MICROSISTEM, microsisteme, s. n. (Si in sintagma microsistem social) Sistem de integrare sociala a unui individ sau a unui grup mic. – Micro¹ + sistem.

STATUT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispozitii cu caracter oficial, prin care se reglementeaza scopul, structura si modul de functionare al unei organizatii, societati, asociatii etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplica cetatenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplica bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (In sociologie; si in sintagma statut social) Locul pe care il ocupa un individ intr-un sistem social dat si la un anumit moment; status. 3. Spec. (Inv.) Constitutie. – Din fr. statut, lat. statutum.

SOCIETATE, societati, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati intre ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita intr-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, in vederea obtinerii unor beneficii comune. ◊ Societate in nume colectiv = asociatie intre un numar limitat de persoane, care intemeiaza o intreprindere comerciala sau industriala, depunand fiecare capital si contributie in munca si raspunzand solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp impreuna; tovarasie, companie. ◊ Expr. In societate = intre oameni, in lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societe, lat. societas, -atis.

CONTESTATAR, -A, contestatari, -e, adj. Care contesta, care face obiectii sau protesteaza in fata unei situatii, fata de un sistem social-politic etc. – Din fr. contestataire.

MACROSISTEM s. n. sistem social al unei forme de organizare institutionalizate. (< fr. macrosysteme)

PATERNALISM s. n. 1. sistem social caracterizat prin predominanta celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. pretins interes pe care l-ar manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. 3. protectie, protejare, tutelare excesiva a propriului copil, motivata printr-o dragoste si grija deosebite. (< fr. paternalisme)

HABITUS (cuv. lat.) s. n. 1. (MED.) Aspect fizic exterior, static si dinamic al unui individ, care poate da indicatii asupra starii de sanatate, a existentei unei predispozitii morbide sau a unei boli (ex. h. fizic, h. apopletic). 2. Maniera, mod de a fi; obisnuinta. 3. (SOCIOL.) Mod personal ori generic de a fi, a gandi, a actiona sau a reactiona in conformitate cu valorile normale, principiile reprezentative sau dominante dintr-o cultura sau dintr-un sistem social. 4. (MINER.) Aspect morfologic exterior, specific, pe care il capata cristalele prin dezvoltarea relativa a fetelor cristalografice (ex. h. prismatic, acicular, tabular, lamelar etc.).

MACROSISTEM, macrosisteme, s. n. sistem social al unei forme de organizare institutionalizate. – Din fr. macrosysteme.

ASISTENTA s. f. 1. Totalitatea persoanelor care asista la ceva (in special la o conferinta sau la un spectacol). 2. Sprijin, ajutor (medical, material etc.) ◊ Asistenta sociala = sistem de ajutorare materiala a persoanelor care nu sunt apte de munca si nu dispun de mijloacele necesare traiului. Asistenta mutuala = intelegere politico-militara intre doua sau mai multe state pentru apararea comuna impotriva unui atac armat. – Din fr. assistance.

COEXISTENTA, coexistente, s. f. Existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. ◊ Coexistenta pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu sisteme sociale diferite, potrivit caruia aceste state se angajeaza sa traiasca in pace si sa rezolve litigiile dintre ele fara a apela la forta armata – Din fr. coexistence

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * Securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

SCLAVAGISM s. n. sistem social bazat pe proprietatea privata a stapanului de sclavi asupra sclavilor. – Dupa fr. esclavagisme.

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

PATERNALISM s.n. 1. sistem social caracterizat prin predominanta prestigiului celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. Termen desemnand interesul pe care-l manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. [< fr. paternalisme].

