MIORITIC, -A, mioritici, -ce, adj. 1. (Despre personaje, peisaje etc.) Din balada populara „Miorita”. ♦ P. a**l. Care aminteste de „Miorita”. 2. (In sintagma) Spatiu mioritic = spatiu geografic romanesc al carui relief ondulat cu munti si vai este prielnic pastoritului; univers spiritual specific romanesc a carui matrice o reprezinta spatiul geografic romanesc (in conceptia lui L. Blaga). [Pr.: mi-o-] – Miorita (n. pr.) + suf. -ic.

MIORITIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre personaje, peisaje etc.) Care se refera la balada „Miorita”. 2): Spatiu ~ spatiu geografic romanesc, care are relieful ondulat cu munti si vai, fiind prielnic pastoritului. [Sil. mi-o-] /Miorita n. pr. + suf. ~ic

ORIENT s.n. Rasarit, est. ♦ Teritoriu, regiune de rasarit; (spec.) spatiu geografic situat la rasaritul Europei. [Pron. -ri-ent. / < fr. orient, cf. it. oriente, lat. oriens].

MIORITIC, -A I. adj. 1. din balada populara „Miorita”. ◊ care aminteste de „Miorita”. 2. spatiu ~ = (in conceptia lui Lucian Blaga) spatiu geografic romanesc constituit dintr-un plai ondulat, cu alternante intre deal si vale; univers spiritual specific romanesc, solidar cu acest orizont. II. s. m. caine ciobanesc romanesc, cu capul masiv, botul puternic, trunchiul alungit, cu parul alb, lung si abundent. (< „Miorita” + -/t/ic)

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

TERITORIU s. n. 1. spatiu geografic determinat prezentand o unitate fizica sau politica. ◊ portiune de pe glob, incluzand uscatul, subsolul, apele si spatiul aerian de deasupra lor, care se afla sub suveranitatea deplina si exclusiva a unui stat. 2. spatiu limitat care asigura necesitatile de supravietuire, alimentare si aparare ale unui animal sau grup de animale. 3. (anat.) ansamblu de organe, muschi si portiuni ale pielii in care este distribuit un vas sau un nerv. (< lat. territorium, fr. territoire)

ORIENT 1. Denumire uzuala atribuita spatiului geografic de la rasarit (indeosebi Asia si Africa de Est) 2. Orientul Apropiat, denumire a spatiului geografic care cuprinde tarile situate in V Asiei si NE Africii (Turcia, Cipru, Siria, Liban, Israel, Iordania, Arabia Saudita, Yemen, Egipt, Sudan s.a.). In literatura occidentala acest spatiu geografic este restrans la V Asiei (Turcia, Siria, Liban, Israel) si Grecia. 3. Orientul Indepartat v. Extremul Orient. 4. Orientul Mijlociu, denumire data spatiului geografic care cuprinde Irakul, Iranul si Afghanistanului. Literatura americana include in Orientul Miljlociu si Tarile Orientului Apropiat.

OCCIDENT s. n. Apus¹ (2), vest; spatiul geografic situat la apus de un punct de referinta. – Din fr. occident, lat. occidens, -ntis.

ORIENT s. n. Unul dintre cele patru puncte c*******e, situat in directia in care rasare soarele; rasarit, est; p. ext. spatiul geografic situat la est fata de un punct de referinta (indeosebi Asia si estul Africii); nume generic pentru tarile sau popoarele din acest spatiu. [Pr.: -ri-ent] – Din fr. orient, lat. oriens, -ntis, germ. Orient.

