ALEGORIZA vb. I tr. 1. A da un sens alegoric. 2. A explica prin alegorii. [Cf. fr. allegoriser].

ALEGORIZA vb. tr. 1. a da realitatii un sens alegoric. 2. a exprima prin alegorii. (< fr. allegoriser)

CINTAREA CINTARILOR, carte a „Vechiului Testament”. Alcatuita din poemele nuptiale de o rara frumusete, scrise in sec. 5 i. Hr. si atribuite regelui Solomon, care a trait insa in sec. 10 i. Hr. Exegetii ii confera un sens alegoric.

TALC ~uri n. 1) Inteles profund, ascuns; noima; subinteles. ◊ Om cu ~ om priceput. Fara ~ fara noima; fara rost. A nu avea nici un ~ a fi complet lipsit de sens. 2) Invatatura exprimata alegoric; poveste moralizatoare; parabola. ◊ A vorbi in ~uri a vorbi figurat; a vorbi in pilde. /<sl. tluku

FIGURAL, -A adj. 1. (despre sensul unui cuvant) figurat, alegoric. 2. (ornamental) cu figuri. (< it. figurale, germ. figural)

alegoric, -A adj. De alegorie, cu sens ascuns; exprimat in pilde. ◊ Car alegoric = vehicul amenajat cu o platforma pe care se reprezinta o scena simbolica si cu care se defileaza la anumite sarbatori. [< fr. allegorique].

ANAGOGIE s. f. interpretare a Scripturii, care se ridica de la sensul literar al textului la cel alegoric si spiritual. (< fr. anagogie)

ORIGENE (c. 185 – c. 253), filozof, teolog crestin si scriitor grec nascut in Egipt, la Alexandria. Celebru datorita vastei sale culturi filozofice, a fost comparat cu Socrate. Conducator al Scolii catihetice din Alexandria. A realizat prima editie critica a „Vechiului Testament”, continand sase versiuni (de unde titlul lucrarii Hexapia) insotite de comentarii. O. a reformulat invatatura crestina in sens platonizant si gnosticizant, folosind in special metoda alegorica; a aparat doctrina preexistentei sufletelor si a propovaduit apocastaza, mantuirea tuturor lucrurilor, inclusiv a diavolului; pentru astfel de idei, a fost nevoit sa renunte la activitatea didactica si sa se stabileasca in Cezarea, unde, in timpul prigonirii crestinilor (250) sub Decius, a fost prins si torturat. Controversele starnite in secolele urmatoare de doctrinele sale au dus la condamnarea lor ca eretice la Conciliul de la Constantinopol (553); aceasta a dus la disparitia unei mari parti a numeroase scrieri, din care s-au pastrat doar fragmente traduse in latina in sec. 4. Op. pr.: „De principiis”, „Contra Celsus”.

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

TALC, talcuri, s. n. (Pop.) 1. Inteles², sens, rost, semnificatie. ◊ Loc. adv. Cu talc = cu subinteles; cu rost, cu socoteala. ♦ Interpretare, explicatie. 2. Gluma alegorica, fabula, pilda. ◊ Expr. A vorbi in talcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tluku.

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

EMBLEMA s. f. 1. (ant.) compozitie decorativa cu sens simbolic, centrata pe un semn geometric sau zoomorf si avand implicatii mitologice. ◊ mozaic incastrat in peretii salilor romane. 2. obiect, semn grafic, imagine care simbolizeaza o anumita idee. ◊ figura alegorica; simbol. (< fr. embleme, lat., gr. emblema)