abioza s. f. 1. stare a unui corp abiotic. 2. conservare a produselor alimentare prin distrugerea microorganismelor. (< fr. abiose)

IMERSIUNE s. f. 1. Afundare partiala sau totala a unui corp intr-un lichid; stare a unui corp afundat intr-un lichid. 2. Patrundere a unui corp ceresc in conul de umbra al altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-. – Var.: imersie s. f.] – Din fr. immersion, lat. immersio, -onis.

POLARIZARE, polarizari, s. f. Actiunea de a (se) polariza si rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobandeste proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrica = realizare a unei asimetrii in distributia sarcinii electrice pozitive si negative a unui sistem fizic (atom, molecula etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitica (sau electrochimica) = acumulare la electrozii unei bai de electroliza sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizeaza conductia prin solutia electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizatie al luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanta activa din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capata proprietati preferentiale dupa o anumita directie; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare in directii opuse a sensurilor unui cuvant, nediferentiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opusi polari; realizare a unei polaritati (3). – V. polariza.

POLARIZATIE, polarizatii, s. f. stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezinta proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizatie electrica = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care poseda cel putin doi poli electrici (plus si minus). Polarizatia luminii = stare a unui fascicul luminos in care toate radiatiile electromagnetice componente au aceeasi directie de oscilatie. Polarizatie cromatica = ansamblul figurilor de interferenta, colorate viu, obtinute la cercetarea in lumina polarizata a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Marime vectoriala care caracterizeaza starea de polarizatie a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

BIPOLARITATE s. f. stare a unui corp bipolar (1). (< fr. bipolarite)

CONSISTENTA s. f. 1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate. ◊ rezistenta opusa de un corp la deformare, la sfaramare. ◊ (fig.) soliditate, tarie; fermitate. 2. (mat.) coerenta (2). 3. (log.) insusire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu. (< fr. consistance, it. consistenza)

ECHILIBRU s. n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare sau de repaus. 2. (biol.) insusire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreinnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural in care compozitia faunei si a florei ramane aproape constanta. 3. proportie, raport just intre lucruri opuse. ♦ ~ de forte = situatie in care mai multe puteri, de tarie aproximativ egala, se echilibreaza ca influenta si dominatie in lume; ~ bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzatie de ~ = senzatie care reflecta pozitia si miscarile corpului in spatiu. 5. (fig.) stare de liniste, de armonie, de stabilitate sufleteasca. (< fr. equilibre, lat. aequilibrium)

GRANULARITATE s. f. stare a unui corp granular. ◊ ansamblu de caracteristici care definesc aceasta stare. (< fr. granularite)

INCANDESCENTA s. f. stare a unui corp care emite lumina avand o temperatura ridicata. ♦ lampa cu ~ = lampa in care lumina este produsa de un filament adus la incandescenta cu ajutorul unui curent electric. (< fr. incandescence)

POLARIZATIE s. f. stare a unui corp care prezinta polaritate (1); polarizare. ◊ stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. ♦ a luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea si de efectele luminii polarizate. (< fr. polarisation)

POLIMERIE s. f. 1. stare a unui corp polimer. 2. (biol.) conditionare a unui caracter de mai multi factori. (< fr. polymerie)

PULVERULENTA s. f. stare a unui corp pulverulent. (< fr. pulverulence)

SUPRAPONDERABILITATE s. f. stare a unui corp de a avea o greutate mai mare, ca urmare a unei forte gravitationale sporite. (< supra¹- + ponderabilitate)

OBEZITATE f. Ingrasare anormala rezultata din depunerea grasimii in diferite organe si tesuturi ale corpului; stare obeza. /<fr. obesite

SOLIDITATE s.f. starea corpurilor solide; tarie, duritate; durabilitate, rezistenta. ♦ (Fig.) Temeinicie, seriozitate. [Cf. fr. solidite, lat. soliditas].

SOLIDITATE s. f. 1. starea corpurilor solide; tarie, duritate; durabilitate, rezistenta. 2. (fig.) temeinicie, seriozitate. (< fr. solidite, lat. soliditas)

BIPOLARITATE s. f. starea unui corp care are doi poli mangetici, electrici etc. – Din fr. bipolarite.

HOGEAG, hogeaguri, s. n. 1. (Reg.) Cos (la o casa); horn, fumar. 2. (Inv.; in forma ogeac) Numele unui corp de trupa; loc sau local unde statea acest corp. [Var.: ogeac s. n.] – Din tc. ocak.

IMPONDERABILITATE s. f. Caracterul sau starea unui corp a carui greutate se reduce datorita iesirii sale din campul gravitatiei terestre sau se anuleaza datorita interventiei unei forte de sens contrar. – Din fr. imponderabilite.

SOLIDIFICA, solidific, vb. I. Refl. si tranz. A trece sau a face sa treaca un corp din stare lichida in stare solida, prin racire sub o temperatura data; p. ext. a ingheta. ♦ (Despre grasimi) A se slei. ♦ Refl. A se intari. – Din fr. solidifier, it. solidificare.

PULVERULENTA s. f. Calitatea sau starea unui corp purverulent. – Din fr. pulverulence.

SOLIDITATE s. f. stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistenta la schimbarea formei si a volumului lor; tarie, duritate, rezistenta. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidite, lat. soliditas, -atis.

staTURA, staturi, s. f. Inaltime a corpului omenesc; stat³ (2). ♦ Infatisare, conformatie a corpului; talie, faptura, trup, silueta. – Din fr. stature, lat. statura.

DELICVESCENTA f. 1) Proprietate a unor substante solide de a se lichefia lent, absorbind umiditatea atmosferica. 2) stare a corpurilor lichefiate ca urmare a absorbirii umiditatii atmosferice. 3) fig. Decadenta completa. /<fr. deliquescence

GOLICIUNE ~i f. 1) stare a celui sau a ceea ce este gol. 2) Partea goala a corpului; nuditate. 3) stare a celui sarac; saracie. 4) fig. Situatie reala (neplacuta), prezentata in mod direct, fara menajamente. /gol + suf. ~iciune

PONDERABILITATE f. fiz. 1) Caracter ponderabil. 2) stare a corpurilor supuse actiunii fortei de gravitatie. /ponderabil + suf. ~itate

CONDENSARE s.f. Actiunea de a (se) condensa si rezultatul ei; trecere a unui corp din stare gazoasa in stare lichida prin scaderea temperaturii sau prin comprimare. ◊ Reactie de condensare = reactie intre doi compusi chimici din care rezulta un produs cu greutate moleculara mai mare. [< condensa].

POLIMERIE s.f. starea unui corp polimer. ♦ Ereditate in care fiecare dintre caracterele normale sau patologice este determinat de actiunea mai multor gene. [Gen. -iei. / < fr. polymerie].

BIPOLARITATE s.f. starea unui corp care are doi poli. [Cf. fr. bipolarite].

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

subtietura, subtieturi, s.f. (inv.) 1. scadere a grosimii; contractiune, strictiune, subtiere. 2. scadere a concentratiei sau a consistentei unor corpuri lichide sau vascoase; diluare. 3. scadere a densitatii unor corpuri in stare gazoasa; rarefiere.

POROZITATE s.f. Calitatea, starea unui corp poros. [Cf. fr. porosite].

cometa (comete), s. f. – corp ceresc, stea cu coada. Var. (inv.) comet, comit. Lat. cometa (sec. XIX) si inainte din gr. ϰομήτης (sec. XVII). Cf. Murnu 15; Galdi 167.

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

POROZITATE s. f. proprietatea, starea unui corp poros. (< fr. porosite)

POSTEFECT s. n. efect de variatie in timp a deformatiei unui corp, cand starea lui de tensiune este mentinuta constanta. (< post¹- + efect)

ASTRU, astri, s. m. corp ceresc; stea, planeta. [Pl. si: (n.) astre] – Fr. astre (lat. lit. astrum).

BIPOLARITATE s. f. starea unui corp care are doi poli mangetici, electrici etc. – Dupa fr. bipolarite.

alcalescenta f., pl. e (d. alcalescent). Chim. starea unui corp alcalescent.

baza f., pl. e (vgr. basis, d. baino, merg. V. acrobat, catavasie). Fundament, temelie (propriu si fig.): baza casei, baza statului. Geom. Partea unui unghi ori unei piramide opusa virfului sau in fine partea pe care sta un corp. Chim. Oxid, substanta care, combinata c’un acid, produce o sare.

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. corp ceresc, stea sau bolid. corp de garda, post militar, soldati de paza. corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

AGREGARE, agregari, s. f. Faptul de a se agrega; agregatie. ◊ stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre starile de consistenta si rezistenta diferite sub care se pot prezenta substantele. – V. agrega.

INCANDESCENTA s. f. (Adesea fig.) stare a unui corp care, datorita temperaturii ridicate, emite lumina (si radiatii infrarosii). ◊ Lampa cu incandescenta = lampa electrica in care lumina este produsa cu ajutorul incalzirii electrice a unui fir metalic la temperaturi inalte si intr-un spatiu vid. – Din fr. incandescence.

MAGNETIZARE, magnetizari, s. f. Actiunea de a (se) magnetiza si rezultatul ei. ♦ stare a unui corp magnetizat. – V. magnetiza.

FIXA, fixez, vb. I. Tranz. 1. A aseza ceva (rar pe cineva) intr-un loc determinat, astfel incat sa nu mai poata fi miscat, clintit. ♦ A se uita tinta la cineva sau la ceva; a pironi cu privirea. ♦ Refl. A se stabili, a se statornici undeva. 2. A stabili un termen, o ora, un pret etc. anumit; a determina. ♦ Refl. A se hotari, a se decide. 3. (Chim.) A aduce un corp intr-o stare din care sa nu se mai schimbe, a impiedica sa se volatilizeze. 4. A trata cu un reactiv chimic materialele fotografice developate, pentru a le face insensibile la actiunea luminii. 5. A face ca un colorant sa patrunda in structura fibrei textile sau a pieii, astfel incat fibra sau pielea sa nu se mai decoloreze (usor). ♦ A acoperi un desen cu un fixativ. – Din fr. fixer.

LICHEFIA, lichefiez, vb. I. Tranz. A face sa devina lichid, a trece un corp gazos in stare lichida. ◊ Refl. Gazul metan se lichefiaza. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquefier.

REPAUS, repausuri, s. n. 1. Stare in care orice functie sau activitate este temporar intrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, avand rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a intregului organism. 2. (Fig.) stare a unui corp in raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, in care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, avand in raport cu acesta un caracter relativ si conditionand stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; in sintagma) Repaus mamar = perioada dintre incheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repaos s. n.] – Lat. *repausum.

DECONGELA, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambianta. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o inainte de congelare. – Din fr. decongeler.

SILICON, siliconi, s. m. Compus macromolecular cu structura analoaga corpurilor organice, in stare fluida sau sub forma de rasini, alcatuit din lanturi sau cicluri de atomi de siliciu care alterneaza regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone.

staT³, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Sedere, ramanere, zabovire. 2. Inaltime a corpului omenesc, statura; p. ext. infatisare. ◊ Un stat de om = masura pentru inaltimi (egala cu lungimea obisnuita a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.

SUBRACIRE, subraciri, s. f. (Fiz.) stare a unui corp care, in conditii determinate, isi pastreaza in continuare starea de agregare la o temperatura care ar fi trebuit sa determine schimbarea acesti stari. – Sub¹- + racire. Cf. fr. sous-refroidissement.

SUPRAPONDERABILITATE s. f. (Fiz.) stare a unui corp de a avea o greutate mai mare ca urmare a unei forte gravitationale sporite. – Supra- + ponderabilitate.

stat (inaltime a corpului omenesc) s. n., pl. staturi

CAPAT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafata, lucru, stare, perioada de timp etc.); margine; extrema. ~atul podului. ◊ Fara ~ fara sfarsit. De la ~ de la inceput. Pana la ~ pana la sfarsit. A pune ~ a face sa inceteze. A da de ~ a duce la bun sfarsit. 2) Parte a ceva ramasa neconsumata sau neutilizata; ramasita; rest. Un ~ de lumanare. /<lat. capita

COLAC ~ci m. 1) Paine alba in forma de inel, impletit din doua sau mai multe vite de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul incovoiat. Omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereste de rau, nu de bine. A astepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire c******a. ~ peste pupaza la un necaz se adauga altul. La cel bogat vine si d****l cu ~ celui norocos ii merge bine intotdeauna. Cum e sfantul si ~cul dupa cum e omul, asa este si atitudinea fata de el. 2) Obiect de forma inelara avand diferite intrebuintari. ◊ ~ de salvare cerc de pluta sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material usor), folosit pentru a tine la suprafata apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de tigara. 3) Ingraditura de piatra sau de lemn a unei fantani; ghizd. /<sl. kolati

ECHILIBRU ~e n. 1) stare a unui corp care este supus actiunii unor forte fara a-i schimba pozitia. 2) Pozitie verticala sau atitudine stabila a unui corp in spatiu. 3) Concordanta intre lucruri opuse sau diferite. 4) fig. Stare de liniste sufleteasca. [Sil. -li-bru] /<fr. equilibre, lat. aequilibrium

EMERSIUNE ~i f. stare a unui corp plutitor cufundat partial intr-un lichid. /<fr. emersion, lat. emersio, ~onis

FORMIC ~a adj. : Acid ~ acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se afla in stare naturala in corpul furnicilor, in frunzele de urzica si este folosit in industria chimica, farmaceutica si in tabacarie. /<fr. formique

INCANDESCENTA f. stare a unui corp care emite lumina si radiatii datorita temperaturii inalte. [G.-D. incandescentei] /<fr. incandescence

POLARIZATIE ~i f. 1) v. A POLARIZA si A SE POLARIZA. 2) stare a unui corp inzestrat cu polaritate. /<fr. polarisation

REPAUS ~uri n. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; odihna; ragaz; recreatie; pauza. ◊ Pe loc ~! forma de comanda, folosita in timpul unor exercitii militare sau sportive, indicand luarea unei pozitii mai libere. 2) Perioada de timp cat dureaza o astfel de intrerupere. 3) filoz. Moment al miscarii, avand, in raport cu aceasta, un caracter relativ; stare de nemiscare relativa. 4) fiz. stare a unui corp in timpul careia nu se schimba pozitia lui fata de un sistem de referinta. 5) Moarte conceputa ca odihna vesnica. [Sil. -pa-us] /<lat. repausum

CARENA s.f. 1. Partea din corpul navei care sta sub apa. ♦ Volumul de apa dislocat de un plutitor sau de o nava. 2. Portiune din corola leguminoaselor, in forma de luntre, care ia nastere prin unirea celor doua petale inferioare. 3. Iesitura a unui organ sau a unui os. 4. Creasta osului stern la pasari. [Pl. -ne. / < fr. carene, it. carena].

