ASERTORIC, -A, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care are caracterul unei asertiuni, care exprima o situatie de fapt. Judecata asertorica. – Din fr. assertorique.

ASERTORIC, -A adj. (Log.) Care are caracterul unei asertiuni. ◊ Judecata asertorica = judecata in care se afirma sau se neaga existenta a ceva, care arata o situatie de fapt fara a fi dovedita. [< fr. assertorique].

ASERTORIC, -A, asertorici, -e, adj. Care are caracterul unei asertiuni, care exprima o situatie de fapt. Judecata asertorica. – Fr. assertorique.

ATESTAT², -A, atestati, -te, adj. (Despre fapte, situatii etc.) Care este dovedit, confirmat. ♦ Care exista in scris. ♦ (Despre cercetatori, cadre didactice etc.) Care este confirmat in grad. – V. atesta.

PROVIZORAT, provizorate, s. n. Stare a ceea ce este provizoriu; fapt, situatie provizorie; timp cat cineva sau ceva este provizoriu. – Din provizoriu.

REGRETABIL, -A, regretabili, -e, adj. (Despre fapte, situatii etc.) Care provoaca parere de rau, de care poate sa-ti para rau; vrednic de regret, de regretat. – Din fr. regrettable.

realitate s. f. (sil. re-a-), g.-d. art. realitatii; (situatii, fapte, lucruri) pl. realitati

ATU² ~uri n. situatie, fapt care ofera cuiva un avantaj intr-o anumita imprejurare. [Art. atuul] /<fr. atout

EXPOZEU ~ri n. Expunere amanuntita si sistematica a unor fapte, situatii sau idei. /<fr. expose

STARE stari f. 1) situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta

DE FACTO (lat.) de fapt – situatie de facto, opusa unei situatii de iure.

EROARE, erori, s. f. 1. Cunostinta, idee, parere, opinie gresita; ceea ce e gresit; greseala. ◊ Expr. A induce (pe cineva) in eroare = a insela, a amagi. 2. Falsa reprezentare asupra unei situatii de fapt ori asupra existentei unui act normativ. ◊ Eroare juridica = gresita stabilire a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronuntarea unei condamnari nedrepte. 3. Diferenta dintre valoarea reala a unei marimi si valoarea calculata a acestei marimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

LEGALIZA, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da forma legala unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situatii, a face sa fie recunoscut in mod oficial. – Din fr. legaliser.

TOLERA, tolerez, vb. I. Tranz. A ingadui, a permite o situatie, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolerer.

EXISTENTA ~e f. 1) situatie existenta; faptul de a exista. 2) Realitate imediata si concreta, care exista independent de constiinta omului. 3) Mod de viata; fel de trai. 4) Totalitate de mijloace materiale necesare vietii omului. [G.-D. existentei] /<fr. existence, lat. existentia

A GENERALIZA ~ez tranz. 1) (fapte, fenomene, situatii etc.) A aplica la un ansamblu sau la majoritatea indivizilor; a extinde asupra unui tot, atribuindu-i caracter general. 2) A prezenta intr-o forma sintetica. ~ cele spuse. 3) A folosi extinzand asupra unui ansamblu ceea ce este specific pentru un numar limitat de cazuri. 4) A face sa se generalizeze; a universaliza. /<fr. generaliser

PROVIZORAT n. 1) Stare de fapt (lucru, situatie etc.) provizorie. 2) Perioada de timp cat cineva sau ceva este provizoriu. /<fr. provizorat

EROARE s. f. 1. lipsa de concordanta intre perceptii si realitatea obiectiva; cunostinta falsa, denaturata; greseala. ♦ a induce (pe cineva) in ~ = a amagi, a insela. 2. (jur.) reprezentare gresita asupra unei situatii de fapt, ori asupra existentei unui act normativ. 3. diferenta dintre valoarea masurata si cea reala a unei marimi. (< fr. erreur, lat. error)

