senior (stapan feudal) s. m. (sil. -ni-or), pl. seniori

IOBAG, iobagi, s. m. Taran dependent de stapanul feudal, obligat sa faca acestuia prestatii in munca, in natura sau in bani si legat de pamant (fara drept de stramutare); serb, ruman, vecin. – Din magh. jobbagy.

IOBAGIE s. f. Sistem de relatii bazat pe proprietatea stapanului feudal asupra pamantului si pe dependenta personala a taranului fata de stapanul feudal; starea iobagului; serbie, rumanie, vecinatate. – Iobag + suf. -ie.

feudalISM s. n. 1. Ansamblul raporturilor, intemeiate pe fidelitatea personala, dintre suzeran si vasal. 2. Organizare social-economica care, in conceptia materialist-istorica, urmeaza dupa sclavagism si preceda capitalismul si in care baza relatiilor o constituie stapanirea feudala asupra pamantului si dependenta personala a taranilor fata de stapanii feudali. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudalismo, fr. feodalisme.

ROB, ROABA, robi, roabe s. m. si f. 1. (In evul mediu, in tarile romane) Om aflat in dependenta totala fata de stapanul feudal, fara ca acesta sa aiba dreptul de a-l omori. ♦ Om care munceste din greu. ♦ Persoana luata in captivitate (si folosita la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Detinut, intemnitat. ♦ Fig. Persoana foarte supusa, foarte devotata cuiva. ♦ (In limbajul bisericesc) Persoana credincioasa; crestin. 2. Om aflat in relatii social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoana subjugata de o pasiune, de o preocupare coplesitoare, de o obligatie. – Din sl. robu.

ROMAN, -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care apartine populatiei de baza a Romaniei sau este originara din Romania. 2. (Pop.) Taran. ♦ Barbat, sot. ♦ Om (in general), barbat. 3. (In forma ruman) Denumire data, in evul mediu, in Tara Romaneasca, taranilor dependenti de stapanii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care apartine Romaniei sau romanilor (I 1), referitor la Romania sau la romani; romanesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de romani. Romana comuna (sau primitiva) = stadiu in evolutia limbii romane anterior diferentierii dialectale; straromana. [Var.: ruman s. m.] – Lat. romanus.

ROBOTA s. f. 1. (In evul mediu) Obligatie in munca a iobagilor si jelerilor din Transilvania catre stapanul feudal; (mai tarziu) munca pe care o prestau (de cateva ori pe saptamana) taranii saraci din tarile romane in folosul boierilor; claca, boieresc. 2. Munca, activitate neintrerupta (si grea). [Acc. si: robota. – Var.: (inv.) robot s. n.] – Din sl. robota.

VECIN, -A, vecini, -e, adj., subst. I. 1. Adj. Care este, se afla, sta alaturi, in apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. si f. Persoana care traieste, locuieste, se afla alaturi sau in apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (I1) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau in) vecini = prin (sau in) apropiere, (pe undeva pe) alaturi. II. S. m. Taran aservit stapanului feudal din Moldova medievala, obligat sa faca acestuia prestatii in munca sau sa dea contributii in natura ori in bani; ruman, iobag. – Lat. vicinus.

VILA, vile, s. f. 1. Denumire data, in Imperiul Roman, unor resedinte rurale de pe domeniul agricol si pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuinta cu infatisare voit rustica, eleganta si spatioasa, situata intr-o gradina. 3. (In evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de asezari (obstea taraneasca, satul liber, satul dependent de domeniul stapanului feudal si, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

SERBIE s. f. Institutie feudala caracterizata prin starea de dependenta personala a taranului fata de stapanul feudal; starea de serb; iobagie. – Serb + suf. -ie.

NONA², none, s. f. Prestatie fata de stapanul feudal, care reprezenta a noua parte din produsele obtinute de taran. – Din lat. nona.