DECONGELA vb. I. tr. A topi (un corp) sub temperatura ambianta. ♦ (Tehn.) A aduce un corp congelat in starea lui primitiva, normala; a dezgheta. [< fr. decongeler].

EMERSIUNE s.f. 1. stare a unui corp iesit dintr-un lichid. 2. Reaparitia unui astru eclipsat. [Cf. fr. emersion, it. emersione].

IMPONDERABILITATE s.f. stare in care corpurile isi pierd greutatea, asupra lor nemaiactionand fortele gravitationale. [Cf. fr. imponderabilite].

CONSISTENTA s.f. 1. stare a unui corp (mai ales a unui lichid) care are un anumit grad de densitate, de soliditate. ♦ Rezistenta opusa de un corp la deformare, la sfaramare; soliditate, tarie. 2. Calitate a unui sistem axiomatic de a nu contine o formula oarecare in acelasi timp cu negatia ei. [Cf. it. consistenza, fr. consistance].

ECHILIBRU s.n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = conceptie potrivit careia in mecanismul procesului dezvoltarii este esentiala starea de echilibru intre obiectul in dezvoltare si mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situatii, a unei stari sufletesti etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. equilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanta].

ELEMENT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substante sau principii despre care se credea ca stau la baza corpurilor si a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forte din natura, fortele naturii. 2. Parte componenta a unui obiect, a unei masini. 3. Membru al unei colectivitati etc. 4. corp care nu se mai poate descompune pe cale chimica si care, in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. Mediu in care traieste o fiinta, o vietuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj placut in care se simte bine cineva. 6. Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei stiinte. [Pl. -te, (s.m.) -ti. / < lat. elementum, cf. fr. element, it. elemento].

FORMIC, -A adj. Acid formic = acid corosiv care se gaseste in stare naturala in corpul furnicilor; aldehida formica = formaldehida. [< fr. formique].

INCANDESCENTA s.f. stare a unui corp care raspandeste lumina din cauza temperaturii inalte la care se afla. ◊ Lampa cu incandescenta = lampa in care lumina este produsa de un filament adus la incandescenta cu ajutorul unui curent electric. [Cf. fr. incandescence, it. incandescenza].

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

REMANENTA s.f. 1. stare (a unui corp) care se mentine, care persista (dupa o comprimare). ♦ Remanenta magnetica = polarizatie magnetica ramasa intr-o substanta dupa suprimarea campului magnetizant. 2. Proprietate a unor senzatii sau imagini de a persista dupa incetarea e********i care le-a produs. [< fr. remanence].

BAZIFICARE s. f. trecere a unui corp chimic la starea de baza. (dupa fr. basification)

DECONGELA vb. tr. a aduce in starea initiala un corp care a fost congelat. (< fr. decongeler)

IMPONDERABILITATE s. f. stare in care corpurile isi pierd greutatea. (< fr. imponderabilite)

INCORDA vb. I. tr., refl. a(-si) aduce muschii, corpul intr-o stare de tensiune. II. refl. (fig.) a face un efort deosebit pentru a intelege, pentru a-si aduce aminte. III. tr. a intinde un arc, un cablu; (p. ext.) a instruna un instrument muzical. (< in- + coarda)

POSTURA s. f. 1. atitudine, stare; pozitie a corpului. 2. situatie deosebita a cuiva (sau a ceva) la un moment dat. (< fr. posture, it. postura)

POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

REMANENTA s. f. 1. stare (a unui corp) care persista (dupa o comprimare). ♦ ~ electrica = stare de electrizare a unui corp, avand o anumita polarizatie electrica, ramasa dupa suprimarea campului electric exterior; ~ magnetica = stare de magnetizare a unui corp, o anumita magnetizatie dupa suprimarea campului magnetic exterior. 2. proprietate a unor senzatii sau imagini de a persista dupa incetarea e********i care le-a produs. (< fr. remanence)

UROCORDATE s. n. pl. increngatura de cordate inferioare cu coarda dorsala numai in stare larvara si corpul invelit intr-o tunica celulozica in forma de sac; tunicieri. (< fr. urocordes)

AGREGARE, agregari, s. f. Faptul de a se agrega; alipire. ◊ stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre starile de consistenta diferita sub care se poate prezenta materia.

IMPONDERABILITATE (‹ fr.) s. f. (FIZ.) stare a unui corp material ce se misca in camp gravitational, in care fortele de greutate ce actioneaza asupra lui sau miscarea pe care o face nu provoaca presiuni reciproce intre particulele lui. In campul gravitational terestru organismul uman percepe presiunile reciproce dintre particulele sale ca stare de i. In constructia aparatelor si agregatelor pentru navele cosmice se tine seama de i., pentru ca organismul uman sufera o serie de schimbari ale functiilor vitale (metabolism, circulatia sangelui etc.).

TEMPERATURA, temperaturi, s. f. Gradul, starea de caldura a unui mediu, a unui corp etc. ◊ Temperatura absoluta = temperatura care se masoara pornind de la zero absolut. ♦ stare fiziologica constanta a corpului animal, reprezentand echilibrul dintre caldura produsa si cea pierduta. ♦ Gradul de caldura ridicata a corpului omenesc, reprezentand un simptom patologic; fierbinteala, febra. – Din fr. temperature, lat. temperatura.

IMOBILITATE s. 1. fixatie, imobilism, inertie, neclintire, nemiscare, nemobilitate. (stare de ~ a unui corp.) 2. v. fixitate. 3. fixitate, intepeneala, rigiditate. (~ privirii.) 4. imobilism. (X este de o ~ condamnabila.)

NEMOBILITATE s. fixitate, imobilitate, inertie, neclintire, nemiscare. (stare de ~ a unui corp.)

ASTERIDA ~e f. 1) la pl. Clasa de animale echinoderme care au corpul in forma de stea (reprezentant: steaua-de-mare). 2) Animal din aceasta clasa. /<fr. asterides

CONSISTENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre corpuri) Care este in stare de pasta; cu fluiditate redusa; solid; vartos. 2) (despre hrana) Care contine multe substante nutritive; bogat in substante nutritive; substantial. /<fr. consistant

A CONTRABALANSA ~ez tranz. 1) (corpuri) A aduce in stare de echilibru; a echilibra; a cumpani. 2) fig. (actiuni) A compensa prin alta actiune. /<fr. contrebalancer

A SE LAFAI ma ~iesc intranz. 1) A sta comod, intinzandu-si corpul in voie. 2) A trai din belsug si fara griji; a huzuri. /<ung. leffenni

ASTERIDE s.f. pl. Clasa de animale echinoderme care au corpul in forma de stea; (la sg.) animal din aceasta clasa; asterie. [< fr. asterides].

CATATONIE s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului in anumite pozitii, conduita stereotipa si stupoare mintala. [Gen. -iei. / < fr. catatonie, cf. gr. kata – in jos, tonos – tensiune].

SATURATIE s.f. stare a unui sistem fizic sau chimic pentru care anumite marimi au atins valoarea maxima; (spec.) stare a unei solutii care contine cea mai mare cantitate posibila dintr-un corp dizolvat in ea. ♦ stare a unui compus care nu mai contine valente libere. ♦ (Fig.) Imbuibare, dezgust, plictiseala. [Gen. -iei, var. saturatiune s.f. / cf. fr. saturation, lat. saturatio].

ELECTRIC, -A adj. De electricitate, care produce electricitate. ◊ Camp electric = regiune a spatiului in care se exercita forte asupra corpurilor incarcate cu electricitate; stare fizica care exista intr-o asemenea regiune; energie electrica = energie proprie numai campurilor electrice; centrala electrica = centrala care produce energie electrica; sarcina electrica = electricitate (1). [< fr. electrique].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

IMERSIUNE s.f. 1. Afundare a unui corp intr-un lichid; stare in care se afla un asemenea corp; submersiune. ♦ Metoda de lucru in microscopie constand din introducerea intre obiectiv si lamela care acopera obiectul a unei picaturi de lichid transparent pentru a spori puterea de separare a microscopului. 2. Intrare a unui corp ceresc in conul de umbra al unui alt corp. [Pron. -si-u-, var. imersie s.f. / cf. fr. immersion, lat. immersio].

NESATURAT, -A adj. (Despre un amestec) Care contine unul dintre componenti intr-o cantitate mai mica decat cantitatea corespunzatoare starii de saturatie. ♦ (Despre corpuri chimice) Care are legaturi duble sau triple in molecula. [Pl. -ati, -ate. / dupa fr. non-sature].

PARAMETRU s.m. 1. (Mat.) Cantitate nedeterminata care intra in ecuatia unei curbe sau a unei suprafete si care permite prin varierea ei sa se obtina toate varietatile unei familii de curbe sau de suprafete. ♦ (Fiz.) Orice marime care poate defini starea unui sistem de corpuri (timp, presiune, volum etc.). 2. (Fig.) Criteriu de comportare strict determinat. [< fr. parametre, cf. gr. para – langa, metron – masura].

ASTERIE s. f. echinoderm cu corpul in forma de stea; stea-de-mare. (< fr. asterie)

IMERSIUNE s. f. 1. cufundare a unui corp intr-un lichid; stare in care se afla un asemenea corp. ◊ (in microscopie) introducerea intre obiectiv si lamela care acopera obiectul a unei picaturi de lichid pentru a spori puterea de separare a microscopului. 2. intrare a unui corp ceresc in conul de umbra al unui alt corp ceresc. (< fr. immersion, lat. immersio)

SATURATIE s. f. 1. stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic pentru care anumite marimi au atins valoarea maxima; stare a unei solutii care contine cea mai mare cantitate posibila dintr-un corp dizolvat in ea. ◊ stare a unui compus care nu mai contine valente libere. 2. (fig.) satisfacere maxima a cuiva; (p. ext.) imbuibare; satietate (2). ♦ pana la ~ = atat cat poate suporta cineva. (< fr. saturation, lat. saturatio)

SOMATOGNOZIE s. f. cunoastere despre propriul corp, despre existenta si starea diferitelor parti ale acestuia. (< fr. somatognosie)

ASTRU, astri, s. m. corp situat pe bolta cereasca (stea, planeta etc.). [Pl. si: (n.) astre] – Din fr. astre, lat. astrum.

INERTIE, inertii, s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-si pastra starea de repaus sau de miscare in care se afla atat timp cat nu sunt supuse actiunii unei forte exterioare. 2. Proprietate a unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reactiona slab sau cu intarziere la actiunea factorilor externi. 3. Fig. Tendinta unei persoane sau a unei colectivitati de a ramane in repaus, in inactivitate; lipsa de energie, indolenta, apatie. 4. (Med.; in sintagma) Inertie uterina = lipsa de contractie si retractare a muschiului uterin dupa nastere. – Din fr. inertie, lat. inertia.

AMORTEALA, amorteli, s. f. stare de insensibilitate trecatoare a corpului sau a unei parti a corpului; amortire. – Amorti + suf. -eala.

PELICULOGEN, -A, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat in stare lichida pe suprafata unui corp solid, formeaza pe acesta o pelicula. – De la pelicula.

EXTENUARE, extenuari, s. f. Actiunea de a (se) extenua si rezultatul ei; stare de slabiciune extrema a corpului; istovire, epuizare. [Pr.: -nu-a-] – V. extenua.

ELECTROSCOP, electroscoape, s. n. Aparat care serveste la punerea in evidenta a starii de electrizare a unui corp si a felului sarcinii electrice a unui corp. – Din fr. electroscope.