RETROSPECTIV, -A adj. care priveste in urma, referitor la fapte si situatii din trecut. ♦ expozitie ~a (si s. f.) = expozitie de arta plastica unde se prezinta opere create de-a lungul anilor (ale unui artist, ale unei scoli sau epoci). (< fr. retrospectif)

INDICIU, indicii, s. n. Semn (aparent) dupa care se deduce existenta unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovada concreta dupa care se poate recunoaste un obiect, o fiinta sau un fenomen. ♦ (Jur.) fapta, imprejurare, situatie, care, privita in legatura cu alte fapte, imprejurari sau situatii, poate servi ca proba intr-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri dupa fr. indice).

INDIVIDUALIZA, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate in evidenta trasaturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situatii etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva in mod individual, a-i da un caracter propriu, facandu-l sa se deosebeasca de ceilalti. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

EXPOZEU, expozeuri, s. n. Prezentare dezvoltata, amanuntita si sistematica, expusa oral sau scris, a unor fapte, a unei situatii, a unor idei etc.; dare de seama, expunere. – Din fr. expose.

DOVEDI, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arata cu probe, cu argumente, cu marturii existenta sau inexistenta unui fapt, a unei situatii etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. si refl. A (se) arata, a (se) manifesta, a (se) vadi intr-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A invinge, a birui. ♦ A intrece, a lasa pe cineva in urma. 4. Tranz. si intranz. (Pop.) A prididi, a razbi; a termina, a ispravi. – Din sl. dovesti (dovedon).

RETROSPECTIV, -A, retrospectivi, -e, adj. Care priveste in urma, care se refera la fapte si la situatii din trecut. ◊ Expozitie retrospectiva (si substantivat, f.) = expozitie de arta plastica cuprinzand opere din trecut (ale unui artist). – Din fr. retrospectif.

HALUCINATIE s.f. Stare psihica anormala sub imperiul careia cineva crede ca percepe lucruri sau situatii care de fapt nu exista; vedenie. [Gen. -iei, var. halucinatiune s.f. / cf. fr. hallucination, lat. hallucinatio].

EXPOZEU s.n. Expunere detaliata si sistematica a unei situatii, a unor fapte etc.; dare de seama, expunere. [< fr. expose].

MEMORIU s.n. 1. Expunere, dare de seama ampla privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situatie. ♦ (La pl.) Culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 2. Cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < memoire, dupa memorie].

EXPOZEU s. n. expunere detaliata si sistematica a unei situatii, a unor fapte etc.; dare de seama. (< fr. expose)

DECALAJ, decalaje, s. n. Distantare in spatiu a doua obiecte in raport cu pozitia initiala a unuia fata de celalalt; distantare in timp a doua sau mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire intre situatii, conceptii, evenimente sau fapte. – Din fr. decalage.

HETERONOMIE s. f. (fil.) principiu potrivit caruia vointa subiectului nu are in sine ratiunea propriei actiuni, ci o deriva din ratiuni externe. ◊ situatie, actiune caracterizata prin faptul ca este guvernata nu de legi proprii, ci de legi situate sau impuse din afara. ◊ caracterul a ceea ce este heteronom. (< fr. heteronomie)

STATISTIC, -A I. adj. referitor la statistica. II. s. f. 1. ramura a matematicilor aplicate ale carei principii decurg din teoria probabilitatilor si care se ocupa cu gruparea metodica si cu studiul seriilor de fapte sau date numerice. 2. ansamblu de date numerice referitoare la o categorie de fapte. ◊ reprezentare grafica a situatiei reale sau probabile a unui ansamblu de elemente. 3. numaratoare, socoteala, recensamant. 4. (fiz.) teorie care descrie comportarea de ansamblu a unui sistem din numeroase particule. (< fr. statistique, germ. statistisch, /II/ Statistik)

INDISPONIBILITATE, indisponibilitati, s. f. faptul de a fi indisponibil; situatia unui lucru sau a unei fiinte de care nu se poate dispune. – Din fr. indisponibilite.

