CURMA, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, franghii, legaturi) A strange tare, a patrunde in carne; a strangula. 2. Tranz. A taia un lemn de-a curmezisul. ♦ Tranz. si refl. A (se) frange, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. si refl. A (se) intrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-si) pune capat vietii, zilelor; a (se) omori. 2. Tranz. A incheia sau a intrerupe o conversatie. – Cf. alb. kurmue.

precurma², precurm, vb. I (inv.) a lega, a strange prea tare cu o franghie, cu o sfoara.

cosi, cosesc, vb. IV (reg.) 1. a intepa (tantarii). 2. (refl.; despre piele) a se basica, a se umfla; (despre aluat) a creste; (despre tencuiala) a se burdusi. 3. a bate, a burdusi, a snopi in bataie. 4. a pacali, a insela, a trage pe sfoara; a seduce. 5. a fura. 6. a musca tare. 7. a se coji.

PAC interj. (Adesea repetat) Cuvant care reda: a) sunetul exploziv surd produs de fumatori cand trag fumul din lulea sau din tigara; b) sunetul produs de o lovitura data cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de ata, de o sfoara, de o coarda etc. cand se rupe. – Onomatopee.

sfoara sfori f. 1) Fir confectionat din fibre vegetale sau sintetice prin rasucire, folosit, mai ales, pentru legat. A lega cu ~. ◊ Tras cu ~a (asezat) in linie dreapta; bine aliniat. A intinde ~a prea tare (sau prea mult) a depasi limita in procesul realizarii unui lucru. A trage pe ~ a pacali. A trage sforile a pregati in taina ceva reprobabil. 2) Multime de obiecte similare insirate pe astfel de fir; sirag. O ~ de ardei. 3) inv. Unitate de masura pentru suprafete, folosita la masurarea pamantului (avand diferite valori in diferite perioade). 4) inv. Fasie (ingusta) de pamant arabil. [G.-D. sforii] /cf. sl. suvoru, ucr. svora

BAIERA baieri f. sfoara sau curea prinsa la un obiect pentru a-l putea transporta, atarna sau lega. ◊ A i se rupe (cuiva) baierile inimii a avea o mare durere sufleteasca. A ofta din baierile inimii a ofta foarte tare, adanc. A strange baierile pungii a face economii (de nevoie). [G.-D. baierii; Sil. ba-ie-; Pl. si baiere] /<lat. bajulus, bajula

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A misca spre sine sau spre alt punct, apucand de un capat, de un maner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoara a pacali; a insela. ~ la raspundere a cere ca cineva sa dea socoteala pentru faptele sale. ~ sapa a) a prasi; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tractiune, masini etc.) A face sa se miste ducand dupa sine; a tari. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-si) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din cand in cand pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de imbracaminte sau de incaltaminte) A imbraca potrivind in graba pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafata plana. 2. intranz. 1) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalatii de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normala a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pusca. /<lat. trahere

PLASA¹, plase, s. f. I. 1. Impletitura cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confectionat dintr-o astfel de impletitura; fileu. ◊ Plasa pescareasca = unealta de pescuit formata dintr-o retea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) in plasa = a insela, a amagi, a seduce (pe cineva). 2. Impletitura cu ochiuri (din sfoara, sarma etc.) care se aseaza in spatele portilor de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) si pentru a pune in evidenta cu usurinta marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o mosie in evul mediu, in tara Romaneasca, cuvenita unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui judet, in vechea impartire administrativa a tarii; ocol. III. (Rar.) Limba de cutit; tais. – Din sl. plasa.

RETEA ~ele f. 1) Impletitura de fire (ata, sfoara, sarma etc.) lucrata in ochiuri mari; plasa; fileu. 2) Obiecte de forma unei astfel de impletituri. 3) Impletitura de elemente concrete (conducte, cai etc.) sau abstracte (linii inchipuite), care se incruciseaza intr-un anumit plan sau spatiu, facand legatura intre diferite obiecte si capatand o configuratie de plasa. ~ de comunicatie. ~ electrica. ~ comerciala. ♦ ~ de telecomunicatii ansamblul liniilor de telecomunicatii (telegrafice si telefonice) dintr-o regiune sau dintr-o tara. ~ hidrografica totalitate a apelor curgatoare si a bazinelor de apa aflate pe un anumit teritoriu. ~ de relatii structura. [Art. reteaua; G.-D. retelei] /<lat. retella

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

BAIERA, baieri, s. f. Curea, sfoara, ata etc. cusuta sau prinsa de un obiect spre a putea fi transportat, atarnat, strans etc. ◊ Expr. A strange baierile pungii = a face economii, a deveni econom. A avea noua baieri la punga = a fi zgarcit. A (i se) rupe baierile inimii = a simti (sau a produce cuiva) o mare durere sufleteasca. A-si dezlega baierile inimii = a se destainui. A ofta (sau a striga, a rade) din baierile inimii = a ofta (sau a striga, a rade) foarte tare, foarte puternic. [Pr.: ba-ie-. - Pl. si: baieri. Var.: baier s. n.] – Din lat. bajulus, bajula.