absolut, -a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictie, neconditionat. 2. total, complet, desavarsit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; (fiz.) miscare ~a = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric, facand abstractie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu vesnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine si prin sine. III. adv. cu desavarsire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

INERTIAL, -A, inertiali, -e, adj. (Fiz.; despre un sistem de referinta) In raport cu care se verifica principiul inertiei (1). – Inertie + suf. -al. Cf. germ. Inertial[bezugsystem].

REPAUS, repausuri, s. n. 1. Stare in care orice functie sau activitate este temporar intrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, avand rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a intregului organism. 2. (Fig.) Stare a unui corp in raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, in care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, avand in raport cu acesta un caracter relativ si conditionand stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; in sintagma) Repaus mamar = perioada dintre incheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repaos s. n.] – Lat. *repausum.

REFERENTIAL s. v. sistem de referinta.

COORDONATA ~e f. 1) mat. Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2): ~e geografice marimi care determina pozitia unui punct pe suprafata Pamantului (latitudinea, longitudinea si inaltimea in raport cu nivelul marii). 3): ~e astronomice numere cu ajutorul carora se determina pozitia unui astru. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnee

MISCARE ~ari f. 1) v. A MISCA si A SE MISCA. ◊ A (se) pune in ~ a intra sau a face sa intre la actiune. In doi timpi si trei ~ari foarte repede; momentan. Nici o ~! a) liniste; b) comanda data cuiva, ca sa ramana in pozitia in care se afla. A prinde ~area cuiva (sau a ceva) a) a ghici intentiile sau planurile cuiva; b) a pricepe mersul unei actiuni. 2) fiz. Variatie in timp a pozitiei unui corp in raport cu un sistem de referinta. 3) Fiecare mutare de piese la unele jocuri (de sah, de table etc.). 4) Actiune care include un numar mare de oameni cu interese sau conceptii comune (in sprijinul unei idei, al unui scop unic etc.). ~ sindicala. ~area pentru pace. [G.-D. miscarii] /v. a misca

RELATIV² ~a (~i, ~e) 1) Care constituie sau implica o anumita relatie. 2) Care prezinta o relatie; aflat in raport reciproc. Dimensiuni ~e. 3) Care exista numai in relatie cu altceva. 4) (despre marimi fizice) Care are valoarea dependenta de un sistem de referinta. Miscare ~a. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

REPAUS ~uri n. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; odihna; ragaz; recreatie; pauza. ◊ Pe loc ~! forma de comanda, folosita in timpul unor exercitii militare sau sportive, indicand luarea unei pozitii mai libere. 2) Perioada de timp cat dureaza o astfel de intrerupere. 3) filoz. Moment al miscarii, avand, in raport cu aceasta, un caracter relativ; stare de nemiscare relativa. 4) fiz. Stare a unui corp in timpul careia nu se schimba pozitia lui fata de un sistem de referinta. 5) Moarte conceputa ca odihna vesnica. [Sil. -pa-us] /<lat. repausum

REPER ~e n. 1) Obiect sau detaliu din teren care serveste drept punct de orientare. 2) Semn trasat pe diferite piese care urmeaza sa fie asamblate. 3) mat. Ansamblu de vectori avand origine comuna si formand un sistem de referinta. 4) tehn. Sistem tehnic de orientare. /<fr. repere

COORDONATA s.f. 1. (Mat.) Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. ♦ (Fig.) Directie; cadru. 2. (La pl.) Sistem de linii imaginare prin care se determina pozitia unui punct de pe glob. 3. Sistem de determinare a pozitiei astrilor prin raportare la diferite sisteme de referinta. [Var. coordinata s.f. / cf. fr. coordonnee, it. coordinata].

SCALAR s.m. (op. vector, vectorial) Marime stabilita numai prin valoarea ei numerica, care nu depinde de vreun sistem de referinta. ♦ Numar real sau complex. // adj., s.n. (Marime) care poate fi masurata dupa o anumita scara, determinata printr-un singur numar real care ii arata valoarea. [Cf. fr. scalaire, germ. skalar, Skalar < lat. scala – scara].

ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

INERTIAL, -A adj. (Fiz.) Referitor la inertie; de inertie. ◊ Sistem inertial = sistem de referinta in raport cu care se verifica principiul inertiei (1). [Pron. -ti-al. / cf. it. inerziale].

RELATIV, -A adj. 1. Care se raporta, se refera la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raporta la un substantiv sau la un pronume precedent; propozitie relativa (si s.f. ) = propozitie subordonata introdusa prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotarate; propozitie atributiva; timp relativ = timp care exprima o actiune raportata la alt moment decat cel al vorbirii. 2. Care variaza (dupa imprejurari); evaluat, determinat cu aproximatie. ♦ Valabil intre anumite limite, in anumite conditii. ♦ (Fiz.) Miscare relativa = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. 3. Care nu exista decat in relatie cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].

COORDONAT, -A I. adj. pus de acord. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care se afla in raport de coordonare cu alta. II. s. f. 1. (mat.) fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane si paralele) prin care se determina pozitia unui punct de pe glob. ♦ e astronomice = sistem de linii care permit determinarea pozitiei astrilor pe bolta cereasca. 3. (fig.) directie, reper; situatie; cadru. (< fr. coordonne)

INERTIAL, -A adj. (fz.) referitor la inertie. ♦ sistem ~ = sistem de referinta in raport cu care se verifica principiul inertiei (1). (< it. inerziale, germ. inertial)

POLAR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zona ~a = zona cuprinsa intre latitudinile de 75 si poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimiteaza zonele polare; Steaua P~a = stea principala din constelatia Carului-Mic, care indica directia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezinta polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al caror sistem de referinta este format dintr-un punct (pol) si o semiaxa cu originea in acesta. 4. (fil.) care se afla in raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

REFERENTIAL, -A I. adj. 1. care se refera la ceva; care constituie un sistem de referinta. 2. referitor la referenta, de referire. II. s. n. 1. (mat.) multime de elemente care formeaza un sistem de referinta. 2. ansamblu de elemente legate intr-un sistem. (< fr. referentiel, engl. referential)

RELATIV, -A I. adj. 1. care exista in cadrul unor relatii concrete; conditionat, limitat. 2. care este in raport, in relatie cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raporteaza la un substantiv sau la un pronume precedent; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie atributiva; timp ~ = timp care exprima o actiune raportata la alt moment decat cel al vorbirii. 3. (despre marimi fizice) care variaza (dupa imprejurari); evaluat, determinat cu aproximatie. ◊ valabil intre anumite limite, in anumite conditii. ♦ (fiz.) miscare ~a = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

REPER s. n. 1. semn servind pentru orientare. ◊ (fig.) criteriu de recunoastere, de orientare. 2. (tehn.) semn trasat pe suprafata unei piese pentru orientare. ◊ fiecare dintre piesele componente ale unui ansamblu. 3. (mat.) sistem de referinta pentru o dreapta in raport cu care, cu ajutorul unui sistem de coordonate, poate fi determinat orice punct al dreptei. (< fr. repere)

SCALAR², -A adj., s. m. (marime) ale carei valori sunt determinate numai prin unitatea de masura si printr-un numar real care nu depinde de vreun sistem de referinta. (< germ. Skalar, fr. scalaire)

REFERINTA referinte f. 1) Informatie care se refera la o anumita persoana. 2): Lucrare de referinta lucrare (dictionar, indrumar etc.) care este consultata in permanenta. 3) Nota sau indicatie precisa care se refera la o anumita lucrare. 4) Functie de referire. 5): sistem de referinta sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile corpurilor. /<germ. Referenz, fr. reference

REFERINTA s.f. 1. Informatie, lamurire data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ (Mat., fiz.) sistem de referinta = sistem de coordonate sau totalitatea sistemelor de coordonate imobile unul fata de altul la care se raporteaza pozitiile corpurilor; referential. [< fr. reference].

RELATIVITATE s. f. 1. Faptul de a fi relativ. 2. Proprietate a marimilor fizice de a avea valori dependente de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ◊ Teoria relativitatii = teorie fizica a interdependentei dintre spatiu, timp si materia in miscare, prin care se stabilesc, cu precizie mai mare decat in fizica clasica, legile generale ale tuturor fenomenelor fizice si pentru cazurile in care vitezele corpurilor nu sunt neglijabile fata de viteza de propagare a luminii in vid. – Din fr. relativite.

REFERENTIAL, referentiale, s. n. sistem de referinta. [Pr.: -ti-al] – Din fr. referentiel.

DIVERGENT, -A, divergenti, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se departeaza dintr-un punct comun in directii diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a carui sectiune creste pe masura departarii de un punct de referinta; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumina ce se departeaza unele de altele. ♦ (Mat.; despre siruri de numere) Care nu are o limita finita, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre pareri, conceptii, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic intre ele; care urmaresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis.

REFERINTA, referinte, s. f. l. Informatie pe care o da cineva cu privire la situatia unei persoane. ♦ P. gener. Informatie, lamurire, explicatie. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ sistem de referinta = a) (Geom.) sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile figurilor geometrice; b) (Fiz.) grup format de sistemele de coordonate imobile unul fata de altul, la care se raporteaza pozitiile corpurilor sau pozitiile in campurile de forta. ♦ (In loc. adj.) De referinta = la care te poti referi (2); important. – Din germ. Referenz, fr. reference.

REFERENTIAL, -A s.n. sistem de referinta. // adj. (Rar) De referire. [Pron. -ti-al. / cf. fr. referentiel, engl. referential].

REPER s.n. 1. Semn (obiect, punct de teren etc.) folosit pentru orientare. 2. Semn facut pe suprafata unei piese pentru orientare. ♦ Fiecare dintre piesele componente ale unui obiect tehnic mai complex. 3. (Mat.) sistem de referinta pentru o dreapta in raport cu care, cu ajutorul unui sistem de coordonate, poate fi determinat orice punct al dreptei. [Pl. -re, -ruri. / < fr. repere, cf. lat. reperire – a gasi].

RELATIVITATE s.f. 1. Insusirea a ceea ce este relativ; relativism. 2. Proprietate a marimilor fizice de a depinde de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ♦ Teoria relativitatii = teorie formulata de Einstein, potrivit careia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atat mai mica cu cat vitezele corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii in vid. [Cf. fr. relativite].

CENTROID I. s. n. punct din spatiu care se misca cu o viteza egala cu viteza medie a obiectelor ceresti din vecinatatea lui. II. s. f. curba, loc geometric al centrului instantaneu de rotatie in raport cu sistemul de referinta mobil sau fix, respectiv rostogolirea si baza. (< engl. centroid)

INSTANTANEU, -EE I. adj. 1. (si adv.) care se produce foarte repede; care apare brusc, pe moment. 2. (fiz., despre marimi) referitor la un anumit moment. ◊ (tehn.; despre centre si axe de rotatie) cu pozitie variabila in timp fata de sistemul de referinta fix si mobil. II. s. n. fotografie luata cu expunere scurta. ◊ expunere foarte scurta a cliseului. (< fr. instantane)

RELATIVITATE s. f. 1. faptul de a fi relativ; relativism (2). 2. proprietate a fenomenelor, a marimilor fizice de a depinde de conditiile concrete in care se efectueaza masurarea lor sau de sistemul de referinta la care sunt raportate. ♦ teoria ~atii = teorie fizica potrivit careia legile fenomenelor fizice sunt valabile cu o precizie cu atat mai mica cu cat vitezelor corpurilor sunt mai mari comparabile cu viteza de propagare a luminii in vid. (< fr. relativite)

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

referinta s. f. 1. raportare, referire, informatie data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. ♦ de ~ = la care se poate face referire; important. 3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafete) imobile unul fata de celelalte, la care se raporteaza pozitiile corpurilor; reper. (< fr. reference, germ. Referenz)

OSCILATOR, oscilatoare, s. n. 1. sistem fizic care poate efectua oscilatii libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilatii electromagnetice, alimentat de la o sursa de energie (electrica). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat sa produca o oscilatie de frecventa constanta utilizata ca frecventa de referinta. Oscilator multispot = oscilator care poate afisa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur.

DIRECTIE s. f. I. 1. orientare in spatiu a unui obiect, a unei miscari fata de un punct de referinta: sens de desfasurare a unei actiuni. 2. (mat.) proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa data. II. 1. (organ de) conducere a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ ~ de scena = regie. 2. functie de director; biroul directorului. ◊ subdiviziune in cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumita ramura de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijeaza un vehicul. ◊ parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)

DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ Parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].