MASURA, masuri, s. f. I. 1. Valoare a unei marimi, determinata prin raportarea la o unitate data; masurare, determinare. ◊ Loc. adj. si adv. Dupa (sau pe) masura = despre imbacaminte sau incaltaminte) potrivit cu dimensiunile corpului; dupa dimensiuni potrivite. De (sau pe) o masura = deopotriva, la fel, egal. ◊ Loc. adv. In mare (sau in larga) masura = in mare parte, in mare cantitate, mult. In mica masura = intr-o proportie neinsemnata. In egala masura = la fel, in mod egal. ◊ Loc. prep. Dupa (sau pe, in) masura... = in raport cu..., proportional cu... ◊ Loc. conj. Pe masura ce = cu cat. In masura in care... = numai atat cat... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) masura = a masura diferite dimensiuni (ale cuiva) in vederea confectionarii unor haine, ghete etc. 2. Unitate conventionala pentru masurarea dimensiunilor, cantitatilor, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezinta aceasta unitate conventionala. Instrument (sau aparat) de masura = instrument (sau aparat) cu care se masoara. ◊ Loc. adv. Cu aceeasi masura = in acelasi fel. ♦ Continutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinata, intindere limitata. 4. Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor muzicale si care se noteaza printr-o fractie plasata la inceputul primului portativ. ◊ Bara de masura = fiecare dintre liniutele care taie vertical portativul, divizand durata piesei muzicale in unitati metrice egale. ◊ Expr. A bate masura = a executa cu mana sau cu piciorul miscari egale si regulate, care marcheaza diviziunile grupurilor de note aflate in fiecare unitate delimitata de barele de masura. 5. Unitate metrica compusa dintr-un anumit numar de silabe accentuate si neaccentuate sau (in metrica antica) dintr-un anumit numar de silabe lungi si scurte, care determina ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflecta legatura dintre cantitate si calitate, cuprinzand intervalul in limitele caruia schimbarile cantitative pe care le sufera un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calitatii lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispozitie, procedeu, mijloc intrebuintat pentru realizarea unui anumit scop; hotarare, prevedere. ◊ Masura de siguranta = mijloc de preventie speciala, prevazut de legea penala si folosit fata de infractorii care prezinta pericol. ◊ Expr. A lua masuri = a executa o serie de lucrari sau a duce o actiune in vederea realizarii unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi in masura (sa...) = a fi in stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-si da masura = a-si manifesta talentul, priceperea in realizari concrete; arata totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi ca este capabil sa faca, sa realizeze ceva. 3. Limita, punct extrem pana la care se poate concepe, admite sau pana la care este posibil ceva; moderatie, cumpatare, infranare. ◊ Loc. adv. Fara (de) masura = din cale-afara, nemasurat, exagerat, excesiv. Cu masura = in limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. In masura posibilului = atat cat va fi posibil. – Lat. mensura.