REMANENTA, remanente, s. f. (in sintagmele) Remanenta electrica = stare de polarizare a unui corp electric pastrata de acesta dupa anularea campului electric polarizator extern. Remanenta magnetica = stare de magnetizare a unui corp feromagnetic pastrata de acesta dupa anularea campului de magnetizare exterior. – Din fr. remanence.

STIHIE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifesta cu o forta irezistibila, distrugatoare. ♦ Fiecare dintre elementele considerate in conceptiile din trecut ca ar sta la baza fenomenelor si corpurilor din natura. 2. (In superstitii) Duh rau personificand o forta oarba a naturii. ♦ Fig. Himera, naluca. 3. (Poetic) Pustietate, singuratate, salbaticie. – Din sl. stihija.

CALDURA ~i f. 1) stare de incalzire a unui corp. 2) Senzatie produsa de corpurile calde. 3) Timp calduros. 4) fiz. Forma de miscare a materiei, care se exprima in calorii. ~ de evaporare. 5) la pl. Temperatura ridicata a corpului; febra. 6) fig. Manifestare de entuziasm; infocare; ardoare; patima. A vorbi cu ~. 7) fig. Manifestare de bunavointa, de amabilitate, de prietenie. A primi pe cineva cu ~. [G.-D. caldurii] /<lat. caldura

A DECONGELA ~ez tranz. (corpuri congelate) A readuce in starea de pana la congelare. /<fr. decongeler

A SE DEZGHETA ma dezghet intranz. 1) (despre gheata, zapada) A trece din stare solida in stare lichida (la o temperatura mai mare de zero grade); a se topi. 2) (despre corpuri inghetate) A se m**a din cauza temperaturii mai mari de zero grade. 3) (despre persoane sau despre parti ale corpului lor) A iesi din starea de amorteala de frig (expunandu-se actiunii caldurii); a se dezmorti. 4) fig. A inceta de a mai fi sfios; a prinde curaj. 5) fig. A incepe sa manifeste indemanare; a deveni indemanatic. /<lat. disglaciare

A SE DEZMORTI ma ~esc intranz. 1) (despre persoane sau parti ale corpului lor) A reveni din starea de amorteala; a se dezgheta. 2) (despre pamant) A se m**a din cauza temperaturii mai ridicate de zero grade. 3) fig. A iesi din starea de inertie. 4) (despre natura) A se trezi la viata; a renaste; a reinvia. /dez- + a amorti

INERTIE ~i f. 1) fiz. Proprietate a corpurilor de a-si mentine starea de repaos sau de miscare atata timp cat asupra lor nu actioneaza o forta exterioara. 2) chim. Proprietate a unor substante de a nu reactiona cu alte substante. 3) fig. Lipsa totala de activitate, de energie intelectuala sau morala; lancezeala. [G.-D. inertiei] /<fr. inertie, lat. inertia

INGHET ~uri n. 1) Fenomen care se produce in natura (la o temperatura mai joasa de zero grade) si care se manifesta prin trecerea apei din stare lichida in stare solida sau prin intarirea corpurilor ce contin apa. A da (sau a se lasa) ~ul. 2) fig. Senzatie de frig; raceala puternica. /v. a ingheta

MAGNETIZATIE f. Marime prin care se caracterizeaza starea de magnetizare a unui corp. /<fr. magnetisation

MAGNETIZATIE s.f. (Rar) Magnetizare. ♦ Marime vectoriala care caracterizeaza starea de polarizare magnetica a corpurilor. [Gen. -iei. / cf. fr. magnetisation].

ELECTRICITATE s.f. 1. Marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul de altul si apoi separate; sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor produse de repausul si de miscarea unei particule numite electron. 2. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. [Cf. fr. electricite < lat. electrum , gr. elektron – ambra galbena, la care s-a observat prima data fenomenul de catre Thales].

EXTENUARE s.f. stare de extrema slabiciune a corpului; istovire. [< extenua].

caldura (calduri), s. f. – 1. stare de incalzire a unui corp. – 2. Insufletire, patima, inflacarare. – 3. Febra. – 4. Libido, perioada de imperechere. – 5. (Arg.) Sini, tite. – 6. (Arg.) Vesta, haina. Mr. caldura. Lat. *caldūra (Puscariu 261; REW 1505; Candrea-Dens., 230; DAR); a carui existenta se confirma prin it. caldura, prov. kauduro. Cf. cald, scalda. – Der. calduros, adj. (care pastreaza caldura, fierbinte, sufocant; arzator, inflacarat; insufletit, in calduri).

ELECTRICITATE s. f. 1. marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul cu altul si apoi separate; sarcina electrica. ◊ lumina electrica. 2. ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. (< fr. electricite)

INERTIE s. f. 1. stare de inactivitate, de pasivitate, indulgenta, apatie. ♦ ~ uterina = lipsa de contractie si de retractare a muschiului uterin dupa nastere. 2. proprietate a corpurilor de a-si pastra starea de miscare sau de repaus in care se afla, atata timp cat nu sunt supuse actiunii unei forte exterioare. 3. proprietate a unui sistem fizico-chimic, sau tehnic de a reactiona slab, sau cu intarziere la actiunea factorilor externi. 4. (fig.) tendinta de a ramane in activitate; indolenta, apatie. (< fr. inertie, lat. inertia)

MAGNETIZATIE s. f. marime vectoriala care caracte-rizeaza starea de polarizare magnetica a corpurilor; intensitate de magnetizare. (< fr. magnetisation)

OBITUAR s. n. 1. depozit mortuar unde se pastreaza corpurile presupuse a fi in stare de moarte aparenta. 2. lista de oameni decedati; pomelnic. (< fr. obitoire, lat. obituarium)

PULS s. n. 1. dilatatie fiziologica ritmica a arterelor, datorita pomparii sangelui de catre inima in intregul corp; pulsatie (1). 2. ritm, mers. ◊ (fig.) stare de spirit. ♦ a lua ul = a tatona, a sonda terenul. (< fr. pouls, lat. pulsus)

STABILITATE s. f. 1. insusirea de a fi stabil; echilibru, statornicie; fixitate. 2. proprietate a unui corp de a-si mentine starea sau de a reveni la starea initiala cand este deplasat din aceasta stare. (< fr. stabilite, lat. stabilitas)

AMORTEALA, amorteli, s. f. stare de insensibilitate trecatoare a corpului sau a unei parti a corpului. – Din amorti + suf. -eala.

INDUCTIE, inductii, s. f. 1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decat printr-o actiune mecanica nemijlocita. ◊ Inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electrica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului electric, determina macroscopic starea electrica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare intr-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil. Inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; electrizare prin influenta¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie aflata intr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

COAPTATIE, coaptatii, s. f. 1. (Biol.) stare de interactiune a organelor unui corp viu. 2. (Med.) Manevra chirurgicala sau ortopedica de a pune la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate. [Pr.: co-ap-] – Din fr. coaptation.

EMERSIUNE, emersiuni, s. f. 1. stare in care se gaseste un corp plutitor cufundat partial intr-un lichid. 2. Iesire partiala a unui corp ceresc din conul de umbra al altui corp ceresc sau din spatiul aflat in dreptul altui corp ceresc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. emersion, lat. emersio, -onis.

CONSTITUTIE, constitutii, s. f. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; structura fizica generala a corpului omenesc. 2. Lege fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constitutiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

TURCESTE adv. Ca turcii, in felul turcilor; in limba turca. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) turceste = a sta jos cu picioarele incrucisate sub corp, ca orientalii. A vorbi (sau a grai, a bolborosi) turceste = a vorbi o limba neinteleasa; a rosti cuvintele neclar, incat nu este inteles. – Turc + suf. -este.

REZOLUTIV,-A, rezolutivi, -e, adj. (Despre medicamente) Care are proprietatea de a micsora o inflamatie, care readuce la starea normala o regiune inflamata a corpului. – Din fr. resolutif.

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

DIPLOMATIE f. 1) Totalitate a mijloacelor, metodelor si formelor de activitate a reprezentantilor unui stat in alt stat. 2) Totalitate a diplomatilor unei tari; corp diplomatic. 3) Functie de diplomat. 4) depr. Ansamblu de manevre la care recurge cineva pentru a-si atinge scopul. [Art. diplomatia; G.-D. diplomatiei; Sil. -ti-e] /<fr. diplomatie

PAVAZA ~eze f. 1) (in antichitate si in evul mediu) Arma defensiva cu care luptatorii isi aparau corpul de loviturile inamicului; scut. ◊ A sta ~ a apara cu nadejde pe cineva sau ceva. 2) fig. Persoana sau obiect care protejeaza; scut. /<pol. pawez

SOLD ~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsa intre coapsa si mijloc. ◊ A sta cu mainile in ~uri a nu avea nici o ocupatie; a pierde timpul. A sta intr-un ~ a sta stramb. 2) (la animale) Regiune a corpului corespun-zatoare articulatiei picioarelor cu trunchiul. 3) fig. Portiune de teren cu suprafata inclinata; coasta; panta; povarnis; versant; costisa. /cf. sas. soldar

flamand (flamanda), adj. Care simte senzatia de foame, infometat. – Mr. flamunt, megl. flamund, istr. flamant. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 si ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finala ca in sting. – Der. flaminjos, adj. (flamand); flamanjune, s. f. (foame); flamanzare, s. f. (Trans., desert, parte a corpului unui animal); flamanzenie, s. f. (starea unei persoane care posteste); flamanzi, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flamanzica, s. f. (planta, Drama nemorosa); flamanzila, s. m. (porecla data persoanelor vesnic flamande). – [3419]

REZOLUTIV, -A adj., s.n. (Medicament) care micsoreaza inflamatia, care readuce la starea normala o regiune inflamata a corpului. [Cf. fr. resolutif].

TEMPERATURA s.f. starea, gradul de caldura al unui corp; gradul de incalzire a aerului, caldura aerului. ♦ (Med.) Febra. ♦ (Biol.) Caldura corpului fiintelor. [Cf. fr. temperature, lat. temperatura].

ELASTOMECANICA s. f. parte a mecanicii care studiaza starea de tensiune si deformare in corpurile elastice supuse solicitarilor unor forte exterioare. (< fr. elastomecanique)

IMPURITATE s. f. 1. (si fig.) lipsa de puritate; starea a ceea ce este impur. 2. corp, substanta straina care se gaseste in masa unui material. (< fr. impurete, lat. impuritas)

HIPOstaZA, hipostaze, s. f. stagnare a sangelui in vasele capilare ale membrelor inferioare ale corpului sau in plamanii bolnavilor care au stat mult timp in pat. – Din fr. hypostase.

INSOLATIE, insolatii, s. f. 1. stare patologica provocata de expunerea indelungata a corpului la actiunea razelor solare si care se manifesta prin febra, dureri de cap, ameteli, greata, delir etc. (putand duce la moarte). ♦ Vatamare provocata pomilor tineri prin excesul de caldura. 2. Iluminare a unei suprafete de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

LICHEFIAT, -A, lichefiati, -te. adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus in stare lichida, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.

LICHID, -A, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (corp, substanta) care se afla intr-o stare de agregare intermediara intre starea gazoasa si starea solida, care nu are o forma stabila proprie, ci curge sub greutatea proprie si ia forma vasului in care se afla. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creante, efecte etc.) care poate fi transformat in bani prin vanzare imediata. 3. Adj. (In sintagma) Consoana lichida (si substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale si celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.

TERMOELASTICITATE s. f. Capitol al mecanicii corpurilor solide, care se ocupa cu studierea starilor de tensiune si a deformatiilor produse sub actiunea unui camp termic. – Termo- + elasticitate.

