AMALGAMA, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer.

REVERSIBIL ~a (~i, ~e) 1) Care poate reveni la starea initiala; in stare sa revina la loc. 2) jur. (despre un bun) Care se intoarce in posesia fostului proprietar. 3) (despre rente, pensii etc.) Care la moartea titularului poate trece asupra altei persoane. 4) (despre unele procese fizice, chimice etc.) Care se poate produce succesiv in sensuri diferite. 5) tehn. Care poate actiona in doua sensuri opuse. Plug ~. /<fr. reversible

AGITATIE s.f. 1. Miscare prelungita (in sensuri diferite); clatinare, fluturare. 2. Stare de neliniste, de tulburare, de enervare. 3. Mijloc de mobilizare a maselor si de atragere a lor la realizarea unor scopuri revolutionare, progresiste sau reactionare, retrograde, si obiective imediate, exprimate si difuzate cu ajutorul unor variate forme de influentare politica. ◊ Punct de agitatie = centru in care un grup de agitatori duc munca de lamurire cu cetatenii in unele probleme de actualitate. [Var. agitatiune s.f. / cf. lat. agitatio, rus. agitatiia, fr. agitation].

aprinde (aprind, aprins), vb. – 1. A arde, a se propaga focul. – 2. A da foc. – 3. A face lumina. – 4. A se inflacara, a se rosi la fata. – 5. A incinge, a atita. – 6. A se inflacara, a se pasiona, a se insufleti. – 7. A face febra. – Mr. aprindu, megl. prind, istr. aprindu. Lat. apprendere, de la apprenhendere (Seineanu, Semasiol., 181; Puscariu 100; Candrea-Dens., 1448; REW 554; DAR), de unde provin, cu sensuri diferite, si it. apprendere, prov. aprendre, fr. apprendre, sp., port. aprender. Totusi, sensul rom. este deja romanic, cf. fr. prendre cu functie intranzitiva (le feu a pris), it. il fuoco e appreso, sp. prender. Trasaturi ale sensului romanic al lui apprendere (a aprinde) sint atestate la Gregoire de Tours (cf. Densusianu, HLr., 186), in v. fr. apprendre si in it. apprendersi d’amore (paralel cu fr. s’eprendre). Der. aprinjor, s. n. (Trans., chibrit); aprinjoara, s. f. (Trans., chibrit); aprinsura, s. f. (Trans., inflamatie); aprinzacios, adj. (inflamabil); aprinzatoare, s. f. (bricheta; sul de hirtie aprins cu care se fac glume proaste in cazarmi si licee, punindu-l intre degetele celor care dorm); aprinzator, adj. (inflamabil).

TONALITATE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. Intonatie deosebita, in unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanta a culorilor. 2. Trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri. [Cf. fr. tonalite].

BISEMIC, -A adj. (despre cuvinte) care are doua sensuri diferite, in functie de context. (< fr. bisemique)

DUBLET, dublete, s. n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marca etc.), pastrat intr-o colectie. 2. Fiecare dintre cuvintele cu acelasi etimon, dar cu aspect fonetic si uneori cu sens diferit, care au intrat intr-o limba data in momente sau pe cai diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de unda apropiate. – Din fr. doublet.

TONALITATE, tonalitati, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scari muzicale fata de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Inaltime caracteristica a unei vocale in scara normala a tonurilor. ♦ Intonatie deosebita in unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton² (II 1). 2. Ton² (II 2). ♦ Ambianta cromatica specifica unui tablou. – Din fr. tonalite.

STRABATE, strabat, vb. III. 1. Tranz. si intranz. A trece printr-un corp, a patrunde prin..., a traversa, a razbi. 2. Tranz. A trece pe o suprafata in diferite sensuri, pe toata intinderea ei, de la un capat la altul; a parcurge, a cutreiera, a traversa. 3. Intranz. A trece pe undeva cu greu, invingand obstacole; a razbate. ♦ A ajunge la... ♦ Fig. A izbuti, a reusi. – Stra- + bate.