PICIOR ~oare n. 1) (la om si la animale) Membru care sustine corpul si serveste la deplasare. ~orul stang. ~oarele anterioare. A se ridica in ~oare. ◊ ~ plat picior cu talpa foarte putin scobita. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergand) pe jos. Din ~oare in pozitie verticala. In varful ~oarelor a) in varful degetelor (de la picioare); b) fara zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap pana-n ~oare in intregime. Fara cap si fara ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabila; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispret. A calca (pe cineva sau ceva) in ~oare a) a distruge, calcand cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de maini si de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a actiona. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleasi drepturi, aceeasi situatie, acelasi rang cu cineva. A intinde ~oarele a se stinge din viata; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare inghesuiala; ingramadire de lume. A-si bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fara a-si atinge scopul. Un ~ aici si altul acolo foarte repede; fuga. Sa nu-ti vad ~oarele pe aici! sa nu mai vii pe aici! A i se taia (sau a i se m**a) cuiva (mainile si) ~oarele a) a fi cuprins de o slabiciune fizica; b) a fi puternic coplesit de emotii. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se rasti. A fi (sau a sta) pe ~ de duca a fi gata de plecare. Cu coada intre ~oare (sau vine) injosit; umilit. Unde-ti stau ~oarele acolo iti va sta si capul vei fi omorat. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boala fara a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a insanatosi un bolnav, ingrijindu-l. A gandi cu ~oarele a gandi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a ramane) pe ~oare a) a-si mentine pozitia, situatia; b) a corespunde realitatii; a fi sustinut de argumente trainice. A da din maini si din ~oare a se stradui din rasputeri pentru a obtine sau a solutiona ceva, pentru a salva o situatie. A sta cu ~oarele in apa (rece) a medita mult si profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ in groapa a ajunge la limita vietii; a fi foarte batran. A cadea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A calca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplacere; b) a da cuiva de inteles. A cadea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea tine pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a asterne, a inchina) ceva la ~oarele cuiva a darui ceva in semn de veneratie sau de supunere. A pune ~orul in prag a) a-si manifesta vointa; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) in ~oare a mobiliza la realizarea unei actiuni. A sta in ~oarele cuiva a stingheri; a impiedica actiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slabi tare, a se stinge din viata, vazand cu ochii. A trai pe ~ mare a duce o viata luxoasa. A fi in ~oare a fi pregatit in permanenta pentru actiune. ~orul-caprei planta erbacee de padure cu tulpina e****a, ramificata, avand frunze mari, alungite, zimtate, si flori albe, grupate intr-o inflorescenta umbeliforma. ~orul-cocosului planta erbacee cu tulpina e****a, avand frunze tripartite si flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care serveste la sustinerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioara a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Gramada de snopi asezati in cruce. 5) (in trecut) Unitate de masura a lungimii (egala cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de masura a versului (egala cu un anumit numar de silabe accentuate si neaccentuate sau lungi si scurte). /<lat. petiolus

SPONDEU ~e n. Picior de vers compus din doua silabe accentuate (in metrica moderna) sau din doua silabe lungi (in metrica antica). /<lat. spondeus, fr. spondee

PENTAMETRU s.m. Vers greco-latin de cinci picioare. ♦ (In metrica moderna) Vers cu cinci silabe accentuate. [< fr. pentametre, cf. lat. pentameter, gr. pentametron < pente – cinci, metron – masura].

PROTONIC, -A adj. 1. Referitor la proton, al protonului; care tine de proton. 2. (Despre sunete, silabe) Aflat inaintea unei silabe accentuate. [Cf. fr. protonique].

PENTAMETRU s. m. vers greco-latin de cinci picioare. ◊ (in metrica moderna) vers cu cinci silabe accentuate. (< fr. pentametre, gr. pentametrou)

AMFIBRAH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmica formata, in metrica antica, dintr-o silaba lunga precedata si urmata de doua silabe scurte. ♦ Unitate ritmica alcatuita, in metrica moderna, dintr-o silaba accentuata precedata si urmata de doua silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus.

CADENTA, cadente, s. f. 1. Miscare ritmica si uniforma; ritm. ◊ Loc. adv. In cadenta = cu miscari repetate la intervale egale. ♦ Numarul de lovituri pe care o arma de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecventa; viteza de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmica a unor unitati poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei incheieri intr-o compozitie muzicala. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistica dintr-un concert instrumental, interpretat fara acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.

CLAUZULA, clauzule, s. f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfarsitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasa impreuna cu silabele neaccentuate, creeaza un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze in proza, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel incat sa produca un efect expresiv. [Pr.: cla-u-] – Din lat. clausula.

DACTIL, dactili, s. m. (In metrica moderna) Picior de vers format dintr-o silaba accentuata urmata de doua silabe neaccentuate; (in metrica greco-latina) picior compus din trei silabe, prima lunga si celelalte doua scurte. [Pl. si: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylys.

MASCULIN, -A, masculini, -e, adj. 1. De s*x barbatesc; p. ext. care este propriu masculului (1), barbatului; barbatesc. ♦ Alcatuit din barbati, de barbati. ♦ Gen masculin (si substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de fiinte de s*x barbatesc, precum si nume de lucruri care, prin traditie sau prin analogie cu cele dintai, sunt socotite de acelasi s*x. ♦ (Gram.) Care apartine genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimeaza pe ultima silaba accentuata. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

TROHEU, trohei, s. m. Picior de vers alcatuit dintr-o silaba lunga si una scurta (in metrica poeziei antice) sau dintr-o silaba accentuata si una neaccentuata (in poezia moderna). – Din fr. trochee.

