LIMBAJ ~e n. 1) Facultate, capacitate de exprimare si de comunicare a ideilor, sentimentelor si dorintelor, specifica oamenilor, prin mijlocirea limbii; vorbire. ◊ ~ natural sistem de sunete articulate care functioneaza prin traditie ca mijloc de comunicare. ~ artificial sistem de semne care functioneaza pe baza unei conventii. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni, constand dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si avand o structura fonetica specifica; limba. 3) fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor. /limba + suf. ~aj

FONETISM, fonetisme, s. n. 1. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2. Mod specific de a pronunta un anumit sunet sau un cuvant. – Din fr. phonetisme.

CONSONANTISM n. sistem al sunetelor consoane proprii unei limbi. /<fr. consonan-tisme, germ. Konsonantismus

FONETISM ~e n. lingv. 1) Totalitate a sunetelor unui sistem fonetic. 2) Mod de pronuntare a sunetelor sau a cuvintelor caracteristic unei limbi sau unui dialect. /<fr. phonetisme

FONETISM s.n. Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic; mod de pronuntare propriu unei limbi, unui dialect etc. [< fr. phonetisme].

PENTACORD s. n. 1. instrument cu cinci coarde, in Grecia antica, asemanator unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formand o cvinta perfecta. (< fr. pentacorde, lat. pentachrodus)

LIMBAJ, limbaje, s. n. 1. sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele; limba, grai. 2. Limba unei comunitati umane istoriceste constituita. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor si a gandurilor in cadrul limbii comune sau nationale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretentios; limba obisnuita; b) mijloc, baza de intelegere. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. (Inform.) sistem de caractere si simboluri folosit in programare. [Pl. si: limbajuri] – Limba + suf. -aj (dupa fr. langage).

SURSA, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate gasi sau de unde se propaga ceva; sediul sau obarsia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumina, radiatii nucleare etc. ◊ Sursa de energie electrica (sau electromagnetica) = generator de energie electrica (sau electromagnetica). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de camp, care furnizeaza putatorii de sarcina majoritari. 2. Posibilitate de castig. 3. Fig. Loc de unde emana o informatie, o noutate. 4. Fig. Izvor, obarsie, origine. ◊ Sursa de inspiratie = domeniu din care se inspira un scriitor – Din fr. source.

CAPTOR s.n. Dispozitiv care transforma semnalele acustice sau optice in semnale electrice, folosit in sistemele de transmisiune a sunetelor sau a imaginilor. [< fr. capteur].

OCTACORD s. n. 1. lira cu opt coarde. 2. sistem muzical de opt sunete. (< fr. octocorde)

NOTATIE, notatii, s. f. 1. Insemnare, consemnare; text scris care contine scurte insemnari, observatii. 2. Reprezentare prin semne conventionale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezinta ceva. ♦ Spec. sistem de reprezentare grafica a sunetelor muzicale si a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunostintelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notatiune s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis.

REZONANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de rezonanta; propriu rezonantei. Cavitate ~ta. 2) (despre sunete) Care rasuna; rasunator. 3) (despre sisteme fizice) Care are proprietatea de a intra in rezonanta. Circuit ~. /<fr. resonnant

NOTATIE s.f. 1. Insemnare, nota. 2. sistem de semne conventionale folosit pentru a exprima datele dintr-un domeniu oarecare; notare. ◊ Notatie muzicala = sistem de reprezentare grafica a sunetelor muzicale si a diferitelor raporturi dintre ele. [Gen. -iei, var. notatiune s.f. / cf. fr. notation, lat. notatio].

HEPTATONIC, -A adj. (muz.) sistem ~ = sistem muzical din cele sapte sunete naturale. (< germ. heptatonisch)

NOTATIE s. f. 1. insemnare, inregistrare, nota. 2. sistem de semne conventionale pentru a exprima datele dintr-un domeniu; notare. ♦ ~ muzicala = sistem de reprezentare grafica a sunetelor muzicale si a diferitelor raporturi dintre ele. (< fr. natation, lat. notatio)

SONIC, -A adj. 1. referitor la sunete; sonor. ◊ referitor la gama de frecvente care cuprinde infrasunetele, sunetele si ultrasunetele. 2. (despre un sistem fizic, termic etc.) care foloseste proprietatile undelor sau oscilatiilor mecanice din corpurile lichide ori solide. (< fr. sonique)

ACORDA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu ingaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel incat sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la inaltimea corecta. – Din fr. accorder.