CALAMBUR ~uri n. Joc de cuvinte bazat pe asemanarea sonora a unor cuvinte cu sens diferit. /<fr. calembour

CORECTOR², -OARE s. n. aparat automat destinat sa modifice intr-un sens diferit modul de functionare al unui sistem tehnic. (< fr. correcteur, lat. corrector)

PARALOGISM s. n. 1. eroare de rationament sau in demonstratie, savarsita involuntar. 2. (med.) cuvant utilizat in sens diferit de cel uzual. (< fr. paralogisme)

sovon (-oane), s. n. – 1. Val. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. savon, zovon, zavon. Origine indoielnica. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. savan pare dificila fonetic. Ar putea fi contaminat cu zabun, mai ales ca Scriban da diferite sensuri cu intelesul de „imbracaminte”. – Der. (in)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un val).

PADINA (‹ bg.) s. f. Termen popular care indica o suprafata relativ plana, de obicei mai coborata fata de relieful inconjurator. A fost preluat in geografie cu diferite sensuri, in functie de tipul dec relief: a) (in regiuni carstice) vale seaca cu fundul relativ plat; uneori termenul este folosit si in sens de polie sau uvalas; b) (in regiuni de campie) microdepresiune de tasare in loess, rezultata, de obicei, prin unirea mai multor crovuri; c) (pe versantii afectati de alunecari de teren) suprafata aproape plana intercalata intre valurile de alunecare.

STRIATIE, striatii, s. f. Fiecare dintre dungile fine, paralele, care se observa pe anumite corpuri, scoase in relief, sapate in adancime sau care se detaseaza pe un fond de culoare diferita; (cu sens colectiv) sistem format din astfel de dungi. [Pr.: stri-a-. – Var.: striatiune s. f.] – Din fr. striation.

PARONIMIE ~i f. lingv. Fenomen de asemanare a formei unor cuvinte diferite ca sens. /<fr. paronymie

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

soili (-lesc, -it), vb. – (Arg.) A dormi. – Var. suili. Origine incerta. Se considera der. din tig. sov, part. suto „a dormi” (Graur 187; Juilland 174); dar aceasta explicatie este insuficienta cf. Vasiliu, GS, VII, 125. Cuvintul ne apare cu sensuri foarte diferite si in general prost definite, ca de pilda „a se imbata” sau „a se indragosti” sau „a pierde timpul”. Ar putea fi vb. soi „a murdari”, cu suf. expresiv -li si cu sensul special de „a e******”.

ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

UNIVOC, -A, univoci, -ce, adj. 1. Care are un singur sens sau pastreaza acelasi sens in intrebuintari diferite. 2. (Mat.) Care se caracterizeaza prin faptul ca unui element dintr-o prima multime ii corespunde un singur element din a doua multime. – Din fr. univoque, lat. univocus.

ECHIPOLENT ~ta (~ti, ~ te) 1) Care este de valoare egala. 2) (despre notiuni sau judecati) Care exprima acelasi sens in forme diferite. /<fr. equipollent

UNIVOC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre cuvinte, expresii etc.) Care pastreaza acelasi sens in contexte diferite; cu o singura interpretare semantica. 2) mat. (despre elementele unei multimi) Care corespunde unui singur element din alta multime. /<fr. univoque, lat. univocus

ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ♢ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. Dintr-acolo = din acel loc. Intr-acolo = spre acel loc. De acolo = din locul de unde porneste o actiune sau o miscare. De pe acolo = cam din acel loc. ♢ Expr. Pan' pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai in fata (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (in clipa de fata)? (Fam.) Fugi de-acolo! = da de unde! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si: acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

TAUTOLOGIE, tautologii, s. f. 1. Greseala de limba care consta in repetarea inutila a aceleiasi idei, formulata cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care consta in repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonatie sau de forma si care, exprimand identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o actiune. 3. (Log.) Judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune. 4. Expresie din logica simbolica, care, in limitele unui sistem formal, este adevarata in orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.

cotruta (cotrute), s. f. – 1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.

TAUTOLOGIE s. f. I. 1. (log.) judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune, exprimata sau nu prin acelasi cuvant. 2. (in logica simbolica) expresie care in cadrul unui sistem formal este adevarata in orice interpretare. II. 1. pleonasm. 2. fenomen sintactic constand din repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functii diferite, marcate de obicei de o intonatie deosebita, repetare folosita pentru a sublinia o calitate sau o actiune. (< fr. tautologie, lat. tautologia)

RACUSCA s. f. (Cu sens colectiv) Crustacee mici de diferite specii. – Rac + suf. -usca.