CONVERGENTA s. f. 1. faptul de a converge. ♦ teoria ~tei = teorie burgheza care preconizeaza evolutia celor doua sisteme social-economice si politice, socialismul si capitalismul, spre un tip comun de societate, fara a fi nevoie de revolutia sociala. 2. proprietate a unui fascicul de radiatii de a-si micsora sectiunea, concentrandu-se intr-un singur punct. ◊ insusire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente in fascicule convergente. 3. (mat.) proprietate a unui sir si a unei serii de a fi convergente. 4. (biol.) aparitie, in cursul evolutiei, a unor caractere structurale sau functionale aparent similare la specii inrudite, datorita adaptarii la aceleasi conditii de viata. (< fr. convergence)

PREVEDERE s. f. 1. faptul de a prevedea. 2. (pl.) masuri, dispozitii cuprinse intr-un act normativ, intr-un tratat etc., care trebuie respectate. ♦ ĩ sociale = sistem de masuri privind acordarea de asistenta sociala persoanelor care si-au pierdut capacitatea de munca. 3. prudenta, precautie. (< prevedea)

SECURITATE s. f. 1. stare de siguranta, de lipsa de primejdie. 2. protectie, aparare. ♦ Consiliu de S~ = principalul organ permanent al ONU, avand ca sarcina fundamentala mentinerea pacii si securitatii internationale. 3. totalitatea organelor de stat care in trecut, aveau sarcina sa apere sistemul social economic si politic; sistem politico- politienesc represiv. (< fr. securite, lat. securitas)

COMTE [cot], Auguste (1798-1857), filozof si sociolog francez. Intemeietorul pozitivismului. Unul dintre fondatorii sociologiei. Delimitind in istoria intelectuala a omemirii trei stadii: teologic, metafizic si pozitiv, a preconizat o „filozofie pozitiva”, care abandoneaza explicarea naturii ascunse a lucrurilor si porneste de la studiul datelor experientei („Curs de filozofie pozitiva”). Aceasta face posibila o „politica pozitiva” sau o sociologie, numita si „fizica sociala”, conceputa ca stiinta despre legile sociale, opusa teoriei contractului social („sistem de politica pozitiva sau tratat de sociologie ce instituie religia umanitatii”).

PRONUNCIAMENT, pronunciamente, s. n. 1. Actiune ilegala prin care o grupare politica, o armata etc. ajunge la putere. 2. Declaratie, manifest, actiune prin care este exprimat protestul fata de un sistem politic, social etc. [Pr.: -ci-a-, var. (dupa alte surse) pronunciamento] – Din it., fr. pronunciamiento.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

SOCIOLINGVISTIC, -A, sociolingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu al lingvisticii care studiaza covariatia sistematica a sistemelor lingvistice si sociale. 2. Adj. De sociolingvistica (1). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociolinguistique, engl. sociolinguistics.

MICROsistem ~e n. sistem de integrare sociala a unui individ sau a unui grup mic. /micro- + sistem

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

MICROsistem s. n. sistem de integrare sociala a unui individ sau a unui microgrup. (< micro¹- + sistem)

STATUS s. n. 1. pozitie a unui individ sau a unui corp intr-un sistem dat; statut social. 2. comportament la care un individ poate sa se astepte din partea celorlalti. (< lat. status)

ADDAMS [ædəmz], Jane (1860-1935), publicista americana. Luptatoare pentru instituirea unui sistem de asistenta sociala eficienta in Statele Unite. Premiul Nobel pentru pace (1931), impreuna cu N.M. Butler.

FUNCTIUNE f. Stare de functionare a unui sistem (tehnic, organic sau social). ◊ A pune in ~ a face sa functioneze. A intra in ~ a incepe sa functioneze. In exercitiul ~ii in procesul indeplinirii indatoririlor oficiale. [Art. functiunea; G.-D. functiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis

REGIM s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].

KARDELJ [kardeli], Edvard (1910-1979), om politic iugoslav. Unul dintre conducatorii armatei de eliberare nationala din Slovenia (1941-1943), vicepresedinte al Comitetului National de Eliberare (1943-1945). Ministru de Externe (1948-1953). A promovat o politica de neutralitate activa si de nealiniere („Radacinile istorice ale nealinierii”). Teoretician al caii iugoslave de constituire a socialismului prin sistemul de autogestiune („Proprietatea sociala si autogestiunea”).

