AXA¹, axe, s. f. Dreapta care se considera orientata intr-un anumit sens. ♦ Dreapta (sau obiect in forma de dreapta) care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ Dreapta inchipuita in jurul careia se face miscarea de rotatie a unui corp in jurul lui insusi. ♦ Axa lumii = prelungire a dreptei care uneste polii pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. – Din fr. axe.

ZENIT s. n. Punct de intersectie al verticalei locului cu sfera cereasca situat deasupra capului observatorului si opus nadirului; amiaza. ♦ Fig. Culme, apogeu, inaltime. – Din fr. zenith.

ECLIPTIC, -A ecliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Orbita imaginara descrisa de soare in miscarea lui anuala aparenta pe sfera cereasca. 2. Adj. Privitor la ecliptica (1), raportat la ecliptica. Coordonate ecliptice. – Din fr. ecliptique.

POL¹, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele axei de rotatie a pamantului si in care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor doua puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care prelungirea axei de rotatie a pamantului, trecand prin cei doi poli terestri, intersecteaza sfera cereasca. Pol magnetic terestru = punct pe suprafata pamantului in care acul magnetic are pozitia verticala (inclinatia magnetica este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care un diametru al sferei intersecteaza sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele doua puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietati. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele doua regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau catre care converg liniile de camp ale inductiei magnetice. 4. Zona a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic in aer, sau invers. 5. Parte componenta a unei masini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al masinii. 6. Piesa a unei pile galvanice care stabileste contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situatiile etc. aflate la doua extremitati opuse. – Din fr. pole, lat. polus.

ECUATORIAL, -A, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zona ecuatoriala = zona de circa zece grade care se intinde de o parte si de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cereasca in raport cu ecuatorul ceresc. 2. S. n. Luneta astronomica cu un mecanism care ii permite sa se roteasca in jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc, in scopul urmaririi unui astru. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. equatorial.

STATIONAR, -A, stationari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variaza catva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (in aparenta) nu-si schimba catva timp locul pe sfera cereasca. ♦ Care ramane in aceeasi stare, care nu mai evolueaza, care nu progreseaza; spec. (despre boli) care nu se agraveaza (dar nici nu se amelioreaza). 2. (Despre un mediu fluid) Care are in fiecare punct o viteza independenta de timp; (despre un camp de forte) care are in fiecare punct o intensitate independenta de timp. II. S. n. 1. Serviciu intr-un spital sau institutie spitaliceasca in care sunt internati (pentru un timp mai scurt) bolnavii in vederea stabilirii diagnosticului si pentru tratament. 2. (Inv.) Nava de lupta care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius.

GALACTIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de galaxii; propriu galaxiilor (in special Caii Lactee). ◊ Plan ~ plan fundamental care trece prin centrul unei galaxii, unde sunt situate majoritatea stelelor galaxiei. Ecuator (sau cerc) ~ cercul mare al galaxiei, rezultat din intersectia planului galactic cu sfera cereasca. Coordonate ~ce coordonate raportate la ecuatorul galactic si la axa polilor galactici. /<fr. galactique

ORIZONT ~uri n. 1) Linie care delimiteaza aparent sfera cereasca de suprafata globului pamantesc. 2) Portiune a suprafetei globului terestru vizibila pe un teren deschis. 3) fig. Cerc de cunostinte si de interese ale unui om; nivel intelectual. ◊ Fara ~ cu vederi inguste; cu conceptii inapoiate. 4) Subdiviziunea stratigrafica cea mai mica in cuprinsul unui etaj geologic. 5) Totalitate a constructiilor miniere situate la acelasi nivel. 6) (in artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat. 7) (la teatru) Decor care acopera partea din fund a unei scene. /<lat. horison, ~ntis, ngr. orizon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. Parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus

ALMICANTARAT s.n. (Astr.) Cerc imaginar de pe sfera cereasca paralel cu orizontul, cu ajutorul caruia se determina inaltimea astrilor. [Var. almucantarat s.n. / < fr. almicantarat, cf. ar. almuquantara].

