ZBURATOR, -OARE, zburatori, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboara; care poate sa zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburatoare. 2. Care pluteste in aer (purtat de vant). II. S. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit, intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele catargului; verga care sustine aceasta panza. III. S. f. 1. Pasare; animal (care zboara). 2. Planta erbacee cu tulpina inalta, cu florile rosii-purpurii, cu fructele in forma de capsule cu numeroase seminte prevazute cu peri matasosi, folosita in medicina populara (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ator.

NECURAT, -A, necurati, -te, adj. 1. Murdar. ♦ Fig. Necinstit, dubios, incorect. 2. Blestemat, spurcat; diavolesc. ◊ Duh necurat = spirit rau. ♦ (Substantivat, m. art.; pop.) D****l, diavolul. – Ne- + curat.

NECURAT ~ta (~ti, ~te) si substantival (negativ de la curat) Care este caracteristic pentru d**c; de d**c; d**cesc; diavolesc; diabolic. ◊ (Duh) ~ spirit rau; diavol. /ne- + curat

cobold s.m. spirit rau, schima casei.

intalnitura, intalnituri, s.f. (inv. si pop.) 1. local unde se intalnesc doua ape curgatoare; confluenta. 2. boala de om cauzata de intalnirea cu un spirit rau (cu ielele, cu soimanele, cu vanturile cele rele, cu dansele) paralizie, dambla, pocitura.

matracuca (matracuci), s. f. – Femeie sleampata, femeie stricata. Tc. matrakuka „penis”, din matrak „ciomag” (M. L. Wagner, BF, X, 14); cf. ngr. μαντραϰοῦϰα „spirit rau” (dupa Bogrea, Dacor., I, 263; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 256 si Galdi 208, rom. provine din ngr.).

BELIAL, divinitate feniciana, echivalenta, in „Vechiul Testament”, Satanei; spirit rau, demon.

ZBURATOR¹, zburatori, s. m. 1. Aviator. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica inchipuita ca un spirit rau care chinuieste noaptea in somn fetele si femeile; (in literatura romantica) personificarea dorului de barbatul iubit; intruchiparea idealizata a iubitului. 3. Numele uneia dintre panzele unui catarg; varga de care este prinsa aceasta panza. – Din zbura + suf. -(a)tor.

HOLIE s. f. (In superstitii) spirit rau, duh necurat. – V. hola.

INCUB s. m. spirit rau despre care se crede ca chinuieste oamenii (mai ales femeile) in timpul somnului. – Din fr. incube.

D*******A, d*******e, s. f. 1. Fiinta imaginara de s*x feminin, considerata (ca si d****l) drept intruchipare a spiritului rau. 2. Fig. Femeie sau fata rea, plina de pacate, cruda; (in special) fata sau femeie tanara, vioaie, isteata, ispititoare, care se tine de pozne; diavolita. – D**c + suf. -oaica.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Fiinta imaginara considerata drept intruchipare a spiritului rau; d**c, satana, demon, necuratul, aghiuta. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, istet sau obraznic, rau. – Din sl. dijavolu.

DEMON ~i m. 1) (in credinte politeiste din antichitate) Fiinta divina (buna sau rea); spirit; duh. 2) (in crestinism) Fiinta imaginara considerata ca simbol al raului si ca dusman al lui Dumnezeu si al omenirii; diavol: satana. 3) fig. Fiinta cu apucaturi rele; satana. 4) pop. Persoana (mai ales copil) vioaie si sprintena. 5) (in creatiile romanticilor) Personificare a razvratirii si a eroismului. /<ngr. demonas

ciopca s.m. art. (reg.) spiritul rau, diavolul, d****l.

APOTROPEU s. n. talisman sau orice mijloc folosit in magie pentru indepartarea spiritelor rele. (< gr. apo-tropaion)

hala (hale), s. f. – 1. Uragan, furtuna, vijelie. – 2. Groaza, spaima, teroare. – 3. spirit rau. – 4. Monstru, fiara. – 5. (Pl.) Pasari de curte. Sl. (bg., sb.) hala (Conev 37 si 106; DAR). – Der. halita, s. f. (femeie stricata); haluit, adj. (damblagiu); hoala, s. f. (pasare de prada); hola, s. f. (Trans., ciine).