MATRILINIAR, -A adj. (Despre sistemul de filiatie si organizare sociala) In linie materna. [Pron. -ni-ar. / < fr. matrilineaire].

MATRILINIAR, -A adj. (despre sistemul de filiatie si organizare sociala) in linie materna. (< fr. matrilineaire)

UNILINIAR, -A adj. 1. care urmeaza o linie unica. 2. (despre sistemul de filiatie si organizare sociala) care tine seama doar de una din ascendente, matriliniara sau patriliniara. (< fr. unilineaire)

CONSTANTIN CEL MARE (Flavius Valerius Constantinus), imparat roman (306-337). Infringind pe Maxentiu (312) si pe Liciniu (324) a devenit suveran al intregului Imp. Roman. A desavirsit reformele politice, militare si sociale initiate de Diocletian, perfectionind sistemul dominatului; a facilitat consolidarea crestinismului ca religie de stat (edictul de toleranta de la Milano, si convocarea primului conciliu ecumenic de la Niceea, 325). A intarit Limesul dunarean si a mutat cap. imp. la Constantinopol (330), oras fundat de el.

MECANISM, mecanisme, s. n. 1. sistem tehnic alcatuit din mai multe piese mobile si fixe care sunt angrenate intre ele, astfel incat unele elemente mobile, transmitand fortele de la elementul conducator la elementele conduse, pot antrena miscarea acestora. ♦ Totalitatea elementelor care alcatuiesc un astfel de sistem; masinarie. 2. Mod de functionare a unui mecanism (1). 3. Mod in care se desfasoara un fenomen, o reactie etc. 4. P. a**l. sistem, mod de organizare politica, economica, sociala etc. – Din fr. mecanisme, germ. Mechanismus.

UXORILOCAL, -A, uxorilocali, -e, adj. (Despre un sistem de filiatie si de organizare sociala) In care sotul vine sa locuiasca la familia parintilor sotiei. (din fr. uxorilocal)

MARXISM n. sistem de idei filozofice, economice si social-politice de orientare materialista, care sustine principiul luptei de clasa in scopul instaurarii oranduirii comuniste. /<fr. marxisme, rus. marksizm

PATRILINIAR, -A adj. (Despre sistemul de filiatie si de organizare sociala) In linie paterna. [Pron. -ni-ar. / < fr. patrilineaire].

PATRILINIAR, -A adj. (despre sistemul de filiatie si de organizare sociala) in linie paterna. (< fr. patrilineaire)

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)

INFRASTRUCTURA, infrastructuri, s. f. 1. Ansamblul elementelor care sustin partea principala a unei constructii, care o fixeaza de teren si care transmite acestuia fortele. 2. Ansamblul instalatiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adapostirea si intretinerea avioanelor. 3. sistem de relatii intre elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.

DECOLONIZARE, decolonizari, s. f. Actiunea de a decoloniza si rezultatul ei; proces social-economic, specific epocii contemporane, care consta in destramarea sistemului colonial si obtinerea independentei de catre fostele colonii, consecinta a luptei de eliberare nationala. – V. decoloniza.

CENTRALISM n. sistem de organizare si de conducere centralizata a vietii social-politice conform caruia organele locale se afla in subordinea celor centrale. /<fr. centralisme

ANIMOLOGIE s. f. stiinta sistemului conceptual sau a activitatilor spirituale referitoare la institutiile sociale, arta, religie etc. (cf. lat. animus, spirit, inteligenta)

URGENTA s. f. graba in a rezolva ceva care nu sufera amanare; insusirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fara intarziere; stare de ~ = situatie care impune aplicarea de catre stat a unui sistem de masuri cu caracter politic, militar, economic si social care sa-i permita intrarea in razboi intr-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)

CARACTERISTIC, -A I. adj. care constituie trasatura distinctiva a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. insusire tipica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, fenomen etc. 2. partea intreaga a unui logaritm. 3. curba reprezentand variatia unei marimi importante a unui sistem fizic sau tehnic in functie de un anumit parametru. ◊ marime, element care determina, dintr-un anumit punct de vedere, modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caracteristique)

CONSTITUTIE, constitutii, s. f. 1. Totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ; structura fizica generala a corpului omenesc. 2. Lege fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constitutiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

MONOGENEZA s.f. sistem bazat pe un singur mod de reproducere. ♦ Conceptie potrivit careia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. deriva dintr-un izvor comun. [< fr. monogenese, cf. gr. monos – unic, genesis – origine].