MEDIOCRITATE, (2) mediocritati, s. f. 1. faptul de a fi mediocru; situatie, stare a celui mediocru. 2. Persoana lipsita de calitati (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. mediocrite, lat. mediocritas, -atis.

REPETENTIE, repetentii, s. f. faptul de a ramane repetent; situatia de repetent. – Repetent + suf. -ie.

CULISA s.f. 1. Parte a scenei situata inapoia decorurilor. ♦ (Fig.; la pl.) Ceea ce se ascunde inapoia unui fapt, unui eveniment; dedesubturile unei situatii. 2. Scobitura dreapta in care aluneca o piesa mobila; ghidaj; (p. ext.) piesa care aluneca de-a lungul acestei scobituri. ♦ Partea mobila a unui instrument de suflat din alama. [< fr. coulisse].

MOMENT s.n. 1. Clipa, secunda, scurt interval de timp. ◊ De moment = de scurta durata; efemer; moment muzical = piesa instrumentala inrudita cu impromptuul. ♦ situatie in timp a unui fapt, a unei intamplari etc. ♦ Schita restransa la maximum, cultivata la noi de I. L. Caragiale. ♦ Perioada de timp in care se petrece ceva; etapa. 2. Ocazie, circumstanta (prielnica). 3. Marime fizica egala cu produsul dintre o marime dinamica si una sau mai multe distante. [Cf. fr. moment, lat. momentum].

REPETENTIE s.f. faptul de a ramane repetent; situatia de repetent. [Gen. -iei. / < repetent + -ie].

IMPOSIBILITATE, imposibilitati, s. f. Caracterul sau situatia a ceea ce este imposibil; faptul de a nu putea face ceva; neputinta. – Din fr. impossibilite, lat. impossibilitas, -atis.

STRAMTOARE, stramtori, s. f. 1. Loc stramt, ingust, intre munti sau intre dealuri; defileu, trecatoare. ♦ P. gener. Loc ingust. 2. Fasie ingusta de apa care leaga doua mari sau oceane si se afla intre doua portiuni de uscat apropiate. 3. faptul de a fi stramt. 4. Fig. situatie grea, stanjenitoare (datorita lipsei de bani); incurcatura, jena (financiara). – Stramt + suf. -oare.

EVENTUALITATE ~ati f. 1) Caracter eventual. ~atea unui tratat. 2) situatie care s-ar putea crea; fapt realizabil. Pentru orice ~. /<fr. eventualite

OMOGRAFIE s. f. 1. faptul, insusirea de a fi omograf; situatie in care se afla doua cuvinte omografe. 2. (mat.) corespondenta biunivoca a multimii numerelor reale sau complexe, exprimata in forma de raport a doua polinoame de gradul intai; transfomare omografica. (< fr. h*********e)

OMONIMIE s. f. faptul, insusirea de a fi omonim; situatie in care se afla doua sau mai multe cuvinte omonime. (< fr. h*******e)

GROZAVENIE, grozavenii, s. f. (Pop. si fam.) 1. faptul de a fi groaznic; aspect groaznic, situatie groaznica. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta infricosatoare. 3. faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavie. 5. Fig. Numar, cantitate mare; multime (de...). – Grozav + suf. -enie.

OMOGRAFIE, s. f. faptul sau insusirea de a fi omograf; situatia in care se afla doua cuvinte omografe. – Din fr. h*********e.

ANORMALITATE s. f. (Rar) faptul sau insusirea de a fi anormal; situatie anormala. – Anormal + suf. -itate.

OMONIMIE, omonimii, s. f. faptul sau insusirea de a fi omonim (1); situatie in care se afla doua sau mai multe omonime. – Din fr. h*******e.

CONSTATA, constat, vb. I. Tranz. A stabili situatia sau starea unui lucru, existenta unui fapt, a unui adevar etc. – Din fr. constater.

