APEL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezenta lor intr-un anumit loc. 2. Chemare scrisa sau orala adresata maselor, unei colectivitati etc. 3. Cerere, rugaminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Actiune facuta la o instanta judecatoreasca superioara, spre a obtine anularea unei sentinte date de o instanta inferioara si judecarea in fond a procesului. ◊ Curte de apel = instanta judecatoreasca, superioara tribunalului, care avea competenta de a judeca recursul cuiva impotriva sentintei tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marcheaza cererea de a stabili o legatura telefonica sau telegrafica. – Din fr. appel.

APEL ~uri n. 1) Rostire succesiva a numelor unor persoane pentru a verifica prezenta lor intr-un anumit loc. 2) Chemare adresata maselor. 3) Rugaminte adresata cuiva. 4) Chemare la distanta printr-un semnal sonor sau luminos, folosit in telefonie si telegrafie. /<fr. appel

SUNET ~e n. 1) fiz. Fenomen provocat de miscarea v********e a unui mediu si perceput cu auzul; son. Intensitatea ~ului. ◊ A nu scoate nici un ~ a nu spune absolut nimic; a nu rosti o vorba. 2) Anunt realizat cu ajutorul unui instrument de percutie; semnal sonor. ~ de alarma. 3) lingv. Element al vorbirii orale omenesti. ~ele limbii. /<lat. sonitus

REVERBERA vb. I. tr. 1. A reflecta lumina sau caldura. 2. A produce reverberatia unui sunet; a prelucra cu mijloace electro-acustice un semnal sonor. [P.i. 3 -reaza. / < fr. reverberer].

APEL s. n. 1. strigare a numelui cuiva. 2. chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitati. ◊ indemn, cerere, rugaminte. 3. semnal sonor sau luminos produs intr-un post de telefon, de telegraf etc. 4. (jur.) actiune facuta de o instanta judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarare data de o instanta inferioara. (< fr. appel)

BEEP BIP/ s. n. semnal sonor de avertizare emis de un aparat de comunicatii; tiuit. (< engl. beep-beep)

REVERBERA vb. tr. a produce reverberatii. ◊ a prelucra cu mijloace electroacustice un semnal sonor. (< fr. reverberer)

APEL, apeluri, s. n. 1. Strigare (a numelor membrilor unei colectivitati, spre a verifica prezenta lor). ♦ Chemare adresata maselor (oral sau in scris). ♦ Cerere, rugaminte, indemn. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte, cu o cerere. 2. ( Inv.) Actiune facuta la o instanta judecatoreasca superioara, spre a obtine anularea unei sentinte date de o instanta inferioara. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos intr-un post telefonic, telegrafic sau intr-o centrala telefonica. – Fr. appel.

CAPTOR, captoare, s. n. Aparat electric sau electromagnetic care serveste la transformarea semnalelor sonore sau optice in semnale electrice. – Din fr. capteur.

INALT, -A, inalti, -te, adj. 1. Care se ridica mult in sus; foarte ridicat. ◊ Frunte inalta = frunte mare, lata. ♦ (Substantivat, n.) Inaltime. ♦ (Despre fiinte) De statura mare. ♦ Care se gaseste la inaltime (mare). 2. (Despre sunete) Ascutit², subtire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau masura mare. ♦ (Despre frecventa) Cu un numar mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treapta ridicata in scara valorilor sau a importantei; superior; deosebit, important; distins, maret. ◊ Inalta fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cat mai fidel semnalele sonore (inregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -a adj.] – Lat. in altum.

RADIORECEPTOR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru receptionarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor in semnale sonore si transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio². ♦ (in sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru receptia unor semnale cu caracter special (informatii de presa, date stiintifice, semnale pentru navigatie etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorecepteur.

FIDELITATE s. f. 1. Statornicie in convingeri, in sentimente, in atitudine etc.; devotament, credinta. 2. Precizie, exactitate in prezentarea sau in reproducerea realitatii, a unui text, a unui model etc. 3. (Tehn.; in sintagma) Inalta fidelitate = calitate a unor aparate electroacustice de a reda cat mai fidel semnale sonore (inregistrate); hi-fi. – Din fr. fidelite, lat. fidelitas, -atis.

