RETARDATIE s.f. (Astr.) Miscare a Lunii pe sfera cereasca in sens direct (de la vest la est), precum si a planetelor, in anumite situatii, avand ca efect intarzierea in fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului. [< fr. retardation].

RETARDATIE s. f. 1. retardare. 2. miscare a Lunii pe bolta cereasca in sens direct (de la vest la est), precum si a planetelor, in anumite situatii, avand ca efect intarzierea in fiecare zi a trecerii astrului la meridianul locului. 3. (biol.) prezenta tardiva in cursul autogenezei a unor caractere, in comparatie cu stadiul filogenetic anterior. (< fr. retardation)

GHILIMELE f. pl. Semn de punctuatie constand din doua virgule sau doua unghiuri mici, care izoleaza un cuvant sau un grup de cuvinte cu un anumit sens, vorbirea directa, un citat sau un titlu; semnele citarii. /<fr. guillemets

ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.

BIFURCA, pers. 3 bifurca, vb. I. Refl. A se desparti in doua ramuri, in doua directii, in doua sensuri. – Din fr. bifurquer.

STRAVEZIU, -IE, stravezii, adj. 1. Care permite razelor de lumina sa strabata prin el; prin care se vad (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumina sa-l strabata partial; prin care se vad vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subtire, fina, palida. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al carui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi inteles cu usurinta; evident. – Stravedea + suf. -iu.

POLARIZARE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capata insusirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizatie. ♦ Proces fizic prin care raza de lumina isi schimba miscarea normala ondulatorie pe mai multe planuri intr-o miscare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale carui proprietati sunt descrise local de marimi vectoriale; (p. ext.) marimea vectoriala care descrie o astfel de stare. 3. Diferentiere si dezvoltare in directii deosebite a sensurilor unui cuvant care avea initial un singur inteles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opusi polari. [< polariza].

POLARIZARE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizatie. 2. dezvoltare in directii opuse a sensurilor unui cuvant, initial cu un singur inteles. 3. (fil.) formare a unor termeni opusi, polari. 4. metoda terapeutica prin folosirea curentului electric de foarte joasa amplitudine, trecut prin electrozi fixati cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)

VECTORIAL, -A adj. Referitor la un vector; cu vectori. ◊ Calcul vectorial = ramura a matematicii care opereaza cu vectori si se ocupa cu studiul proprietatilor lor. ♦ (Despre marimi) A carui definitie presupune enuntul unui numar, al unei directii si al unui sens pe aceasta directie. [Pron. -ri-al. / cf. fr. vectoriel].

A BON ENTENDEUR, SALUT (fr.) salut pe cel care intelege – Formula prin care se atrage atentia asupra unor lucruri care nu pot fi spuse direct sau se releva existenta unor sensuri mai profunde ale unei alocutiuni ori ale unui text.

DENOTATIV, -A adj. sens denotativ = sensul obisnuit al unui cuvant. ♦ (Despre limbaj) direct, obisnuit, precis, banal. [< fr. denotatif].

cobila (cobile), s. f. – 1. (Inv.) Iapa. – 2. Suport cu care se transporta plugul. – 3. Scaun de rotar. – 4. Pirghie. – 5. Tarus, pripon. – Var. cobila (Mold.). Sl. kobyla „iapa” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 66; Conev 57 si 71; Cancel 10). – Der. cobilita, s. f. (pirghie, bucata de lemn pentru a duce doua galeti o data; lacusta, Locusta viridissima; libelula, Libellula depressa; constelatia Lebedei), care poate proveni si direct din bg., sb. kobilica „iapa; cobilita”. Probabil de la sensul de „tarus, par” provine coblizan, s. m. (Mold., lungan), cuvint pe care Scriban il leaga, nejustificat, de gogleaza.

PALINDROM s. n. cuvant, fraza, vers care se poate citi in cele doua sensuri. ◊ joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care, citit direct si invers, sa aiba acelasi inteles sau, in alt caz, sa aiba un alt sens. (< fr. palindrome, it. palindromo)

HETERODROM, -A adj. 1. (despre organe vegetale) orientat in directii diferite. 2. (despre o contractie c******a) care nu se propaga in sens obisnuit. (< fr. heterodrome)

GHILIMELE s. f. pl. Semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [Var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.

babaca (babaci), s. m. – 1. Tata, tatic. – 2. (Arg.) Hirtie de o mie de lei. – Var. babac, (inv.) babaie, babaita. Ngr. μπαμπάϰας, din tc. baba „tata” de unde deriva si alb., bg., sb. baba (Seineanu, II, 30; Lokotsch 146; Galdi 156). sensul 2 se explica prin provenienta fireasca a banilor. Var. babaie pare a se explica direct din tc.