SCANDAL ~uri n. 1) fapta imorala savarsita de persoane considerate ca fiind cinstite. 2) Galagie mare, insotita de astfel de fapte. 3) Caz care provoaca indignarea opiniei publice. 4) situatie dezonoranta, injositoare; dezonoare; rusine. /<sl. skandalu, ngr. skandalon, fr. scandale, lat. scandalum

OMONIMIE s.f. faptul sau insusirea de a fi omonim; situatia in care se afla doua sau mai multe cuvinte omonime. [Gen. -iei, var. h*******e s.f. / cf. fr. h*******e].

OMOGRAFIE s.f. faptul sau insusirea de a fi omograf; situatia in care se afla doua cuvinte omografe. ♦ (Mat.) Corespondenta biunivoca intre doua spatii proiective. [Gen. -iei. / < fr. h*********e].

ILEGALITATE s.f. 1. faptul de a fi ilegal; act ilegal. 2. situatie ilegala a unei organizatii etc.; situatie ilegala in care activeaza o organizatie sau un activist al acesteia. [Cf. fr. illegalite].

REFERINTA, referinte, s. f. l. Informatie pe care o da cineva cu privire la situatia unei persoane. ♦ P. gener. Informatie, lamurire, explicatie. 2. faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ Sistem de referinta = a) (Geom.) sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile figurilor geometrice; b) (Fiz.) grup format de sistemele de coordonate imobile unul fata de altul, la care se raporteaza pozitiile corpurilor sau pozitiile in campurile de forta. ♦ (In loc. adj.) De referinta = la care te poti referi (2); important. – Din germ. Referenz, fr. reference.

STATUT ~e n. 1) Document care contine un ansamblu de dispozitii, prin care se determina scopul, structura si principiile de activitate ale unei organizatii, intreprinderi sau institutii. 2) situatie reala. ~ul femeii in societate. 3) Stare de fapt; pozitie. /<fr. statut, it. statuto, germ. Statut

INDICE I. s.m. 1. (Mat.) Semn distinctiv afectat unei litere reprezentand in acelasi calcul mai multe marimi analoage. 2. Numar, cifra. ♦ Cifra dintr-un plan economic care trebuie atinsa pentru a se realiza un anumit nivel de productie cantitativ si calitativ. 3. Marime care caracterizeaza o proprietate a unei substante, a unui sistem tehnic etc. 4. fapt, indiciu care arata aspectul unui fenomen, al unei situatii etc. II. s.n. 1. Index. ◊ Indice de clasificare = combinatie de cifre si litere cu care se noteaza, intr-un sistem de clasificare dupa continut, publicatiile. 2. (Fiz.) Indicator al scarii unui instrument de masura. [< lat. index, cf. it., fr. indice].

INDICE I. s. m. 1. (mat.) semn distinctiv afectat unei litere, reprezentand in acelasi calcul mai multe marimi analoage. 2. numar, cifra. ◊ cifra dintr-un plan economic ce trebuie atinsa pentru a se realiza un anumit nivel de productie. 3. marime care caracterizeaza o proprietate a unei substante, a unui sistem tehnic etc. 4. fapt, indiciu care arata aspectul unui fenomen, al unei situatii etc. II. s. n. 1. index. ♦ ~ de clasificare = combinatie de cifre si litere cu care se noteaza, intr-un sistem de clasificare dupa continut, publicatiile. 2. indicator al scarii unui instrument de masura. (< fr., it. indice, lat. index)

IRESPONSABILITATE (‹ fr.) faptul de a fi iresponsabil; lipsa de responsabilitate. ♦ (Dr.) situatie in care faptuitorul, in momentul savarsirii infractiunii, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapan pe ele, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze.

GROZAVIE, grozavii, s. f. 1. faptul de a fi groaznic, de a inspira groaza; fapta, situatie, intamplare ingrozitoare; oroare, urgie. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta ingrozitoare. 3. faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavenie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavenie. – Grozav + suf. -ie.

