PERFECTIV, -A, perfectivi, -e, adj. (Despre aspectul, sensul verbelor) Care exprima actiunea verbului eliminand notiunea de durata si de desfasurare, insistand asupra inceputului si sfarsitului ei, a rezultatului ei; (despre verbe) care are acest aspect. – Din fr. perfectif, germ. perfektiv.

ADverb, adverbe, s. n. Parte de vorbire, in general neflexibila, care determina sensul unui verb, al unui adjectiv sau al altui adverb, aratand locul, timpul, modul, cauza sau scopul. – Din fr. adverbe, lat. adverbium.

SEMIDEPONENT, -A, semideponenti, -te, adj. (In sintagma) verb semideponent = verb activ ca sens care are unele forme ce se conjuga dupa diateza activa, iar altele dupa diateza pasiva. – Din fr. semideponent.

SEMIDEPONENT adj.n. (In limba latina) verb semideponent = verb activ ca sens, care se conjuga la timpurile si la modurile derivate din tema prezentului dupa normele diatezei active, in timp ce la celelalte are forme de conjugare pasiva. [< it. semideponente].

SEMIDEPONENT adj. verb. ~ = (in limba latina) verb activ ca sens, care se conjuga la timpurile si la modurile derivate din tema prezentului dupa diateza activa, la celelalte dupa diateza pasiva. (< fr. semideponent)

plamadi (plamadesc, plamadit), vb. – 1. A amesteca aluatul cu drojdia. – 2. A urzi, a unelti. – 3. A concepe. Sl. pomladiti (Tiktin). Acest verb apare numai cu sensul de „a intineri”, dar trebuie sa-l aiba si pe acela de „a inmuia”, cf. slov. mladina „maia, drojdie”. Der. din sb., cr. plamiti „a arde” (Cihac, II, 240) nu pare posibila. – Der. plamada, s. f. (maia); plamadeala, s. f. (maia; aluat).

RAS- (Inaintea vocalelor si a consoanelor sonore, in forma raz-) Element de compunere care: 1. a) formeaza, de la verbe, derivate care exprima o imprastiere, o repetare sau o intensificare a actiunii exprimate de verbul simplu; b) formeaza, de la adjective, derivate care exprima intensificarea insusirii exprimate de adjectivul simplu; c) (rar) formeaza, de la substantive, derivate care exprima ideea de intensitate in raport cu substantivul simplu; d) formeaza, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indica generatii departate; e) formeaza, de la adverbe de timp, derivate indicand un timp mai indelungat decat cel exprimat de adverbul simplu; 2. a) formeaza, de la verbe, derivate care exprima ideea revenirii la o stare mai veche; b) formeaza, de la verbe, derivate care exprima ideea modificarii (in sens negativ) a situatiei dinainte; 3. formeaza, de la verbe, substantive si adjective, derivate cu sensul mai departat de cel al cuvantului simplu. [Var.: raz-] – Din sl. ras-, raz-.

IM²- Element de compunere cu sens negativ si privativ, formand substantive, adjective, verbe. [Var.: in¹-] – Din fr., lat. in-.

IN¹- Element de compunere cu sens negativ si privativ, formand substantive, adjective, verbe. [Var.: im²-] – Din fr., lat. in-.

RE¹- Element de compunere cu sens iterativ, care serveste la formarea unor verbe, a unor adjective si a unor substantive. – Din fr., lat. re-.

RE- Element de derivare cu sens iterativ, care serveste la formarea de verbe, adjective si substantive. [< fr. re-, cf. lat. re-].

DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A conditiona in mod necesar, a servi drept cauza pentru aparitia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotari (o data, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza insusirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (in vederea repartizarii acestora in categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva sa ia o anumita hotarare. 4. (Despre cuvinte sau propozitii) A preciza sensul altui cuvant sau altei propozitii. Adverbele determina verbele pe care le insotesc. – Din fr. determiner, lat. determinare.

abstract, -a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret, real. ◊ in ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

TELE- 1. Element de compunere care inseamna „departe”, „la distanta”, „de departe” si care serveste la formarea unor substantive, adjective sau verbe. 2. Forma abreviata pentru televiziune, care, izolandu-se, a devenit element de compunere cu sensul „televiziune”, „televizor” si serveste la formarea unor substantive, adjective si verbe. – Din fr. tele-.

