ZIDITURA, zidituri, s. f. (Sens concret) Constructie; (sens figurat) facere. (din zidi)

SINONIMIC, -A, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte din aceeasi sfera semantica ajung sa desemneze, in sens figurat, acelasi lucru. „Dovleac” si „tartacuta” desemneaza, prin derivatie sinonimica, „cap”. 2. S. f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sinonimelor (2) si al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) si germ. Synonymik.

TROP s.m. Termen generic pentru orice figura de stil, care consta in intrebuintarea unui cuvant sau a unei expresii in sens figurat. // (Si in forma tropo-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „schimbare”, „care se schimba”, „care se intoarce”, „cu o anumita directie”, „cu o anumita caracteristica”, „care se rasuceste”. [< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos].

boc, interj. – Imita zgomotul unei lovituri continue sau al unei ciocanituri. Uneori se foloseste in alternanta cu cioc. Creatie expresiva. Este de remarcat paralelismul der. sai cu cei al lui cioc. Der. bocai, vb. (a tusi); bocan, s. n. (ciocan); bocani, vb. (a lovi, a ciocani; a imbolnavi); bocanitoare, s. f. (pasare, ciocanitoare); bocanitura, s. f. (lovitura; zgomot); bocoi, s. n. (pietricica), cf. Iordan, BF, VI, 164; boacan, adj. (imperfect, neplacut; exagerat, gogonat), al carui sens primitiv a fost probabil „facut in mod grosolan, ca prin lovituri de ciocan”, cf. cuvintul urmator; bocanet, adj. (diform, prost facut); boanca, s. f. (trunchi, butuc, ciot; planta, vetrice); boanta, boata, s. f. (greseala colosala, stingacie, aiureala), pe care DAR il reduce la bot, poate prin atribuirea sensului de „chiftea”, care nu ne este cunoscut; boroboa(n)ta, s. n. (traznaie, prostie), care pare a fi formatie glumeata, desi nu de indeajuns de clara, pe baza lui taraboanta. Simpla var. a lui boanca pare a fi bocna, s. f. (trunchi), al carui semantism exact este neclar, caci se foloseste numai in expresii fixe, de tipul inghetat bocna (Vlahuta) sau adormit bocna. Intrucit exprima notiunea de ceva tare si insensibil, DAR a crezut ca era vorba de numele unui mineral; Candrea si Scriban prefera sa-l lase fara explicatie. Este fireasca, de altfel, reprezentarea notiunii de „insensibil” prin imaginea unui trunchi, cf. fr. dormir comme une souche, sp. estar hecho un tronco, dormir como un tronco. Trebuie sa adaugam ca Draganu, Dacor., VIII, 135, explica pe boacana „colosal” prin mag. bakkana, bakkano „gaura”, care pare a se folosi cu acelasi sens figurat din rom.; si ca bocna, dupa Scriban, inseamna „lut ars” si deriva din rus. bok „coasta”.

SINONIMIC, -A adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung sa desemneze in sens figurat acelasi lucru. [Cf. fr. synonymique].

IN AETERNUM (lat.) pentru totdeauna – Formula de angajare in viata calugareasca de rit catolic; e folosita si in sens figurat.

PROPRIU, -IE adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

figurat, -A, figurati, -te, adj. (Despre cuvinte, expresii sau despre sensul lor) Intrebuintat cu alt inteles decat cel obisnuit, propriu, de obicei pentru obtinerea unor efecte stilistice. ◊ (Substantivat, n.) La figurat = intr-un sens deosebit de cel propriu. ♦ (Despre stil, limba etc.) Care contine (multe) figuri poetice; figurativ. – Din fr. figure, lat. figuratus.

aspru (aspra), adj. – 1. Tare, dur (in sens propriu si figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Puscariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspere, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. apre, sp., port. aspero. Cf. dubletul urmator. Der. aspreala, s. f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face sa devina aspru); asprime, s. f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fara gust, insipid); inaspri, vb. (a face sa devina aspru, incordat).

FIGURAL, -A adj. 1. (despre sensul unui cuvant) figurat, alegoric. 2. (ornamental) cu figuri. (< it. figurale, germ. figural)

figurat, -A adj. (Despre sensul unor cuvinte, al unor expresii) Care este folosit intr-un inteles diferit fata de cel propriu, obisnuit (intrebuintat astfel de obicei in scopuri afective, expresive etc.). ♦ (Despre stil) Bogat in figuri poetice. ♦ Elemente figurate = celulele din sange. [Cf. fr. figure, lat. figuratus].