DIJMA, dijme, s. f. Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, perceputa de stapanii feudali de la producatorii directi; (mai tarziu) forma de renta funciara feudala, care consta in cedarea de catre taran proprietarului funciar a unei parti din productia obtinuta de pe bucata de pamant primita de la acesta spre a fi lucrata. – Din sl. dizma.

ROMANIE s. f. 1. (Inv.) Limba romana. ◊ Expr. Pe romanie = in romaneste, in limba romana. 2. (In forma rumanie) Conditie a taranilor din Tara Romaneasca dependenti de stapanul feudal al mosiei (domn, boieri, manastiri); conditie de ruman; iobagie. [Var.: rumanie s. f.] – Roman + suf. -ie.

SESIE, sesii, s. f. Denumire data in evul mediu, in Transilvania, lotului de pamant, parte dintr-un domeniu, asupra caruia taranul dependent avea drept de posesiune in schimbul rentei catre stapanul feudal si care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.

IOBAG ~gi m. (in epoca feudala) Taran care depindea cu tot ce avea de stapanul feudal; serb; serv. /<ung. jobbagy

IOBAGIE f. (in epoca feudala) Dependenta totala a taranului de stapanul feudal; stare de iobag; serbie. [G.-D. iobagiei] /iobag + suf. ~ie

SENIOR¹ ~i m. 1) (in evul mediu) Mare feudal, stapan al unui domeniu, care avea drept de suzeranitate asupra vasalilor sai. 2) (in unele tari europene; folosit si ca termen de adresare) Reprezentant al claselor avute. [Sil. -ni-or] /<fr. seigneur, it. signor, signore

Serb ~i m. 1) (in epoca feudala) Taran dependent de stapanul feudal; iobag; serv. 2) (in oranduirea sclavagista) Persoana aflata in dependenta absoluta fata de un stapan; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

SERBIE f. Dependenta totala a taranului de stapanul feudal; stare de serb; iobagie. [Art. serbia; G.-D. serbiei; Sil. -bi-e] /serb + suf. ~ie

feudalISM s. n. oranduire social-economica intre sclavagism si capitalism, in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea feudalului asupra pamantului si dependenta personala a taranilor iobagi fata de stapanii feudali; oranduire feudala, feudalitate. (< it. feudalismo, fr. feodalisme)

NONA² s. f. 1. a noua ora a zilei in vechea Roma (numarata dupa orele 6 dimineata, ora 15 actuala). 2. prestatie fata de stapanul feudal, a noua parte din produsele obtinute de taran. 3. (rel.) a patra ora canonica minora, ora 15. ◊ rugaciune care se recita la aceasta ora. 4. (muz.) interval de noua trepte (o secunda peste octava); treapta a noua de la o treapta data. 5. strofa din noua versuri. (< lat. nona, it. nono)

OASTE (lat. hostis) s. f. 1. (In Evul Mediu, in Tarile Romane) Armata. O. se compunea din: oastea domnului, alcatuita din curteni, tarani liberi (mosneni, razesi), nemesi, targoveti, si oastea stapanilor feudali (steagurile marilor boieri), alcatuita din slugile boieresti (in Transilvania, familiares). O. era formata din calarime (in special in oastea stapanilor feudali) si din pedestrime. 2. Ostire.

COMUNA ~e f. 1) Colectiv de persoane care s-au unit pentru a munci si a duce o viata in comun. ~ de munca. ◊ ~ primitiva prima formatie social-economica omeneasca. 2): ~a din Paris guvern revolutionar, creat de muncitorii parizieni in 1871. 3) Diviziune administrativ-teritoriala rurala compusa din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. 4) (in evul mediu in Europa Occidentala) Oras care a obtinut independenta fata de stapanul unui domeniu feudal. [G.-D. comunei] /<fr. commune

BOIER, boieri, s. m. 1. (In oranduirea feudala a unor tari) Reprezentant al clasei exploatatoare, facand parte din randul marilor proprietari de pamant (si care detinea o functie inalta in stat); (in regimul burghezo-mosieresc) persoana apartinand claselor dominante; (in special) mosier; p. ext. stapan. ◊ (In oranduirea feudala) Boier de divan (sau cu barba) = boier de rang inalt care facea parte din divanul domnesc. Boier mare ( sau velit) = boier de rangul intai. ♦ (In regimul burghezo-mosieresc) Persoana cu atitudini si obiceiuri de aristocrat. ◊ Expr. A face pe boierul = a adopta o atitudine de dispret fata de lumea muncitoare; (in special) a se feri de munca; a astepta sa fie servit. 2. (Inv.) Titlu de politete (echivaland cu „domnule”). – Slav (v. sl. boljarinu, pl. boljare).