REVERSIBIL, -A, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau intors inapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmeaza sa revina, in anumite cazuri, in posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (indreptatite). 2. (Fiz.; despre unele transformari) Care se poate produce atat intr-un sens, cat si in sens invers, fenomenul trecand succesiv prin aceleasi stari, pentru a se intoarce la starea initiala. ♦ (Chim.; despre reactii) In care corpurile ce iau nastere din combinarea unor substante pot sa se recombine, pentru a forma din nou o anumita cantitate din substantele initiale. 3. (Mec.) Care poate actiona, care se poate misca in doua sensuri opuse. ◊ Plug reversibil = plug alcatuit din doua trupite simetrice, care poate rasturna brazda, la dus si la intors, in aceeasi parte si care serveste, in special, la araturi pe coaste, pe deal. – Din fr. reversible.

stare, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

SUBLIMA, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin incalzire) din starea solida direct in stare gazoasa, fara a mai trece prin starea lichida. ♦ A trece dintr-o stare cristalina in stare de vapori si apoi din nou in stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. si intranz. A (se) transpune pe un plan superior, in sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

AMORTEALA ~eli f. Insensibilitate trecatoare a corpului sau a unei parti a lui; stare a celui amortit. [G.- D. amortelii] /a amorti + suf. ~eala

EFEMERIDA ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta cateva zile sau cateva ore; rusalie. 2) Insecta din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, carti) care indica evenimentele petrecute la aceeasi data in ani diferiti. 4) Tabele in care se indica pozitiile zilnice ale Soarelui si ale altor corpuri ceresti pentru o perioada de un an. /<fr. ephemeride, lat. ephemeris, ~idis

A SE FLUIDIFICA pers. 3 se fluidifica intranz. (despre corpuri) 1) A deveni fluid; a trece in stare de fluid. 2) A-si mari fluiditatea. [Sil. flu-i-] /<fr. fluidifier

A SE INVARTOSA ma ~ez intranz. 1) (despre lichide sau corpuri ce contin lichide) A trece in stare solida; a deveni vartos; a se solidifica. 2) fig. (despre persoane) A deveni puternic, viguros; a se invoinici; a se imputernici. 3) fig. A deveni nemilos, neindurator. /in + vartos

PEDICULOZA f. stare patologica provocata de paduchi pe pielea corpului omenesc. /<fr. pediculose

RUSALIE ~i f. 1) la pl. Sarbatoare religioasa crestina care cade in a cincizecea zi dupa Pasti. 2) la pl. Fiinta mitologica cu chip de zana, care ia mintile oamenilor. 3) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta doar cateva zile sau ore; efemerida. 4) Insecta din acest ordin. [G.-D. rusaliei; Sil. -li-e] /<sl. rusalija

A SE STRANGE ma strang intranz. 1) (despre fiinte) A veni din toate partile, intalnindu- se in acelasi loc; a se aduna. ◊ ~ de pe drumuri a veni acasa. A i se ~ funia la par (cuiva) a ajunge la o situatie critica. 2) A se face ghem; a se ghemui; a se zgribuli; a se zgarci. ◊ A i se ~ cuiva inima a simti un sentiment puternic de tristete, de durere sau de frica. 3) (despre articole vestimentare) A se reduce in largime sau in lungime. Camasa s-a strans. 4) (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A trece in stare semisolida; a deveni mai dens; a se indesi; a se ingrosa. Glodul peste noapte s-a strans. /<lat. stringere

TURCESTE adv. 1) In felul turcilor; cum obisnuiesc turcii; ca turcii. ◊ A sedea (sau a sta) ~ a sedea cu picioarele incrucisate sub corp. 2) In limba turca. A vorbi ~. ◊ A vorbi (sau a bolborosi) ~ a vorbi neclar; a spune ceva de neinteles. /turc + suf. ~este

ELASTICITATE s.f. Proprietate a unor corpuri de a-si reveni la forma initiala dupa ce au fost momentan deformate. ◊ Teoria elasticitatii = capitol al mecanicii care se ocupa cu determinarea starii de tensiune si de deformatie a corpurilor elastice supuse actiunii unor sarcini exterioare. [Cf. fr. elasticite, it. elasticita].

COAPTATIE s.f. 1. stare de interactiune specifica a organelor unui corp viu. 2. Punerea la locul lor a fragmentelor de oase fracturate sau a oaselor luxate. [Pron. co-ap-, gen. -iei. / < fr. coaptation, cf. lat. cum – cu, aptare – a ajusta].

INERTIE s.f. 1. Proprietate a corpurilor in virtutea careia ele isi pastreaza starea de miscare sau de repaus in care se afla atata timp cat nu sunt supuse actiunii unei forte exterioare. 2. Calitate a unor corpuri de a nu reactiona fata de alte substante. ♦ (Med.) Inertie uterina = lipsa de contractie si de retractare a muschiului uterin dupa nastere. 3. (Fig.) Inclinare catre inactivitate; indolenta, apatie. [Gen. -iei. / cf. fr. inertie, it. inerzia, lat. inertia].

ELASTICITATE s. f. 1. proprietatea de a fi elastic. ♦ teoria ~tatii = capitol al mecanicii care se ocupa cu determinarea starii de tensiune si de deformare a corpurilor elastice supuse actiunii unor sarcini exterioare. 2. limita de ~ = tensiune maxima la care poate fi supus un corp fara a ramane cu deformatii permanente. 3. (fig.) suplete. 4. proprietate a unei variabile economice de a-si modifica marimea sub influenta altei variabile. (< fr. elasticite)

EMERSIUNE s. f. 1. iesire partiala a unui corp dintr-un lichid in care a fost cufundat; stare in care se afla un asemenea corp. 2. reaparitie pe bolta cereasca a unui astru eclipsat. (< fr. emersion, lat. emersio)

FEBRA s. f. 1. temperatura ridicata a corpului cauzata de o boala; pirexie. ♦ ~ musculara = stare de oboseala generala la cineva neantrenat in urma unor eforturi fizice. 2. (fig.) emotie, neliniste, incordare. (< lat. febris, it. febbre)

POLARIZA vb. 1. tr. a face ca un corp sa capete poli; a aduce in stare de polarizatie. ◊ a transforma lumina naturala in lumina polarizata. II. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra. III. refl. a da nastere unei polaritati (2). (< fr. polariser)

REZISTENTA s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)

BLECHER, M. (1909-1938, n. Botosani), scriitor roman. Versuri moderniste („corp transcendent”), proza kafkiana de analiza a starilor subiective abisale („Vizuina luminata”, „Intimplari in irealitatea imediata”, „Inimi cicatrizante”).

CALDURA, calduri, s. f. 1. starea sau gradul de incalzire a unui corp; temperatura ridicata. ♦ (La pl.) Timp calduros, atmosfera fierbinte. ♦ (Fiz.) Forma de miscare a materiei care se poate exprima in unitati de energie sau in calorii. ♦ (La pl.) Temperatura ridicata a corpului; febra. 2. Fig. Ardoare, infocare, patima. ♦ Afectiune, amabilitate, prietenie. – Lat. *caldura.

caroliniu n. (d. Carolina, un stat in America de Nord). Chim. Un corp luminos ale carui raze strabat metalele si stofele. (Descoperit de profesoru Brauner din Praga la 1897 pin [!] discompunerea [!] toriului si numit asa de Americanu Baskerville la 1904).

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

REZONANTA, rezonante, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor incaperi de a intensifica si a prelungi sunetele; rasunet. 2. stare de v******e in care se gaseste un corp sau un sistem fizic cand asupra lui se exercita o actiune exterioara periodica, cu o frecventa egala ori apropiata cu frecventa proprie v******ei corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanta = cavitate al carei volum de aer este capabil sa oscileze si sa amplifice sunete. 3. (Med.) Tulburare de gandire la schizofrenici, caracterizata prin inlocuirea legaturilor de fond ale actiunilor prin relatii verbale, de obicei facute dupa asonanta, rima sau localizare in timp sau spatiu. – Din fr. resonance.

LAFAI, lafaiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, intinzandu-si corpul in voie. 2. A trai comod, in belsug; a huzuri, a se desfata. [Prez. ind. si: lafai] – Din magh. leffenni „a balabani, a atarna”.

FEBRA ~e f. 1) stare maladiva caracterizata prin ridicarea anormala a caldurii corpului; temperatura. 2) Boala caracterizata prin temperatura ridicata. ~ cerebrala. 3) fig. stare de tensiune sau de agitatie; emotie; neliniste. /<lat. febris, it. febbre

FORTA ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia

RIGIDITATE s. f. 1. insusirea, starea a ceea ce este rigid; proprietate a corpurilor solide de a nu se deforma sub actiunea fortelor exterioare. 2. (fig.) severitate excesiva; asprime; formalism. (< fr. rigidite, lat. rigiditas)

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

TEMPERATURA s. f. 1. starea, gradul de incalzire a unui mediu, a corpurilor. 2. (med.) febra. ◊ caldura corpului fiintelor. (< fr. temperature, lat. temperatura, germ. Temperatur)

control n., pl. uri sau oale (fr. controle, din contre-role, d. contre, contra, si role, rol, condica). Verificare (pl. uri): controlu casei de bani. Registru p. a verifica alt registru (pl. oale). Marca tiparita pe obiectele de metal pretios (pl. oale). starea nominala a persoanelor care tin de un corp: ofiter sters din controalele armatei.

RELAXA, relaxez, vb. I. 1. Tranz. A pune un sistem fizic scos din starea de echilibru termodinamic, electric etc. in stare de libertate, acesta revenind lent la vechea stare sau la o noua stare de echilibru. 2. Refl. (Despre tensiunile mecanice dintr-un corp) A scadea fara ca sa varieze deformatia corpului. 3. Refl. si tranz. Fig. A (se) linisti, a (se) destinde (dupa un efort sustinut); a deveni sau a face sa devina mai putin incordat. – Din fr. relaxer.

DEFLEXIUNE s.f. 1. stare a unui membru sau a unei parti a corpului opusa flexiunii. 2. Deviere a curentului unui fluid sau a unui flux electronic din directia initiala. [Var. deflectie, deflectiune, deflexie s.f. / cf. lat. deflexio, fr. deflexion].

DUALISM s.n. 1. (op. monism) Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. 2. Dualismul austro-ungar = forma de conducere adoptata de monarhia austro-ungara dupa revolutia din 1848, constand in alianta paturilor conducatoare ale celor doua natiuni privilegiate (austriaca si ungara). [< fr. dualisme].

FEBRA s.f. 1. Temperatura ridicata a corpului cauzata de o boala. V. hipertermie. ◊ Febra musculara = stare de oboseala generala care apare la cineva neantrenat in urma unor eforturi fizice. 2. (Fig.) Emotie, neliniste, incordare; pirexie. // (In forma febri-) Element prim de compunere savanta cu sensul de „febra”. [< it. febbre, cf. lat. febris].

staTOCIST s.n. (Biol.) Organ, in forma de vezicula, la nevertebrate, compus dintr-un lichid in care sunt inglobate statolite si avand un rol important in mentinerea pozitiei corpului. V. otocist. [< fr. statocyste, cf. gr. statos – care sta, kystis – vezica].

ARMATA s.f. 1. Totalitatea unitatilor militare si a serviciilor lor dintr-un stat; oaste. ♦ Mare unitate militara formata din mai multe corpuri de armata si din unitati din diferite arme. 2. (Fig.) Mare colectivitate de oameni (actionand pentru un scop comun); masa. ♦ Multime; ceata; sir. [Dupa it. armata, fr. armee].

DEFLEXIUNE s. f. 1. stare a unui membru sau a unei parti a corpului opusa flexiunii. 2. deviere a curentului unui fluid, a unui fascicul de radiatii din directia initiala. (< fr. deflexion)

DUALISM s. n. 1. dualitate (1). 2. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. ◊ (psih.) teorie potrivit careia intre fizic si psihic nu exista raporturi de interdependenta, cu o natura si functii distincte. (< fr. dualisme)

E*****N s. m. particula fictiva asociata unei stari de e*******e care se propaga prin masa unui corp cristalin. (< germ. E*****n)

REVULSIE s. f. iritatie locala a pielii, provocata pentru a stimula sistemul nervos sau pentru a face sa inceteze o stare congestiva ori inflamatorie existenta in alta parte a corpului. (< fr. revulsion, lat. revulsio)

IMPURITATE, impuritati, s. f. 1. Lipsa de puritate, de curatenie. ♦ stare a unui mediu cu toxicitate ridicata, cu microbi etc. 2. corp sau substanta straina care se gaseste in masa altui corp sau a unui material (si a carei prezenta determina modificarea proprietatilor materialului). – Din fr. impurete, lat. impuritas, -atis.

MAGNETIC, -A, magnetici, -ce, adj. (Despre forte, fenomene) Care se refera la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Camp magnetic = stare fizica particulara a unui spatiu in care se exercita forte magnetice; p. ext. spatiul respectiv. Fluid magnetic = forta prin care se explica, in stiintele oculte, fenomenele telepatice si hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele doua puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele doua puncte ale globului pamantesc catre care se indreapta capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercita o influenta profunda sau o atractie irezistibila; care magnetizeaza. – Din fr. magnetique, germ. magnetisch.

ANESTEZIA, anesteziez, vb. I. Tranz. A provoca cu ajutorul unui anestezic, o stare de insensibilitate a organismului sau a unei parti a corpului. [Pr.: -zi-a] – Din fr. anesthesier.

ARMATA, armate s. f. 1. Totalitatea fortelor militare ale unui stat; oaste, ostire, armie. ♦ Mare unitate militara, compusa din cateva corpuri si unitati din diferite arme; p. gener. unitate militara. ♦ Serviciu militar; militarie, catanie. 2. Fig. Colectivitate care actioneaza in vederea unui scop comun. Armata pacii. ♦ Multime, ceata, card, sir. – Din it. armata.

BRAU¹ ~ie n. 1) Fasie din piele sau din alt material care serveste la incins sau la ajustat imbracamintea; cingatoare; curea; centura; cordon. ◊ A fi cu cutitul la ~ a fi foarte bataus. 2) Fasie lata, confectionata, de obicei, din lana colorata, facand parte din costumul national. 3) Fasie lata purtata de preoti, servind drept indice al gradului in ierarhia bisericeasca. 4) Parte a corpului omenesc dintre solduri si coaste; mijloc; talie; cingatoare. ◊ A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, in relief, care inconjoara o coloana; bratara. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

ELEFANTIAZIS n. stare patologica caracterizata prin dezvoltarea exagerata a unor parti ale corpului. /<fr. elephantiasis

FIERBINTEALA ~eli f. 1) stare a ceea ce este fierbinte. 2) fam. Temperatura ridicata a corpului; febra. [Sil. fier-bin-] /fierbinte + suf. ~eala

HIDROstaTICA f. Ramura a hidromecanicii care se ocupa cu studiul legilor echilibrului lichidelor si al corpurilor cufundate in ele. [G.-D. hidrostaticii Sil. hi-dro-sta-] /<fr. hydrostatique, germ. Hydrostatik

A SE SOLIDIFICA pers. 3 se solidifica intranz. (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A deveni solid; a trece in stare solida; a se intari; a se invartosa. /<fr. solidifier, it. solidificare

REVULSIE s.f. Iritatie locala a pielii, provocata pentru a stimula sistemul nervos sau pentru a face sa inceteze o stare congestiva sau inflamatorie existenta in alta parte a corpului. [Gen. -iei, var. revulsiune s.f. / cf. fr. revulsion, lat. revulsio].

