SCOALA scoli f. 1) Institutie de invatamant elementar. 2) Institutie de invatamant specializata. ~ muzicala. 3) Cladire unde se afla aceasta institutie. 4) Totalitate a institutiilor de invatamant de toate treptele; sistem de invatamant. ◊ ~ superioara denumire comuna pentru intreg sistemul de invatamant superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunostintelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent intr-un domeniu de activitate, avand mai multi adepti. ~a flamanda. [G.-D. scolii] /<sb. skola, pol. szkola

LICEU s. n. ciclu in sistemul de invatamant, superior scolii generale. (< fr. lycee, lat. lyceum)

SESIUNE ~i f. 1) Perioada in care au loc sedintele unui organ reprezentativ al puterii de stat, judiciar sau stiintific, unde se iau in discutie si se rezolva probleme importante. 2) : ~ de examene perioada de examene in sistemul invatamantului. [G.-D. sesiunii; Sil. -si-u-] /<lat. sessio, ~onis, fr. session

UNIVERSITATE s.f. Institutie de invatamant superior care cuprinde mai multe facultati. ♦ (Iesit din uz) Universitate de partid = scoala superioara in sistemul invatamantului de partid. ♦ Universitate populara = institutie pentru educatia adultilor, avand ca principala forma de activitate cicluri de prelegeri in diverse domenii. ♦ Cladirea unde este instalata o asemenea institutie. [Cf. fr. universite, lat. universitas].

LANCASTERIAN, -A, lancasterieni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. (Iesit din uz; in sintagma) Sistem lancasterian = sistem de invatamant bazat pe ajutorul elevilor mai avansati, folositi ca monitori. 2. Adj., s. m. si f. (Adept) al sistemului lancasterian (1). [Pr.: -ri-an] – Din engl. Lancasterian.

SCOLASTICA f. 1) (in evul mediu) Filozofie predata in scolile catolice din Europa, caracterizata prin rationamente abstracte, prin formalism. 2) sistem de invatamant bazat pe aceasta filozofie. 3) fig. Mod formalist de gandire si de activitate intelectuala, rupt de viata si de practica. [G.-D. scolasticii] /<lat. scholasticus, ngr. scholastikos, fr. scolastique

AUTOINSTRUIRE s.f. Faptul de a se autoinstrui; instruire desfasurata de om prin efort personal, in afara sistemului de invatamant; autodidaxie. [< autoinstrui].

MONITOR, -OARE s.m. si f. 1. Elev care, in anumite sisteme de invatamant, este pus sa invete sau sa supravegheze un numar de elevi, colegi de ai sai. 2. Supraveghetor (mai ales in munca expusa radiatiilor ionizate). // s.n. Titlu al anumitor ziare sau publicatii periodice. [< fr. moniteur, cf. lat. monitor].

MONITOR³, -OARE s. m. f. 1. elev mai in varsta si mai capabil care, in anumite sisteme de invatamant, il ajuta pe invatator in predare si in mentinerea ordinii. 2. supraveghetor (in munca expusa radiatiilor ionizate). II. s. n. titlu al anumitor ziare sau publicatii periodice. (< fr. moniteur, lat. monitor)

LANCASTER [lænkəstər], Joseph (1778-1838), pedagog englez. In 1818 a emigrat in S.U.A. A fundat (1798) la Southwark prima scoala de ajutor mutual, unde si-a pus in practica propria metoda educativa, organizand elevii in grupe sau clase, supravegheate de monitori (selectati dintre elevii buni), care trebuiau sa asigure mentinerea disciplinei si insusirea lectiilor. Ideile sale novatoare (in competitie cu cele ale lui A. Bell, sustinut de Biserica), expuse in „sistemul de invatamant britanic”, au influentat considerabil sistemul educational englez din sec. 19.

ALILODIDACTIC, -A, alilodidactice, adj. n. si f. (Grecism inv.; despre sisteme, metode de invatamant etc.) Care preconizeaza ca elevii sa se instruiasca unii pe altii sub conducerea profesorului. – Ngr. allilodidaktikos.

SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.

INVATATURA s. 1. v. invatamant. 2. studiu, scoala. (A plecat la ~.) 3. invatare, studiu, (inv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. carte, cultura, cunostinte (pl.), instructie, pregatire, studii (pl.), (inv. si pop.) slova, (inv. si reg.) carturarie, (reg.) scrisoare, (inv.) minte, pricopseala, pricopsire. (Om cu ~.) 5. v. stiinta. 6. doctrina, sistem, teorie. (~ economica; ~ lui Darwin.) 7. v. sfat. 8. v. pilda. 9. concluzie, invataminte (pl.), (fig.) lectie. (A tras toate ~ile care se impuneau.) 10. v. morala. 11. v. precept. 12. v. parabola.

CALIFICATIV¹, calificative, s. n. Termen prin care caracterizam o persoana sau un lucru. ♦ sistem de notare a sarguintei si a purtarii elevilor si studentilor in invatamantul tehnic si superior; fiecare dintre indicatiile „foarte bine”, „bine”, „suficient” si „insuficient” cu care se noteaza aceasta sarguinta. – Fr. qualificatif.

SENAT s. n. 1. (ant.) organ suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, din membri alesi sau de drept. ◊ loc unde se aduna senatorii. 3. consiliul profesoral al unei institutii de invatamant superior. (< fr. senat, lat. senatus)

FACULTATE, facultati, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, insusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Insusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, condusa de un decan si cuprinzand un ansamblu de discipline inrudite intre ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor intr-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculte, lat. facultas, -atis.

SENAT s.n. 1. (Ant.) Organul suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. Corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, format din membri alesi sau de drept. ♦ Loc unde se aduna senatorii. 3. Consiliu de conducere al unei institutii de invatamant superior. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. senat, it. senato, lat. senatus < senex – batran].

PROGRAMA, programe, s. f. (De obicei cu determinarile „scolara” sau „analitica”) Document scolar care stabileste volumul cunostintelor si sistemul lor de predare pentru o anumita clasa ori an de studii si la un anumit obiect de studiu, in cursul unui an de invatamant. – Din rus. programma.

FACULTATE s. f. I. capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala a cuiva care ii permite a se comporta si a actiona intr-un anumit fel. ◊ insusire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a actiona, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactica, stiintifica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior. (< fr. faculte, lat. facultas)

ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE PENTRU invatamant, STIINTA SI CULTURA (in engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franta), creata in nov. 1945 in urma Conferintei de la Londra (isi incepe activitatea la 4 nov. 1946), in scopul intensificarii colaborarii intre natiuni in domeniul educatiei, stiintei, culturii si comunicarii, in spiritul respectului universal pentru dreptate si in dominatia legii, pentru drepturile omului si libertatile fundamentale, indiferent de rasa, s*x, limba sau religie. Promoveaza cooperarea intelectuala internationala, realizeaza asistenta operationala si stimuleaza schimburile internationale si cunoasterea reciproca in domeniile educatiei, stiintei si culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), intre care si Romania (din 12 iul. 1955).

INVATATURA, (1, 4) invataturi, s. f. 1. sistem de indrumari teoretice si practice intr-un anumit domeniu de activitate; doctrina; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunostinte, cultura; eruditie, intelepciune. 3. Pregatire, studiu, scoala; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experienta practica sau pregatire teoretica; invatamant, povata, sfat. ♦ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) invatatura = a-i servi ca experienta pentru a nu mai gresi. – Invata + suf. -atura.

SCOLASTIC, -A, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. sistem filozofic aparut in evul mediu, care se baza pe dogmele bisericii crestine si se caracteriza prin rationamente abstracte si prin artificii logice; p. ext. mod de gandire si de activitate intelectuala bazat pe cunostinte formale, rupte de practica si manuite in mod pedant. ♦ Nume dat invatamantului (filozofic) din tarile Europei medievale dominate de catolicism. 2. Adj. Care apartine scolasticii (1), privitor la scolastica. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viata practica, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].