TEORIE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate intr-un sistem logic care descriu si explica un domeniu al realitatii obiective sau al constiintei sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica. ♦ a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. ◊ lectie de instruire militara. 3. cunoastere speculativa, ideala, independenta de aplicatii. (< fr. theorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)

TREAPTA trepte f. 1) Fiecare dintre suprafetele plane inguste, pe care se sprijina piciorul la urcarea sau la coborarea pe o scara. 2) fig. Loc in ierarhia unor functii sau in sistemul de organizare a societatii. 3) fig. Etapa in dezvoltarea unui proces. 4) fig. Categorie sau clasa sociala. [G.-D. treptei] /<lat. traiecta

CARACTERISTICA s.f. 1. Caracter predominant propriu unei fiinte, unui lucru, unui proces etc.; insusire tipica. 2. Partea intreaga a unui logaritm. 3. Curba reprezentand modul in care variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. ♦ Marime sau element care determina dintr-un anumit punct de vedere modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) Caracteristica statistica = trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caracteristique].

CONSPIRATIVITATE s. f. Pastrare de catre o persoana sau de catre o organizatie a secretului unei actiuni politice, considerata ilegala de catre autoritati. ♦ sistem de metode de munca ilegala, subordonat promovarii unui ideal politic, ideologic de catre un grup social, o organizatie, un partid puse in afara legii. – Conspirativ + suf. -itate.

PROIECT ~e n. 1) Plan prin care se intentioneaza realizarea unor actiuni viitoare. 2) Text initial al unui plan de activitate sociala care urmeaza sa fie discutat, completat, aprobat si apoi pus in aplicare. 3) Schema a unui sistem tehnic sau a unei constructii care contine calculele, desenele si explicatiile necesare. [Sil. -iect] /<germ. Projekt, lat. projectus

DISFUNCTIE s.f. 1. (Med.) Tulburare functionala a unui organ, aparat sau sistem. 2. (Fil.) Actiune a carei consecinta este reducerea integrarii sau adaptarii unei unitati date la contextul social respectiv. [Gen. -iei. / < it. disfunzione, germ. Dysfunktion, cf. gr. dys – dificil, lat. functio – activitate].

NATIVISM s. n. 1. denumire data acelor sisteme filozofice care atribuie ideilor si principiilor de activitate umana un caracter innascut. 2. conceptie proprie miscarii social-politice a autohtonilor din colonii, care revendica revenirea la puterea local-traditionala. (< fr. nativisme)

INDEPENDENTA s.f. 1. Stare in care se gaseste un stat, un popor care se bucura de suveranitate nationala; neatarnare. ♦ Stare de neatarnare economica si sociala (a unei persoane sau a unei clase sociale). 2. Libertate sau inclinare de a face sau de a privi ceva in mod independent. 3. Proprietate a unui sistem axiomatic constand in aceea ca nici una din axiomele sale nu este deductibila din celelalte. [< fr. independance].