SOLMIZATIE s.f. (Muz.) sistem medieval de notatie silabica a sunetelor tinand seama de raportul dintre intervalele care le despart. [< fr. solmisation].

ORGA s. f. 1. instrument muzical complex, cu claviatura, bazat pe un sistem de tuburi sonore, in care sunetele se produc prin trecerea unui curent de aer sub presiune. ♦ ~ de lumini = a) set de becuri diferit colorate, cu aprindere si intensitate comandate electronic. b) totalitatea dispozitivelor de comanda a aparatelor de iluminat intr-o sala de spectacol, intr-un platou de filmare sau de televiziune. 2. ~ geologica = ansamblu de coloane verticale in unele roci, prin fisurare. ◊ sustinerea unei lucrari miniere subterane cu stalpi asezati unul langa altul. (< fr. orgue)

SOLMIZATIE s. m. (muz.) 1. sistem medieval de intonare silabica a sunetelor. 2. (astazi) citire ritmica a notelor fara intonarea lor. (< fr. solmisation)

INTERLOCK s. n. 1. Masina de tricotat cu doua randuri de ace pe un singur cilindru. ♦ Tricot indesirabil. 2. (Cin.) sistem de inregistrare sincrona a imaginii si sunetului aferent prin antrenarea cu aceeasi viteza la inregistrare si redare a peliculei de imagine si a benzii magnetice audio. – Din engl., fr. interlock.

PEDALIER, pedaliere, s. n. sistem de pedale de la orga (corespunzatoare sunetelor grave). [Pr.: -li-er. – Var.: pedaler s. n.] – Din fr. pedalier.

OSTEOFON, osteofoane, s. n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare in urechea interna prin intermediul sistemului osos al capului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. osteophone.

RADIOFONIE s.f. Transmitere si receptionare a sunetelor prin unde electromagnetice. ♦ Disciplina care studiaza sistemul de transmitere si de receptie prin radio. [Gen. -iei. / cf. fr. radiophonie].

OSTEOFON s.n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare in urechea interna prin intermediul sistemului osos al capului. [< fr. osteophone, cf. gr. osteon – os, phone – sunet].

OSTEOFON s. n. dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare in urechea interna prin intermediul sistemului osos al capului. (< fr. osteophone)

RADIOFONIE s. f. 1. transmitere si receptionare a sunetelor prin unde electromagnetice. 2. disciplina care studiaza sistemul de transmitere si de receptie prin radio. (< fr. radiophonie)

VOCODER s. n. 1. organ de analiza a sunetelor, care permite reconstituirea codificata intr-un sistem informatic. 2. aparat muzical electric de transformare a sunetelor deja existente (pe benzi de magnetofon) prin procedeul analizei, filtrarii si sintezei electrice. (< engl., fr. vocoder)

CLAVIR ~e n. rar Instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezat pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. si claviruri] /<germ. Klavier

PIAN ~e n. 1) Instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezata pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a canta la acest instrument. Poseda ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

FORTEPIANO n. invar. Instrument muzical cu un sistem de coarde si cu claviatura, care poate produce sunete de intensitate diferita. [Sil. -pi-a-] /Cuv. it.

XILOFON ~oane n. Instrument muzical de percutie, constand dintr-un sistem de placi de lemn, diferit acordate, care emit sunete cand sunt lovite cu doua ciocanele. /<fr. xylophone

DIASTEMATICA s.f. (Muz.) sistem de notatie muzicala simpla, fara indicatii asupra duratei sunetelor. [Pron. di-as-. / < fr. diastematique].

ACORD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cadea de ~ = a se invoi; de comun ~ = a) in perfecta intelegere; b) in unanimitate. 2. intelegere privitoare la relatiile de colaborare si de cooperare intre state, partide politice, organizatii. 3. forma de retributie a muncii prestate. ♦ ~ global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. concordanta in numar, gen, caz, persoana intre care exista raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel putin trei sunete, formand o armonie; disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)

DIASTEMATIC, -A adj. 1. notatie ~a = sistem de notatie muzicala simpla, fara indicatii asupra duratei sunetelor. 2. glanda ~a = glanda interstitiala a t**********i; insuficienta ~a = insuficienta a acestei glande. (< fr. diastematique)

HIGH FIDELITY [HAI FIDELITI] abr. hi-fi / s. n. sistem de inregistrare si redare sonora, de inalta fidelitate, a sunetului. (< engl. high fidelity)

XILOFON, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percutie, alcatuit dintr-un sistem de placi de lemn acordate diferit, care vibreaza si emit sunete cand sunt lovite cu niste ciocanele de lemn, de sticla sau de metal. – Din fr. xylophone.