DIURN, -A adj. Care se petrece in timp de o zi. ◊ Miscare diurna = miscare aparenta de la est la vest a astrilor pe sfera cereasca, care are loc in 24 de ore; maree diurna = tip de maree caracterizat prin aceea ca in 24 de ore are loc o maree inalta si una joasa. ♦ Care se face in timpul zilei, de zi. ♦ (Despre flori) Care se deschide numai la lumina. [Pron. di-urn. / < fr. diurne, it. diurno, lat. diurnus].

ECLIPTIC, -A adj. Referitor la ecliptica. ◊ Coordonate ecliptice = latitudinea si longitudinea astrilor pe sfera cereasca. [Cf. fr. ecliptique, gr. ekleiptikos].

ECUATOR s.n. 1. Cerc imaginar al carui plan este perpendicular pe axa polilor terestri si ale carui puncte sunt egal departate de acestia. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei ceresti in al carui plan se afla ecuatorul pamantesc. 2. Cercul mare rezultat din intersectarea planului ecuatorului terestru cu sfera cereasca. [Pron. -cu-a-, scris si equator, pl. (rar) -oare, var. ecvator s.n. / < fr. equateur, it. equatore, cf. lat. aequare – a face sa fie egal].

RETARDATIE s.f. (Astr.) Miscare a Lunii pe sfera cereasca in sens direct (de la vest la est), precum si a planetelor, in anumite situatii, avand ca efect intarzierea in fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului. [< fr. retardation].

DECLINATIE s.f. Unghiul format din ecuatorul ceresc cu raza vizuala care duce spre un astru sau spre un punct de pe sfera cereasca. ◊ Declinatie magnetica = unghiul dintre directia nordului magnetic si meridianul geografic al unui loc. [Var. declinatiune s.f. / cf. lat. declinatio, fr. declinaison, it. declinazione].

GALACTIC, -A adj. Care se refera la Calea lactee. ◊ Plan galactic = plan fundamental care trece prin centrul Caii lactee; ecuator galactic = cercul mare de-a lungul caruia planul galactic intersecteaza sfera cereasca; coordonate galactice = coordonate raportate la ecuatorul galactic si la axa polilor galactici. [< fr. galactique].

ALMICANTARAT s. n. cerc imaginar de pe sfera cereasca paralel cu orizontul, pe care toti astrii au aceeasi inaltime. (< fr. almicantarat)

APEX s. n. 1. crestet, varf. 2. punct de pe sfera cereasca spre care se deplaseaza Soarele. 3. extremitatea posterioara a cochiliei gasteropodelor. 4. boneta a flaminilor, la romani. 4. mitra vechilor regi si satrapi persi. (< fr., lat. apex)

AXA s. f. 1. dreapta care se considera a fi orientata intr-un anumit sens. 2. (tehn.) linie dreapta care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ ~ de rotatie = dreapta imaginara in jurul careia se executa miscarea de rotatie a unui corp; ~ optica = linie care trece prin centrul corneei si prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafete fata de care acestea prezinta anumite proprietati de simetrie. 3. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneste polii Pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. 4. grup constituit in timpul celui de-al doilea razboi mondial de Germania, Italia si aliatii lor. (< fr. axe, germ. Achse)

ECLIPTIC, -A I. adj. referitor la ecliptica. ♦ coordonate e = latitudinea si longitudinea astrilor pe sfera cereasca. II. s. f. orbita descrisa de Soare in miscarea lui aparenta anuala pe bolta cereasca. ♦ axa cii = diametru al sferei ceresti perpendicular pe planul eclipticii. (< fr. ecliptique)

GALACTIC, -A adj. referitor la galaxie. ♦ plan ~ = plan fundamental care trece prin centrul Caii Lactee; ecuator ~ = cercul mare de-a lungul caruia planul galactic intersecteaza sfera cereasca; coordonate e = coordonate raportate la ecuatorul si la axa polilor galactici. (< fr. galactique)

ASTROMETRIE s. f. Tehnica determinarii locului de observatie raportat la sfera cereasca sau la diferiti astri principali de pe bolta cereasca. – Fr. astrometrie.

ZENIT s. n. Punct de intersectie al verticalei locului cu sfera cereasca, situat deasupra capului observatorului si opus nadirului. ♦ Fig. Culme, apogeu, inaltime. – Fr. zenith.

ZODIAC, zodiace, s. n. 1. Zona circulara a sferei ceresti in care se afla cele douasprezece constelatii corespunzatoare lunilor anului si prin fata carora trece drumul aparent al Soarelui in cursul unui an; fiecare dintre cele 12 sectoare ale acestei zone. ◊ Semnele zodiacului sau zodiacele = figurile simbolice ale zodiacului reprezentand cele douasprezece constelatii. 2. Carte de astrologie cuprinzand preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei in care s-au nascut; carte de zodii. [Pr.: -di-ac] – Din ngr. [kiklos] zodhiakos.

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

ECUATOR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafata Pamantului, rezultat din intersectia cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, impartindu-l in doua emisfere si reprezentand cercul de referinta al latitudinii terestre; p. ext. zona care se intinde pana la cateva grade latitudine nordica si sudica de acest cerc; zona ecuatoriala. 2. Cercul mare al unei sfere, obtinut prin intersectia acesteia cu un plan perpendicular pe o axa a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei ceresti, situat intr-un plan perpendicular pe linia polilor Pamantului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. equateur, lat. aequator.

EMIsfera, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumatate dintr-o sfera. 2. Fiecare dintre cele doua jumatati ale sferei ceresti sau terestre, marginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, si de meridianul de referinta. 3. (Anat.; in sintagma) Emisfere cerebrale = cele doua jumatati simetrice ale creierului mare. – Din fr. hemisphere, lat. hemisphaerium.

DIURN, -A, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc in timpul zilei; care dureaza o zi. ◊ Miscare (sau rotatie) diurna = miscare aparenta de rotatie a sferei ceresti (impreuna cu astrii care par fixati pe ea) in jurul axei polilor, care dureaza o zi siderala. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus.

EMIsfera ~e f. 1) Jumatate de sfera. 2) Fiecare din cele doua jumatati ale globului pamantesc sau ale sferei ceresti. ~ nordica. ~ sudica. 3) : ~ cerebrala fiecare dintre cele doua jumatati ale creierului mare. [Sil. e-mi-sfe-ra] /<fr. hemisphere, lat. hemisphaerium

EMIsfera s.f. Jumatate de sfera. ◊ Emisfera cerebrala = fiecare dintre cele doua jumatati ale creierului mare. ♦ Fiecare dintre cele doua jumatati ale globului pamantesc, delimitate de primul meridian sau de ecuator. ♦ Fiecare dintre cele doua jumatati ale sferei ceresti. [Var. hemisfera s.f. / < fr. hemisphere, cf. gr. hemi – jumatate, sphaira – sfera].

ORIZONT s.n. 1. Linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei Pamantului cu bolta cereasca. ◊ Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe raza observatorului si care trece prin centrul Pamantului. 2. (Fig.) Intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, alcatuit in general din aceeasi roca. ♦ Totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 4. Fundal (in teatru, in pictura etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].

VERTICAL, -A adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei ceresti care trece prin zenit si nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – varf].

MERIDIAN s.n. 1. Fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului pamantesc si determina gradele de longitudine. ◊ Plan meridian = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. Intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ◊ Meridian ceresc = cercul mare rezultat din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. // adj. Cerc meridian = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta meridiana = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie meridiana = meridiana locului. [Pron. -di-an. / < fr. meridien, cf. it. meridiana, lat. meridies – amiaza].

PLANIsfera s.f. Harta in care sunt reprezentate cele doua emisfere ale globului pamantesc sau ale sferei ceresti; mapamond, planiglob. [< fr. planisphere, cf. lat. planus – plan, gr. sphaira – sfera].

ECUATOR s. n. 1. cerc mare, imaginar, pe suprafata Pamantului, al carui plan este perpendicular pe axa polilor si ale carui puncte sunt egal departate de acestia. ♦ ~ ceresc = cercul mare al sferei ceresti in al carui plan se afla ecuatorul terestru. 2. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere. 3. linie imaginara care inconjura echidistant de poli o formatie anatomica mai mult sau mai putin sferica. (< fr. equateur, lat. aequator)

EMIsfera s. f. 1. (mat.) jumatate dintr-o sfera. ♦ ~ cerebrala = fiecare dintre cele doua jumatati ale creierului mare. 2. fiecare dintre cele doua jumatati ale sferei ceresti sau terestre delimitate de ecuatorul ceresc, respectiv, de cel terestru si de primul meridian. (< fr. hemisphere)

MERIDIAN, -A I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (II, 1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta ~a = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie ~a = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. 3. (in acupunctura) linie imaginara a suprafetei pielii care uneste diferite puncte corespunzand unui anumit organ. II. s. f. 1. intersectie a unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ (astr.) a locului = intersectia planului meridian cu planul orizontal intr-un loc dat; linie meridiana. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spatar si brate inegale, care tine loc de sezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. meridien)

ORIZONT s. n. 1. linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei terestre cu bolta cereasca. ◊ cerc din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe directia verticala dusa prin centrul Pamantului sau prin locul de observatie. 2. (fig.) intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp dupa care se face previziunea evolutiei fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, prin compozitia petrografica si prin resturile de organisme pe care le contine. ◊ totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 5. arie de raspandire a trasaturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizatie. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizatie suprapuse in imprejurari diferite. 6. fundal (in teatru, in pictura etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observatiilor cu sextantul, care permite masurarea inaltimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)

PLANIsfera s. f. harta reprezentand cele doua emisfere ale globului terestru sau ale sferei ceresti; mapamond, planiglob. (< fr. planisphere, germ. Planisphare)

VERTICAL, -A I. adj., s. f. (linie) perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ♦ a locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei ceresti, care trece prin zenit si nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

ZODIAC, zodiace, s. n. 1. Zona circulara a sferei ceresti in care se afla cele douasprezece constelatii corespunzatoare lunilor anului si prin fata carora trece drumul aparent al soarelui in cursul unui an; fiecare dintre cele 12 sectoare ale acestei zone. ◊ Semnele zodiacului sau zodiacele = figurile simbolice ale zodiacului, reprezentand cele douasprezece constelatii. 2. Carte de astrologie cuprinzand preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei in care s-au nascut; carte de zodii. [Pr.: -di-ac] – Ngr. [kiklos] zodiakos.

COLATITUDINE, colatitudini, s. f. (Astron.) Complementul latitudinii unui punct de pe sfera terestra sau cereasca. – Co- + latitudine (dupa fr. collatitude).

COLATITUDINE s.f. (Astr.) Complementul latitudinii unui punct de pe sfera terestra sau cereasca. [Cf. fr. collatitude].

COLATITUDINE s. f. complement al latitudinii unui punct de pe sfera terestra sau cereasca. (< fr. collatitude)

sfera s.f. 1. (Geom.) Suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect avand aceasta forma; glob. 2. Regiune cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (Fig.) Domeniu, cuprins, limite. ♦ sfera de influenta = intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 4. (Log.) Totalitatea obiectelor sau indivizilor la care se refera caracterele esentiale ale unei notiuni. [Pl. -re. / cf. lat. sphaera, gr. sphaira, fr. sphere, it. sfera].