INDEPENDENTA s. f. 1. drept al unui stat la existenta si dezvoltare libera, fara amestec din afara, de a-si hotari singur soarta, de a-si alege, potrivit vointei si intereselor sale, calea de dezvoltare sociala si politica. ◊ stare de neatarnare economica si sociala (a unei persoane, a unei clase sociale). 2. libertate sau inclinare de a face, sau de a privi ceva in mod independent. 3. proprietate a unui sistem axiomatic constand in aceea ca nici una din axiomele sale nu este deductibila din celelalte. (< fr. independance)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

URBANISM (‹ fr., it.; lat. urbanus „orasenesc”). s. n. Ramura a arhitecturii care proiecteaza si planifica lucrarile de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei asezari omenesti (oras, sat etc.), impreuna cu complexul de masuri social-economice, tehnice, igienice care se iau in vederea satisfacerii necesitatilor materiale si social-culturale ale noilor asezari; urbanistica. Elemente de sistematizare urbana au existat chiar si in orasele antice (inclusiv sisteme de aductiune a apei si canalizare) si in cele medievale, dar u. si-a definit obiectul indeosebi de la sfarsitul sec. 19 si in sec. 20 ca urmare a cresterii explozive a populatiei urbane si a noilor cerinte de aprovizionare, transport, activitati recreative etc. legate de viata moderna.

DISFUNCTIE s. f. 1. (med.) tulburare a functiei unui organ, aparat sau sistem. 2. (tehn.) reducere a adaptarii sau integrarii unui subsistem la sistemul din care face parte. 3. (fil.) actiune a carei consecinta este reducerea integrarii sau adaptarii unei unitati date la contextul social respectiv. (< germ. Dysfunktion)

IMPLEMENTA vb. tr. 1. a indeplini, a realiza. 2. a introduce. ◊ a integra in practica sociala unele idei si inventii, a aplica si transforma in bunuri sociale ceea ce este nou. ◊ a pune in practica, in functie, a aplica; (spec.) a stabili pe un ordinator un sistem de exploatare corespunzand unei functii particulare, destinata a fi utilizata. 3. (ir.) a se instala. (< engl. implement)

CONSTITUTIONAL, -A adj. 1. referitor la constitutie (I). 2. conform cu constitutia (II), bazat pe existenta acesteia. ♦ comisie ~a = comisie insarcinata cu elaborarea unei constitutii (II); drept ~ = a) totalitatea drepturilor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si indatoririle cetatenilor prevazute in constitutie (II); monarhie ~a = sistem politic in care puterea monarhului este limitata de constitutie. (< fr. constitutionnel)

COOPERATISM s. n. 1. sistem economic care atribuie un rol important cooperatiei. 2. curent in economie potrivit caruia capitalismul ar putea fi inlocuit cu un nou regim social-economic, pe cale pasnica, prin generalizarea treptata a cooperatiei de consum. (< fr. cooperatisme)

ORGAN¹ ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste anumite functii. 2) Piesa sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicatie periodica (ziar, revista). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Institutie cu functii speciale intr-un domeniu anumit al vietii sociale. /<ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe

COOPERATISM sistem economic care atribuie un rol important cooperatiei. ♦ Curent in economie potrivit caruia regimul capitalist ar putea fi inlocuit cu un nou regim social-economic pe cale pasnica, prin generalizarea treptata a cooperatiei de consum; cooperativism. [Pron. co-o-. / < fr. cooperatisme].

POLITICA ~ci f. 1) Totalitate de scopuri si obiective urmarite de clasele sau grupurile sociale in lupta pentru interesele lor, precum si metodele si mijloacele cu ajutorul carora se ating aceste scopuri si obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ◊ ~ vamala sistem de reglementare de catre stat a importului si a exportului de marfuri. ~ economica sistem de masuri economice infaptuite de un stat. 2) fam. Maniera de a actiona pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikos, fr. politique

IDEOLOGIE s.f. sistem de idei, de notiuni, de teorii, de conceptii politice, morale, juridice etc., care reflecta intr-o forma generalizata, interesele unei clase sau ale unei categorii sociale determinate de conditiile istorice obiective ale existentei si care, la randul lui, exercita o influenta activa asupra dezvoltarii societatii. [Gen. -iei. / < fr. ideologie].