SILEPSA, silepse, s. f. Constructie sintactica in care cuvintele se acorda dupa asociatii logice si nu dupa regulile gramaticale obisnuite; p. ext. figura de stil in care se foloseste o astfel de constructie sintactica si in care un cuvant este luat atat in sensul propriu, cat si in cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsis.

IRONIE s.f. 1. Cuvant, fraza continand o usoara batjocura, folosind semnificatii opuse sensului lor obisnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Ironia soartei = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. Categorie estetica si filozofica desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ♦ figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. [Gen. -iei. / < fr. ironie, cf. it., lat. ironia, gr. eironeia – intrebare].

IRONIE s. f. 1. persiflare. ◊ ironie a sortii = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. categorie estetica si filozofica, desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ◊ figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. (< fr. ironie, lat. ironia)

figurat ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre sensuri) Care comporta un transfer semantic; intrebuintat cu valoare semantica modificata. 2) (despre limba, stil) Care contine figuri de stil sau tropi; bogat in figuri de stil sau in tropi. /<lat. figuratus, fr. figure

SINECDOCA s. f. figura de stil constand in restrangerea sau largirea sensului unui cuvant, folosindu-se partea pentru intreg, genul pentru specie, singularul pentru plural si invers, materia din care e facut un lucru pentru lucrul insusi. (< fr. synecdoque, gr. synekdokhe)

SINECDOCA, sinecdoce, s. f. figura de stil care consta in largirea sau restrangerea sensului unui cuvant prin folosirea intregului in locul partii (si invers), a particularului in locul generalului, a generalului in locul particularului, a materiei din care este facut un lucru in locul lucrului insusi etc. [Acc. si: sinecdoca] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohi, fr. synecdoque.

CONOTATIE, conotatii, s. f. (Lingv.) sens suplimentar (fata de denotatie) al unui cuvant adesea figurat, rezultat din experienta personala, din context. ♦ Semnificatie. – Din fr. connotation.

SINECDOCA ~ce f. figura de stil care consta in extinderea sau restrangerea sensului unui cuvant, substituindu-se denumirea intregului cu denumirea unei parti a acestuia si invers. /<lat. synecdoche, ngr. sinekdohi, fr. synecdoque

SINECDOCA s.f. figura de stil care consta in restrangerea sau largirea sensului unui cuvant folosindu-se partea pentru intreg, intregul pentru parte, genul pentru specie, specia pentru gen, singularul pentru plural etc. [Cf. fr. synecdoque, lat., gr. synecdoche].

figurat, -A adj. 1. (despre cuvinte, expresii) folosit in alt sens decat cel propriu, obisnuit. 2. (despre stil) bogat in imagini, in figuri poetice; figurativ (1). 3. elemente e = celulele din sange. (< fr. figure, lat. figuratus)

CATAHREZA ~e f. figura de stil care consta in folosirea unui cuvant cu alt sens decat cel obisnuit. /<fr. catachrese

ECHIVALENT, -A adj. De valoare egala. ♦ (Despre cuvinte, locutiuni etc.) Identic ca sens cu altul. ♦ (Despre figuri geometrice) Egal ca arie cu alta figura, fara a coincide ca forma. // s.m. Cantitate de materie, de forta etc. egala cu o alta. [Cf. fr. equivalent, lat. aequivalens].

figura s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

TONOU s.n. figura acrobatica in care avionul executa o rasucire completa, laterala, in sensul zborului, fara a schimba inaltimea sau directia. [< fr. tonneau].

CATAHREZA s. f. figura de stil prin atribuirea intelesului unui cuvant altui cuvant cu sens apropiat. (< fr. catachrese, lat. catachresis, gr. katachresis, abuz)

TROP² ~i m. Procedeu stilistic de intrebuintare a cuvantului cu alt sens decat cel obisnuit pentru a reda mai plastic continutul de idei; figura de stil. /<ngr. tropos, lat. tropus, fr. trope

CATAHREZA s.f. figura de stil constand in atribuirea intelesului unui cuvant altui cuvant cu sens apropiat. [Pl. -ze, var. catacreza s.f. / < fr. catachrese, cf. lat. catachresis, gr. katachresis – abuz].

