent; a despagubi. 2. A determina valoarea mijlocie sau cea mai probabila a unui sir de masuri, ale caror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. 3. (Fiz.) A micsora sau a anula efectul unei actiuni. ♦ A inlatura erorile de deviatie ale unei busole. 4. (si refl.; med.) A(-si) reveni la o stare de echilibru, de functionare normala. [< fr. compenser, cf. it., lat. compensare].

COMPENSA vb. I. tr. 1. a inlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despagubi. 2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabila a unui sir de masuri, ale caror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. 3. (fiz.) a micsora sau a anula efectul unei actiuni. ◊ a inlatura erorile de deviatie ale unei busole. II. tr., refl. (med.; despre organe) a(-si) reveni la o stare de echilibru, de functionare normala. (< fr. compenser, lat. compensare)

CUPTOR, cuptoare, s. n. 1. Constructie de caramida, de piatra, de metal sau de lut, pentru copt painea si alte produse de panificatie. ♦ Cantitate de paine, de placinte etc. care se poate coace o data. ♦ Platforma zidita in prelungirea vetrei si pe care se doarme la tara. ◊ Expr. A sta (sau a zacea) pe cuptor sau a se muta de pe vatra pe cuptor = a trandavi. A aduce (parintilor) nora pe cuptor = a se insura. ♦ Despartitura la masina de gatit, in care se coc prajituri, paine sau se rumenesc mancarurile. 2. Constructie speciala de incalzire, constituita dintr-o camera cu pereti metalici captusiti cu material refractar in vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operatii tehnologice. ◊ Cuptor de caramizi = cantitate de caramizi brute (din argila) asezate in asa fel incat sa poata fi incalzite pana la incandescenta de un foc central inabusit. Cuptor de var = varnita. 3. Fig. Caldura mare; arsita. ◊ (Pop.; in sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium.