CAMP, campuri, s. n. si (1, astazi mai ales in expr.) campi, s. m. 1. Intindere vasta de pamant fara accidente insemnate de teren; ses, campie; spec. intindere de pamant cultivata, semanata; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca campului = munci agricole. Artilerie de camp = artilerie care foloseste tunul si obuzierul de calibru mic si care poate fi intrebuintata pe un teren fara accidente prea mari. ◊ Loc. adv. In plin camp sau in camp deschis = sub cerul liber; fara adapost. ◊ Expr. A o lua peste camp = a merge de-a dreptul, parasind drumul. A-si lua (sau a apuca) campii = a pleca orbeste, fara a sti incotro (de desperare, de durere, de manie); a ajunge la desperare. ♦ Intindere de pamant in afara unei localitati (unde nu mai sunt case). ♦ Camp de gheata = masa intinsa si neintrerupta de gheata care acopera o suprafata (in regiunile polare). 2. Loc, spatiu, portiune de teren in limitele carora se desfasoara o anumita activitate. Camp de lupta. ◊ (Astazi rar) Campul muncii = sfera de activitate a cuiva; p. ext. locul in care cineva isi desfasoara activitatea; activitate, munca, productie. Camp vizual = portiune de spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spatiu in care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica determinata; marime care caracterizeaza o asemenea regiune. Camp sonor. ♦ Regiune din spatiu in care se pot exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ◊ Camp electric = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, in oricare punct al ei s-ar gasi un mic corp incarcat cu electricitate, acesta ar fi supus actiunii unei forte care nu s-ar exercita daca corpul nu ar fi incarcat astfel. Camp magnetic = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, in oricare punct al ei s-ar gasi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forte de aceeasi natura ca cele care se exercita intre doi magneti vecini. 4. Forma a materiei prin intermediul careia are loc interactiunea dintre particule. Camp electromagnetic. 5. (In sintagma) Camp operator = portiune anatomica pe suprafata careia are loc o interventie chirurgicala. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Multime de valori ale uneia sau mai multor marimi (matematice, fizice etc.) variabile. – Lat. campus.

DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

TARAM, taramuri, s. n. (Pop. si fam.) 1. Tinut, regiune, meleag. ◊ (In basme) Celalalt (sau alt) taram = regiune indepartata (subpamanteana), dincolo de lumea reala, populata de fiinte mitice. ♦ (Rar) Intindere de teren. 2. Domeniu, sfera de activitate. – Cf. tc. tarim „locuinta”, magh. terem „sala mare”.

IN prep. 1) (exprima un raport spatial, indicand interiorul unui spatiu, al unui obiect, al unei persoane, locul, suprafata, directia) Sta in casa. A zbura in cosmos. 2) (exprima un raport temporal, concretizand o perioada, un interval de timp) Vine in fiecare seara. 3) (exprima un raport modal sau comparativ) Vine in fuga. 4) (exprima un raport final) Pregatire in vederea congresului. 5) (exprima un raport instrumental, indicand mijlocul, procedeul, materia) Cu. L-au prins in capcana. 6) (exprima un raport de relatie) In ce priveste; la. Iute in miscari. 7) (exprima un raport de tranzitie) Schimbare in bine. 8) (exprima un raport calificativ, indicand domeniul sau sfera de activitate, o caracteristica, posesia) S-a specializat in chirurgie. 9) rar (exprima un raport cauzal) Din cauza; din pricina; in urma. Se clatina in vant. 10) (exprima un raport cantitativ) Au plecat in trei. ◊ In de aproape intim; foarte bine. In de ajuns suficient; indestulator. In de seara spre (inspre, catre) seara. In susul in partea (sau in directia) de sus. In josul in partea (sau in directia) de jos. In afara de cu exceptia; exceptand. In privinta relativ la; cat priveste. /<lat. in

REGE ~i m. 1) (in unele state; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii; riga; monarh; suveran; imparat. ~ al Suediei. 2) fig. Persoana care domina o anumita sfera de activitate prin puterea sa materiala sau spirituala; stapan absolut. ~ al poeziei. ~ al petrolului. ◊ ~ele animalelor denumire data leului. ~ele pasarilor denumire data vulturului. 3) (la jocul de sah) Piesa care ocupa o pozitie principala. 4) (la jocul de carti) Figura pe care este reprezentat chipul unui barbat in varsta cu coroana; popa. /<lat. rex, ~gis

SPECIALITATE ~ati f. 1) Diviziune a unei discipline stiintifice sau a unei activitati practice; ramura; bransa. ◊ De ~ care se refera la un anumit sector, la o anumita sfera de activitate. 2) Gen de activitate, pentru care cineva a capatat o pregatire speciala. 3) Produs sau preparat obtinut dupa retete sau metode speciale. /<lat. specialitas, ~atis, fr. specialite

ATRIBUTIE s.f. Competenta, autoritate care se exercita intr-o anumita sfera de activitate; sarcina, obligatie, insarcinare. [Gen. -iei, var. atributiune s.f. / cf. fr. attribution, lat. attributio].

ATRIBUTIE s. f. competenta, autoritate care se exercita intr-o anumita sfera de activitate. (< fr. attribution, lat. attributio)

ORBITA s. f. 1. traiectorie inchisa parcursa de un mobil, de un electron etc. ◊ drum real parcurs de un corp ceresc. 2. fiecare dintre cavitatile osoase ale craniului in care se afla ochiul. 3. (fig.) sfera de activitate; zona de influenta exercitata de o persoana etc. (< fr. orbite, lat. orbita)

TEREN ~uri n. 1) Intindere de pamant (delimitata in functie de relief); portiune de pamant. ◊ A pregati ~ul a face lucrari pregatitoare inainte de a intreprinde ceva. A sonda (sau a pipai, a tatona) ~ul a cerceta imprejurarile (inainte de a intreprinde ceva) pentru a-si asigura reusita. A castiga ~ a progresa intr-o actiune, reusind putin cate putin. A parasi ~ul a ceda; a se da batut. 2) Sol dintr-o portiune a scoartei terestre, conside-rat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafata de pamant special amenajata in vederea anumitelor lucrari sau activitati. 4) fig. Domeniu de activitate; sfera de preocupari. ◊ Pe ~ la fata locului; la locul de munca. /<fr. terrain

ORBITA s.f. 1. Traiectorie inchisa a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie inchisa parcursa de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasa a craniului in care este asezat ochiul. 3. (Fig.) sfera de activitate; sfera de influenta. [< fr. orbite, cf. it. orbita].

PAVLOV, Ivan Petrovici (1849-1936), fiziolog rus. Prof. si director (1895-1925) al Institutului Experimental de Medicina din Moscova si prof. la Academia Militara Medicala din Sankt-Petersburg (1890-1925). Unul dintre fondatorii psihofiziologiei experimentale. Descoperind reflexul conditionat, a explicat rolul acestuia in relatiile organismului animal si uman cu mediul, mecanismele si legile activitatii sferelor cerebrale („Prelegeri despre activitatea emisferelor cerebrale”). Premiul Nobel pentru fiziologie si medicina (1904).

FEMINISM s. n. Miscare sociala care sustine egalitatea in drepturi a femeii cu barbatul in toate sferele de activitate. – Din fr. feminisme, rus. feminizm.

PSIHOLOGISM s. n. Orientare, tendinta, conceptie care exagereaza rolul factorului psihologic in diferite sfere ale activitatii omenesti; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. – Din fr. psychologisme.

ORBITA, orbite, s. f. 1. Traiectorie in forma de curba (inchisa) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbita aparenta = drumul aparent proiectat pe bolta cereasca pe care se deplaseaza un corp ceresc. 2. Fiecare dintre cele doua cavitati osoase ale craniului, in care se afla globul ocular. 3. Fig. sfera sau mediul unei activitati oarecare; sfera de actiune sau de influenta. – Din fr. orbite, lat. orbita.

ATRIBUTIE ~i f. sfera de activitate sau de competenta a cuiva sau a ceva. ~a instantei de judecata. [G.-D. atributiei; Sil. a-tri-bu-ti-e] /<fr. atribution, lat. attributio, ~onis

DOMENIU ~i n. 1) (in evul mediu, in Europa apuseana) Proprietate funciara feudala; mosie foarte mare; latifundiu. 2) sfera de activitate (sociala, economica, stiintifica, culturala). ~ stiintific. 3) Loc de raspandire a anumitor fenomene, activitati; arie. [Sil. -me-niu] /<fr. demaine

FEMINISM n. Curent politic in miscarea sociala care lupta pentru egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii in toate sferele de activitate. /<fr. feminisme

FRONT ~uri n. 1) Teritoriu pe care se desfasoara actiuni militare in timp de razboi. 2) Grupare operativa compusa din mai multe armate, aflata sub o comanda unica pe un astfel de teritoriu. ~ul de nord. 3) Formatie de militari, de elevi sau de sportivi, aliniati cu fata la persoana care da dispozitii. 4) sfera de activitate; domeniu; taram. ~ ideologic. 5) fig. Grupare de forte obstesti in vederea unei activitati comune. 6) fig. Partea din fata a ceva. /<fr. front

STIINTA ~e f. 1) sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta

TARAM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare intindere, avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut. ◊ Celalalt (sau alt) ~ tinut fantastic subpamantean, locuit de fiinte ireale. 2) sfera de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem

RECUZITA s.f. Totalitatea obiectelor cu care se monteaza o piesa de teatru, un film etc. V. butaforie. ♦ Totalitatea obiectelor specifice unei sfere de activitate sau a ideilor unui sistem. [< germ. Requisit].

PROGNOZA s. f. 1. previziune, anticipare a evolutiei viitoare a fenomenelor, bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ◊ text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. parte a stiintei conducerii, reprezentand activitatea pregatitoare pentru planificare, in determinarea tendintelor si perspectivelor dezvoltarii diferitelor sfere de activitate. 3. prevedere a evolutiei unei boli in conformitate cu diagnosticul, forma clinica si stadiul acesteia; prognostic. (< fr. prognose, germ. Prognose)

RECUZITA s. f. 1. totalitatea accesoriilor cu care se monteaza o piesa de teatru, un film etc. 2. totalitatea obiectelor specifice unei sfere de activitate. (< germ. Requisit)

ARENA¹ s. f. 1. loc circular acoperit cu nisip (sau rumegus), in mijlocul unui amfiteatru, circ etc. ◊ suprafata de teren din complexul unui stadion, dintr-o sala de sport in care au loc competitiile. 2. sediment continental neconsolidat, din roci dezagregate. 3. (fig.) domeniu, sfera a unei activitati. (< fr. arene, lat. arena)

ROYAL DUTCH-SHELL CO roiəl datʃ ʃel], concern petrolier anglo-olandez, creat in 1907. In afara de Anglia si Olanda, sfera lui de activitate se intinde in Venezuela, Mexic, Germania etc. In trecut a detinut concesiuni si actiuni in Romania, mai ales prin Astra Romana. In 1964 a detinut cele mai importante active in dollari, ocupand locul patru printre monopolurile industriale ale lumii in ceea ce priveste cifra de afaceri.

COMPARTIMENT, compartimente, s. n. 1. Despartitura intr-un vagon de cale ferata, intr-o incapere mai mare, intr-un dulap, intr-o cutie etc. ♦ Diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. sfera, sector, domeniu (de activitate) intr-o intreprindere, intr-o institutie etc. – Din fr. compartiment.

COMPARTIMENT s.n. 1. Parte dintr-un spatiu impartit in mai multe subunitati, separata cu pereti despartitori etc.; despartitura. ♦ Diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. sfera, sector, domeniu (de activitate). [Pl. -te. / cf. fr. compartiment, it. compartimento].

COMPARTIMENT s. n. 1. incapere dintr-un spatiu impartit in mai multe subunitati, separata cu pereti despartitori etc. ◊ diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. sfera, sector, domeniu (de activitate). (< fr. compartiment)

COMERCIAL, -A (‹ fr., lat.) adj. Care apartine comertului, privitor la comert; din comert, negustoresc. Capital c. = capital care functioneaza in sfera circulatiei marfurilor, prin intermediul caruia se obtine profitul comercial. ◊ Societate comerciala = entitate economica cu personalitate juridica, inregistrata la Camera de Comert si Industrie, posesoare de capital propriu si patrimoniu (garantii pentru indeplinirea obligatiilor sociale) a carei activitate se desfasoara in sfera productiei, circulatiei marfurilor si serviciilor. ◊ Politica c. = componenta a politicii economice, reprezentind ansamblul modalitatilor si pirghiilor de interventie a statului asupra structurilor economice pentru orientarea relatiilor comerciale interne si externe in sensul realizarii obiectivului urmarit.

ATRIBUTIE, atributii, s. f. sfera de autoritate, de competenta, de activitate a cuiva; insarcinare, munca data cuiva spre indeplinire. [Var.: atributiune s. f.] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis.

ATRIBUTIE, atributii, s. f. sfera de autoritate, de competenta, de activitate; insarcinare, munca data spre indeplinire. [Var.: atributiune s. f.] – Fr. attribution (lat. lit. attributio, -onis).

ARENA, arene, s. f. 1. Spatiu asternut cu nisip, rumegus etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfasurau reprezentatiile. 2. Teren de sport, imprejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. sfera, domeniu, loc de desfasurare a unei activitati. – Din fr. arene, lat. arena.