SONAGRAF, sonagrafe, s. n. 1. Aparat pentru inregistrarea si redarea sunetelor cu mare fidelitate. 2. Denumire comerciala a unui spectograf folosit pentru analiza semnalelor sonore. – Din engl. sonagraph.

MAGNETOFON ~oane n. Aparat pentru inregistrarea semnalelor sonore pe o banda magnetica sau pe un fir metalic si reproducerea lui ulterioara. /<fr. magnetophone

SIGNAL ~e n. 1) semnal sonor (produs de o sirena, de un fluier etc.). 2) Fluier mic folosit la producerea unor semnale sonore (de catre politisti, arbitri sportivi etc.). /<fr. signal

APEL s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezentei lor intr-un loc). 2. Chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitati. ♦ Indemn; cerere, rugaminte. ◊ A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte. 3. semnal sonor sau luminos produs intr-un post de telefon, de telegraf etc.; chemare. 4. (Iesit din uz) Actiune facuta la o instanta judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarare data de o instanta inferioara. [Pl. -luri. / < fr. appel].

FIDELITATE s. f. 1. statornicie, credinta (in convingeri, in sentimente etc.); devotament. 2. exactitate (in prezentarea, in reproducerea unui text, a sunetelor etc.). ♦ inalta ~ = calitate a unor aparate electroacustice de a reda cat mai fidel semnalele sonore inregistrate. 3. (biol.) atasament al unei specii de un anumit grup sau asociatie. (< fr. fidelite, lat. fidelitas)

SONAGRAF s. n. aparat electronic care permite analiza semnalelor sonore pe benzi magnetice. (< fr. sonagraphe, engl. sonagraph)

TRADUCTOR s. n. 1. dispozitiv al unui sistem cu reglare automata care transforma in semnal unificat o marime pentru a putea fi masurata cu o alta marime. 2. organ al unui aparat telegrafic sau al unui receptor Morse care traduce impulsurile electrice primite in semnale sonore sau vizuale. 3. (cib.) dispozitiv la care alfabetul de iesire e diferit de cel de intrare. (< fr. traducteur)

BIOACUSTICA s. f. Studiul semnalelor sonore pe care le emit animalele in situatii tipice comportamentului lor: imperechere, aparare, orientare in cadrul deplasarilor, atac, ingrijirea puilor, prezente straine in teritoriul propriu (om, animale, obiecte), perceperea in avans a unor cataclisme naturale.

CAPTARE, captari, s. f. Actiunea de a capta; captatie. ◊ Captare a sunetului = ansamblu de operatii care asigura transformarea informatiilor sonore in semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajarilor, constructiilor si instalatiilor necesare pentru operatia de captare a unui fluid. – V. capta.

VOLUM, volume, s. n. I. 1. Spatiu pe care il ocupa un corp. ♦ Numar care exprima masura unei marimi tridimensionale. 2. Masa de apa debitata de o fantana, de un izvor, un rau, un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proportiile unei activitati. 4. Forta, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. ♦ Nivel de intensitate sonora al semnalelor auditive in transmisiile de telecomunicatii. II. Carte (legata sau brosata) avand in genere mai mult de zece coli de tipar; fiecare dintre cartile care alcatuiesc impreuna o lucrare unitara; tom. [Pl. si: (inv.) volumuri] – Din fr. volume, lat. volumen, -inis.

VOLUM s.n. I. (Ant.) Manuscris antic al carui capat era legat de un betisor in jurul caruia se infasura. ♦ (Astazi) Carte brosata sau legata; tom. II. 1. Spatiul ocupat de un corp. ♦ Marimea spatiului unui corp, aflata cu ajutorul unei formule. 2. Debitul (de apa al) unei fantani, al unui izvor, al unui fluviu etc. ♦ Cantitate de bunuri economice. 3. Forta, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument. ♦ Nivelul de intensitate sonora al semnalelor audio. [Pl. -me, -muri. / < fr., it. volume, cf. lat. volumen – rulou, carte].