FAZA ~e f. 1) Spatiu temporal in evolutia unui fenomen natural sau social; etapa; stadiu. 2) Aspect sub care se prezinta succesiv Luna sau alte planete unui observator terestru in timpul miscarii lor de revolutie. 3) Circuit care face parte dintr-un sistem de circuite electrice. [G.-D. fazei] /<fr. phase, germ. Phase

REACTIE ~i f. 1) Actiune provocata de o alta actiune. 2) Interactiune dintre doua sau mai multe substante, care sunt antrenate in transformari chimice. ~ in lant. ~ nucleara. 3) Raspuns al unui sistem e*******l la un stimulent. 4) fiz. Forta care se opune unei actiuni, fiind egala cu aceasta, dar de sens opus. 5) Tendinta politica manifestata prin opozitie fata de progresul social si prin efor-turi pentru restabilirea unor institutii depasite. /<fr. reaction, germ. Reaktion

CONTA, Vasile (1845-1882, n. Ghindaoani, jud, Neamt), filozof roman. Prof. univ. de drept civil la Iasi. Autorul unui sistem filozofic materialist, cuprinzand o teorie senzualist-empirista a cunoasterii, o analiza evolutionista a faptului biologic, o teorie de determinismului universal, numit „fatalism” aplicata si fenomenelor psihice si sociale („Bazele metafizicii”, „Teoria ondulatiunii universale”, „Teoria fatalismului”). Sub influenta lui A. Compte si H. Spencer a sustinut posibilitatea sociologiei ca stiinta („Originea speciilor”).

ORGANISM ~e n. 1) Corp viu cu sistem de autoreglare; totalitate de organe care constituie un corp viu. ~ animal. ~ vegetal. 2) fig. Ansamblu organizat de elemente, coordonate intre ele, care constituie un tot intreg in stare sa functioneze; mecanism. ~ social. ~ administrativ. /<lat. organismus, ngr. organismos, germ. Organismus, fr. organisme

FUNCTIONALISM s. n. 1. curent de gandire care studiaza faptele sociale si de cultura in totalitatea lor si in interrelatiile acestora, urmarindu-se aspectele functionale in intreaga lor complexitate. 2. directie de cercetare in stiintele exacte, ca si in cele umaniste, care considera obiectul lor de studiu in calitatea lui de sistem, ale carui elemente alcatuitoare se conditioneaza reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acorda functiilor o importanta deosebita pentru descrierea limbilor. 3. directie in arhitectura contemporana care cere ca forma unui material de constructie sa fie determinat de destinatia acestuia. (< fr. fonctionnalisme)

COMUNITATILE EUROPENE, sistem de organizatii internationale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967, in scopul coordonarii activitatii a trei entitati: Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunitati au aceiasi membri si aceleasi organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franta, R.F.G., Italia, Luxenburg si Olanda. Alti membri: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin in 1986), Spania si Portugalia (din 1986). Principalele organe sint Comisia Comunitatilor Europene, Consiliul European (format din sefi de state si de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeana), Curtea de Justitie si Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeana de Investitii, Comitetul Economic si social, Fondul European de Cooperare Monetara s.a. In 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice si monetare, in vederea deplasarii treptate a centrelor de decizie economica de pe plan national pe plan comunitar si a crearii unui sistem monetar de flotare concertata.

ABSOLUT², -A, absoluti, -te, adj. 1. Care nu este supus nici unei restrictii; nelimitat. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit in viitor, care reprezinta cunoasterea completa a lumii obiective. (In filozofia idealista) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = presupus factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, in legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte fenomene asemanatoare. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile in care a fost masurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ Valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. Desavarsit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus).

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

ORIGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; inceput, provenienta; izvor, obarsie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de provenienta, de natura; b) originar. 2. Apartenenta prin nastere la o anumita familie, la un anumit grup social, la o anumita natiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obarsie, de bastina, de neam, de nationalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvant). 3. Punct pe o linie, pe o suprafata sau in spatiu, de la care se masoara coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotatie sau cu o gradatie, de la care incepe numerotatia sau gradatia. [Var.: origina s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. origine.

STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.