URSITOR, -OARE, ursitori, -oare, adj., s. f. (In credintele si basmele populare). 1. Adj. Care urseste. ♦ (Substantivat) Persoana considerata ca fiind predestinata sa devina sot (sau sotie) cuiva; ursit (1). 2. S. f. Fiinta imaginara despre care se crede ca are darul de a hotari soarta omului la nastere; ursita (3). 3. S. f. (Inv.) Soarta, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

HOROSCOP ~oape n. Desen reprezentand pozitia astrilor, dupa care se pretinde ca s-ar prezice soarta omului (in functie de ziua de nastere a acestuia). /<fr. horoscope

PREDESTINARE ~ari f. 1) v. A PREDESTINA. 2) Putere supranaturala despre care se crede ca determina dinainte desfasurarea evenimentelor; soarta; destin; ursita. 3) Conceptie filozofica conform careia soarta omului este hotarata dinainte de o forta supranaturala. /v. a predestina

URSITOARE ~ f. (in superstitii) Fiinta imaginara, despre care se crede ca poate hotari soarta omului la nastere. [G.-D. ursitoarei] /a ursi + suf. ~toare

CONFUCIANISM s.n. Curent filozofic-religios aparut in sec. V i.e.n. in China, potrivit caruia soarta omului este determinata de „cer” si care propovaduia respectul si supunerea neconditionata fata de cei superiori ca situatie sociala. [Pron. -ci-a-. / < fr. confucianisme, cf. Confucius – filozof si moralist chinez].

URSITOARE, ursitoare, s. f. (In superstitii) 1. Fiinta imaginara despre care se crede ca are darul de a hotari soarta omului de la nastere. 2. (Inv.) Soarta, destin, ursita. [Pl. si: ursitori] – Din ursi + suf. -(i)toare.

GROMOVNIC, gromovnice, s. n. Carte populara cu caracter astrologic, care cuprinde preziceri asupra sortii omului si asupra starii timpului pe baza interpretarii tunetelor si fulgerelor in raport cu zodia in care ele se produc. – Din sl. gromovĩnu.

KARMA s. f. (In sistemul filozofic brahmanic) Notiune care desemneaza o lege universala in virtutea careia soarta oamenilor ar fi determinata de actiunile lor din incarnarile anterioare; fatalitate, destin. – Din engl., fr. karma.

FATALITATE, fatalitati, s. f. 1. Forta supranaturala care ar determina in mod prestabilit si implacabil mersul lucrurilor si viata oamenilor; soarta, destin, fatum. ♦ Ceea ce este de neinlaturat, inevitabil. 2. Concurs nefericit de imprejurari (care nu poate fi evitat). – Din fr. fatalite, lat. fatalitas, -atis.

DESTIN s. n. 1. forta supranaturala care ar hotari dinainte tot ceea ce se petrece in viata omului; 2. soarta, viitor; fatalitate. (< fr. destin)

FATALITATE s. f. 1. (in conceptii religioase) forta supranaturala, vointa divina care hotaraste dinainte mersul lucrurilor si viata oamenilor; soarta, destin, fatum. ◊ ceea ce este de neinlaturat, inevitabil. 2. concurs nefericit de imprejurari. (< fr. fatalite, lat. fatalitas)

Fortuna, straveche divinitate romana, care cirmuia soarta oamenilor. Era identificata cu Tyche, din mitologia greaca. Zeita Fortuna era reprezentata tinind in mina Cornul Abundentei, ca datatoare de belsug, cu o cirma, fiind cea care „cirmuia” destinele lumii, si cu ochii legati, intruchipind soarta oarba. Ea le impartea oamenilor, dupa bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogatia sau saracia, binele sau raul.

BONDARCIUK, Serghei Fiodorovici (1920-1994), actor si regizor rus. Reliefeaza cu subtilitate sentimente profund umane. Interpret si realizator al filmelor „soarta unui om”, „Razboi si pace”, „Stepa”.