CATAHREZA, catahreze, s. f. figura retorica prin care se atribuie unui cuvant intelesul altui cuvant cu sens apropiat. – Fr. catachrese (lat. lit. catachresis).

TALC ~uri n. 1) Inteles profund, ascuns; noima; subinteles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fara ~ fara noima; fara rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Invatatura exprimata alegoric; poveste moralizatoare; parabola. ◊ A vorbi in ~uri a vorbi figurat; a vorbi in pilde. /<sl. tluku

CONOTATIV, -A adj. referitor la conotatie; (despre sensul cuvintelor) suplimentar fata de denotatia cuvantului; reiesind din experienta personala, din context; figurat. ◊ (despre stil) dominat de conotatii. (< fr. connotatif)

ECHIVALENT, -A, echivalenti, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeasi valoare, acelasi efect, aceeasi semnificatie sau acelasi sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeasi suprafata sau acelasi volum cu alta figura, fara a fi identica cu aceasta. II. S. n. 1. Marime, numar etc. care caracterizeaza egalitatea sau echivalenta, dintr-un anumit punct de vedere, a doua efecte sau a doua actiuni. 2. Marfa care, avand inglobata in ea aceeasi cantitate de munca sociala cu o alta marfa, serveste la exprimarea valorii acesteia din urma. ◊ Echivalent general = marfa care serveste la exprimarea valorii tuturor celorlalte marfuri, indeplinind rolul de bani. – Din fr. equivalent, lat. aequivalens, -ntis.

CONOTATIV, -A, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar fata de denotatia cuvantului; care este rezultat din experienta personala, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotatii. – Din fr. connotatif.

INVERSIUNE s.f. Rasturnare, schimbare de sens; inversare. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. ♦ (Mat.) Transformare geometrica care permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura punct cu punct. ♦ (Gram.) Procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 2. Inversiune de relief = stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 3. V. inversie. [Pron. -si-u-. / cf. fr. inversion, lat. inversio].

figura ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

COMUTATIE s.f. 1. Comutare; schimbare, mutatie. ♦ Totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. Trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta, in cursul rotirii rotorului. 3. (Lit.) figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. [Gen. -iei, var. comutatiune s.f. / cf. fr. commutation, lat. commutatio].

COMUTATIE s. f. 1. comutare; schimbare, mutatie. ◊ totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta in cursul rotirii rotorului. 3. figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii, astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. (<fr. commutation, lat. commutatio)

SILEPSA s. f. 1. constructie sintactica in care acordul se face dupa sens si nu dupa regulile gramaticale; sineza. 2. procedeu prin care un cuvant este luat atat in inteles propriu, cat si figurat. (< fr. syllepse, lat., gr. syllepsis)

INVERSIUNE s. f. 1. rasturnare, schimbare de sens, inversare. ♦ ~ uterina = deplasare spre inapoi si evaginare in zona perimetrica a uterului; ~ s*****a = h*************e. 2. (mat.) transformare geometrica ce permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura, punct cu punct. 3. procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 4. (med.) ~ termica = cresterea temperaturii in raport cu inaltimea (invers fata de situatia obisnuita); ~ de relief – stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 5. (fot.) operatie urmarind obtinerea unei imagini pozitive pe insasi emulsia fotosensibila folosita la fotografiere. (< fr. inversion, lat. inversio)

TALC, talcuri, s. n. (Pop.) 1. Inteles², sens, rost, semnificatie. ◊ Loc. adv. Cu talc = cu subinteles; cu rost, cu socoteala. ♦ Interpretare, explicatie. 2. Gluma alegorica, fabula, pilda. ◊ Expr. A vorbi in talcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tluku.

EMBLEMA s. f. 1. (ant.) compozitie decorativa cu sens simbolic, centrata pe un semn geometric sau zoomorf si avand implicatii mitologice. ◊ mozaic incastrat in peretii salilor romane. 2. obiect, semn grafic, imagine care simbolizeaza o anumita idee. ◊ figura alegorica; simbol. (< fr. embleme, lat., gr. emblema)

IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).

figura s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)