ETOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit in unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)

ETOS s. n. 1. Ansamblu de trasaturi specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morala, moralitate. 2. specific cultural al unei colectivitati. [Scris si: ethos] – Din lat. ethos, gr. ethos.

ETOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ specific cultural al unei colectivitati. ♦ Caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].

LOCALIZAT, -A, localizati, -te, adj. 1. Care este fixat intr-un anumit loc, limitat pe un anumit spatiu. ♦ Care este determinat in spatiu sau in timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la conditiile istorice, culturale, sociale ale unei tari. – V. localiza.

spiritualitAte f. Caracter spiritual. ◊ ~ea unui popor caracter specific al vietii spirituale si culturale a unui popor. [G.-D. spiritualitatii; Sil. -tu-a-] /<fr. spiritualite

SAT, sate, s. n. 1. Asezare rurala a carei populatie se ocupa in cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fara caini = loc fara stapan, fara control, in care oricine poate face ce doreste. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ◊ Expr. A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Taranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din lat. fossatum.

ODEON, odeoane, s. n. Tip de edificiu specific antichitatii greco-romane, destinat manifestarilor culturale. [Pr.: -de-on] – Din fr. odeon.

ELENISM s. n. 1. perioada in istoria si civilizatia societatii sclavagiste a popoarelor din bazinul Marii Mediterane, intre epoca cuceririlor lui Alexandru Macedon si caderea imperiului acestuia sub stapanirea romana, prin amestecul formelor grecesti de organizare politica, culturale, religioase cu cele orientale. ◊ cultura Greciei antice si influentele exercitate de ea. 2. expresie specifica limbii elene. (< fr. hellenisme)

STRUCTURA s.f. I. 1. Fel de constructie (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp. ♦ Dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ♦ Modul de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. Modul de asezare intre ele a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ♦ (Psih.) Conformatie, factura, formatie. 4. Fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ Structura gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. Mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ♦ Mod de organizare a oricarei ramuri de productie. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a cladi].

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)