POTENTIAL, -A adj. 1. A carui forta este in stare latenta. ♦ Energie potentiala = energie pe care o poseda un corp capabil de a produce o manifestare energetica. 2. Posibil; presupus posibil. ♦ Propozitie potentiala = propozitie care exprima posibilitatea realizarii unei actiuni fara a preciza daca aceasta se realizeaza sau nu. // s.n. 1. (Fiz.) Capacitatea de a produce o manifestare energetica, un lucru mecanic. 2. Capacitate de dezvoltare, de desfasurare a unei forte, a unei activitati; putere. ♦ Potential de razboi = capacitatea militara a unui stat. 3. Mod verbal care prezinta actiunea ca posibila. [Pron. -ti-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. potentiel, lat. potentialis].

ELECTRIC, -A adj. referitor la electricitate, care produce electricitate, care functioneaza pe baza electricitatii. ♦ camp ~ = stare fizica a spatiului in care se exercita forte asupra corpurilor incarcate cu electricitate; energie ~a = energie proprie campurilor electrice; sarcina ~a = electricitate (1). (< fr. electrique)

FOMENTATIE s. f. 1. aplicare a unui medicament cald pe o parte a corpului; compresa. 2. (fig.) actiunea de a pregati sau intretine o stare de agitatie, un sentiment etc. (< fr. fomentation, lat. fomentatio)

ANESTEZIA, anesteziez, vb. I. Tranz. A provoca, cu ajutorul unui anestezic, o stare de insensibilitate a organismului sau a unei parti a corpului. [Pr.: -zi-a] – Fr. anesthesier.

A COMPRIMA comprim tranz. 1) (corpuri, obiecte etc.) A reduce in volum prin presiune. 2) fig. (sentimente, stari sufletesti) A stavili printr-un efort de vointa; a inabusi; a infrina. 3) (personalul unei intreprinderi) A face mai mic ca urmare a limitarii statelor. 4) (texte) A micsora prin reducerea numarului de cuvinte; a prescurta. /<fr. comprimer

IMPURITATE s.f. 1. starea a ceea ce este impur; necuratenie. 2. Ceea ce face un corp impur; corp strain existent intr-o substanta. [Cf. lat. impuritas, fr. impurete].

ADERENTA, aderente, s. f. 1. Punct de sudura a unor tesuturi, organe etc. care in stare normala nu sunt sudate. 2. (Tehn.) Forta care mentine alaturate doua corpuri aflate in contact, care trebuie invinsa pentru a permite rularea unuia peste celalalt. Aderenta dintre rotile unui vehicul si sosea.– Fr. adherence.

ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre fiinte) A face miscari bruste, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scapa de o stransoare); a se zvarcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat (sau ca musca in panza paianjenului), se zice despre cineva care se sileste din toate puterile sa scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zbate foarte tare; a se lupta cu moartea, a fi pe moarte. ♦ A se chinui, a se zbuciuma. ♦ (Despre parti ale corpului) A se misca, a zvacni. ♦ A face tot ce-i sta in putinta, a se stradui din rasputeri pentru a realiza ceva. 2. A se misca cu putere incoace si incolo; a se involbura, a se invarteji. 3. A se targui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Inv.) A reduce, a scadea din pretul unei marfi prin targuiala. – Lat. exbattere (= battuere).

FUZIUNE ~i f. 1) (despre organizatii, institutii, societati etc.) Unire intr-un singur tot; contopire. 2) fiz. Unificare prin trecere la starea lichida sub actiunea caldurii. ◊ Punct de ~ temperatura de topire a unui corp solid. ~ nucleara reactie nucleara, prin care doua nuclee atomice usoare se unesc, formand unul mai greu. [Art. fuziunea; G.-D. fuziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. fusion, lat. fusio, ~onis

A IMOBILIZA ~ez tranz. (fiinte sau parti ale corpului) A face sa devina imobil; a aduce si a mentine in stare de imobilitate sau de inactivitate. /<fr. immobiliser

MAGNETIC ~ ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de magnet sau de magnetism; cu proprietati de magnet sau de magnetism. 2) (despre corpuri) Care poate fi magnetizat. 3) fig. Care atrage in mod irezistibil; in stare sa influenteze foarte puternic. /<fr. magnetique, germ. magnetisch

STEREOstaTICA s.f. Parte a fizicii care studiaza echilibrul corpurilor solide. [Gen. -cii. / < fr. stereostatique, cf. gr. stereos – solid, statikos – care sta in echilibru].

MILITIE s. f. 1. armata nepermanenta sau de rezerva, cuprinzand si unele corpuri speciale. 2. (in unele tari si la noi pana in 1989) organ de stat avand drept scop apararea ordinii publice, a proprietatii de stat si a celei personale, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenesti. (< lat. militia, /2/ rus. militiia)

DESTINDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai putin incordat; a se relaxa, a slabi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stari de spirit) A se linisti, a se descarca. 2. Refl. (Despre fiinte, corpul lor sau parti ale corpului) A se intinde, a se indrepta. ◊ Tranz. Si-a destins trupul si a plecat spre iesire (G. M. ZAMFIRESCU). 3. Refl. (Neobisnuit, despre un tinut) A se intinde, a se desfasura. 4. Tranz. (Neobisnuit) A retrage. Intinse o mana... apoi o destinse repede (DELAVRANCEA). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Din des¹- + [in]tinde.

ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre fiinte) A face miscari bruste, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scapa de o stransoare); a se zvarcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat (sau ca musca in panza paianjenului), se zice despre cineva care se sileste din toate puterile sa scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zvarcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage sa moara. ♦ Fig. A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. ♦ (Despre parti ale corpului) A se misca, a zvacni, a palpita. ♦ A face tot ce-i sta in putinta, a se stradui din rasputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. 2. A se misca cu putere incoace si incolo; a se involbura, a se invarteji. 3. (Reg.) A se targui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Inv.) A reduce, a scadea din pretul unei marfi prin targuiala. – Lat. pop. exbattere (= battuere).

MINERAL, -A, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. corp solid, cu o anumita compozitie chimica, care se gaseste in natura in stare cristalina sau amorfa, in componenta rocilor si a minereurilor. 2. Adj. Care contine minerale (1), care tine de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apa minerala sau ape (ori izvoare) minerale = apa care contine in solutie saruri, gaze sau substante radioactive si care ii confera proprietati terapeutice; p. ext. loc, statiune etc. unde se gasesc asemenea ape; tratament facut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obtinut prin distilarea titeiului. – Din fr. mineral, lat. mineralis.

SUBLIMAT, sublimati, s. m. corp solid obtinut prin sublimarea unei substante si prin readucerea vaporilor ei in stare solida. ◊ Sublimat corosiv = clorura de mercur care se prezinta sub forma de pulbere alba, solubila in apa, utilizata ca dezinfectant extern. – Din fr. sublime.

DIPLOMATIC, -A I. adj. 1. referitor la diplomatie, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, ministrilor si reprezentantilor straini care se afla in capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplina a istoriei care se ocupa cu cercetarea vechilor diplome, a cartilor si a altor documente oficiale. 2. diplomatie (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)

IZOLA, izolez, vb. I. 1. Tranz. A desparti cu totul; a separa unul de altul; spec. a desparti un bolnav contagios de oamenii sanatosi, pentru a evita contagiunea, 2. Tranz. A impiedica transmiterea caldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) in altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducator de electricitate. 3. Refl. A se indeparta de societate, de semeni; a sta retras, departe de altii; a se retrage, a se inchista. – Din fr. isoler.

METEOR ~i m. 1) Fenomen care se produce in atmosfera terestra (fulger, trasnet, ploaie etc.). 2) corp ceresc care, traversand atmosfera terestra, produce o dara de lumina de scurta durata; stea cazatoare. [Sil. -te-or] /<it. meteora, fr. meteore, germ. Meteor

A TENSIONA ~ez tranz. 1) tehn. (corpuri elastice) A trage, marind dimensiunile (lungind sau largind). 2) (situatii, relatii) A aduce in stare de tensiune. [Sil. -si-o-] /<fr. tensionner

DIPLOMATIC, -A adj. 1. Referitor la diplomatie, de diplomat. ◊ corp diplomatic = totalitatea ambasadorilor, ministrilor si reprezentantilor straini care se afla in capitala unui stat. 2. Abil, calculat. [Cf. fr. diplomatique, it. diplomatico].

RIGIDITATE s.f. 1. starea a tot ce este rigid, lipsa de flexibilitate; intepeneala; redoare. ♦ Proprietate a unui corp de a nu se deforma sub actiunea fortelor care actioneaza asupra lui. 2. (Fig.) Severitate excesiva; asprime; formalism. [Cf. fr. rigidite, lat. rigiditas].

DRAGON¹ s. m. I. 1. animal imaginat cu cap si aripi de vultur, gheare de leu, trup si coada de sarpe. 2. reprezentare heraldica a unui chip omenesc cu barba din serpi incolaciti. 3. soparla tropicala, pe copaci, care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 4. peste marin care, in timpul zilei, sta ingropat in nisip, noaptea fiind foarte activ; d**c-de-mare. 5. ambarcatie cu doua vele de suprafata mare; vela triunghiulara suplimentara. II. cavalerist astfel echipat incat sa poata lupta si pe jos. (< fr. dragon)

NERV s. m. 1. formatie anatomica din fascicule de fibre, care conduc e*********e senzitive de la organele periferice ale corpului catre centrul celular si e*********e motorii de la centrul celular catre periferie. 2. (pl.) stare de incordare, de surescitare. 3. (fig.) putere, forta, vigoare. (< lat. nervus, it. nervo, fr. nerf)

SPECTRU s. n. 1. ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. ◊ ansamblul radiatiilor de frecvente diferite cu o radiatie electromagnetica complexa. ♦ ~ atomic = spectru prin tranzitii electronice in atomii elementelor; ~ molecular = spectru prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor in stare libera. ◊ totalitatea aspectelor sub care se prezinta ceva. 2. totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ♦ ~ solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. fantoma, vedenie, fantasma. ◊ (fig.) ceea ce provoaca ingrijorare, spaima; pericol iminent. 4. proportie procentuala a diverse categorii ecologice de specii dintr-un teritoriu sau dintr-o biocenoza. (< fr. spectre, lat. spectrum, germ. Spektrum)

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.

LENES, -A, lenesi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Om) caruia ii lipseste dorinta, placerea de a munci, de a fi activ, caruia ii e lene; (om) trandav. 2. Adj. Care tradeaza, exprima lene. Gesturi lenese. ♦ Care este domol, incet. Mersul lenes al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de animale mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevazute cu gheare puternice si arcuite, care se misca incet si stau zile intregi agatate pe aceeasi creanga (Bradypodidac); (si la sg.) animal din aceasta familie. – Lene + suf. -es. (2) Calc dupa fr. paresseux, germ. Faultier.

DECUBIT s. n. Pozitie a corpului cand este intins la orizontala. ♦ Rana cangrenata care apare uneori la bolnavii siliti sa stea mult timp culcati. – Din fr. decubitus, lat. decubitus.

DECUBIT n. 1) Pozitie a corpului cand este intins pe orizontala. 2) Rana cangrenata care apare uneori la bolnavii siliti sa stea mult timp culcati. /<fr. decubitus, lat. decubitus

GEST ~uri n. 1) Miscare a unor parti ale corpului, in special a capului sau a mainilor, care insoteste ori inlocuieste vorbirea, exprimand o stare psihologica sau o intentie. 2) fig. Fapta cu o anumita semnificatie. /<fr. geste, lat. gestus

OPACITATE s.f. 1. stare a lucrurilor opace. ♦ (Fiz.) Marime egala cu raportul dintre intensitatea radiatiei incidente pe un corp si intensitatea radiatiei transmise prin acesta. 2. (Fig.) Incapacitate de a intelege, de a patrunde ceva; prostie, marginire, ingustime de vederi. [Cf. fr. opacite, lat. opacitas].

staTIC, -A adj. 1. Referitor la echilibrul fortelor, la statica. ♦ Simt static = simt care ne orienteaza asupra pozitiei propriului nostru corp. 2. In nemiscare, nemiscat, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. [< fr. statique, cf. gr. statikos – care sta in echilibru].