DEMON, demoni, s. m. 1. Diavol, d**c. ♦ Fig. Om rau. ♦ Fiinta imaginara considerata ca spirit al raului. 2. (In scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a razvratirii si uneori a frumusetii fizice. ♦ (In gandirea mitica si in poezie) Geniu al nelinistii, care starneste dorinte, pasiuni etc. [Var.: (reg.) dimon s. m.] – Din ngr. demonas. Cf. fr. demon.

AGHIUTA m. pop. Fiinta imaginara, considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu; d**c; diavol; satana. [Sil. a-ghi-u-] /<ngr. aghios

DIAVOL ~i m. 1) Fiinta imaginata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; satana. 2) fam. Persoana, mai ales copil, indraznet, vioi si obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu

FARAON ~i m. 1) (in Egiptul antic; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii. 2) Persoana rea sau poznasa. Un ~ de baiat. 3) pop. (in superstitii si basme) Fiinta imaginara, considerata drept spirit al raului; diavol; satana; demon; d**c. 4) inv. Joc de carti, asemanator stosului. [Sil. -ra-on] /<fr. pharaon

MICHIDUTA m. pop. 1) (in credinta crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu; d**c; demon; diavol; satana. 2) fig. Persoana cu apucaturi rele. /Orig. nec.

SARSAILA m. pop. (in religia crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; demon; satana; diavol. / Orig. nec.

SATANA ~e f. 1) (in religia crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; demon; sarsaila; diavol. 2) fig. Om sau animal cu apucaturi rele. [G.-D. lui Satana si Satanei] /<sl. satana, ngr. Satanar, fr. satan

SAMANISM s. n. Religie animista, primitiva, care are la baza credinta ca slujitorii cultului pot influenta spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri si prin formule magice, practicata de unele populatii din nordul si centrul Asiei, de diverse triburi de eschimosi si de indieni din America de Nord, din America de Sud, din Indonezia si din Africa. – Din fr. chamanisme.

SUPERSTITIE, superstitii, s. f. Prejudecata care decurge din credinta in spirite bune si rele, in farmece si vraji, in semne prevestitoare, in numere fatidice sau in alte ramasite ale animismului si ale magiei; p. ext. practica superstitioasa. – Din fr. superstition, lat. superstitio.

CEAS¹ ~uri n. 1) Unitate de masura a timpului (egala cu a douazeci si patra parte dintr-o zi); ora. Un ~ si jumatate. 2) Interval (scurt) de timp. ◊ Cu ~urile (sau cu ~ul) foarte mult timp. ~ul mortii momentul de sfarsit al vietii. ~ul incercarilor moment in care cineva trebuie sa dea dovada de tarie de caracter si de prezenta de spirit. Intr-un ~ rau (sau greu) intr-un moment neprielnic, nefast. Intr-un ~ bun intr-un moment prielnic. Din ~ in ~ foarte curand. In ~ul al doisprezecelea in ultima clipa. 3) Lectie predata timp de 45 de minute intr-o institutie de invatamant; ora. ~ academic. 4) Aparat care masoara si indica timpul; ceasornic. ~ de mana. ~ de masa. ~ de buzunar. ~ de perete. ◊ A merge ca ~ul a functiona foarte bine. /<sl. tasi

MALITIE f. 1) Inclinare spre rau; stare de spirit constand in placerea de a face rau. 2) Actiune sau fapt rautacios. [G.-D. malitiei; Sil. -ti-e] /<fr. malice, lat. malitia

SUPERSTITIE s. f. credinta primitiva, bazata pe ramasite ale animismului si magiei, in spirite bune sau rele, miracole, farmece si vraji, in semne prevestitoare, numere fatidice etc. (< fr. superstition, lat. superstitio)

SAMANISM s. n. ansamblu de credinte si practici magice constituind forme de mistica primitiva ale religiei unor populatii din America de Nord, Asia de Nord si insulele Oc. Pacific, prin cultul stramosilor, credinta in spirite bune si rele, in farmece, ritualuri de tamaduire prin dansuri, stari de extaz etc. (< fr. chamanisme)

GENIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai inalta treapta de inzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare insemnatate; persoana care are o asemenea inzestrare. ◊ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi in stilul poetic) spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. genie.