FARSA, farse, s. f. 1. Comedie cu continut usor, in care comicul provine in primul rand din vorbe de spirit si din situatii amuzante, uneori burlesti (nu din studiul aprofundat al caracterelor). 2. faptul de a pacali pe cineva cu scopul de a se amuza; mijloace folosite in acest scop; pacaleala, festa. – Din fr. farce.

DEPENDENTA s. f. 1. situatia de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul ca diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizeaza efectuarea unor operatii de inzavorare pe liniile de cale ferata. ♦ ~ a drumului = ansamblul lucrarilor si al instalatiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicatie cronica rezultand din absorbtia repetata a unui d**g sau medicament si care se manifesta prin nevoia de a continua aceasta absorbtie. (< fr. dependance)

IMINENTA, iminente, s. f. faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situatii iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

DEPENDENTA s.f. 1. Situatia de a fi dependent; stare de subordonare; atarnare, supunere. 2. (Mat.) faptul ca diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (La pl.) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizeaza efectuarea unor operatii de inzavorare pe liniile de cale ferata. ◊ Dependenta drumului = ansamblul lucrarilor si al instalatiilor accesorii ale unui drum. [Cf. fr. dependance].

NEUTRALITATE s.f. faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ situatie politica si juridica a unui stat care se abtine de a se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, nu participa la aliante sau la pacte militare, la razboaie intre alte state, intretine relatii pasnice cu toate statele, chiar daca acestea se afla in stare de razboi unele cu altele. ♦ (Chim.) Stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralite].

NESTIINTA s. f. 1. faptul de a nu sti, de a nu avea stiinta de ceva; situatie in care se afla cel care nu stie ceva, nu are stiinta de ceva. ◊ Nestiinta de carte = analfabetism. 2. Lipsa de cultura, ignoranta; p. ext. obscurantism. – suf. -Ne-- + stiinta.

INDIVIZIBILITATE s. f. 1. faptul de a fi indivizibil; caracterul a ceea ce este indivizibil. 2. (jur.) situatie in care, la savarsirea unei infractiuni, participa mai multe persoane, ori doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act. (< fr. indivizibilite)

fapt, fapte si (4) fapturi, s. n. 1. Intamplare sau imprejurare reala, lucru petrecut in realitate. fapt istoric. ◊ Loc. adv. si adj. De (sau in) fapt = (care este) in realitate, efectiv. ◊ Expr. fapt e ca... = nu e mai putin adevarat ca..., adevarul e ca..., in orice caz. ♦ Fenomen. fapte de limba. 2. Actiune savarsita de cineva; fapta. ◊ Expr. fapt implinit = actiune care s-a incheiat, care nu mai poate fi schimbata; situatie definitiva. 3. (Pop.; in legatura cu unele momente ale zilei; urmat de determinari in genitiv sau introduse prin prep. „de”) Inceput. faptul zilei. In fapt de seara. 4. (Pop.; in superstitii) Farmec, vraja. – Lat. factum.

LICHIDA, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capat unei actiuni, unui fapt, unei activitati etc. 2. Spec. A indeplini toate formele necesare pentru ca o situatie juridica sau financiara sa ia sfarsit. ♦ A plati (o datorie). 3. (Arg.) A omori; a asasina. – Din fr. liquider.

CONSECINTA ~e f. fapt ce rezulta dintr-o actiune; urmare; rezultat; efect ◊ In ~ a) reiesind din situatie; in conformitate cu circumstantele; b) prin urmare; asadar. [G.-D. consecintei] /<fr. consequence, lat. consequentia

DE FACTO loc. adv. formula diplomatica pentru recunoasterea unei anumite situatii, care nu a dobandit si consacrarea juridica necesara. (< lat. de facto, de fapt)

BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti; a intrevedea o anumita situatie, o anumita solutie etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se cai. – Din magh. banni.