PALINDROM s.n. Cuvant, fraza sau vers care se poate citi in cele doua sensuri. ♦ Joc distractiv constand in gasirea unui cuvant sau a unei fraze care, citite direct si invers, sa aiba acelasi inteles. [< fr. palindrome, cf. gr. palin – din nou, dromos – alergare].

cacior (cacioara), adj. – 1. (Oaie) cu pete albe in jurul ochilor. – 2. Patat, stropit. – Absurd, extravagant. Origine necunoscuta. Este foarte probabil legat direct de caciula, ceea ce se explica prin ideea de cap acoperit, care sugereaza amplasarea petelor albe. sensul 3 se datoreaza particularitatilor animalelor de acest fel, cf. breaz. Dupa Cihac, II, 36, provine din mag. kacer „cochet, prost”; Scriban semnaleaza o asemanare, pur intamplatoare, cu rut. kacur „rata”. – Der. caciorie, s. f. (extravaganta, unicitate); caciori, vb. (a pata; a umple de noroi).

inger (ingeri), s. m. – 1. Fiinta spirituala, cu aripi, mediator intre crestini si Dumnezeu. – 2. Garoafa (Dianthus barbatus). – 3. Caracter, fel de a fi, soi. – Mr., megl. angil. Lat. angelus (Puscariu 851; Candrea-Dens., 859; REW 458a; DAR), cf. alb. engel, it. angelo, prov., cat., sp. angel, fr. ange, port. anjo. Ultimul sens se explica prin creatia populara ca firea fiecaruia depinde de ingerul sau pazitor. In mr. si megl., direct din ngr. ἀγγελος. – Der. ingerea, s. f. (planta, Selinum carvifolia); ingeresc, adj. (angelic); ingereste, adv. (in chip angelic, divin).

rit (raturi), s. n. – Botul porcului. Sl. rutu „bot” (Cihac, II, 314; Conev 89). Este dubletul lui rit, s. n. (Trans., finat, pasune), care se considera der. din mag. ret, din aceeasi radacina sl. (Galdi, Dict., 153), dar care poate proveni si direct din sl., cf. bg. rat „colina”, slov. rot „pasune pe o colina”, si in plus are dublul sens al lui bot. – Der. ritan (var. ratan), s. m. (grosolan, necioplit), cf. botos; ritos, adj. (insolent, obraznic).

crunt (crunta), adj. – 1. Plin de singe, insingerat. – 2. Singeros, crud, feroce. – 3. Cumplit, ingrozitor. Lat. cruentus (Puscariu 418; Candrea-Dens., 414; DAR); cf. it., sp., port. cruento. – Der. crunta vb. (a insingera, a umple de singe; a taia, a rani); incrunta, vb. (a insingera; a taia, a rani; a increti; refl., a-si increti fruntea, a se uita urit), la care ultimele sensuri par sa apartina unui cuvint diferit, asimilat celui anterior prin etimologie populara (dupa Puscariu 824; Candrea-Dens., 415; si DAR direct din lat. cruentare); incruntatura, s. f. (pata de singe; privire amenintatoare); incruntator, adj. (crud, salbatic), inv.; descrunta, vb. (a linisti, a potoli). In toate cuvintele, sensul etimologic este inv.

deretica (deretic, dereticat), vb. – 1. (Inv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curatenie, a curata. – Var. der(a)dica, dereteca, diretica, d(i)radica, der(e)dica. Lat. *dēradicāre „a dezradacina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortes 127), ipoteza confirmata de prima var., si de sensul vechi: cf. voi darateca pre cei fara de lege (Biblia 1688). Totusi, Puscariu 503; Tiktin si Scriban prefera sa se refere la lat. *directicāre, de la rectus.

ata (ate), s. f. – 1. Fir. – 2. Fibra, filament. – 3. (adv.) direct, fara oprire. – 4. (Fam.) Intendenta militara. Lat. acia (Puscariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atsa). – sensul 4 este o interpretare umoristica a cuvintului administratie, care inainte se prescurta de obicei sub forma a-tie. Der. atica, s. f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeala, facut din doua fire rasucite); atist, s. m. (ofiter de intendenta); atos, adj. (care are ate; necioplit, infumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acu (Capidan, Raporturile, 220).

fus (fuse), s. n. – 1. Unealta de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveica. – 3. Suport pentru lina la virtelnita. – 4. Ax la masina batatoare. – 5. Ax la moara de griu. – 6. Ax, arbore (in general). – 7. Brat la candelabru. – 8. Portiune sferica a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpina la fasole. – 10. Peste (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fusus (Puscariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s. m. (persoana care face fuse; tipar, Cobitis fossilis; peste, Aspro streber), pe care Puscariu 689 il deriva direct din lat. fusārius.

cuca (cuci), s. f. – Culme izolata si golasa, stinca. Probabil cuvint identic cu ciuca, ce are acelasi sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocirla – cocirla, etc. Ar putea fi si formatie regresiva, plecind de la cucui 2, sau cel putin forma influentata de acest ultim cuvint. Este putin probabila der. directa din lat. cucullus (REW 2359). Dupa Pascu, Beitrage, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cuca „femela cucului”, datorita izolarii si singuratatii ei, ipoteza destul de ciudata, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciuca, dar prefera sa plece de la lat. *cucca.