TAUTOLOGIE ~i f. 1) Repetare inutila a aceluiasi gand, formulat prin aceleasi cuvinte sau prin cuvinte apropiate ca sens. 2) lingv. Greseala constand in repetarea unor cuvinte identice sau apropiate ca sens si ca expresie, dar diferite sub raport sintactic. 3) log. Judecata in care subiectul si predicatul exprima exact aceeasi notiune. [G.-D. tautologiei; Sil. ta-u-] /<fr. tautologie, lat. tautologia

DUBLET s.n. 1. Exemplarul al doilea al unei carti, al unei medalii dintr-o colectie, al unei marci postale etc. ♦ Al doilea exemplar al unui obiect. 2. Cuvant de aceeasi origine cu altul, diferit ca forma, dar cu sens identic, intrate in limba pe cai sau in momente diferite. 3. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de unda foarte apropiate. ◊ Dublet electric = dipol electric. [< fr. doublet].

semintis, semintisuri, s.n. (reg.) 1. (la pl.) diferite soiuri de seminte. 2. (cu sens colectiv) totalitatea puietilor de arbori forestieri rasariti din seminte in mod natural; loc, suprafata acoperita cu acesti puieti.. 3. loc acoperit cu puieti semanati; pepiniera.

CINCIN s. n. inflorescenta cimoasa la care ramurile secundare se dezvolta in planuri diferite si numai in acelasi sens. (< fr. cincinne)

CONTRASAGEATA s. f. deplasare pe verticala, opusa sensului fortelor, care se da diferitelor portiuni de constructie. (< contra¹- + sageata)

DUBLET s. n. 1. exemplarul al doilea al unei carti, al unei medalii dintr-o colectie, marci postale etc. 2. cuvant de aceeasi origine cu altul, diferit ca forma, dar cu sens identic, intrat in limba pe cai sau in momente diferite. 3. (fiz.) pereche de linii spectrale cu lungimi de unda foarte apropiate. ♦ ~ electric = dipol electric. (< fr. doublet)

DUBLET ~te n. 1) Copia (mai putin valo-roasa) a unui obiect pastrat intr-o colectie sau muzeu. 2) lingv. Cuvinte cu functie sau sens comun, dar cu aspecte fonetice diferite. ~e lexicale. /<fr. doublet

UNIVOC, -A adj. 1. (Fil.) Care poate fi definit intr-un singur fel; care poate fi denumit intr-un singur fel sau cu un singur nume. ♦ (Despre cuvinte) Care pastreaza acelasi sens sau aceeasi valoare in intrebuintari diferite. ♦ Omonim. ◊ Rima univoca = rima care consta din repetarea aceluiasi cuvant. 2. (Mat.; despre elementele unei multimi; op. biunivoc) Care corespunde unui singur element din alta multime. [Cf. fr. univoque, lat. univocus < unus – un, vox – voce].

sleau⁴, sleauri, s.n. (reg.) 1. (in sintagma) padure de sleau = padure cu arbori de specii diferite (in care predomina stejarul). 2. (cu sens colectiv; in sintagma) lemn de sleau = lemn de foc provenit dintr-o padure de sleau (v.).

crunt (crunta), adj. – 1. Plin de singe, insingerat. – 2. Singeros, crud, feroce. – 3. Cumplit, ingrozitor. Lat. cruentus (Puscariu 418; Candrea-Dens., 414; DAR); cf. it., sp., port. cruento. – Der. crunta vb. (a insingera, a umple de singe; a taia, a rani); incrunta, vb. (a insingera; a taia, a rani; a increti; refl., a-si increti fruntea, a se uita urit), la care ultimele sensuri par sa apartina unui cuvint diferit, asimilat celui anterior prin etimologie populara (dupa Puscariu 824; Candrea-Dens., 415; si DAR direct din lat. cruentare); incruntatura, s. f. (pata de singe; privire amenintatoare); incruntator, adj. (crud, salbatic), inv.; descrunta, vb. (a linisti, a potoli). In toate cuvintele, sensul etimologic este inv.