ZULIE s.f. (Inv.) 1. Sentiment de nemultumire egoista, provocat de situatia sau de succesele cuiva; invidie; pizma. 2. Traire sufleteasca chinuitoare si obsedanta, provenita din faptul sau presupunerea ca fiinta iubita nu este credincioasa; gelozie.

CIUDA f. 1) Sentiment puternic de insatisfactie cauzat de o perspectiva ratata. A fierbe de ~. 2) Pornire ascunsa (impotriva cuiva); necaz. A avea ~ pe cineva. ◊ In ~a cuiva a) cu intentia de a provoca suparare cuiva; b) nesocotind vointa cuiva, infruntand pe cineva. In ~a faptului ca cu toate ca; macar ca; desi. 3) Sentiment de nemultumire egoista provocat de situatia in societate sau de calitatile cuiva; pizma; invidie. [G.-D. ciudei; Sil. ciu-da] /<sl. tudo

ZULIE f. inv. 1) Sentiment de nemultumire egoista, provocat de situatia sau de succesele cuiva; invidie; pizma. 2) Traire sufleteasca chinuitoare si obsedanta, provenita din faptul sau presupunerea ca fiinta iubita nu este credincioasa; gelozie. /<ngr. zilia

IMPUTABILITATE s. f. situatie juridica a unei persoane careia i se atribuie savarsirea cu premeditare a unei fapte prevazute de lege. (< fr. imputabilite)

GELOZIE ~i f. 1) Traire sufleteasca chinuitoare si obsedanta, provenita din faptul sau presupunerea ca fiinta iubita nu este credincioasa. 2) Sentiment de nemultumire egoista, provocat de situatia, succesele cuiva; invidie; pizma. [G.-D. geloziei] /<it. gelosia

situatie s. f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o persoana, o localitate, o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ a fi la inaltimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ◊ loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ◊ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limita = situatie exceptionala, extrema, care impune hotarari radicale. 2. dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)

IMPUTABILITATE s. f. (Jur.) situatie in care se gaseste o persoana careia i se atribuie savarsirea cu intentie a unei fapte pedepsite de legea penala. – Din fr. imputabilite.

BALANTA s. f. 1. instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati-etalon; cantar. ♦ a pune in ~ = a judeca bine faptele inainte de a lua o hotarare. 2. (fin.) raport intre doua sume, doua conturi etc.; tabel, situatie cu un asemenea raport. ♦ ~ comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari pe o perioada de timp data; ~ contabila = situatie recapitulativa si periodica ce regrupeaza la un moment dat sumele si soldurile conturilor debitoare si creditoare; ~ de plati = raportul dintre sumele incasate si platile efectuate de catre o tara in relatiile sale cu alte tari intr-o perioada de regula un an. 3. al saptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

CONSECINTA s. f. 1. rezultat al unui fapt, al unui principiu, al unei actiuni; efect, urmare. ♦ in ~ = a) prin urmare, deci; b) conform situatiei, imprejurarilor. 2. (log.) consecvent. (II, 2). (dupa fr. consequence, lat. consequentia)

SCAPARE ~ari f. 1) v. A SCAPA. 2) Ceea ce scapa de ceva; fapt salvator. ◊ A avea o portita de ~ a mai avea un mijloc de a iesi dintr-o situatie grea. ~ din vedere omitere involuntara. /v. a (se) scapa

PREZENTA ~e f. faptul de a fi prezent undeva. ◊ Condica de ~ condica in care semneaza persoanele prezente. ~ de spirit promptitudine in situatiile imprevizibile. In ~a cuiva de fata cu cineva. A face act de ~ a asista undeva numai de forma (din datorie sau din politete). /<fr. presence

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

UMOR s. n. 1. inclinare spre glume si ironii care se ascunde sub o infatisare serioasa; (p. ext.) voie buna, haz. ♦ ~ negru = umor care isi trage forta comica din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetica apartinand comicului, a carei esenta consta in evidentierea ingaduitoare a nepotrivirii si a absurditatii unor situatii considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)

CONSECINTA, consecinte, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei actiuni, al unui principiu; urmare. ◊ In consecinta = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozitiilor, situatiei etc. – Din fr. consequence, lat. consequentia.