DEPONENT¹ ~ta (~ti, ~te) gram. (despre unele verbe si forme verbale din latina) Care are forma pasiva si sens activ; cu forma pasiva si sens activ. /<lat. deponens, ~ntis

REVERSIBIL, -A adj. 1. care poate reveni la starea initiala. 2. (jur.; despre bunuri) care urmeaza sa revina la fostul proprietar. ◊ (despre rente, pensii) care, la moartea titularului, poate trece asupra altei persoane. 3. (despre fenomene, reactii) care se poate misca in doua sensuri opuse. 4. (despre propozitii) care nu-si modifica intelesul cand se schimba diateza verbului. (< fr. reversible)

DES¹- (Inaintea vocalelor si consoanelor sonore, in forma dez-) Element de compunere cu sens privativ, care serveste la formarea unor substantive, a unor adjective si a unor verbe. [Var.: dez-, dis-] – Lat. dis-, fr. des-.

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

REVERSIBIL, -A adj. 1. Care poate reveni, care se poate intoarce. 2. (Jur.; despre bunuri) Care urmeaza sa revina la fostul proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, poate trece asupra altei persoane. 3. (Despre fenomene, reactii) Care se poate misca in doua sensuri opuse. 4. (Gram.; despre propozitii) Care nu-si modifica intelesul cand se schimba diateza verbului. [Cf. fr. reversible].

CONTRA¹- Element de compunere cu sensul „impotriva”, „opus”, care serveste la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.

SUPRA¹- Element de compunere care inseamna „deasupra”, „peste” sau care indica un sens superlativ si care serveste la formarea unor substantive, a unor adjective si a unor verbe. – Din lat. supra, fr. supra-.

SEMIAUXILIAR ~a ( ~i, ~e) : verb ~ verb cu rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, care da o nuanta modala, reiesita din sensul sau lexical. /<fr. semi- auxiliaire

leit (leita), adj. – 1. Poleit, lustruit, stralucitor. – 2. Care vine ca inelul pe deget, care corespunde perfect. – 3. Potrivit, asemanator. De la un verb care nu se conjuga, provenit din sl. lijati, leją, lejesi „a topi” (Cihac, II, 168; Conev 76). sensul ar fi de „facut dupa model”, cf. fr. moule, cf. Iordan, BF, IX, 149.

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

NE- (‹ sl.) Element de derivare cu sens negativ si privativ, care seveste: a) la formarea unor derivate de la substantive (neastampar, neinfricare), de la adjective (neastamparat, neconditionat), de la pronume (necine), de la verbe (nesocoti, nemultumi), de la adverbe (necum). ♦ Cu intercalarea lui „mai”: nemaiintalnit; b) pentru a construi forma negativa a verbului la gerunziu (nesuportand zgomotul, a plecat), la supin (zmogot de nesuportat). ♦ Pe langa cuvinte din orice categorie gramaticala formeaza derivate nestabile, care, in corelatie cu pozitivul alcatuiesc constructii expresive: lesne, nelesne.

SPRE prep. 1. (Cu sens local) In directia..., inspre, catre, la. Pornesc spre scoala. ♦ (In numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adaugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) In apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarna. ♦ Catre ziua de...; dintre ziua de...; si ziua de... Luni spre marti. ♦ (Arata o actiune ulterioara celei exprimate de verbul precedent, avand valoare copulativa) Dupa aceea, si apoi. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) In vederea..., pentru a..., ca sa... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pilda = de pilda, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstantial de mod) (In asa fel) incat (sa produca, sa cauzeze cuiva ceva). I-a daruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Inv. si reg.; introduce un complement indirect) Echivaland cu..., drept, ca. Spre rasplata, cer doua lucruri. – Lat. super.