PREDESTINARE s.f. 1. Actiunea de a predestina; predestinatie. 2. Conceptie idealista potrivit careia fiecare om ar avea soarta lui, fixata dinainte de catre o forta supranaturala. [< predestina].

ESCATOLOGIE s. f. Totalitatea conceptiilor religioase referitoare la soarta finala a lumii si a omului. – Din fr. eschatologie.

PREDESTINARE, predestinari, s. f. Actiunea de a predestina si rezultatul ei; ceea ce i-ar fi cuiva dinainte hotarat de divinitate, de soarta; ursita, destin, soarta, predestinatie. ♦ Doctrina potrivit careia fiecare om ar avea fixat de mai inainte destinul sau de catre divinitate. – V. predestina.

JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

STOIC, -A I. adj. 1. referitor la stoicism. ♦ scoala ~a = scoala filozofica intemeiata de Zenon in sec. IV a. Chr. in Grecia antica, care continea elemente materialiste in conceptia despre natura si in teoria cunoasterii, dar care in domeniul eticii se mentinea pe pozitii idealiste, propovaduind supunerea fata de soarta. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multa tarie sufleteasca. (< fr. stoique, lat. stoicus)

DESTIN ~e n. 1) Forta supranaturala care determina in mod irevocabil cursul evenimentelor; fatalitate; ursita; soarta. 2) Ansamblu de evenimente consecutive care au loc independent de vointa unui om si care compun viata lui. /<fr. destin

VARGA vergi f. 1) ramura lunga, subtire si flexibila, curatata de ramificatiile laterale si de frunze; nuia; jordie. ◊ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaima etc.). ~a-ciobanului planta erbacee perena, cu tulpina si ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse in capitule. ~de-aur planta erbacee perena, cu flori galbene, in forma de ciorchini. 2) inv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ◊ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rau. A-i duce cuiva vergile a se ingrijora de soarta cuiva. 3) Lovitura aplicata cu o astfel de nuia. 4) inv. Unealta cu care se incarca pusca sau se curata teava ei; arbiu. 5) Betisor subtire si flexibil (din lemn, metal, os etc.) avand diferite intrebuintari; bagheta. [G.-D. vergii] /<lat. virga

cobie f. (vsl. kobi, auguriu, conditiune, kobeniie, koblieniie, auguriu, auspiciu; sirb. kob, intilnire, soarta auguriu, prezicere; alb. koba). Est. Pasare funesta care meneste a rau. Piaza rea, om funest. Tifna, o boala a pasarilor cauzata de o pelita ca o unghie care li se face supt limba, le impiedica de a bea si le face sa tipe ca cum ar tusi. – In vest cobe, fiinta funesta, si cobie, boala pasarilor. Pe aiurea si coabe, pl. cobi.

FORTUNA (in mitologia romana) Zeita sortii schimbatoare. Reprezentata tinand cornul abundentei (ca datatoare de belsug), cu o carma de corabie (intrucat ea „carmuieste” destinul oamenilor) si, cel mai adesea, legata la ochi (deoarece imparte darurile sale la intamplare). In cultul popular roman era implicit si zeita norocului. La greci, Tyche. ♦ S. f. (Livr.) soarta, destin.

soarta, sorti, s. f. 1. (In conceptiile mistice) Forta supranaturala despre care se crede ca hotaraste irevocabil, fatal, toate actiunile si intamplarile din viata oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisa, ursita. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viata (sau o parte a vietii) unei fiinte (umane); conditie de viata. ♦ Evolutie, desfasurare (a unei actiuni); deznodamant. – Lat. sors, -tis.

DESTIN, destine, s. n. 1. soarta, viitor. 2. Forta sau vointa supranaturala despre care se crede ca hotaraste in mod fatal si irevocabil tot ce se petrece in viata omului; fatalitate. – Din fr. destin.

NATIUNE, natiuni, s. f. Comunitate stabila de oameni, istoriceste constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. [Pr.: -ti-u-] [Var.: (inv.) natie s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. natiia.

STARE s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)