PROTONIC¹, -A, protonici, -ce, adj. (Despre sunete si silabe) Care se gaseste inaintea silabei accentuate. – Din fr. protonique.

EXPIRATOR, -OARE, expiratori, -oare, adj. Care ajuta, care serveste la expirare. ◊ (Lingv.) Accent expirator = accent bazat pe intensificarea expirarii la pronuntarea silabei accentuate. – Din fr. expirateur.

TERNAR, -A, ternari, -e, adj. 1. Care este compus din trei unitati sau din trei elemente. ♦ De ordinul al treilea. 2. (Despre versuri) Alcatuit din trei picioare metrice, avand fiecare cate o silaba accentuata. 3. (Muz.; despre o succesiune ritmica, o masura sau forma muzicala) Care se divizeaza in trei. – Din fr. ternaire, lat. ternarius.

RIMA, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale in doua sau in mai multe versuri (incepand cu ultima silaba accentuata); p. ext. potrivire a sunetelor finale a doua cuvinte. ♦ Cuvant (ori segment dintr-un cuvant) care rimeaza cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime.

RITM, ritmuri, s. n. 1. Asezare simetrica si periodica a silabelor accentuate si neaccentuate intr-un vers sau in proza ori a accentelor tonice intr-o fraza muzicala; cadenta, tact; p. ext. efect obtinut prin aceasta asezare. ♦ Vers. 2. Desfasurare gradata, treptata a unei actiuni, evolutie mai rapida sau mai lenta a unei activitati, conditionata de anumiti factori. ♦ Periodicitate a unei miscari, a unui proces, a unei activitati. ♦ Miscare regulata; tempo, cadenta. 3. Repetare periodica a unor elemente de arhitectura sau de decoratie, la o constructie. – Din ngr. rithmos, fr. rythme, lat. rhythmus.

DACTIL ~i m. 1) (in versificatia antica) Picior de vers format dintr-o silaba lunga si doua scurte. 2) (in versificatia moderna) Picior de vers format dintr-o silaba accentuata, urmata de doua neaccentuate. /<fr. dactyle, lat. dactylus.

ICTUS ~uri n. 1) (in versificatia antica) Pronuntare intensificata a silabei accentuate. 2) muz. Nota puternic accentuata aflata in primele masuri. 3) med. Tulburare puternica a organismului, cauzata de actiunea unor factori externi; soc. /<lat., fr. ictus

POSTTONIC ~ca (~ci, ~ce) lingv. (despre silabe si sunete) Care succede o silaba accentuata. /<fr. posttonique

PROTONIC² ~ca (~ci, ~ce) lingv. (despre sunete, silabe) Care preceda o silaba accentuata. /<fr. protonique

PROZODIE f. 1) Ramura a poeticii care se ocupa cu studiul tehnicii versificatiei. 2) Sistem de pronuntare a silabelor (accentuate si neaccentuate, lungi si scurte). /<ngr. prosodia, fr. prosodie

ARITMIE s.f. 1. Lipsa de ritm, neregularitate in succesiunea silabelor accentuate ale unui vers. 2. Tulburare a ritmului normal al inimii. [Gen. -iei. / < fr. arythmie].

DACTIL s.m. Picior de vers format dintr-o silaba accentuata, urmata de doua silabe neaccentuate; picior de vers greco-latin format dintr-o silaba lunga, urmata de doua silabe scurte. // (Si in forma dactilo-) Element prim si secund de compunere savanta, cu semnificatia „in legatura cu degetele”, „deget”; „in legatura cu masina de scris”. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < lat. dactylus, gr. daktylos, cf. fr. dactyle].