ORBITA ~e f. 1) Traiectorie curba a unui corp ceresc, avand drept sursa de miscare un alt corp ceresc. 2) Cavitate osoasa in care se afla globul ocular. 3) fig. sfera de actiune sau de influenta. /<fr. orbite, lat. orbita

ORBITA s. f. 1. traiectorie inchisa parcursa de un mobil, de un electron etc. ◊ drum real parcurs de un corp ceresc. 2. fiecare dintre cavitatile osoase ale craniului in care se afla ochiul. 3. (fig.) sfera de activitate; zona de influenta exercitata de o persoana etc. (< fr. orbite, lat. orbita)

ROTATIE s. f. 1. miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. 2. (mat.) transformare biunivoca a planului sau a spatiului in el insusi determinata de un punct fix (centru) sau de o dreapta (axa), printr-o rotatie (1) pastrand unghiurile si distantele; rotor (2). 3. miscare a corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 4. schimbare alternativa. ♦ a capitalului = circuitul fondurilor de productie in sfera productiei si a circulatiei. ◊ alternare metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. ◊ schimb alternativ de persoane sau de echipe in cursul unei activitati. (< fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation)

ORBITA, orbite, s. f. 1. Traiectorie in forma de curba (inchisa) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbita aparenta = drumul aparent proiectat pe bolta cereasca pe care se deplaseaza un corp ceresc. 2. Fiecare dintre cele doua cavitati osoase ale craniului, in care se afla globul ocular. 3. Fig. sfera sau mediul unei activitati oarecare; sfera de actiune sau de influenta. – Din fr. orbite, lat. orbita.

sfera, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.

GLOB I. s. n. 1. corp sferic, corp in forma de sfera. ◊ invelis sferic, de sticla sau de portelan, care protejeaza o lampa sau un bec. 2. corp ceresc in forma rotunda. ♦ ~ terestru = Pamantul; ~ geografic = obiect sferoidal care reda aspectul general al formei Pamantului. II. s.m. ~ ocular = parte a ochiului care se gaseste in orbita. (< fr. globe, lat. globus)

POL¹ s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a axei Pamantului cu bolta cereasca. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformari geometrice. 5. extremitate a fusului celular, catre care migreaza cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situatiile etc. aflate la extremitati. (< fr. pole, lat. polus, gr. polos)

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

ORBITA s.f. 1. Traiectorie inchisa a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie inchisa parcursa de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasa a craniului in care este asezat ochiul. 3. (Fig.) sfera de activitate; sfera de influenta. [< fr. orbite, cf. it. orbita].

sfera s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

GLOB s.n. 1. Corp sferic, corp in forma de sfera. ◊ Glob ocular = parte a ochiului care se gaseste in orbita. ♦ Corp sferic, de sticla sau de portelan, care protejeaza o lampa sau un bec. 2. Corp ceresc de forma rotunda. ♦ Pamantul. [Pl. -buri, (s.m.) -bi. / < lat. globus, cf. fr. globe, it. globo].

sfera ~e f. 1) Suprafata formata de multimea punctelor din spatiu egal departate de un punct fix, numit centru. 2) Corp geometric limitat de o astfel de suprafata. 3) Obiect de forma acestui corp geometric; glob. ◊ ~ cereasca bolta cereasca. 4) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; cerc; domeniu. ◊ ~ de influenta mediu in limitele caruia se exercita influenta cuiva sau a ceva; zona de influenta. ~ele inalte cercurile guvernamentale ale unei societati. /<ngr. sphaira, lat. sphaera, fr. sphere, germ. Sphare

ROTATIE s.f. 1. Miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. ♦ Miscarea corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 2. Fenomenul pe care il prezinta unele procese din natura si din societate de a se repeta; revenirea periodica a unui fapt reiesit din desfasurarea unui astfel de proces. ◊ Rotatia capitalului = procesul de repetare periodica a circuitului capitalului, a miscarii sale in sfera productiei si a circulatiei. ♦ Alternarea metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. 3. Schimb de persoane sau de echipe efectuat in cursul unei activitati. [Gen -iei, var. rotatiune s.f. / cf. fr. rotation, lat. rotatio].