E*****E s. f. stare de umflare a anumitor tesuturi organice, provocata de un aflux de sange, indeosebi a corpilor cavernosi ai p*******i. (< fr. e******n, lat. e*****o)

OPACITATE s. f. 1. stare a lucrurilor opace. ◊ (fiz.) marime egala cu raportul dintre intensitatea radiatiei incidente pe un corp si intensitatea radiatiei transmise prin acesta. 2. (fig.) incapacitate de a intelege, de a patrunde ceva; prostie, marginire, ingustime de orizont. (< fr. opacite, lat. opacitas)

PERSHING [pə:rʃiŋ], John Joseph (1860-1948), general american. A servit in razboaiele cu Cuba (1898), Filipine (1899-1903 si 1906-1913) si Mexic impotriva lui Pancho Villa (1916). Comandant al corpului Expeditionar S.U.A. in Europa (1917-1919) in timpul Primului Razboi Mondial, Sef al Marelui stat-Major al S.U.A. (1921-1924). Memorii.

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

CARENAJ s.n. 1. Carenare. ♦ Inclinarea pe un bord a unei nave in stare de plutire in vederea repararii carenei; abataj (4). 2. Imbracaminte (de tabla sau de placaj) aplicata unui corp pentru a-i micsora rezistenta aerodinamica. [Cf. fr. carenage, it. carenaggio].

NERV s.m. 1. Prelungire a celulelor nervoase in forma de fascicule de fibre, care conduc e*********e senzitive de la organele periferice ale corpului catre centrul celular si e*********e motorii de la centrul celular catre organele periferice. 2. (La pl.) stare de incordare, de surescitare, de nervozitate. 3. (Fig.) Putere, forta, vigoare. [< lat. nervus, cf. fr. nerf, germ. Nerv].

ARMATA, armate s. f. 1. Totalitatea fortelor militare ale unui stat; oaste. ◊ Expr. A face armata = a executa serviciul militar. ♦ Mare unitate militara compusa din cateva corpuri si unitati din diferite arme. 2. Fig. Colectivitate actionand in vederea unui scop comun. Armata pacii. ◊ Armata (industriala) de rezerva = (in oranduirea capitalista) populatie muncitoreasca ramasa fara lucru din pricina anarhiei modului de productie. ♦ Multime, ceata; card, sir. – It. armata.

basin n., pl. uri si e (fr. bassin, d. celticu bac, cavitate). Rezervoriu de apa intr’o gradina sau aiurea. Piscina de scaldat. Intr’un port, partea in care stau corabiile. Basinu unui fluviu, toata intinderea ale carei ape se varsa in el. Anat. Partea corpului uman cu care se termina trunchiu (intre pept si picioare). Fals. bazin. V. strand, havuz.

JUIN [ʒuẽ], Alphonse (1888-1967), maresal francez. Sef de stat major (1938) si comandant al trupelor franceze si coloniale din Algeria (1941-1942), Maroc si Tunisia (1942-1943). Comandant al corpului expeditionar francez din Italia (1943-1944). Sef al statului major al Comitetului Apararii Nationale (1944-1947), inspector general al armatei (1951-1955). A comandat (1951-1953) fortele terestre ale NATO din Europa Centrala. S-a opus politicii lui de Gaulle (1961) in rezolvarea crizei algeriene, fiind pus in retragere (1962). Memorii.

DECUBIT s.n. Pozitie orizontala a corpului. ♦ Rana cangrenata, care apare uneori la bolnavi (pe piele) in locul pe care sunt siliti sa stea culcati mai mult timp. [Var. decubitus s.n. / < fr. decubitus, lat. decubitus < cubare – a fi culcat].

ANTROPOPATIE s. f. 1. forma de delir caracterizata prin convingerea bolnavului ca in propriu-i corp coexista fiinte umane, pe care le simte si carora le percepe vocea. 2. atribuirea de insusiri si stari afective specific umane unor obiecte, mediului inconjurator, naturii. ◊ reprezentare a divinitatii, in sistemele religioase primitive, ca o fiinta cu sentimente si pasiuni omenesti; antropopatism. (< fr. anthropopathie)

RELAXARE s. f. 1. actiunea de a se relaxa. ◊ linistire a nervilor; destindere. ◊ scadere din intensitate a tensiunii dramatice. 2. scadere a tensiunilor interne dintr-un corp, deformatia lui ramanand constanta. 3. proces ireversibil prin care un sistem fizic tinde, in anumite conditii, spre starea de echilibru termodinamic, electric etc. (< relaxa)

UMIDITATE s. f. proprietate a unui corp, a unui mediu de a absorbi si a retine o anumita cantitate de (vapori de) apa; stare a ceea ce este umed; umezeala. ◊ cantitate de lichid pe care o contine un material sau un mediu. ♦ a atmosferei = continutul in vapori de apa si in cristale de gheata al atmosferei. (< fr. humudite, lat. humiditas)

IMPENETRABIL, -A, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasa sa treaca ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate patrunde cu privirea; de nepatruns. ♦ Fig. De neinteles, de nepatruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care isi ascunde gandurile sau sentimentele; care nu tradeaza starile sufletesti. Persoana, fizionomie impenetrabila. 2. (Fiz.) Care ocupa un asemenea spatiu incat exclude de acolo prezenta oricarui alt corp. – Din fr. impenetrable, lat. impenetrabilis.

DESTINDE, destind, vb. VI. 1. Refl. A se desface din incordare; a se relaxa, a slabi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stari de surescitare) A se linisti, a se calma, a se descarca, a se deconecta. 2. Refl. (Despre fiinte, corpul sau parti ale corpului lor) A se intinde, a se indrepta (din inchircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Des¹- + [in]tinde (dupa fr. detendre).

ORGANISM ~e n. 1) corp viu cu sistem de autoreglare; totalitate de organe care constituie un corp viu. ~ animal. ~ vegetal. 2) fig. Ansamblu organizat de elemente, coordonate intre ele, care constituie un tot intreg in stare sa functioneze; mecanism. ~ social. ~ administrativ. /<lat. organismus, ngr. organismos, germ. Organismus, fr. organisme

ENANTIOTROPIE s.f. Proprietate a unui corp de a cristaliza in doua structuri cristaline diferite in functie de temperatura si de presiune, fara schimbarea starii de agregare. [Pron. -ti-o-. / < fr. enantiotropie].

ATMOSFERA s. f. 1. strat de aer care inconjura unele corpuri ceresti. 2. masa de gaze aflata intr-un spatiu in care se produce o reactie fizico-chimica. 3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianta. 4. unitate de masura a presiunii. (< fr. atmosphere, gr. atmoosphaira)

PROFUND, -A, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Inzestrat cu o mare putere de patrundere, de intelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre intelegerea, despre gandurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre insusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face inclinand foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza insusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adanci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adanc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adanc. – Din lat. profundus, fr. profond.

GAT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ◊ A-si rupe (sau a-si frange) ~ul a) a se accidenta grav; a muri intr-un accident; b) a-si pierde situatia in urma unor greseli. A strange de ~ (pe cineva) a) a omori (pe cineva) prin strangulare; b) a constrange. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a imbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere in ~. ◊ A se satura (sau a fi satul) pana-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta in ~ a) a nu putea inghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mancare sau de bautura care poate fi inghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu

MIJLOC¹ ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus

SARCINA ~i f. 1) Indatorire pe care o indeplineste cineva. ◊ A cadea (sau a reveni) in ~a cuiva a fi de datoria cuiva. A pune ceva in ~a cuiva a face pe cineva sa raspunda de ceva. 2) Legatura care poate fi dusa in spinare sau in brate. ~ de lemne. ~ de fan. 3) stare a femeii gravide. 4) Forta generala, transformata sau transmisa de un sistem tehnic. ◊ ~ electrica marime care caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi pus in miscare atunci cand se afla in campul electric al altui corp. [G.-D. sarcinii] /<lat. sarcina

SPATIU ~i n. 1) Intindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Intindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. ~ intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz. Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Sil. -tiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

CONSTITUTIE s.f. I. Structura fizica a unui corp, a unui organism; alcatuire, structura. ♦ Compozitie, ansamblu de elemente care constituie un intreg. II. Lege fundamentala a unui stat, in care sunt consemnate principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constitutiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstitutiia].

RUGOZITATE s.f. 1. starea unei suprafete aspre; asprime. 2. (Mai ales la pl.) Ridicatura mica si neregulata ca forma de pe suprafata unui corp. [Cf. fr. rugosite, lat. rugositas].

AURA s. f. 1. aureola (5). 2. stare particulara care preceda o criza de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un camp de emisiune a unor radiatii ale corpului, de natura luminoasa sau electromagnetica. (< lat., fr. aura)

TENSIUNE, tensiuni, s. f. 1. stare a ceea ce este intins; incordare. ♦ Fig. Situatie incordata; zbucium sufletesc, nervozitate. ♦ Forta interioara care ia nastere intr-un corp supus unor forte exterioare. 2. Diferenta de potential intre doua puncte ale unui camp electric. 3. Presiunea vaporilor produsi de un lichid intr-un spatiu inchis. 4. (Fiziol.; in sintagmele) Tensiune arteriala = presiune cu care circula sangele in artere, echivalenta cu presiunea pe care sangele o exercita asupra peretilor arteriali; presiune mai mare decat cea normala, constituind o stare patologica. Tensiune oculara = tensiune a arterelor oculare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. tension, lat. tensio, -onis.

SATELIT ~ti m. 1) corp ceresc (natural sau artificial) ce se roteste in jurul altui corp ceresc. 2) Roata dintata a unui mecanism planetar, care se roteste liber in jurul unui ax. 3) fig. Persoana, colectivitate sau stat care se afla in dependenta politica sau/si economica de alta persoana, colectivitate sau stat si executa orbeste ordinele acestora. /<fr. satellite

HIBERNARE, hibernari, s. f. Actiunea de a hiberna si rezultatul ei; stare de amorteala, de viata latenta (asemanatoare cu somnul), in care petrec unele animale iarna, cand metabolismul este incetinit si temperatura corpului scazuta; hibernatie. ◊ Hibernare artificiala = hibernoterapie. – V. hiberna.

SPECTRU s.n. 1. Ansamblul radiatiilor de frecvente diferite care alcatuiesc o radiatie electromagnetica complexa. ◊ Spectru atomic = spectru creat prin tranzitii electronice in atomii elementelor; spectru molecular = spectru creat prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor aflate in stare libera. ♦ Ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. 2. Totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ◊ Spectru solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. Fantoma, vedenie, fantasma. ♦ (Fig.) Ceea ce produce spaima; pericol iminent. 4. Spectru floristic = raportul cantitativ, exprimat in procente, dintre familiile de plante care formeaza flora unui anumit teritoriu. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / cf. fr. spectre, lat. spectrum].

scaunis, scaunisuri, s.n. (reg.) 1. (in forma: scamnis) scaun pe care se sta la razboiul de tesut. 2. (in forma: scamnis) piesa a scaunului de tras la cutitoaie, formata dintr-o scandura asezata piezis pe corpul scaunului. 3. bucata de lemn fixata deasupra osiei carului sau al carutei, pe care se sprijina dricul.

UMIDITATE s. f. Proprietate a unui corp sau a unui mediu ambiant de a absorbi si de a retine o anumita cantitate de apa sau vapori de apa; insusirea, starea a ceea ce e umed; umezeala (1). ♦ Cantitatea de apa pe care o contine un material sau un mediu; spec. continutul in vapori (sau in picaturi) de apa ori in cristale de gheata al atmosferei. – Din fr. humidite, lat. humiditas, -atis.

PENDULA, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face miscari oscilatorii (lente) de o parte si de alta a pozitiei de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face miscari (lente) asemanatoare cu acelea ale pendulului; (despre fiinte sau parti ale corpului lor) a se legana, a se misca alternativ intr-o parte si alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece usor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotarat; a oscila. – Din pendul.

PUTREZI, putrezesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. (Despre materii organice) A se descompune treptat sub influenta bacteriilor de putrefactie; a se altera, a se strica, a se putregai, a se putrefia. ♦ (Despre organe si tesuturi ale corpului) A se cangrena. ♦ (Despre constructii de lemn) A se ruina, a se darapana, a se strica din cauza umezelii. 2. Intranz. Fig. A sta mult timp intr-un loc sau intr-un post, fara perspectiva unei schimbari; a stagna intr-o activitate; a lancezi. – Din putred.

BURTA ~ti f. pop. 1) Parte a corpului, la om si la animale, dintre torace si bazin, in care se afla stomacul, intestinele si alte organe interne; pantece; abdomen. ◊ A sta cu ~ta la soare a sta degeaba; a trandavi. A-si face ~ta toba a manca mult, fara masura. 2) fig. Parte proeminenta (a unui obiect); pantece. [G.-D. burtii] /Orig. nec.

SCIATICA f. stare patologica constand dintr-o afectiune a nervului sciatic, care se manifesta prin dureri in regiunea salelor (cu iradieri in alte parti ale corpului). [G.-D. sciaticei] /<fr. sciatique

POLAR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zona ~a = zona cuprinsa intre latitudinile de 75 si poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimiteaza zonele polare; Steaua P~a = stea principala din constelatia Carului-Mic, care indica directia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezinta polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al caror sistem de referinta este format dintr-un punct (pol) si o semiaxa cu originea in acesta. 4. (fil.) care se afla in raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

CASEXIE s. f. stare generala proasta a organismului, comuna mai multor boli, care se manifesta prin tulburarea functiilor organismului, prin slabire si anemie extrema, prin scaderea temperaturii corpului etc. – Din fr. cachexie, lat. cachexia.

GHIMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari si ascutite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte parti ale unor plante; spin¹. ◊ Expr. A avea (sau a simti) un ghimpe la (sau in) inima (sau in cuget) = a avea un necaz, o suparare sau o nemultumire (nedestainuita^{Vezi nota 1} nimanui). A sta (sau a sedea ca) pe ghimpi = a nu mai avea rabdare, a fi extrem de nerabdator. 2. Fiecare dintre tepii^{Vezi nota 2} care acopera corpul unor animale (in special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-paduret = arbust totdeauna verde, cu ramurile latite si terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi si cu fructe in forma de boabe rosii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a doua dansuri populare romanesti; melodie dupa care se executa fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjemp.

DIPLOMATIE, diplomatii, s. f. 1. Activitate desfasurata de un stat prin reprezentantii sai diplomatici, in scopul realizarii politicii externe preconizate. ♦ Comportare abila, subtila, sireata. 2. Cariera, profesiune de diplomat². 3. Totalitatea reprezentantilor diplomatici constituiti in corp. – Din fr. diplomatie.

COMPRESIUNE, compresiuni, s. f. (Fiz.) 1. Micsorare a volumului unui corp; comprimare. 2. Faza de functionare a unei masini in timpul careia fluidul din cilindrul unui motor este comprimat prin deplasarea unui piston in cilindru. 3. stare de solicitare a unei piese sub actiunea a doua forte egale si de sens contrar. [Pr.: -si-u-. – Var.: compresie s. f.] – Din fr. compression, lat. compressio, -onis.

CASEXIE s. f. stare generala proasta a organismului, comuna mai multor boli, care se manifesta prin tulburarea functiilor organismului, prin slabire si anemie extrema, prin scaderea temperaturii corpului etc. – Fr. cachexie (lat. lit. cachexia).

SALT, salturi, s. n. 1. Miscare brusca prin care corpul se desprinde de la pamant, sarind pe loc sau deplasandu-se; miscare de deplasare brusca in zbor. 2. Trecere brusca de la o situatie ori stare la alta. – Din lat. saltus, it. salto.

POZITIE s. 1. atitudine, port, poza, tinuta, (livr.) alura, postura, (rar) statiune. (Are o ~ corecta a corpului.) 2. v. figura. 3. v. asezare. 4. v. unghi. 5. v. situatie. 6. v. loc. 7. v. conditie. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, imprejurare, postura, situatie, stare, (inv.) incunjurare, peristas, prilejire, stat, imprejur-stare, (fig.) context. (In aceasta ~ nu poate actiona.)

TENSIUNE s.f. 1. starea a ceea ce este intins; intindere. ♦ (Fig.) Incordare; zbucium sufletesc, nervozitate. 2. (Fiz.) Forta interioara care actioneaza asupra unitatii de arie dintr-o sectiune a unui corp supus unor forte exterioare. ♦ Presiunea vaporilor produsi de un lichid intr-un spatiu inchis. 3. Diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric. 4. (Med.) Presiune exercitata de fluxul sanguin asupra arterelor si asupra inimii. [Cf. fr. tension, lat. tensio].

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

POPANDAU, popandai, s. m. 1. Specie de mamifer rozator mic de campie cu ochii mari, cu corpul lung pana la 20 cm, cu blana de culoare galbena-cenusie si cu coada stufoasa, dar mai scurta decat a veveritei; popandoc (1), popandet (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popandau = a sta drept, nemiscat in fata sau in drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de pasari; momaie, popandet (2). – Et. nec. Cf. pop¹.

A INTEPENI ~esc 1. intranz. 1) (despre corp sau parti ale lui) A-si pierde (temporar) capacitatea de a reactiona la e*******i exteriori; a deveni teapan; a amorti. 2) (despre mortar, glod etc.) A trece in stare solida; a se intari; a se invartosa; a se solidifica. 2. tranz. 1) A face sa devina teapan. 2) pop. (obiecte) A intari ca sa nu se miste; a fixa. ~ un stalp. /in + teapan

INJECTIE, injectii, s. f. 1. Introducere, pe cale intravenoasa, intramusculara etc., sub presiune, a unui medicament in stare lichida in tesuturile sau in umorile organismului cu ajutorul unei seringi; p. ext. Lichidul introdus in acest mod. 2. Introducere sub presiune a unui fluid sau a suspensiilor unui corp pulverulent intr-un material sau intr-un spatiu inchis. [Var.: injectiune s. f.] – Din fr. injection.

PRESIUNE ~i f. 1) Forta care actioneaza pe suprafata unui corp. 2) fiz. Marime fizica egala cu raportul dintre fortele care actioneaza asupra unei suprafete. ◊ ~ atmosferica presiune exercitata de atmosfera asupra suprafetei pamantului. 3) fig. Constrangere morala sau materiala. 4) fig. rar stare de apasare sufleteasca. [G.-D. presiunii; Sil. -si-u-] /<fr. pression

SAN¹ ~uri n. 1) Partea din fata a corpului omenesc situata intre brate; piept. ◊ A fi (sau a umbla) cu frica in ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spatiu dintre piept si camasa incinsa la brau. ◊ A sta cu piatra in ~ a astepta momentul potrivit pentru a se razbuna. A sta cu mainile in ~ a nu face nimic; a pierde timpul in zadar. 3) Loc unde se nasc (dupa o veche credinta populara) sentimentele omului. 4) Mediu in care activeaza cineva sau din care isi trage originea. In ~ul naturii. /<lat. sinus

EXTERN, -A adj. Aflat in afara, la exterior; venit din afara; exterior; strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state; unghi extern = unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ♦ (Despre medicamente) Care se administreaza numai la suprafata corpului. // s.m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau in afara locului unde invata meseria. 2. Student in medicina, admis prin concurs ca practicant intr-un spital fara a avea dreptul sa locuiasca in spital. [Cf. fr. externe, lat. externus].

EXTERN, -A I. adj. aflat in afara, din afara; exterior. ♦ politica ~a = politica unui stat fata de celelalte state; unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara lor. ◊ (despre medicamente) care se administreaza la suprafata corpului. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii. 2. student in medicina practicant intr-o clinica. (< fr. externe, lat. externus)

LOJA s. f. 1. fiecare dintre despartiturile amenajate in jurul unei sali de spectacol. 2. camera in care sta portarul unei institutii in timpul serviciului. 3. organizatie francmasonica. 4. (bot.) locul (2). 5. cavitate in care se afla un organ sau alta formatie anatomica. 6. fiecare dintre cavitatile in care e impartit corpul hexacoralierilor sau madreporilor. (< fr. loge)

COMETA, comete, s. f. corp ceresc alcatuit dintr-un nucleu luminos inconjurat de gaze si de pulberi, care, uneori, se prelungeste sub forma unei cozi indreptate in sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coada. [Var.: (inv.) comet s. n.] – Din fr. comete, lat. cometa.

SOLD, solduri, s. n. Parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. Parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.

MUCHIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ◊ Pe ~ la limita. 2) Margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi intr-o situatie critica, periculoasa. 4) Creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

COMETA s. f. corp ceresc format dintr-un nucleu inconjurat de o nebuloasa, cu o prelungire luminoasa, din diferite gaze rarefiate, care descrie o eclipsa intinsa in jurul Soarelui. (< fr. comete, lat. cometa, gr. kometes, stea cu plete)

SANATESCU, Constantin (1885-1947, n. Craiova), general roman. A comandat corpul 4 armata (1941-1943) care a participat la eliberarea Basarabiei, precum si la operatiunile militare de la Odessa si Cotul Donuli. Comandant la Armatei a IV-a (1943-1944). Presedinte al Consiliului de Ministri (23 aug.6 dec. 1944). Sef al Marelui stat Major (dec. 1944-iun. 1945). Rol important la pregatirea si infaptuirea loviturii de stat de la 23 aug. 1944 si la crearea conditiilor de stabilire a noului statut politic si juridic intern si international al tarii.

PAVILION s. n. 1. mica constructie izolata, intr-o gradina, intr-un parc etc.; chiosc. ◊ corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, cazarmi, in statiunile balneoclimaterice). ◊ suprafata rezervata, in cadrul unui targ sau unei expozitii internationale, prezentarii exponatelor. 2. drapel care poarta semnele distinctive ale unui stat. ◊ steag de panza, de forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. partea in forma de cornet a unui receptor telefonic. 4. partea in forma de palnie a instrumentelor de suflat. ◊ cornet acustic. 5. partea exterioara, cartilaginoasa, a urechii. 6. partea terminala, in forma de palnie, a trompelor uterine. 7. (herald.) ornament al unei steme, in forma de cort, deasupra mantoului si acoperind armoariile unui suveran. (< fr. pavillion, germ. Pavillion)

BRAU, braie, s. n. I. 1. (Adesea fig.) Cingatoare lata, de lana, de piele, de matase etc., pe care o poarta taranii. ◊ (Placinte) poale-n brau = placinte facute din bucati patrate de aluat, la care colturile se intorc peste umplutura de branza. ◊ Expr. A sta cu mainile in brau = a nu face nimic. ♦ Cingatoare lata pe care o poarta preotii ca semn al unui grad ierarhic; cingatoare la fel cu odajdiile purtata in timpul slujbei de preoti si arhierei. 2. Partea corpului pe care o incinge braul (1); mijloc. 3. Ornament colorat sau in relief care inconjura usile si ferestrele sau incinge un zid; p. ext. dunga. ♦ Fasie de teren acoperita cu iarba care strabate un perete de stanca. 4. Sir, lant. Braul muntilor. II. (Cor.) Braulet (2). – Comp. alb. bres, brezi.

PRESIUNE, presiuni, s. f. 1. Forta care apasa (uniform si perpendicular) pe unitatea de suprafata a unui corp; marime fizica egala cu raportul dintre valoarea acestei forte si aria suprafetei corpului respectiv; apasare. ◊ Presiune atmosferica = presiune pe care o exercita atmosfera asupra suprafetei pamantului si a corpurilor situate pe ea. 2. (In sintagma) Presiune arteriala = tensiune. 3. (Bot.; in sintagma) Presiune radiculara = presiune din celulele vii ale radacinii care impinge apa in radacina si tulpina. 4. Fig. Constrangere (morala, economica, politica, sociala) exercitata asupra cuiva. ♦ (Rar) stare de apasare sufleteasca. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pression.

CIOCANI, ciocanesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) intr-un corp tare; spec. a bate cu degetul (indoit) in usa, in fereastra (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atentia etc.). ♦ Tranz. A lovi usor cu degetele in toracele sau in abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. si refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (usor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul¹; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (marunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicali, a pisa. [Prez. ind. si: ciocan] – Din ciocan¹.

TANTAR¹, tantari, s. m. Numele mai multor insecte din ordinul dipterelor, cu corpul si cu picioarele lungi si subtiri, cu aripi inguste, ale caror larve se dezvolta la cele mai multe specii in ape statatoare, iar adultii se hranesc cu sange, unele specii transmitand prin intepaturi frigurile palustre, altele, in stare larvara, atacand culturile de ciuperci, varza, grau etc. (Culex). ◊ Expr. A face din tantar armasar = a exagera. – Lat. zinzalus.

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

MILITIE, militii, s. f. 1. (In fostele tari socialiste din Europa) Institutie de stat avand drept scop mentinerea ordinii publice si respectarea regulilor de convietuire sociala; reprezentantii acestei institutii; p. ext. cladirea in care isi avea sediul aceasta institutie; politie. 2. (In vechea organizare militara) Armata nepermanenta sau de rezerva, care cuprindea si unele corpuri speciale de armata; p. ext. (pop.) serviciu militar, armata. – Din lat. militia, rus. milicya.

FEBRA s. f. 1. Temperatura ridicata a corpului, care constituie reactia organismului la un agent infectios, toxic etc.; temperatura, caldura, arsita, fierbinteala. ♦ (Urmat de determinari aratand felul bolii) Nume dat mai multor boli care se manifesta prin temperatura ridicata. ◊ Febra aftoasa v. aftoasa. Febra recurenta v. recurent. Febra musculara = stare de oboseala generala care apare in urma unor eforturi fizice deosebite. 2. Fig. Emotie, neliniste, incordare (inaintea sau la timpul producerii unui eveniment). – Din lat. febris, it. febbre.

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.

FOI², foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o multime) A se misca, a umbla incoace si incolo; a misuna, a forfoti, a fojgai. ♦ (Despre un loc, o incapere etc.) A fi plin de lume care misuna. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo pana colo, a se misca intruna, a nu sta locului; a se fatai. ♦ A se rasuci de pe o parte pe alta, a se misca, a se agita in loc (cautandu-si o pozitie comoda). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face sa se infoaie un obiect de imbracaminte in jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

EMISIUNE s.f. 1. Faptul de a emite, de a pune in circulatie; producerea de catre un organ, de catre un corp, de catre un dispozitiv etc. a unui sunet, a unei radiatii etc. ♦ Evacuarea aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. Punere in circulatie a banilor, a hartiilor de valoare de catre un stat, de catre o banca etc. ♦ Marca postala sau serie de mai multe marci pusa oficial in circulatie. 3. Program transmis prin radio sau prin televiziune. [Pron. -si-u-, var. emisie s.f. / cf. fr. emission, it. emissione, lat. emissio].