ICTUS s.n. 1. (Metr.) Bataie care marcheaza silaba accentuata. 2. (Muz.) Note foarte accentuate aflate in primele masuri. 3. (Med.) Atac morbid subit; soc. [Pl. -usuri, (s.m.) -usi. / < fr., lat. ictus].

TROHEU s.m. Picior de vers format, in poezia antica, dintr-o silaba lunga si una scurta si, in poezia moderna, dintr-o silaba accentuata si una neaccentuata. V. coreu. [< fr. trochee, cf. lat. trochaeus, gr. trochaios].

ANAPEST s.m. Picior de vers format din doua silabe scurte si una lunga sau din doua silabe neaccentuate urmate de o silaba accentuata. [Cf. fr. anapeste, lat. anapaestus, gr. anapeistos].

CLAUZULA s.f. Organizare ritmica a cuvintelor la sfarsitul unui vers, al unei strofe sau al unei fraze, astfel incat sa se realizeze o agreabila impresie acustica. ♦ silaba accentuata impreuna cu silabele neaccentuate de la sfarsitul unui vers; vers final al unei strofe. [Pron. cla-u-. / cf. it., lat. clausula].

EXPIRATOR, -OARE adj. Care serveste la expirat. ♦ (Fon.) Accent expirator = accent bazat pe intensificarea expirarii la pronuntarea silabei accentuate. [Cf. fr. expirateur].

MASCULIN, -A adj. 1. De mascul; barbatesc. ◊ Gen masculin = forma pe care o ia un cuvant (substantiv, pronume etc.) pentru a denumi o fiinta sau un lucru considerat de s*x barbatesc sau care este in legatura cu un astfel de nume. 2. (Despre rime) Care rimeaza pe ultima silaba accentuata. [Cf. fr. masculin, lat. masculinus].

ARITMIE¹ s. f. 1. lipsa de ritm, neregularitate in succesiunea silabelor accentuate ale unui vers. 2. tulburare a ritmului c*****c. (< fr. arythmie)

EXPIRATOR, -OARE adj. care serveste la expirat. ♦ (fon.) accent ~ = accent bazat pe intensificarea expirarii la pronuntarea silabei accentuate. (< fr. expirateur)

FEMININ, -A adj. 1. propriu femeii, femeiesc. ♦ gen ~ (si s. n.) = gen gramatical care cuprinde fiinte sau lucruri de s*x femeiesc. 2. (despre rime) care rimeaza pe penultima silaba accentuata. (< fr. feminin, lat. femininus)

PRETONIC, -A adj. (despre silabe, vocale atone) care preceda o silaba accentuata. (< fr. pretonique)

PROTONIC², -A adj. (despre sunete, silabe) care preceda silaba accentuata. (< fr. protonique)

AMFIBRAH, amfibrahi, s. m. Unitate ritmica formata (in metrica antica) dintr-o silaba lunga precedata si urmata de doua silabe scurte sau (in metrica moderna) dintr-o silaba accentuata precedata si urmata de doua silabe neaccentuate. – Fr. amphibraque (lat. lit. amphibrachus).

CLAUZULA (‹ fr., lat.) s. f. Partea finala, incepind cu ultima silaba accentuata, rimata sau nerimata, a unei strofe, perioade oratorice sau vers. Poate fi: c. masculina (cind ultima silaba este neaccentuata); c. feminina (specifica versului alb); c. dactilica (ultimele doua silabe sint neaccentuate).

DACTIL (< fr., lat., gr. daktylos „deget“) s. m. Picior de vers format dintr-o silaba accentuata urmata de doua silabe neaccentuate (in metrica moderna) sau dintr-o silaba lunga urmata de doua scurte (in metrica antica).

TONIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocala ~; silaba ~.) 2. adj., s. v. intaritor.

AMFIBRAH s. m. picior de vers format dintr-o silaba lunga (accentuata) incadrata de doua scurte (neaccentuate). (< fr. amphibraque, lat. amphibrachus)

TROHEU s. m. picior de vers dintr-o silaba lunga (accentuata) si una scurta (neaccentuata); coreu. (< fr. trochee)

OXITON, -A adj., s.n. (Cuvant) accentuat pe ultima silaba. [< fr. oxyton, cf. gr. oxytonos < oxys – ascutit. tonos – accent].

