INTURNA, intorn, vb. I. (Reg.) Refl. si tranz. 1. A veni sau a face pe cineva sa vina inapoi; a (se) inapoia², a (se) intoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectiva sau maladiva) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) indrepta in alta directie. 3. A (se) intoarce de pe o parte pe alta; a (se) invarti, a (se) suci. – In + turna.

EXCLAMATIE, exclamatii, s. f. Cuvant, propozitie sau fraza rostita cu un ton ridicat (si prelungit), pentru a exprima o stare afectiva puternica; strigat, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.

SIMTIT, -A, simtiti, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectiva puternica, dintr-un sentiment profund; plin de simtire, plin de sensibilitate; p. ext. emotionant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simt, cu bun-simt. – V. simti.

PLACERE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ Loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.

EXCLAMATIV, -A, exclamativi, -e, adj. Care exprima o exclamatie. Ton exclamativ. ◊ Propozitie exclamativa (si substantivat, f.) = propozitie care exprima o stare afectiva. – Din fr. exclamatif.

EXCLAMATIV ~a (~i, ~e) Care exprima o exclamatie; propriu unei exclamatii. ◊ Propozitie ~a propozitie care exprima in mod spontan o stare afectiva. [Sil. ex-cla-ma-tiv] /<fr. exclamatif

EXCLAMATIE ~i f. Cuvant, propozitie sau fraza care exprima o stare afectiva puternica. /<fr. exclamation, lat. exclamatio, ~onis

EXCLAMATIV, -A adj. Care exprima o exclamatie. ◊ Propozitie exclamativa (si s.f.) = propozitie in care se exprima o stare afectiva (admiratie, bucurie, surprindere etc.). [< fr. exclamatif].

EXCLAMATIV, -A adj. care exprima o exclamatie. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care exprima o stare afectiva. (< fr. exclamatif)

FEELING [FILIN] s.n. stare afectiva; intuitie afectiva. ◊ (muz.) sentiment, simtire, sensibilitate. (< engl. feeling)

ACCENT, accente, s. n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etc. a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.

AMIMIE s. f. stare patologica constand in incapacitatea de exprimare a starilor afective prin mimica. – Din fr. amimie.

PASIUNE, pasiuni, s. f. 1. stare afectiva si intelectuala deosebit de intensa si stabila, manifestata ca o tendinta care polarizeaza procesele psihice ale omului, determinandu-l prin intensitatea efectelor sau prin permanenta actiunii lor. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = inflacarat, entuziast; intens. 2. Inclinatie vie, insotita de placere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitata. ♦ Dorinta, aspiratie. 3. Dragoste puternica fata de o persoana (de s*x opus). 4. Tendinta puternica si nestapanita insotita de o preocupare excesiva si obsedanta pentru satisfacerea unor dorinte (reprobabile); patima, viciu. 5. (Concr.) Ceea ce constituie obiectul unei pasiuni (1-4). 6. Gen muzical inrudit cu oratoriul, dar al carui text este intotdeauna inspirat din patimile evanghelice; bucata muzicala apartinand acestui gen. [Pr.: -si-u-] – Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.

MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

LIRIC, -A, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprima direct stari afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirica (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care apartine poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirica. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatura lirica. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care apartine muzicii de opera, referitor la muzica de opera. ♦ (Despre voce) Care se caracterizeaza prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate; (despre cantareti) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

EXCLAMA, exclam, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (si prelungit), ca urmare a unei stari afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.

TIMIE s. f. (Psih.) stare afectiva obisnuita a unui individ. – Din lat., engl. thymia.

EMOTIE ~i f. stare afectiva intensa, de durata relativ scurta, provocata de factori externi si caracterizata printr-o brusca perturbatie fizica si psihica. [G.-D. emotiei; Sil. -ti-e] /<fr. emotion

PALPITATIE ~i f. mai ales la pl. 1) Bataie neregulata si mai accelerata a inimii (provocata de emotii, eforturi, boli etc.). 2) fig. stare afectiva manifestata prin modificari de ordin neurovegetativ in functionarea organismului; emotie. /<fr. palpitation

ANTROPOPATISM s.n. Atribuirea de insusiri psihice si de stari afective specific umane animalelor sau obiectelor neinsufletite. [< fr. anthropopatisme].

DEFULA vb. I. refl. (Frantuzism) A se lasa purtat de stari afective; a-si da drumul. [< fr. (se) defouler].

FEELING s.n. (Anglicism) stare afectiva; intuitie afectiva. ♦ (Muz.) Sentiment, simtire, sensibilitate. [Pron. filin. / < engl. feeling]

AMIMIE s.f. Pierdere a capacitatii de exprimare prin mimica a unor stari afective. [< fr. amimie].