FONOLOGIE s. f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor functionale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom si caracterul diferitelor variante; fonetica functionala. ♦ (Inv.) Fonetica. – Din fr. phonologie.

PENTATONIC, -A, pentatonice, adj. (Muz.; in sintagmele) Gama pentatonica = gama alcatuita din cinci trepte, fara semitonuri, care sta la baza muzicii populare chineze, tatare, scotiene etc. sistem pentatonic = sistem muzical care se bazeaza pe o scara formata din cinci sunete de inaltimi diferite, in cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.

SCRIERE, scrieri, s. f. 1. Actiunea de a scrie si rezultatul ei. 2. (Concr.) sistem de semne grafice conventionale prin care sunt reprezentate in scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Inv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare in scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Opera literara sau stiintifica. – V. scrie.

PALNIE ~i f. 1) Obiect de forma unui con gol si prelungit printr-un tub ingust, care serveste la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. 2) Instrument acustic de forma conica, care serveste la amplificarea sunetelor emise sau receptionate. 3) Dispozitiv de forma conica din componenta unui sistem tehnic, cu ajutorul caruia se evacueaza sau se incarca un material. 4) Depresiune de teren de forma conica; vagauna. /<sl. plunije

MENSURAL, -A adj. (despre un sistem de notatie muzicala) in care se precizeaza inaltimea si durata sunetelor. (< germ. mensural, lat. mensuralis)

SERIALISM (‹ germ., fr.) s. n. (MUZ.) Tehnica de compozitie constand in folosirea unei serii (9) ca material de constructie a melodiilor (temelor) si acordurilor unei lucrari; ordinea succesiunii sunetelor e stabilita de compozitor. S. fiind conceput de A. Schonberg ca un sistem ce nu este bazat pe ierarhia elementelor componente, repetarea fiecarui sunet nu este admisa decat dupa derularea integrala a seriei.

ORGA o**i f. Instrument muzical pneumatic de mari proportii, constand dintr-un sistem de tuburi sonore, care, fiind actionate de claviaturi si pedale, emit sunete asemanatoare unei intregi orchestre simfonice. /<fr. orgue

INTERLOCK s.n. 1. Masina de tricotat cu doua randuri de ace pe un singur cilindru. 2. sistem de legatura sincrona intre aparatul de cinematografiat si dispozitivul de inregistrat sunetele pe film. [< fr., engl. interlock, cf. germ. Interlock].

INTERLOCK s. n. 1. masina de tricotat cu doua randuri de ace pe un singur cilindru. ◊ tricot desirabil. 2. sistem de legatura sincrona intre aparatul de cinematografiat si dispozitivul de inregistrat sunetele pe film. (< engl., fr. interlock)

REZONANTA, rezonante, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor incaperi de a intensifica si a prelungi sunetele; rasunet. 2. Stare de v******e in care se gaseste un corp sau un sistem fizic cand asupra lui se exercita o actiune exterioara periodica, cu o frecventa egala ori apropiata cu frecventa proprie v******ei corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanta = cavitate al carei volum de aer este capabil sa oscileze si sa amplifice sunete. 3. (Med.) Tulburare de gandire la schizofrenici, caracterizata prin inlocuirea legaturilor de fond ale actiunilor prin relatii verbale, de obicei facute dupa asonanta, rima sau localizare in timp sau spatiu. – Din fr. resonance.

PSEUDOFONETISM s. n. sistem ortografic propus de Aron Pumnul, prin intrebuintarea unui anumit semn pentru un anumit sunet, in mod independent de sunetul originar din care provine cel romanesc. (< fr. pseudo-phonetisme)

ORGA s.f. 1. Instrument muzical cu claviatura, la care sunetele sunt produse prin trecerea unui curent de aer suflat de niste foale printr-un sistem de tuburi sonore. 2. Orga geologica = ansamblu de coloane verticale formate in unele roci prin fisurare. [Gen. -ii. / < fr. orgue, cf. it. organo, gr. organon – instrument].

RADIO s.n. 1. Instalatie de transmitere si de receptie a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparatele de emisie si de receptie folosite in acest scop. 2. sistemul de difuzare a programelor (artistice, culturale etc.) prin radio (1). 3. Institutie care dirijeaza problemele referitoare la radio (1, 2). [Pron. -di-o, art. radioul, pl. -ouri. / < fr., it. radio, germ. Radio].

INSTRUMENT s. n. 1. unealta, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ◊ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, masurarea sau controlul unor marimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ♦ ~ de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 4. ~ gramatical = cuvant cu functie exclusiv gramaticala, care nu se poate folosi singur in vorbire, exprimand doar raporturi (prepozitiile, conjunctiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)

RADIO² I. s. n. 1. instalatie de transmitere si de receptie a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparat de emisie si de receptie folosit in acest scop. 2. sistemul si activitatea de difuzare a programelor prin radio² (I, 1). 3. institutie care dirijeaza problemele referitoare la radio² (I, 1, 2). II. adj. inv. 1. referitor la radioreceptoare. 2. referitor la emisiunile difuzate prin radio² (I, 1). 3. referitor la radiatia electromagnetica. (< fr. radio, germ. Radio)

REZONATOR, -OARE I. adj. 1. care face sa sune. ♦ organ ~ = organ in forma de punga, sub coardele vocale superioare la maimutele antropide si la animale rumegatoare, care amplifica sunetele emise de acestea. 2. (fig.) care ofera o imagine amplificata a realitatii. II. s. n. 1. sistem fizic, corp etc. capabil sa amplifice oscilatii prin rezonanta. ◊ dispozitiv care indica existenta fenomenului de rezonanta. 2. parte a cavitatii bucale sau nazale care participa la emiterea sunetelor. (< fr. resonateur)

RADIOTRANSMISIUNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanta prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. (Impr.) Transmisiune de radiodifuziune; program transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-] – Din fr. radiotransmission.

CVARTA ~e f. 1) muz. Interval dintre doua sunete ale gamei la distanta de patru trepte. 2) sport Pozitia a patra de aparare la scrima. 3) sistem de conducte folosit pentru cablurile telefonice. /<it. quarto, fr. quarte

PSEUDOFONETISM s.n. sistem ortografic propus de Aron Pumnul, care se caracterizeaza prin intrebuintarea unui anumit semn pentru un anumit sunet in mod independent de sunetul originar din care provine cel romanesc. [< fr. pseudophonetisme].

PENTATONIC, -A adj. (muz.) gama ~a = gama din cinci sunete, tonuri intregi si terte mici in cuprinsul unei octave, la baza muzicii populare chineze, tatare etc.; sistem ~ = sistem muzical care se bazeaza pe game de acest tip. (< fr. pentatonique)

TROMBON s. n. 1. instrument muzical de suflat, dintr-un tub conic de alama, in U, care produce sunete de inaltimi diverse prin modificarea lungimii coloanei de aer cu ajutorul unei culise sau al unui sistem de ventile. 2. (fam.; pl.) minciuni; pacaleli. (< fr. tromboane)

VOCODER s.n. 1. sistem electronic de telefonie in care vorbirea este codificata si apoi reconstituita. 2. Aparat muzical electric de transformare a sunetelor deja existente (pe benzi de magnetofon) prin procedeul analizei, filtrarii si sintezei electrice. [< fr., engl. vocoder, germ. Vocoder].

RADIO², radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (2). 3. Referitor la radiatia electromagnetica, de radiatie electromagnetica. II. S. n. 1. Instalatie de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzand aparatele de emisiune si pe cele de receptie. 2. Spec. Aparat de receptie radiofonica; radioreceptor. 3. sistemul si activitatea de difuzare a programelor de stiri, de muzica etc. prin radio² (2). 4. Institutie care dirijeaza si coordoneaza problemele referitoare la radio² (I,3) [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.