OXITON, -A adj., s. n. (cuvant) accentuat pe ultima silaba. (< fr. oxyton)

ACCENT, accente, s. n. 1. Scoaterea in relief a unei silabe, a unui cuvant etc., prin marirea intensitatii vocii sau prin intonatie. ♦ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a arata ca silaba respectiva este accentuata. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atentie deosebita, a-i arata un interes deosebit. ♦ Semn grafic intrebuintat in scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronunta cuvintele intr-o limba sau intr-un dialect. 3. Intonatie afectiva; ton. – Fr. accent (lat. lit. accentus).

accentuat adj. 1. tonic. (Vocala ~; silaba ~.) 2. evidentiat, intarit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potentat. (Semnificatii ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.

ATON ~a (~i, ~e) 1) (despre vocale, silabe) Care nu este accentuat. 2) med. (despre tesuturi) Care sufera de atonie. /<fr. atone

accentuat, -A, accentuati, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poarta accentul, care este scos in relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ATON, -A, atoni, -e, adj. 1. (Despre tesuturi) Care sufera de atonie; atonic. 2. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu este accentuat. – Din fr. atone.

ANAPEST, anapesti, s. m. (In versificatia greco-latina) Unitate metrica formata din doua silabe scurte urmate de una lunga; (in metrica moderna) unitate metrica alcatuita din doua silabe neaccentuate urmate de una accentuata. – Din fr. anapeste, lat. anapaestus.

POSTTONIC, -A, posttonice, adj. (Lingv.: despre silabe sau sunete) Care urmeaza dupa o silaba sau dupa o vocala accentuata. – Din fr. posttonique.

accentuat, -A, accentuati, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poarta accentul, care este scos in relief. 2. Fig. Sporit, intarit. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ANAPEST, anapesti, s. m. (In versificatia greco-latina) Unitate metrica, formata din doua silabe scurte urmate de una lunga; (in metrica moderna) picior de vers alcatuit din doua silabe neaccentuate urmate de una accentuata. – Fr. anapeste (lat. lit. anapaestus).

ANAPEST ~sti m. Picior de vers din doua silabe scurte (neaccentuate) si una lunga (accentuata). /<fr. anapeste, lat. anapaestus

TONIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre vocale sau silabe) Care poarta accent; cu accent; accentuat. ◊ Accent ~ accent muzical cu care se rostesc vocalele si silabele. 2) med. (despre substante, medicamente) Care intareste organismul; cu proprietati de intarire a organismului; intaritor; fortifiant; reconfortant; tonifiant. Vin ~. /<fr. tonique

ANAPEST s. m. picior de vers din doua silabe scurte (neaccentuate) si una lunga (accentuata). (< fr. anapeste, lat. anapaestus)

IAMB s. m. 1. picior de vers dintr-o silaba scurta (neaccentuata) si una lunga (accentuata). 2. (la greci) satira populara de expresie familiara. (< fr. iambe, lat. iambus)

POSTTONIC, -A adj. (despre silabe, sunete) asezat dupa o silaba tonica sau dupa un sunet accentuat. (< fr. posttonique)

POSTTONIC, -A adj. (Despre silabe, vocale atone) Asezat dupa un sunet accentuat; care urmeaza dupa accent. [< fr. posttonique].

IAMB s.m. 1. Unitate ritmica a versului compusa dintr-o silaba scurta si una lunga sau dintr-una neaccentuata si una accentuata. 2. (La greci) Satira populara de expresie familiara. [Cf. fr. iambe, lat. iambus, gr. iambos].

IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din doua silabe, dintre care, in prozodia antica, prima este scurta si a doua lunga, iar in prozodia moderna, prima este neaccentuata, iar cea de-a doua accentuata. – Din fr. iambe, lat. iambus.

NEaccentuat, -A, neaccentuati, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu poarta accent, care nu este scos in relief. 2. Fig. Lipsit de culoare, de stralucire; sters. [Pr.: ne-ac-cen-tu-at] – Ne- + accentuat.