AMIMIE s. f. pierdere patologica a capacitatii de exprimare prin mimica a unor stari afective, idei etc. (< fr. amimie)

ANOETIC, -A adj. (fil.) referitor la senzatii si perceptii, la trairi subiective, individuale, la stari afective. (cf. gr. noetikos, ganditor)

ANTROPOPATIE s. f. 1. forma de delir caracterizata prin convingerea bolnavului ca in propriu-i corp coexista fiinte umane, pe care le simte si carora le percepe vocea. 2. atribuirea de insusiri si stari afective specific umane unor obiecte, mediului inconjurator, naturii. ◊ reprezentare a divinitatii, in sistemele religioase primitive, ca o fiinta cu sentimente si pasiuni omenesti; antropopatism. (< fr. anthropopathie)

DEFULA vb. I. tr. a da curs liber ideilor si tendintelor refulate in subconstient. II. refl. (fam.) a se lasa purtat de stari afective; a-si descarca sufletul. (< fr. defouler)

DISMIMIE s. f. tulburare a mimicii in raport cu starea afectiva. (< fr. dysmimie)

HIPOTIMIE, hipotimii, s. f. (Med.) Diminuare a tonusului afectiv (in starile depresive). – Din fr. hypothymie.

AFECT s.n. Reactie emotiva puternica si scurta. ♦ Denumire generica pentru starile sau reactiile afective; totalitatea starilor psihice de natura senzoriala, emotionala si sentimentala. [Pl. -te, (rar) -turi. [Cf. germ. Affekt, lat. affectus].

AFECT, afecte, s. n. 1. Reactie emotionala, cu desfasurare puternica si relativ de scurta durata. 2. (In sens larg) Denumirea generica pentru starile sau reactiile afective. – Din germ. Affekt, lat. affectus.

SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) Bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.

AFECT ~e n. 1) stare emotionala puternica cu evolutie violenta si de scurta durata. 2) stare sau reactie afectiva. /<germ. Affekt, lat. affectus

afectivITATE s.f. Totalitatea starilor si fenomenelor afective; sensibilitate. [Cf. fr. affectivite].

AFECT s. n. 1. reactie emotionala intensa si de scurta durata. 2. denumire generica pentru starile sau reactiile afective. 3. (med.) leziune. (< germ. Affekt, lat. affectus)

afectiv adj. 1. emotiv, emotional. (stare ~; proces ~.) 2. sentimental. (O viata ~ bogata.)

SIMTIRE ~i f. 1) v. A SIMTI. 2) Caracter sensibil; sensibilitate. 3) Atitudine afectiva fata de cineva sau ceva; simtamant. 4) stare in care omul isi da seama de ceea ce se petrece in jur. ◊ Fara ~ fara cunostinta. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a-si pierde cunostinta; a lesina. A-si veni in ~ (sau in ~i) a-si recapata cunostinta. 5) pop. Bun simt; buna-cuviinta. /v. a simti

EMOTIE s.f. Reactie afectiva puternica si uneori neasteptata, adesea insotita de modificari in starea si functionarea organismului. ◊ Emotie estetica = moment al vietii psihice exprimand experienta contemplatiei obiectului estetic. [Gen. -iei, var. emotiune s.f. / cf. fr. emotion, it. emozione < lat. emotus – miscat].

SINTONIE s.f. 1. (Fiz.) stare a doua sisteme care oscileaza cu aceeasi frecventa. 2. Caracteristica temperamentala constand in usurinta de acomodare afectiva cu mediul ambiant. [Gen. -iei. / < fr. syntonie, cf. gr. syn – cu, tonos – tensiune].

SENSIBILITATE, sensibilitati, s. f. 1. Facultate de a simti, de a reactiona la e*******i, de a-si schimba, intr-o anumita masura, starea initiala sub actiunea unui agent exterior; acuitate a simturilor; capacitatea de a percepe senzatii. 2. Capacitate de reactie afectiva; intensitate afectiva; emotivitate, afectivitate. ♦ (In arta si literatura) Capacitatea de a transmite, de a provoca emotii artistice; receptivitate artistica. 3. Insusire a unui instrument sau a unui aparat de a reactiona la cele mai mici variatii ale unor agenti externi (ca diferenta de temperatura sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Marimea concentratiei unei solutii in substanta de analizat, care produce, in timpul reactiei de recunoastere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Predispozitie a organismelor la diferite boli. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilite, lat. sensibilitas, -atis.

DATIV s.n. Caz al declinarii, in care sta de obicei complementul indirect si care raspunde la intrebarea „cui”. ◊ Dativ etic = cazul dativ in care pronumele neaccentuate mi, ti arata persoana care este interesata (afectiv) in actiune. [< lat. dativus, cf. fr. datif].

NOMINATIV s.n. Caz al declinarii in care stau subiectul, apozitia si numele predicativ. ◊ Nominativ etic = forma de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit intr-o constructie in care, ca si in cazul dativului etic, se cere interlocutorului sa participe afectiv la ceea ce se povesteste. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].