DIAFRAGMA s. f. 1. muschi care desparte toracele de abdomen. 2. membrana care reproduce sunetele prin v********e sale. 3. placa subtire, opaca, cu deschidere reglabila, care limiteaza fasciculele de lumina la trecerea printr-un sistem optic; blenda (2). 4. dispozitiv de inchidere a unui recipient. 5. (constr.) perete portant pentru preluarea solicitarilor orizontale; planseu, placa. 6. dispozitiv format dintr-o membrana cu orificiu pentru masurarea debitelor sau vitezelor intr-o conducta. 7. (med.) contraceptiv mecanic pentru femei. (< fr. diaphragme, lat., gr. diaphragma)

MENSURALISM s. n. sistem de notatie muzicala inventat de islamici, care permitea sa fie definite exact raporturile de valoare (de durata a sunetelor) dintre o nota si alta. (< germ. Mensural/musik/ + -ism)

T s. m. invar. 1. A douazeci si patra litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana oclusiva dentala surda). 2. (METR.) Simbol pentru tesla. 3. Limfocit T (celula T), celula a sistemului imunitar, din categoria leucocitelor (globulelor albe) a carei maturare are loc in timus. Sunt raspunzatoare de imunitatea mediata celular. Exista mai multe subtipuri, cu rol diferit in raspunsul imun: limfocite T helper (care recunosc antigenele straine si elibereaza substante cu rol in coordonarea activitatii diferitelor categorii de leucocite, substante numite interleukine), limfocite T citotoxice (efectoare) si limfocite T supresoare.

TELECOMUNICATIE, telecomunicatii, s. f. 1. Transmitere si receptie la distanta a unor sunete, semne sau imagini prin telefon, telegraf, televiziune, semnalizare optica etc. 2. Legatura intre doua puncte intre care se realizeaza telecomunicatia (1). ◊ sistem de telecomunicatii = totalitatea mijloacelor tehnice dintr-un serviciu de telecomunicatii, care formeaza o unitate. – Din fr. telecommunication.

RADIO radiouri n. 1) Instalatie de transmitere si de receptie la distanta a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice. 2) Aparat de receptie a emisiunilor difuzate de o astfel de instalatie; radioreceptor. Asculta muzica la ~. 3) sistem de difuzare a programelor prin radioreceptor. 4) Institutie care dirijeaza intocmirea si difuzarea programelor informative si culturale prin aceasta instalatie; radiodifuziune. ~ul moldovenesc. [Sil. -di-o] /<fr. radio, germ. Radio

TELECOMUNICATIE s.f. 1. Transmitere si receptie la distanta a unor sunete, a unor semne sau imagini, folosind numai fenomenele electromagnetice sau optice. 2. Legatura intre doua puncte intre care se realizeaza telecomunicatia (1). ♦ sistem de telecomunicatii = totalitatea mijloacelor tehnice dintr-un serviciu de telecomunicatii, care formeaza o unitate. [Gen. -iei. / cf. fr. telecommunication].

TELECOMUNICATIE s. f. 1. transmitere si receptie la distanta a unor sunete, a unor semne sau imagini, folosind numai fenomenele electromagnetice sau optice. 2. legatura intre doua puncte intre care se realizeaza telecomunicatia (1). ♦ sistem de ~tii = totalitatea mijloacelor tehnice dintr-un serviciu de telecomunicatii, care formeaza o unitate. (< fr. telecommunication)

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

SINCRON, -A, sincroni, -e, adj. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Sincronic (1). ♦ (Despre sisteme fizice sau chimice) Care este sediul unor fenomene periodice cu evolutie sincronica. ◊ Camera sincrona = dispozitiv special folosit in cinematografie, in televiziune, pentru inregistrarea simultana a sunetului si a imaginii. Masina sincrona = masina electrica de curent alternativ (monofazat sau trifazat) a carei turatie de regim este constanta si proportionala cu frecventa tensiunii la borne. – Din fr. synchrone.

GRAI ~iuri n. 1) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ◊ A-i pieri (sau a-si pierde) ~iul a) a nu mai vorbi; a amuti; b) a nu mai avea ce spune. 2) sistem de comunicare intre oameni, cu ajutorul limbii; limbaj; vorbire. ◊ Prin viu ~ in mod oral. 3) Mod de exprimare; vorbire; limba. ~ ales. 4) Unitate lingvistica subordonata dialectului. /Din a grai

MONTAJ ~e n. 1) sistem tehnic obtinut din montarea unor piese, mecanisme. 2) Revenire intr-o anumita ordine a unor elemente independente (fotografii, vederi, fragmente literare etc.). 3) Asamblare a secventelor imaginii si a sunetului unui film intr-o anumita succesiune. 4): ~ radiofonic combinare succesiva a diferitelor fragmente literare sau muzicale in vederea unei transmisiuni radiofonice. /<fr. montage

IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).

X s. m. invar. A douazeci si noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, care reda pe cs (la inceputul cuvintelor sau in cuvinte ca „explozie”, „expozitie” etc.) sau pe gz (in cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numarul 10 in sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; in sintagma) Radiatie (sau raze) X = radiatie de natura electromagnetica de mica lungime de unda, care impresioneaza (2) placa fotografica. [Pr.: ics].

Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.

SCHELET s. n. 1. partea osoasa sau calcaroasa a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formeaza structura de rezistenta a unei constructii sau a unui sistem tehnic; osatura. 3. (fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. 4. fractiune granulometrica a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung si subtire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvant. (< fr. squelette)

PERPETUUM MOBILE s. n. 1. sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar care ar putea functiona la infinit, producand energie sau lucru mecanic fara a primi energie din exterior. 2. (muz.) piesa instrumentala cu pasaje de virtuozitate, bazata pe succesiunea rapida si continua a unor sunete de durata egala, cu revenire repetata a temei principale. 3. miscare continua. (< lat. perpetuum mobile)

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.

REZONATOR, rezonatori, s. m. Aparat sau sistem fizic care poate oscila cand se gaseste intr-un camp de forte periodice, datorita unui izvor de oscilatii. ◊ Rezonator acustic = aparat care intra in oscilatie numai cand este lovit de unde sonore de o anumita frecventa si care este folosit pentru analizarea sunetelor compuse. Rezonator electric = circuit in care apare un curent electric atunci cand se gaseste intr-un camp electromagnetic alternativ. – Dupa fr. resonateur.

SUBSTITUTIE s.f. Substituire, inlocuire. ♦ Metoda substitutiei = metoda de rezolvare a unui sistem de ecuatii algebrice, care consta in inlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuatii cu valoarea ei, dedusa din cealalta ecuatie. ♦ (Chim.) Inlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o molecula printr-un alt atom sau prin alt radical. ♦ (Lingv.) Inlocuire a unui sunet prin altul. ♦ Dispozitie prin care un mostenitor este obligat sa transmita la moartea sa bunurile mostenite unei persoane desemnate ca succesorul sau obligatoriu. [Gen. -iei, var. substitutiune s.f. / cf. fr. substitution, lat. substitutio].

SUBSTITUTIE s. f. substituire. ♦ metoda ĩ = metoda de rezolvare a unui sistem de ecuatii algebrice care consta in inlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuatii cu valoarea ei, dedusa din cealalta ecuatie. ◊ (chim.) inlocuirea unui atom sau a unui radical dintr- o molecula printr-un alt atom sau prin alt radical. ◊ (lingv.) inlocuire a unui sunet prin altul. ◊ dispozitie prin care un mostenitor este obligat sa transmita la moartea sa bunurile mostenite unei persoane desemnate ca succesorul sau obligatoriu. (< fr. substitution, lat. substitutio)

RACORD ~uri n. 1) Element de legatura intre doua parti ale unui sistem tehnic. 2) Tub care face legatura intre doua conducte, prin care circula un fluid. 3) Portiune dintr-un circuit electric care face legatura intre un receptor de energie electrica si reteaua de distributie. 4) Cadru care face legatura intre doua secvente de film. 5) Imbinare care face legatura intre doua benzi magnetice de sunet. /<fr. raccord

INALT, -A, inalti, -te, adj. 1. Care se ridica mult in sus; foarte ridicat. ◊ Frunte inalta = frunte mare, lata. ♦ (Substantivat, n.) Inaltime. ♦ (Despre fiinte) De statura mare. ♦ Care se gaseste la inaltime (mare). 2. (Despre sunete) Ascutit², subtire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau masura mare. ♦ (Despre frecventa) Cu un numar mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treapta ridicata in scara valorilor sau a importantei; superior; deosebit, important; distins, maret. ◊ Inalta fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cat mai fidel semnalele sonore (inregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -a adj.] – Lat. in altum.

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

SIMBOLISM s. n. sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic in literatura si arta universala, constituit la sfarsitul secolului XIX, potrivit caruia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea; legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita idee. – Din fr. symbolisme.