cuc (cuci), s. m. – 1. Pasare care isi depune ouale in cuiburi straine si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Puscariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvint onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cind o cinta cucul „niciodata” este echivalenta a expresiei bg. kukov deni, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imita sunetul cucului); cucui, vb. (a cinta cucul); cuca, s. f. (femela cucului).

CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.

CUC (lat. cuccus) s. m. 1. Pasare migratoare de 32-37 cm, cu coada lunga si penaj cenusiu, cu pieptul albicios, striat transversal la mascul si ruginiu cu striuri intunecate la femela; isi depune ouale in cuiburi straine unde sint clocite de alte pasari; are un cintec caracteristic (Cucculus canorus). ◊ Cuc alergator = pasare din S.U.A. (California, Texas) si Mexic, de c. 60 cm, cu penaj cafeniu patat cu nuante mai inchise si deschise, picioare lungi, slab-zburatoare, tinuta in stare semidomesticita, pentru vinarea serpilor cu clopotei (Geoccoccyx californianus). Expl. singur cuc = foarte singur. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. 2. Intra in compunerea unor nume de plante (ex. ciubotica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului).

cuc m. (lat. cucus, cuccus [cuculus si cuculus], it. cucco, fr. coucou, sp. pg cuco, cuc). O pasare agatatoare insectivora [!] care striga „cucu-cucu”, de unde-i si vine numele. Cuc armenesc (Iron.), pupaza. A-ti cinta cucu'n fata, a ti se prezice ceva bun. singur cuc, absolut singur. A trai ca un cuc, izolat fara familie (caci se crede ca femeia cucului isi depune ouale in cuibu altor pasari). Beat cuc, beat crita, beat mort. E cuc de beat, de inamorat, e foarte beat, foarte inamorat. De florile cucului, de florile marului, fara folos, in zadar: a munci de florile cucului. Cit cucu, cit e cucu (Rar), nici-odata, cit e hau. Ceasornic cu cucu (adica „cu strigatu de cucu”, un fel de ceasornic mural care, cind se implinesc orele, striga „cucu”).

guira s. f. pasãre inruditã cu cucul, care trãieste in America de Sud, mai mult pe sol, clocindu–si singurã ouãle si crescandu–si puii. (din lat. guira)