CONTRASAGEATA, contrasageti, s. f. Deplasare pe verticala, opusa sensului de actiune a fortelor, care se da diferitelor portiuni ale unui element de constructie pentru a reduce sau a anula sageata elastica ce apare din cauza incarcarilor. – Contra¹ + sageata.

CONTRASAGEATA s.f. (Constr.) Deplasare pe verticala, opusa sensului de actiune a fortelor, care se da diferitelor portiuni de constructie. [< contra- + sageata].

ALOTROPIE s.f. 1. Proprietate a unor elemente chimice de a se gasi in natura sub mai multe forme, cu proprietati fizice si chimice diferite; alotropism. 2. Proces de atractie reciproca intre doua celule de sens opus. [Gen. -iei. / < fr. allotropie, cf. gr. allos – altul, tropos – schimbare].

HETERODROM, -A adj. 1. (despre organe vegetale) orientat in directii diferite. 2. (despre o contractie c******a) care nu se propaga in sens obisnuit. (< fr. heterodrome)

TONALITATE ~ati f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (in unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalite

FIGURAT, -A adj. (Despre sensul unor cuvinte, al unor expresii) Care este folosit intr-un inteles diferit fata de cel propriu, obisnuit (intrebuintat astfel de obicei in scopuri afective, expresive etc.). ♦ (Despre stil) Bogat in figuri poetice. ♦ Elemente figurate = celulele din sange. [Cf. fr. figure, lat. figuratus].

ceaslov (ceasloave), s. n. – 1. Carte bisericeasca cuprinzind anumite rugaciuni pentru diferite ceasuri ale zilei. – 2. Cartoi, catastiv. Sl. casoslovu (Cihac, II, 47); cf., pentru sens orologhiu.

ECHIPOLENT, -A adj. 1. de forte, de valori egale. 2. (log.; despre notiuni, judecati) care exprima in forme diferite acelasi inteles; echivalent. 3. (mat.; despre vectori) egali, paraleli si de acelasi sens. (< fr. equipollent, lat. aequipollens)

ALOTROPIE s. f. 1. proprietate a unor corpuri sau organisme de a se prezenta sub diferite forme ori de a fi diferite ca structura moleculara. 2. (biol.) proces de atractie reciproca intre doua celule de sens opus. (< fr. allotropie)

SUBSTRAT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect; baza materiala unitatii, a omogenitatii diferitelor obiecte; p. ext. continut. 2. Strat peste care s-a asezat alt strat. ♦ (Cu sens colectiv) Elemente patrunse intr-o limba din limba populatiei autohtone care a adoptat-o, parasindu-si limba proprie in urma unei cuceriri, a unei migratiuni sau a unei colonizari. 3. Substanta chimica asupra careia actioneaza un ferment. 4. Fig. Motiv, cauza adevarata (dar ascunsa) a unei actiuni, a unei intamplari, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.

ciusca (ciuste), s. f. – 1. Ardei. – 2. Batista facuta sul si innodata, cu care se loveste, intr-un joc popular. – 3. Jocul respectiv. – Var. tusca, ciuste. Megl. ciusca „joc”. Bg. cuska „ardei”, sb., cr. cuska „lovitura, palma” (Cihac, II, 437), al carui sens comun este cel de a pisca, a arde. Dar face din ciusca doua cuvinte diferite.

COLIZIUNE s.f. 1. Lovire, ciocnire de tendinte, de forte, de interese contrare; conflict. 2. (Rar) Izbire puternica intre doua corpuri care se misca in sensuri opuse. ♦ Incaierare, lupta violenta. ♦ Abordaj. 3. Coliziune omonimica = fenomen prin care doua sau mai multe cuvinte diferite devin omonime. [Var. colizie s.f. / cf. fr. collision, it. collisione, lat. collisio – izbire].

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

cring (cranguri), s. n. – 1. (Inv.) Cerc, ciclu. – 2. (Inv.) Firmament. – 3. (Bucov.) Cadran de ceas. – 4. Padurice, mai ales in valea unui riu, formind un fel de insula mai mult sau mai putin rotunda. Sl. krǫgu „cerc” (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), cf. sb. krug „ogor circular”. Este dublet al lui crug, s. n. (ciclu; orbita, sfera), din sb. sau rus. krug. sensul de „padure”, explicabil prin sinuozitatile riurilor in care se formeaza, coincide cu crivina; cf. o explicatie diferita, dar mai putin probabila, in DAR. Cf. creanga. – Der. cringos, adj. (acoperit de arbori); crinjel, s. n. (Munt., bucata rotunda; forma caracteristica a excrementului omenesc).

PORTAVOCE, portavoce, s. n. Tub metalic (uneori prevazut cu megafoane) care face legatura intre cabina de comanda si diferitele compartimente sau posturi de lucru de pe o nava si prin care se transmit comunicari verbale in ambele sensuri; p. gener. megafon. – Din it. portavoce.

babura (-re), s. f. – 1. (Trans.) Fumar. – 2. (Trans.) Flacaraie, vilvataie. – 3. (Banat) Lapovita. Sl. babura „horn”. sensul 3 se explica poate prin aburii care insotesc uneori precipitatiile, si care s-au asimilat probabil cu fumul (DAR in considera cuvint diferit de cel anterior).

buc (buci), s. m. 1. Scama, cilti. – 2. Coaja, cocolos. Origine necunoscuta. Cihac crede ca expresia intr-un buc „intr-o clipa” se bazeaza pe un cuvint diferit, pe care il pune in legatura cu pol. buch, rus. buch „zgomot”, cf. buh; insa pare a se potrivi mai bine cu sensul 1, de „scama”, inteles ca „pic, strop, cantitate neinsemnata”. Se foloseste in Mold. si Trans. – Der. bucos, adj. (cu parul incilcit).

dirlog (darlogi), s. m. – 1. Curea, friu. – 2. Pernita folosita ca suport pentru coc (in Trans.). – Var. dalog (sec. XVI, inv.), dirloaga. Sl. *dologu „adaugat”, de la dologati „a adaoga” (Cihac, II, 91; Tiktin; Candrea; Scriban; Philippide, II, 268). Sunetul r nu este clar, insa cf. birlog, pirlog. Cuvintul se foloseste mult in expresia sluga la dirloaga, literal „sluga de categorie joasa”; astazi se intelege aproape general ca „serv al cuiva care nu are rangul de a avea servi” sau „persoana care a decazut mult”. Astfel se explica faptul ca dirloaga are astazi sensul de „persoana neinsemnata” (Scriban), sau chiar „mirtoaga” (Candrea), probabil fara nici un fundament real. Totusi, in general se considera ca dirloaga „mirtoaga” este cuvint diferit de dirlog „friu”; dupa Candrea, dirloaga este legat de bg. dragla „slaba”.

ETIMOLOGIE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvant prin explicarea evolutiei lui fonetice si semantice. 2. Ramura a lingvisticii care studiaza originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; inv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multipla = provenienta a unui cuvant din doua sau mai multe surse diferite. Etimologie populara= modificarea formei unui cuvant (recent intrat in limba) sub influenta unui cuvant mai cunoscut cu care prezinta asemanari de forma sau uneori de sens. – Din fr. etymologie, lat. etymologia.

OMOLOG, -OAGA adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fete in figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelasi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substante organice) Care au functiuni si structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structura asemanatoare (si origine comuna), dar cu forma si functiuni diferite. // s.m. Cel care indeplineste aceeasi functiune sau are o ocupatie identica cu altcineva. [< fr. h*******e, cf. gr. h*******s – in armonie].

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

RAMPA s.f. 1. Teren inclinat, privit in sensul in care urca. ♦ Portiune din traseul unei sosele pe care vehiculele circula urcand. 2. Platforma amenajata in statii pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor de cale ferata. ◊ Rampa de lansare = suport orientabil echipat cu diferite dispozitive de ghidare, de pe care se lanseaza avioanele catapultate sau unele rachete de lupta. 3. Balustrada la o scara. ♦ Bariera. 4. (Teatru) Partea din fata a unei scene, unde sunt instalate luminile. ◊ A vedea lumina rampei = a intra in repertoriul unui teatru, a fi jucat in fata publicului; a chema la rampa = a cere prin aplauze revenirea artistilor pe scena. 5. (Anat.) Compartiment din melcul urechii interne. [< fr. rampe].