VOLUM s. n. I. 1. carte brosata sau legata. 2. diviziune a unei lucrari editate in mai multe volume (I, 1); tom. II. 1. spatiu ocupat de un corp. ◊ figura geometrica cu trei dimensiuni. ◊ marimea spatiului unui corp, cu ajutorul unei formule. 2. cantitate globala. ◊ debit (de apa) al unei fantani, al unui izvor, fluviu etc. 3. forta, amploare a sunetelor emise de o voce, produse de un instrument. ◊ nivelul de intensitate sonora al semnalelor audio. (< fr. volume, lat. volumen)

FONOCARDIOGRAF, fonicardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul caruia v********e sonore ale inimii sunt transformate in semnale electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. phonocardiographe.

ECOU s. n. 1. repetare a unui sunet datorit reflectarii undelor sonore pe un obstacol. ♦ sunetul astfel repetat. ♦ ~ semnal = inregistrare optica pe ecranul unui radar. 2. (fig.) rasunet, valva produsa de un eveniment etc. (< fr. echo, lat. echo)

ZGOMOT, zgomote, s. n. 1. Sunet sau amestec de sunete discordante, puternice, care impresioneaza in mod neplacut auzul. ♦ Galagie, vacarm; vuiet, tumult. ◊ Expr. A face zgomot = a produce senzatie, a face valva. 2. (In sintagmele) Zgomot de fond = perturbatie sonora (de mica intensitate) care apare in orice mediu de transmisie a semnalelor. Zgomot alb = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat prin energie egala pe latime de banda constanta. Zgomot colorat = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu si uniform intr-un domeniu de frecvente specificat. Zgomot roz = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat prin energie constanta pe octava. – Din scr. glomot.

BALANS, balansuri, s. n. 1. Miscare de leganare a unui obiect; pendulare, balansare. 2. (In sintagmele) Balans al culorilor = reglare a semnalelor video ale unui sistem de televiziune in culori, pentru obtinerea reproducerii fidele a culorilor. Balans stereofonic = reglaj al unui sistem stereofonic pentru a egaliza nivelele sonore ale canalelor. – Din balansa (derivat regresiv).

SUNET, sunete, s. n. 1. V******e a particulelor unui mediu elastic care poate fi inregistrata de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecventa audio care insoteste imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persista dupa ce o sursa sonora inceteaza sa emita, prelungind sunetul initial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a carui frecventa variaza periodic in jurul unei valori medii, folosit in masuratori electroacustice. 2. V******e muzicala. ♦ Anuntare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Rasunet; ecou. ♦ Valva, galagie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulatie. – Lat. sonitus.

SINTETIZOR, sintetizoare, s. n. 1. (Muz.) Instrument electronic complex folosit pentru generarea artificiala a timbrurilor specifice instrumentelor clasice sau a unei infinitati inedite de timbruri si a unor efecte sonore, largind posibilitatile de exprimare artistica. 2. (In sintagma) Sintetizor de vorbire = a) aparat electronic complex care simuleaza functiile aparatului fonator uman, in scopul producerii vocii si vorbirii pur artificiale; b) procesor electronic care reduce redundanta semnalelor vorbirii umane in scopul manipularii lor cu maxima eficienta in diferite sisteme. – Din fr. synthetiseur.

RECEPTOR, -OARE, receptori, -oare, subst., adj. 1. S. n. Sistem tehnic destinat sa primeasca (si sa dirijeze) un anumit material. 2. S. n. Aparat, instalatie, masina, dispozitiv destinate sa primeasca energie de o anumita forma si sa o transforme in energie utila. Receptor telefonic = aparat care transforma oscilatiile curentului electric produs de un microfon telefonic in v******i sonore similare mesajului transmis. Receptor radio = radioreceptor. 3. S. m. (Fiziol.) Organ care inregistreaza anumite modificari ale mediului extern sau intern si transmite e*********e la centrii nervosi. 4. Adj. (Tehn.) Care recepteaza, care primeste (o actiune mecanica, un curent, un semnal etc.) – Din fr. recepteur.

ORGA, o**i, s. f. 1. Instrument muzical complex, al carui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse in actiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi si al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niste foale. ◊ Orga de lumini = a) set de becuri colorate diferit ale caror aprindere si intensitate sunt comandate electronic in concordanta cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comanda pentru reglarea intensitatii luminoase a surselor de lumina in studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrari miniere subterane, stalp langa stalp, ca tuburile de orga (1). – Din fr. orgue.