reveni (-nesc, revenit), vb. – 1. A se macera, a se inmuia, a framinta. – 2. A se jilavi, a se umezi. – Var. raveni. Mag. revedni „a putrezi” de la rev „putreziciune” (Cihac, II, 623). Dupa Tiktin si Candrea, ar trebui sa se porneasca de la reavan, care ar indica umezeala pamintului si ar proveni din sl. revinu „plan, neted”. Dar, pe linga dificultatea semantica, sensul de „putreziciune” este sigur in cuvintul rom., cf. Coresi: mirul are oarece tarie si usuca si raveneala trupului suge-o. Der. reavan (var. ravan, reven), adj. (umed), mai curind decit de la vb., poate direct din mag. (cf. si sb. ravenica „scurgere a unei mlastini intr-un riu”); reveneala (var. raveneala), s. f. (umezeala, briza, racoare).

pedestru (pedestra), adj. – 1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. si V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pedestrem (Puscariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). In general e considerat un imprumut tirziu (Tiktin; REW 6346) pentru ca l-a conservat pe d si pentru ca nu a diftongat f., *pedeastra (nu cunoastem f. de la sensul 2). In ciuda acestor dificultati, prezenta in mr., sensul popular din Trans. si expresiile cum ar fi carare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui imprumut tirziu, care ar fi trebuit sa pastreze nuanta militara. Der. pedestri, vb. (a cere sa descalece; refl., a descaleca); pedestras, s. m. (drumet, persoana care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).

imbraca (imbrac, imbracat), vb. – 1. A (-si) acoperi corpul cu vesminte. – 2. A acoperi, a inveli. – 3. A imparti, a distribui. – 4. (Rar) A (se) intoarce, a (se) inversa. Lat. *imbracāre, de la bracae, cf. brace, bracire (Puscariu 780; Candrea-Dens., 147; REW 4281; DAR), cf. it. (im)bricare. Pentru sensul lat. bracāre „a-si pune pantaloni”, cf. Castro 178 (DAR crede ca trebuie plecat de la sensul cuvintului it. „a infasura in scutece”). – Der. imbracaciune, s. f. (inv., vesmint); imbracatura, s. f. (actiunea de a se imbraca); neimbracat, adj. (gol, fara haine); imbracaminte, s. f. (haina, vesmint; placenta); desbraca, vb. (a scoate hainele; a despuia), pe care Candrea-Dens., 178, il deriva direct din lat.

oblu (oabla), adj. – 1. (Inv.) Rotund. – 2. Plan lis. – 3. (Adv.) direct, drept. Sl. oblu „rotund” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 97), cf. sb., cr. obli „rotund”, pol. obły „rotund”, rus. oblyi „indesat”. – Der. oblet (var. oblete), s. m. (peste, Alburnus lucidus); obli, vb. (a netezi, a egala; a gelui), unde a intervenit in ultimul sens oblu, s. n. (rindea), cuvint trans., din germ. Hobel.

deda (dedau, dedat), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obisnui, a se familiariza. Origine incerta. Se considera in general ca reprezentant direct al lat. dedere, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Puscariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este insa atestat uzul sau popular, sau anterior sec. XIX. Dupa Tiktin si Scriban, ar fi formatie neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curind prima opinie.

KINESCOP, kinescoape s.n. 1. Dispozitiv care permite vizionarea unei serii de fotografii in forma unei secvente continue, in miscare. 2. (Telev.) Dispozitiv care permite obtinerea inregistrarii pe film a unei emisiuni realizate in direct, chiar in interiorul receptorului de televiziune, cu scopul reluarii ulterioare a acestei emisiuni. ♦ (p. metonimie) Tub catodic special care permite filmarea imaginii pe care o reproduce. 3. (Telev.) Tub catodic folosit pentru redarea imaginilor de televiziune; cinescop. (din fr. kinescope < kines(i)-, din gr. κίνησις = miscare + -scope, din σκοπεΐν = a se uita, a privi; sensul 2. < prob. din engl., atestat din 1949, indicand inregistrarea unei emisiuni transmise ulterior; sensul 3. < denum. engl. a dispozitivului, marca inreg. in S.U.A., in 1931) [def. TLF]

DIODA, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenta mica fata de un sens de trecere a curentului electric si foarte mare fata de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Dioda tunel = dioda de constructie speciala folosita ca amplificator si generator de oscilatii. Dioda stabilizatoare de tensiune = dioda folosita ca element de referinta in stabilizatoarele de tensiune si de curent. Dioda (electro)luminescenta = dioda cu proprietatea de a emite lumina atunci cand este polarizata direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.

REGULA, reguli, s. f. 1. Norma, lege pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regula de trei = metoda pentru determinarea celei de a patra proportionale a trei numere date. Regula de trei simpla = regula de trei in care numerele sunt direct proportionale. Regula de trei compusa = regula de trei in care cea de a patra proportionala se refera la numere care sunt si ele deduse printr-o regula de trei. ♦ Obicei, linie de conduita, principiu conducator. 2. Randuiala, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regula = de obicei, in mod obisnuit. In (buna) regula = in ordine, asa cum se cuvine. In toata regula = dupa toate regulile, in lege. 3. (Pop.) M*********e. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri dupa fr. regle).