BRADLEY [brædli], Omar N(elson) (1893-1981), general american. A comandat corpul de armata american in campania din Africa de Nord (1943) si, in acelasi an, a participat la debarcarea Aliatilor in Sicilia. La comanda Grupului 12 Armate a participat la debarcarea din Normandia (iun. 1944), apoi a inaintat din Franta pina in Cehoslovacia. Sef al Marelui stat Major (1948-1949).

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior², strain. ◊ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat in problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).

CUANTIC, -A, cuantici, -ce, adj. Referitor la cuanta sau la cuantificare. ◊ Numar cuantic = fiecare dintre numerele care caracterizeaza starile stationare ale unui atom, ale unei molecule etc. Mecanica cuantica = ramura a fizicii care studiaza fenomenele care se petrec la scara atomilor. Electrodinamica cuantica = ramura a fizicii care studiaza procesele elementare discontinue din campul electromagnetic si interactiunea dintre campul electromagnetic si substante sau corpuri. [Var.: cvantic, -a, adj.] – Din fr. quantique.

CUANTIC, -A adj. Referitor la cuanta sau la cuantificare. ◊ Numar cuantic = fiecare dintre numerele care caracterizeaza starile stationare ale unui atom, ale unei molecule etc.; mecanica cuantica = ramura a fizicii teoretice care se ocupa cu legile miscarii din lumea atomilor; electronica cuantica = ramura a fizicii care studiaza procesele elementare discontinue din campul electromagnetic si interactiunea dintre acesta si substante si corpuri. [Pron. cuan-, var. cvantic, -a adj. / < fr. quantique].

REVENIRE (< reveni) s. f. 1. Actiunea de a reveni; intoarcere. 2. (METAL.) Tratament termic care se aplica unei piese metalice calite, constand in obtinerea unei intoarceri partiale la starea de echilibru fizico-chimic corespunzatoare temperaturii ambiante, pentru marirea ductibilitatii si tenacitatii si pentru reducerea tensiunilor interne; se realizeaza prin incalzirea materialului la o temperatura inferioara aceleia de transformare, urmata de o racire dirijata (in general inceata). 3. Variatia in timp a deformatiei unui corp dupa suprimarea sarcinilor aplicate initial.

EMISIUNE, emisiuni, s. f. 1. Punere in circulatie de catre stat sau de catre o institutie, o societate autorizata etc. a hartiilor de valoare, a bancnotelor, a actiunilor etc.; emitere. ♦ Punere in circulatie a unei noi serii de marci postale sau retiparirea la o anumita data a unei serii mai vechi. 2. Producere, de catre un corp sau un dispozitiv, a unor gaze, a unor unde etc. care se pot propaga in mediul inconjurator. 3. Program transmis prin radio sau prin televiziune intr-o ordine dinainte stabilita. [Pr.: -si-u-. – Var.: emisie s. f.] – Din fr. emission, lat. emissio, -onis.

GHIMPE ~i m. 1) Formatie cu varf ascutit si intepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele si pe fructele unor plante; spin. ◊ A sta (sau a sedea) ca pe ~i a nu mai avea rabdare (sa astepte). 2) fig. Gand care necajeste; rana sufleteasca. ◊ A avea (sau a simti) un ~ la (sau in) inima a avea o durere ascunsa. 3) Ac sau fir de par aspru si ascutit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinosi etc.); teapa. 4) Planta erbacee avand frunzele sau capitulele prevazute cu o astfel de formatie ascutita. ◊ ~ paduret arbust cu ramuri ascutite, avand frunze persistente, flori mici si fructe in forma de boabe rosii. /Cuv. autoht.

TENSIUNE s. f. 1. stare a ceea ce este intins; intindere. ◊ (fig.) incordare; surescitare, nervozitate. ◊ (fon.) efort al muschilor, al coardelor vocale in timpul emisiunii unui sunet; (p. ext.) prima faza a articularii unui sunet. 2. (fiz.) forta interioara care actioneaza asupra unitatii de arie dintr-o sectiune a unui corp supus unor forte exterioare. ◊ presiunea vaporilor produsi de un lichid intr-un spatiu inchis. 3. diferenta de potential dintre doua puncte ale unui camp electric. 4. ~ arteriala = presiune exercitata de fluxul sangvin asupra arterelor si asupra inimii. (< fr. tension, lat. tensio)

XENOFON (XENOPHON) (430-360 i. Hr.), istoric grec. Discipol al lui Socrate, adversar al democratiei ateniene si admirator al Spartei. A participat (401 i. Hr.) la expeditia lui Cirus cel Tanar impotriva fratelui sau Antaxerxe II. Ca sef al corpului de mercenari greci, a contribuit la salvarea armatei („retragerea celor zece mii”). A povestit aceasta expeditie in celebra lucrare „Anabasis”. Opera sa mai cuprinde „Hellenika”, o istorie a Greciei in sapte carti, o biografie apologetica a regelui spartan Agesilau II, o lucrare despre organizarea de stat a Spartei („statul spartan”), tratate de agricultura, de vanatoare si de arta militara. „Apologia” si „Amintiri” ofera o descriere a lui Socrate intr-o alta viziune decat cea din dialogurile lui Platon.

A SE PRABUSI ma ~esc intranz. 1) (despre obiecte masive) A cadea brusc (si cu zgomot) de la inaltime sfaramandu-se. 2) (despre guverne sau regimuri reactionare) A cadea de la putere (fiind depasit de evenimente). 3) (despre fiinte) A cadea sau a se lasa cu toata greutatea corpului; a se tranti. 4) (despre ape) A curge cu repeziciune de pe un loc abrupt (formand o cascada); a se pravali. 5) fig. (despre planuri, sperante, vise etc.) A se risipi pana la disparitia completa; a inceta sa mai existe; a se spulbera. 6) fig. A cadea intr-o stare inferioara celei precedente; a regresa; a decadea. /<bulg. probusa(se)

EMISIUNE s. f. 1. faptul de a emite, de a pune in circulatie; producere de catre un organ, de catre un corp sau un dispozitiv a unui sunet, a unei radiatii etc. ◊ evacuare a aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. punere in circulatie a unor hartii de valoare, monede, medalii, marci si efecte postale de catre un stat, o banca etc. ◊ marca postala sau serie de mai multe marci puse oficial in circulatie. 3. program transmis prin radio sau televiziune. (< fr. emission, lat. emissio)

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

TOPOR, topoare, s. n. Unealta pentru taiat copaci, pentru despicat lemne etc., formata dintr-un corp de otel cu tais la un capat si cu un orificiu la partea opusa, in care se fixeaza o coada de lemn tare. ◊ Loc. adj. si adv. Din topor = fara finete; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de indurat greutati mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brau = a fi totdeauna gata de cearta, de bataie. – Din sl. toporu.

TON² ~uri n. 1) Sunet simplu produs de un corp care vibreaza. 2) muz. Interval intre doua sunete consecutive ale gamei diatonice, egal cu doua semitonuri. ◊ A da ~ul a) a indica tonalitatea unei compozitii muzicale, mai ales vocale; b) a fi initiator al unei activitati; c) a servi drept model. 3) Grad de modulare a vocii in timpul vorbirii (in functie de starea sufleteasca a vorbitorului sau de fondul celor exprimate); intonatie. ~ familiar. ◊ A ridica ~ul a vorbi tare si cu asprime. A schimba ~ul a vorbi in alt mod. 4) Grad de intensitate a unei culori. ~ deschis. ~ inchis. 5) Culoare dominanta a unui tablou. /<fr. ton, lat. tonus

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

INCORDA, incordez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) contracta muschii corpului, p. ext. corpul intreg, in vederea unui efort. ♦ Fig. A-si concentra atentia, memoria, vointa etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a intari. 2. Tranz. A intinde (puternic) o coarda, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin intinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele vitei de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge intr-o stare de tensiune (maxima), a se inaspri. – In + coarda.

CENTRU¹ ~e n. 1) mat. Punct interior situat la distante egale in raport cu toate punctele unei linii sau suprafete exterioare; mijloc. ~ al unui corp. 2) fiz. Punct in care actioneaza rezultanta unui sistem de forte. ~ de gravitatie. ~ de atractie. 3) Loc, punct sau parte a unui lucru (a unui spatiu sau a unei suprafete) situata la egala departare de marginile sau capetele periferice; mijloc. ~ul orasului. 4) Loc (sau localitate) unde este concentrata o anumita activitate. ~ cultural. ~ administrativ. 5) Institutie unde sunt concentrate forte in stare sa efectueze un volum mare de munca specializata. ~ de programare. 6) fig. Punct in care sunt concentrate anumite forte. ~ul raului. /<fr. centre, lat. centrum

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar in anumite zone, cauzata de ridicarea suprafetelor uscatului, de miscari tectonice lente etc. 2. micsorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. distrugere progresiva a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai putin evoluat. 6. repetare detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. 7. (stat.) determinare a marimii aproximative a unui fenomen prin marimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai inalte de dezvoltare la stadii mai inapoiate. (< fr. regression, lat. regressio)

SATELIT I. s. m. 1. (ant.) mercenar care isi insotea stapanul. ◊ (fig.) cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. corp ceresc obscur care graviteaza in jurul unei planete, insotind-o in miscarea ei de revolutie. 3. ~ artificial = corp metalic de forme diverse cu aparataj stiintific, lansat de savanti in spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste in jurul Pamantului. 4. (mec.) roata dintata a unui mecanism planetar care se roteste liber in jurul unui ax. 5. mica masa cromatica atasata unui cromozom printr-un filament subtire. 6. localitate de importanta secundara in apropierea unui oras, dependenta de acesta. II. adj., s. n. (stat) ~ = (stat) care depinde de un altul pe plan politic sau economic. (< fr. satellite)

NEUTRU, -A adj. 1. care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu face parte dintre beligeranti, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. nesemnificativ, indiferent. 3. gen ~ (si s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume ce au la singular forma masculina si la plural forma feminina. ♦ vocala ~a = vocala mediala. 4. (despre compusi) care nu prezinta nici caracter de acid si nici bazic. ◊ (despre corpuri) care nu are sarcina electrica. 5. (despre organisme) care nu are un s*x bine definit; as*xuat. ◊ care nu are gonade functionale; steril. (< fr. neutre, it. neutro, lat. neuter, -tra)

POTENTIAL, -A I. adj. 1. care exista ca posibilitate, in mod virtual. ♦ energie ~a = energie pe care o poseda un corp capabil de a produce o manifestare energetica. ◊ (adv.) in mod virtual, presupus posibil. 2. (despre moduri, propozitii etc.) care prezinta o actiune posibila, fara a preciza daca aceasta se realizeaza sau nu. II. s. n. 1. capacitate a unui sistem fizic de a produce o manifestare energetica, un lucru mecanic. 2. capacitate de dezvoltare, de desfasurare a unei activitati; nivel; forta, putere. ♦ ~ de razboi = capacitatea militara a unui stat. 3. ~ de inmultire = capacitatea unor organisme vegetale sau animale de a fi prolifice. (< fr. potentiel)

GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

BAZA s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

POALA ~e f. 1) Partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

SOARE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent si luminos, in jurul caruia se roteste Pamantul si celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ◊ ~-apune apus; vest; asfintit. ~-rasare rasarit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pamant; pe lume. ~ in cruce amiaza. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admiratie la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trandavi. A i se pune cuiva ~le drept inima a i se face cuiva foame. A fagadui cate in luna si in ~ (sau in stele) a fagadui lucruri irealizabile. A dori cate in luna si in ~ (sau in stele) a dori prea multe. A cauta (sau a gasi) pete-n ~ a cauta neajunsuri oriunde si cu tot dinadinsul. 2) Lumina si caldura care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezinta un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is

NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].

REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].

LAMANTIN (‹ fr.) (ZOOL.) Gen de mamifere din ordinul sirenienilor, asemanatoare cu foca, cu corpul fusiform, vederea slaba, labele anterioare lipsa, adultii putand atinge 2,5-3 m lungime si greutatea de 700 kg (Trichechus). Traiesc in fluvii si estuare (T. inunguis – Amazon, Orinoco; T. senegalensis – rauri din V Africii) si in zonele litorale tropicale din America de Nord si de Sud (T. manatus – Oc. Atlantic). Strict ierbivore, nu au dusmani naturali, dar in unele locuri sunt vanate pentru carnea, grasimea si pielea lor sau ucise de paletele barcilor cu motor; intalnite singure, in mici grupuri familiale sau in carduri de 15-20; au fost introduse in canale de navigatie pentru combaterea proliferarii vegetatiei subacvatice. Sunetele scoase de aceste mamifere au stat la baza legendei sirenelor.

RASTURNA, rastorn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facandu-l sa cada intr-o parte sau sa ajunga cu susul in jos. ◊ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A intoarce (un recipient) cu fundul in sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ◊ Expr. A rasturna pe gat = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamant, a pravali, a dobori. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A inlatura dintr-o situatie inalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza intr-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.