APUS² ~uri n. 1) v. A APUNE. 2) Timpul zilei cand apune Soarele; asfintit. 3) Parte a orizontului; vest; asfintit. 4) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; asfintit; vest. 5) spatiu geografic situat in aceasta parte a orizontului; asfintit; vest; occident. 6) fig. Sfarsitul a ceva (al vietii, al unei activitati etc.). /v. a apune

ASFINTIT n. 1) v. A ASFINTI. 2) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; vest. 3) Timpul zilei cand apune Soarele; apus. 4) fig. Partea cu care se termina sau se incheie ceva; declin; sfarsit. 5) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; apus; vest; occident. 6) spatiu geografic situat in aceasta parte a orizontului; apus; vest; occident. /v. a asfinti

OCCIDENT n. 1) Punct c******l situat spre soare-apune; vest; apus. 2) spatiu geografic situat spre soare-apune (in special, Europa de Vest); apus; vest. /<fr. occident, lat. occidens, ~ntis

ORIENT n. (in opozitie cu occident) spatiu geografic situat spre soare-rasare (in special Asia si Africa de Est); rasarit; est. [Sil. -ri-ent] /<fr. orient, lat. oriens, ~ntis, germ. Orient

RASARIT² ~uri n. 1) Parte a orizontului de unde rasare Soarele; est. 2) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; est. 3) spatiu geografic aflat in directia acestui punct c******l; orient; est. 4) Moment cand rasare Soarele. /v. a rasari

VEST n. la sing. (in opozitie cu est) 1) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; asfintit. 2) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; apus; asfintit; occident. 3) spatiu geografic situat in aceasta parte a orizontului; asfintit; apus; occident. /< ger. West[en]

OCCIDENT s.n. Apus, vest; spatiul geografic din apusul Europei; tarile sau popoarele aflate in acest spatiu. [Pron. oc-ci-. / cf. fr. occident, lat. occidens].

OCCIDENT s. n. apus, vest; spatiul geografic din apusul Europei (si SUA). (< fr. occident, lat. occidens)

ORIENT s. n. rasarit, est; spatiul geografic din rasaritul Europei. (< fr. orient, lat. oriens, germ. Orient)

CORPUS (cuv. lat.) s. n. Culegere sau colectie de texte, inscriptii, legi (ex. Corpus iuris civilis). ◊ C. de folclor = colectie sistematica a creatiei populare: subiecte, versiuni, si variante, ale tuturor speciilor si genurilor inregistrate de pe intreg spatiul geografic populat de un popor, cuprinzind inregistrarile folclorice efectuate in timpuri diferite.

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. ♦ Situatie (in spatiu). Asezarea geografica a unei tari. 2. Loc unde s-a asezat sau s-a stabilit cineva; locuinta, casa. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. ♦ (Rar) Constructie. 3. Oranduire (sociala).

GEOPOLITICA s.f. Doctrina social-politica nestiintifica retrograda, care in explicarea fenomenelor sociale si politice atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste a spatiului vital si al rasismului. ♦ Studiul bazelor geografice ale problemelor politice si economice. [Pron. ge-o-. / cf. fr. geopolitique, it. geopolitica, germ. Geopolitik].

POZITIONA vb. tr. 1. a aseza (un obiect, o scula) intr-o anumita pozitie. ◊ (inform.; despre un text) a introduce la inceputul liniilor un numar variabil de spatii, in scrierea unui program. 2. a indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei masini, unelte, trupe etc. (< fr. positionner)

MEDIU s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

GEOPOLITIC, -A I adj. referitor la geopolitica. II. s. f. studiu al raporturilor dintre mediul natural inconjurator si politica statelor. ◊ doctrina care, in explicarea fenomenelor sociale si politice, atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste si rasiste a „spatiului vital”. (< fr. geopolitique, /II/ germ. Geopolitik)

COROLOGIE s. f. 1. studiu al distributiei in spatiu a obiectelor, a organismelor. 2. metoda de cercetare care studiaza raspandirea elementelor unei culturi istorice intr-o anumita zona geografica. (< fr. chorologie)

TEREN, terenuri, s. n. 1. Intindere de pamant delimitata (considerata dupa relieful sau dupa situarea sa in spatiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipai, a tatona) terenul = a observa cu atentie situatia, imprejurarile, inainte de a intreprinde ceva; a se informa. A castiga teren = a progresa putin intr-o actiune; a-si consolida pozitia. A parasi terenul = a se da batut, a ceda. A pierde teren = a pierde sansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupari. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fata locului; la locul de productie. 3. (Urmat de determinari care arata destinatia) spatiu special amenajat intr-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.