EXPLICA vb. I. 1. tr. A arata, a clarifica, a lamuri (ceva obscur). ♦ A descoperi, a lamuri cauza; a demonstra, a arata. ♦ (Fam.) A preda o lectie; a face expunerea unor cunostinte in cadrul lectiei. 2. refl. A se justifica, a-si lamuri (vorbele, faptele etc.) ♦ A se intelege, a se pricepe. ♦ (Despre persoane) A-si da lamuriri reciproce referitor la o chestiune, a limpezi o situatie. [P.i. explic, var. esplica vb. I. / cf. fr. expliquer, lat. explicare].

BALANTA, balante, s. f. 1. Instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati etalonate. ◊ Balanta romana = cantar cu o singura greutate etalonata, care se deplaseaza pe bratul lung al parghiei inelate de al carei punct fix este atarnat un talger pentru obiectele de cantarit. ◊ Expr. A pune in balanta = a compara doua lucruri sau doua fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. 2. (Fin.) Comparatie, raport intre mai multi indicatori care trebuie echilibrati; (concr.) tabel, situatie care contine o asemenea operatie etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila de totalizare a cifrelor din debit si a celor din credit; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Din fr. balance.

NEINTELEGERE, neintelegeri, s. f. faptul de a nu (se) intelege, lipsa de intelegere. ♦ Dezacord; conflict, diferend; discordie, cearta. ♦ Confuzie creata datorita interpretarii gresite a unei afirmatii, a unei situatii etc. – Ne- + intelegere.

situatie ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

INVOLUNTAR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) (despre actiuni, fapte etc.) Care nu este rezultatul unui act voluntar; facut fara participarea constiintei sau a vointei; inconstient; masinal; mecanic; automat. 2) (despre persoane) Care se afla fara voie intr-o anumita situatie. /<fr. involontaire, lat. involuntarius

STARE, stari, s. f. 1. situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

NOTA s.f. 1. Scurta insemnare scrisa; insemnare, indicatie, comentariu, remarca (in scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ◊ A fi in nota = a se potrivi unei situatii. 3. Element component caracteristic al unei notiuni. 4. Calificativ (exprimat in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Inscris care cuprinde indicarea sumelor (si calculul lor) pe care trebuie sa le achite cineva; socoteala. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indica inaltimea si durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forta nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].

STABILITATE s. f. Insusirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trainicie. ♦ faptul de a-si pastra locul, de a nu fi miscat din loc; fixitate. ♦ Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-si mentine pozitia sau de a reveni in pozitia initiala. ♦ situatie sigura, ferma. – Din fr. stabilite, lat. stabilitas, -atis.

OPTIUNE, optiuni, s. f. 1. faptul sau dreptul de a alege din doua sau mai multe lucruri, posibilitati etc. pe acela sau pe aceea care iti convine; alegere. ♦ Spec. Alegere, in temeiul unui drept, intre doua sau mai multe situatii juridice. ◊ Drept de optiune = a) drept acordat cuiva de a-si alege cetatenia (de obicei in cazuri de stabilire in alt stat); b) drept acordat cuiva de a accepta o mostenire sau de a renunta la ea. 2. Conditie stipulata uneori in tranzactiile comerciale, potrivit careia o parte contractanta, care isi asuma obligatii ferme, acorda celeilalte parti, pentru un anumit termen, dreptul de a alege intre diferitele conditii ale contractului sau chiar dreptul de a renunta la tranzactie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. option, lat. optio, -onis.

EVIDENTA, (2) evidente, s. f. 1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) in evidenta = a scoate la iveala, a sublinia. 2. Activitate care asigura informarea permanenta si precisa despre situatia dintr-un anumit domeniu prin inregistrarea si controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ si calitativ. – Din fr. evidence, lat. evidentia, it. evidenza.