SAMANISM s.n. Cultul spiritelor, in special al celor rele, raspandit si astazi la unele triburi din Indonezia, Oceania, America si Africa. [< fr. chamanisme].

REVANSA ~e f. 1) Actiune prin care cineva razbuna un rau pricinuit sau rasplateste un bine. ◊ spirit de ~ dorinta nestramutata de razbunare; revansism. A-si lua ~a a plati cuiva o neplacere suferita; a-si scoate parleala. 2) sport Partida prin care cel invins incearca sa-si biruie adversarul. Meci ~. [G.-D. revan-sei] /<fr. revanche

DUALISM s.n. 1. (op. monism) Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. 2. Dualismul austro-ungar = forma de conducere adoptata de monarhia austro-ungara dupa revolutia din 1848, constand in alianta paturilor conducatoare ale celor doua natiuni privilegiate (austriaca si ungara). [< fr. dualisme].

GENIU¹ s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].

DUALISM s. n. 1. dualitate (1). 2. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. ◊ (psih.) teorie potrivit careia intre fizic si psihic nu exista raporturi de interdependenta, cu o natura si functii distincte. (< fr. dualisme)

REVANSA, revanse, s. f. Actiune prin care cineva se revanseaza; razbunare pentru un rau suferit de cineva sau rasplata pentru un serviciu facut. ◊ spirit de revansa = dorinta de razbunare; revansism. ♦ (Sport) Partida prin care un jucator sau o echipa invinsa anterior incearca sa obtina victoria in fata aceluiasi adversar. – Din fr. revanche.

TITANISM s.n. spirit de revolta. ♦ Atitudine, specific romantica, de revolta impotriva dominatiei raului, care preconiza eliberarea totala a geniului, incapabil a se adapta la legile stramte ale existentei comune, rasturnarea ordinii existente. [< fr. titanisme].

TITANISM s. n. 1. spirit de revolta. ◊ atitudine, specific romantica, de revolta impotriva dominatiei raului, care preconiza eliberarea totala a geniului. 2. ceea ce caracterizeaza opera unui creator de geniu. (< fr. titanisme)

DEMON s. m. 1. (ant.) spirit care dirijeaza destinul oamenilor, al cetatilor etc. 2. diavol, d**c. ◊ (fig.) om rau. 3. (in literatura romantica) fiinta care intruchipeaza razvratirea impotriva destinului, eroismul, curajul, maretia, frumusetea fizica etc. ◊ (in poezie) geniu chinuit de neliniste, care starneste pasiuni, dorinte. (< fr. demon, lat. daemon, gr. daimon)

A TURNA¹ torn tranz. 1) (substante lichide, pulverulente, granuloase) A face sa curga prin rasturnarea unui recipient (in, pe sau peste ceva); a varsa. ~ apa in pahar. ◊ ~ ulei pe rana a alina durerea cuiva. ~ gaz in foc a atata si mai tare spiritele. ~ cu galeata (sau ca din galeata) a ploua torential. 2) tehn. (obiecte) A obtine, varsand un amestec special intr-un tipar. ~ o statuie de bronz. 3) fam. A compune la repezeala. ~ o scrisoare. ◊ ~ la gogosi (sau verzi si uscate) a spune minciuni.4) fam.(persoane) A invinui de lucruri considerate reprobabile si tinute in taina, dandu-le in vileag cu intentii rele (in fata unor persoane sau a unor organe oficiale); a denunta; a pari; a declara. /<lat. tornare