GALOMAN, -A, galomani, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care admira fara rezerve (si adesea fara spirit critic) tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomane.

GALOMANIE s. f. Admiratie fara rezerve (si fara spirit critic) pentru tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomanie.

COMENTARIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (in spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentand o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., facuta adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium.

ICONODUL, -A s.m. si f. (Liv.) Adept al cultului icoanelor. ♦ (Fig.) Cel care accepta integral, fara spirit critic, autoritatea unei valori consacrate. [< fr. iconodule, cf. gr. eikon – imagine, dulos – sclav].

ICONODUL, -A s. m. f. 1. adept al cultului icoanelor. 2. (fig.) cel care accepta integral, fara spirit critic, autoritatea unei valori consacrate. (< fr. iconodule)

HAGIOGRAFIC, -A (‹ fr.) adj. 1. Referitor la vietile sfintilor. ♦ Scriere h. = scriere bisericeasca despre viata, patimile si faptele sfintilor canonizati de Bierica crestina. Ca gen literar s-a constituit in Bizant. In literatura romana veche, una dintre cele mai importante scrieri h. este „Patimirea sfantului si slavitului mucenic Ioan cel Nou” de Gr. Tamblac. 2. (Si adverbial; peior.) Care lauda in mod exagerat, fara spirit critic.

critic, -a adj. (vgr. kritikos, d. krino, judec). Relativ la critica: disertatiune critica. Caruia-i place sa critice, sa analizeze: spirit critic. De criza, periculos: moment critic. S. m. Apreciator, judecator al operelor de arta sau de spirit: critic literar. Censor: critic nemilos. S. f., pl. i. Arta, stiinta de a judeca in arta, in literatura: critica muzicala. Reprobare: si-a atras critica tuturor.

CONSTRUCTIV ~a (~i, ~e) 1) Care construieste; destinat sa construiasca. 2) fig. Care serveste la elaborarea unei solutii pozitive; capabil sa elaboreze o solutie buna; creator. spirit ~. critica ~a. /<fr. constructif

AUTOcritic ~ca (~ci, ~ce) Care tine de autocritica; propriu autocriticii. In spirit ~. /auto + critic

ARLAND, Marcel (1899-1986), scriitor francez. Romane, nuvele si eseuri critice in spiritul moralismului clasic („Marea iertare”).

CRISTEA, Valeriu (1937-1999, n. Arad), critic literar roman. Foiletoane si comentarii critice; lecturi in spirit modern al valorilor clasice („Despre Creanga”, „Interpretari critice”, „Spatiul in literatura”, „Dictionarul personajelor lui Dostoievski”).

AUTOcritic, -A, autocritici, -e, adj. Facut pe baza de autocritica, patruns de spiritul autocriticii; de autocritica. – Din auto¹- + critic.

ORS Y ROVIRA, Eugenio d’ (1881-1954), eseist si critic de arta spaniol de limba catalana. spirit clasic. Eseuri consacrate fenomenului plastic, pe care il inglobeaza de obicei dintr-o viziune mai ampla asupra istoriei culturii („Arta lui Goya”, „Trei ore in Muzeul Prado”, „Despre baroc”). Opera sa principala este „Glosari”, aparuta in mai multe serii, in care comenteaza politica si viata culturala din epoca sa, intr-un mod subtil si cu remarcabile calitati literare.

AUTOcritic, -A, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiza critica a activitatii si comportarii proprii, care constituie o metoda de baza in actiunea de imbunatatire a muncii si de educare comunista a oamenilor muncii. 2. Adj. Facut pe baza de autocritica, patruns de spiritul autocriticii; de autocritica. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(a) (sensul 1 dupa rus. samokritika).

CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).