INTELECTUALITATE s. f. 1. categorie sociala ale carei activitati si preocupari se desfasoara indeosebi in sfera vietii spirituale. 2. totalitatea intelectualilor. (< fr. intellectualite, germ. Intellektualitat)

ARENA, arene, s. f. 1. Spatiu circular asternut cu nisip, rumegus etc. din mijlocul unui circ, amfiteatru etc., unde se desfasoara o reprezentatie; p. ext. amfiteatru destinat unei reprezentatii. 2. (Rar) Teren de sport, imprejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. sfera, domeniu, loc de desfasurare a unei activitati. – Fr. arene (lat. lit. arena).

A IMBRATISA ~ez tranz. 1) A inconjura cu bratele (pentru a-si demonstra dragostea sau afectiunea); a strange in brate; a cuprinde. 2) fig. (idei, doctrine, teme) A decide sa urmeze, acceptand ca bun. 3) fig. (profesii, ocupatii) A alege drept domeniu de activitate permanenta. 4) fig. (despre lucruri) A contine in sfera sa (in mod global). Romanul acesta ~eaza o multitudine de probleme. 5) fig. A cuprinde dintr-o privire. /in + bratis (brat)

ARENA ~e f. 1) (in antichitate) Spatiu circular aflat in centrul unui amfiteatru special amenajat pentru reprezentatii. 2) Spatiu din mijlocul unui circ in care se desfasoara reprezentatiile. 3) Teren de sport inconjurat de tribune, pentru spectatori. 4) fig. sfera, domeniu si loc de desfasurare a unei anumite activitati sau a unui proces. ~ internationala. ~ politica. /<fr. arene, lat. arena

CERC ~uri n. 1) Linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. Suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus

RAZA, raze, s. f. 1. Linie dreapta dupa care se propaga lumina; traiectorie luminoasa. ♦ Zona luminoasa; lumina, stralucire. 2. Fig. Licarire, palpaire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiatie. ◊ Raze X (sau rontgen) = unde electromagnetice cu lungimi de unda mult mai mici decat acelea ale luminii. 4. Distanta de la centrul unui cerc pana la orice punct de pe circumferinta sau de la centrul unei sfere pana la orice punct de pe suprafata ei. 5. Distanta pana la care se exercita o actiune in jurul centrului de unde porneste. ◊ Raza de actiune (sau de activitate) = loc pana unde se intinde puterea sau influenta cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificatie a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

ROTATIE s.f. 1. Miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. ♦ Miscarea corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 2. Fenomenul pe care il prezinta unele procese din natura si din societate de a se repeta; revenirea periodica a unui fapt reiesit din desfasurarea unui astfel de proces. ◊ Rotatia capitalului = procesul de repetare periodica a circuitului capitalului, a miscarii sale in sfera productiei si a circulatiei. ♦ Alternarea metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. 3. Schimb de persoane sau de echipe efectuat in cursul unei activitati. [Gen -iei, var. rotatiune s.f. / cf. fr. rotation, lat. rotatio].

ROTATIE s. f. 1. miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. 2. (mat.) transformare biunivoca a planului sau a spatiului in el insusi determinata de un punct fix (centru) sau de o dreapta (axa), printr-o rotatie (1) pastrand unghiurile si distantele; rotor (2). 3. miscare a corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 4. schimbare alternativa. ♦ a capitalului = circuitul fondurilor de productie in sfera productiei si a circulatiei. ◊ alternare metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. ◊ schimb alternativ de persoane sau de echipe in cursul unei activitati. (< fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation)

CENTRU¹ I. s. n. 1. (mat.) punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ◊ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spatiu, al unei suprafete. ◊ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) in care sunt concentrate anumite activitati (politico-administrative, economice, culturale etc.) ◊ institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ◊ institutie care concentreaza o activitate stiintifica. 4. (fiz.) punct de aplicatie al rezultantei unui sistem de forte. 5. pozitie politica de mijloc, intre conceptiile de dreapta si de stanga. II. s. m. 1. (anat.) punct in care sunt localizate anumite functii. ♦ ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. 2. jucator aflat in mijlocul liniei de atac sau de aparare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)

SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

CENTRU s.n. si m. I. 1. (Mat.) Punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spatiu, al unei suprafete. ♦ (Sport) Centru-inaintas = jucator de la mijlocul liniei de inaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite functii, activitati; sediu al unei activitati. ♦ Loc catre care converg anumite forte. ♦ Oras mare in care sunt concentrate organele de conducere ale judetului, ale regiunii etc. ♦ Institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♦ Centri nervosi = parti ale sistemului nervos unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

sfera s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)