A CONFIRMA confirm tranz. 1) (fapte, afirmatii, ipoteze etc.) A sustine ca fiind autentic; a adeveri; a corobora. 2) (decizii, sentinte ale unei instante inferioare) A sustine ca fiind just. 3) (persoane) A numi definitiv (intr-un post sau intr-o situatie); a intari; a definitiva. 4) (in biserica catolica) A unge cu mir; a supune confirmatiei. /<fr. confirmer, lat. confirmare

CONDITIE s.f. 1. Imprejurare, fapt etc. care prilejuieste, ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen, imprejurare in care se produce un fenomen. 2. Clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 3. Intamplare viitoare si nesigura de care depinde existenta unei obligatii. ♦ Situatia unei persoane din punct de vedere juridic. 4. situatie, stare fizica sau sociala a cuiva. ◊ Conditie fizica = situatie a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al starii sale fizice si al antrenamentului. [Gen. -iei, var. conditiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].

TRECUT¹ s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ Loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.

EPISOD s.n. 1. Parte a actiunii in vechea tragedie greaca, desfasurata intre doua interventii ale corului. ♦ Parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. Actiune secundara legata de actiunea principala a unui poem, a unui roman etc. ♦ (Muz.) Sectiune mijlocie construita intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalata intre partile principale ale unei compozitii mari. 3. Intamplare, incident, fapt accesoriu. [Pl. -oade, -oduri, var. epizod s.n. / < fr. episode, cf. gr. episodion – ceea ce vine din afara].

EXISTENTA, existente, s. f. 1. faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofica care se refera la natura, materie, la tot ceea ce exista independent de constiinta, de gandire. ♦ Viata considerata in durata si continutul ei. ♦ Durata (a unei situatii, a unei institutii). 2. Conditiile, mijloacele materiale necesare vietii. ♦ Viata; mod de viata, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.

INSIRA, insir, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza in sir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin margele, pentru a face un sirag; a face sirag. ◊ Expr. (Refl.) Insira-te (sau insir'te) margarite, formula prin care se arata ca un basm continua. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmand un anumit sir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A insira mosi pe grosi (sau verzi si uscate) = a spune tot felul de lucruri fara importanta si fara o succesiune logica; a palavragi. 5. Tranz. A trece, rand pe rand, prin diferite locuri, situatii etc.; a lua la rand, la sir. – Din loc. adv. in sir.

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

situatie s.f. 1. Stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ♦ Stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. Asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].

CONDITIE s. f. 1. imprejurare, fapt etc. care ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen. 2. (biol.) ~tii de mediu = totalitatea factorilor in care sunt obligate sa traiasca organismele. 3. clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 4. (jur.) eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept. 5. situatie sociala a cuiva. ♦ ~ fizica = nivel superior al pregatirii fizice a unui sportiv. (< fr. condition, lat. conditio)

BALANTA, balante, s. f. 1. Aparat pentru masurarea greutatii corpurilor, format dintr-o parghie la capetele careia se asaza, de o parte, obiectul de cantarit si, de cealalta parte, greutatea care echilibreaza acest obiect. ◊ Expr. A pune in balanta = a cumpani fapte sau argumente in vederea luarii unei hotarari. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa; cumpana. 2. (Fig.) Comparatie, raport intre doua sume, conturi etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila constand din totalizarea separata a cifrelor din debitul si din creditul conturilor; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Fr. balance.

EGALITATE s.f. 1. faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ Stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

CONDITIE, conditii, s. f. 1. fapt, imprejurare, de care depinde aparitia unui fenomen. 2. (La pl.) Imprejurare in care se petrece un fenomen. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. si adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Intamplare viitoare si nesigura de a carei indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ situatie juridica a unei persoane. 5. situatie sociala a cuiva. – Fr. condition.

CONDITIE, conditii s. f. 1. fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ situatie juridica a unei persoane. 5. situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.