PARC, parcuri, s. n. 1. Suprafata intinsa de teren, de utilitate publica, cu plantatii, alei si diferite constructii, amenajata pentru agrement. ◊ Parc national = suprafata intinsa de teren, pazita si ingrijita, in care exploatarile (silvica, miniera, vanatoreasca etc.) sunt interzise, pentru a se pastra neschimbat mediul natural. Parc sportiv = complex sportiv dotat cu mai multe terenuri si amenajari, situat intr-un parc (1). ♦ Teren imprejmuit, unde vanatul este crescut si ingrijit pentru vanatoare. ♦ Parc (1) situat in jurul unei cladiri si depinzand de aceasta. ♦ Teren parcelat cu locuinta si cu numeroase spatii verzi. 2. Loc de stationare si de garare mai indelungata a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele si materialele aflate in acest loc. ♦ Totalitatea vehiculelor unei intreprinderi, ale unei institutii etc. ♦ Totalitatea instalatiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde. – Din fr. parc.

PIATA, piete, s. f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comert cu marfuri, mai ales cu produse agroalimentare. ◊ Trasura (sau masina) de piata = trasura (sau masina) care transporta, contra cost, persoane, bagaje etc. ◊ Expr. A face piata = a cumpara alimentele necesare pentru hrana zilnica. (Fam.) A se certa ca la piata = a se certa violent si folosind cuvinte grosolane. 2. Loc intins si deschis dintr-o localitate, unde se intalnesc sau se intretaie mai multe strazi, adesea amenajat cu spatii verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) Sfera a circulatiei marfurilor; cererea si oferta de marfuri. – Din it. piazza.

PARC ~uri n. 1) Teren cu vegetatie naturala sau plantata, cu alei, adesea cu lacuri sau bazine, care serveste drept loc de plimbare si odihna. ◊ ~ national suprafata de teren, unde flora si fauna sunt supuse protejarii. ~ sportiv complex sportiv amenajat in mijlocul unor spatii verzi. 2) spatiu imprejmuit in care sunt crescute si ingrijite animale pentru vanat. 3) Loc pentru stationarea si repararea vehiculelor. 4) Totalitate a vehiculelor de care dispune o institutie sau o intreprindere. /<fr. parc

SCUAR ~uri n. Mica gradina publica in zona orasului (de obicei, la raspantie); spatiu verde. /<fr. square

CURTINA s.f. 1. Fiecare dintre partile care alcatuiau blazonul mantiei regale (in Franta). 2. Zid care uneste flancurile a doua turnuri sau bastioane. 3. Masiv de arbori sau arbusti din cuprinsul unui spatiu verde, constituit dintr-o singura specie. [< fr. courtine].

INSULA s.f. 1. Suprafata din scoarta Pamantului mai mica decat un continent, marginita din toate partile de apa. ◊ Insula plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri rupte, care pluteste pe un curs de apa; plaur. 2. spatiu verde in mijlocul unei strazi; refugiu. [< lat. insula].

spatiu s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. spatium, it. spazio].

CURTINA s. f. 1. fiecare dintre partile care alcatuiau blazonul mantiei regale (in Franta). 2. zid de aparare al unei cetati intre doua turnuri sau bastioane succesive. 3. masiv de arbori sau arbusti din cuprinsul unui spatiu verde, dintr-o singura specie. (< fr. courtine)

ALBASTRIME f. 1) Culoare a spectrului solar care se afla intre violet si verde; albastru. 2) Intindere de culoare albastra; spatiu albastru. ~ea marii. 3) fig. inv. Oameni imbracati oraseneste. /albastru + suf. ~ime

OSTIOLA, ostiole, s. f. (Bot.) Orificiu in tesuturile epidermice ale plantelor care permite efectuarea schimburilor de gaze dintre spatiile intercelulare din frunze sau din tulpinile verzi si atmosfera. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ostiole, lat. ostiolum.

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. CAL. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

spatiu s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)