BOIER, boieri, s. m. 1. Mare stapan de pamant (care detinea, uneori, si o functie inalta in stat); persoana din aristocratia feudala; nobil; p. ext. stapan. ♦ (Fam.) Persoana cu atitudini, obiceiuri sau pretentii de aristocrat. 2. (Inv.) Titlu de politete (echivaland cu „domnule”), adresat persoanelor instarite, celor cu functii administrative etc. – Din sl. boljarinu (pl. boljare).

seniorat s.n. (inv.) demnitate de senior (stapan al unui domeniu feudal).

BUFON s.m. Personaj comic imbracat caraghios, care era tinut la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-si distra stapanii cu glume, cu strambaturi etc.; mascarici. ♦ Actor care interpreteaza roluri de un comic exagerat; (p. ext.) om care starneste rasul cu glumele, faptele sau strambaturile sale. // adj. (Rar) Caraghios, comic. [< fr. bouffon, it. buffone].

feudal, -A, feudali, -e, s. m., adj. 1. S. m. stapan de pamant; mare proprietar de pamant. 2. Adj. Care apartine feudalului (1) sau feudalismului, privitor la feudal sau la feudalism, specific feudalismului. ◊ Oranduire feudala = feudalism. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudale, fr. feodal.

VALET s.m. 1. Tanar scutier in serviciul unui senior feudal. 2. (In trecut) Servitor care ingrijea de persoana si de garderoba stapanului sau. 3. Carte la jocul de carti, reprezentand un cavaler; fante. [< fr. valet, cf. v.fr. vaslet < lat.med. vassus – scutier].

RENTA, rente, s. f. Venit, profit regulat pe care il poate obtine un proprietar in virtutea dreptului sau de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plata a dreptului de folosinta a acestora); dobanda produsa de o obligatiune. ◊ Renta viagera = suma de bani pe care o persoana se obliga s-o plateasca periodic alteia pe toata durata vietii acesteia. ♦ (Si in sintagma renta feudala) Plata (in munca, produse sau bani) la care era obligat iobagul fata de stapanul sau. – Din fr. rente.

CLACA, claci, s. f. 1. Forma caracteristica a rentei feudale, constand din munca gratuita pe care taranul, fara pamant, era obligat sa o presteze in folosul stapanului de mosie. ◊ Expr. Lucru de claca = lucru facut fara tragere de inima, de mantuiala, prost. 2. Munca colectiva benevola prestata de tarani pentru a se ajuta unii pe altii si care adesea este insotita ori urmata de o mica petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorba de claca = vorba inutila sau neserioasa; flecareala. – Din bg. tlaka.

INCHIZITIE s.f. Institutie ecleziastica, cu prerogative judiciare si penale, vestita prin sentintele sale de o mare cruzime si instituita de biserica romano-catolica (in sec. XIII-XIX) pentru a stapani pe asa-numitii eretici si mai ales pentru a oprima pe cei care se opuneau exploatarii feudale si asupririi bisericii. [Gen. -iei, var. inchizitiune s.f. / cf. it. inquisizione, fr. inquisition, lat. inquisitio].

SERV ~a ( ~i, ~e) m. si f. 1) (in feudalism) Taran dependent de feudal; iobag; serb. 2) (in sclavagism) Persoana lipsita de drepturi si mijloace de productie, de munca si de viata caruia dispunea stapanul; rob; sclav. 3) Persoana angajata in serviciul cuiva pentru treburi casnice. /<lat. servus