RAMPA s. f. 1. teren inclinat, privit in sensul in care urca. ◊ portiune din traseul unei cai ferate sau a unui drum in panta urcatoare. 2. platforma amenajata in statii pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor de cale ferata. ♦ ~ de lansare = suport echipat cu diferite dispozitive de orientare si ghidare de pe care se lanseaza avioanele catapultate sau rachetele. 3. balustrada la o scara sau la un pod. ◊ bariera. 4. partea din fata a unei scene de teatru, unde sunt instalate luminile. ♦ a vedea lumina ei = a intra in repertoriul unui teatru, a fi jucat in fata publicului; a chema la ~ = a cere prin aplauze revenirea artistilor pe scena. 5. compartiment din melcul urechii interne; scala (2). (< fr. rampe, germ. Rampe)

PESMET, pesmeti, s. m. 1. (Adesea la sg. cu sens de pl.) Felie de paine sau de cozonac uscata sau prajita. ♦ (La sg.) Paine (alba) uscata, pisata sau macinata marunt. 2. Preparat culinar facut de obicei din faina cu adaos de drojdie, unt, zahar si oua, taiat in diferite forme si copt la cuptor. – Cf. tc. peksimet.

pastrav (-vi), adj. – 1. Pestrit, plin de pete. – 2. (S. m.) Peste (Salmo fario). – 3. (S. m.) diferite ciuperci care cresc in trunchiul arborilor (Polyphorus cynnabarinus; Merulius niveus; Pleurotus ostreatus). – Var. pastru. Mr. pestrava. Sl. pistru „patat” (Cihac, II, 253; Conev 42, 53), cf. bg. pestrava, slov. postrva, sb. pastrva, ceh. pstruch, pol. pstrag, mag. pisztrang, ngr. πέστροφα. Primul sens apare in Trans. de V. si in Basar. (ALR, I, 26); cf. pastruga, pestrit, pistru.

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

pastura (-ri), s. f. – Sediment, depunere de miere. – Var. (Banat) prestura. Origine indoielnica. Dictionarele gloseaza foarte diferit acest cuvint: „laptisor alb cu care se hranesc larvele de albina” (Dame); „excremente de albine moarte de dizenterie” (Tiktin); „miere de calitate inferioara, care se culege din flori mai putin adecvate” (Scriban). Aceste interpretari diferite au condus la explicatii diferite: din lat. pastūra „aliment” (‹ pascere „a paste”) dupa P. Papahagi, Notite, 41; Pascu, I, 139; Scriban; (cf. REW impotriva REW 6282); sau din lat. *pestula, din pestis „pesta”, dupa Tiktin, Pascu, Sufixe, 57 si Pascu, Beitrage, 11 (dupa Philippide, II, 727, in legatura cu alb. busture). Probabil e vorba de un der. din lat. pistūra „macinis”, luat initial in sensul de „resturi, pleava de la macinis”.

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

BANDA² benzi f. 1) Fasie (lunga si ingusta) din diferite materiale, cu care se infasoara, se leaga sau se impodobeste ceva; straif. ◊ ~ izolatoare fasie ingusta de material, acoperita pe una din fete cu un strat de cauciuc lipicios, folosita la izolarea legaturilor electrice. ~ magnetica fasie magnetizata, ingusta si lunga, destinata inregistrarii magnetice a semnalelor electrice. ~ de magnetofon fasie de material plastic, acoperita cu un strat de material magnetic, care se foloseste la inregistrarea si reproducerea sunetelor cu ajutorul magnetofonului. ~ rulanta fasie mobila, actionata mecanic, care serveste la transportarea materialelor sau fabricatelor intr-o intreprindere producatoare. 2) Parte ingusta si lunga din componenta a ceva. ◊ ~ de circulatie fasie dintr-o sosea, rezervata circulatiei vehiculelor in acelasi sens. [G.-D. benzii] /<fr. bande