BANDEROLA, banderole, s. f. 1. Fasie de hartie lipita in jurul unui ambalaj sau pe locul lui de deschidere, ca mijloc de control al integritatii marfii ambalate. ♦ Banda de hartie care impiedica deschiderea unui volum recent aparut si pe care se imprima de obicei reclama editurii. 2. Brasarda. 3. Stegulet care serveste ca semn distinctiv (prins in varful unei lanci, al unui catarg. etc). – Din fr. banderole.

BARETA¹, barete s. f. 1. Bentita ingusta de piele cu care se incheie un pantof. 2. Bucata ingusta de metal fixata transversal pe un obiect tot de metal (tabachera, decoratie etc.). 3. Panglica de decoratie; semn distinctiv al unei decoratii care reproduce desenul panglicii si se poarta in locul decoratiei. – Din fr. barrette.

INSEMNAT, -A, insemnati, -te, adj. 1. Care poarta un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seama; insemnator. 3. Inregistrat, mentionat in scris. ♦ (Inv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. insemna.

TIMIR, timire, s. n. 1. (Inv. si reg.) Emblema care serveste drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oras, al unei corporatii sau membrilor ei, unei tari etc. 2. Denumire data in evul mediu, in tarile romane, calauzei si insotitorului oficial al unui strain, mai cu seama de la hotare pana la curtea domneasca. [Var.: timara s. f.] – Din magh. cimer.

NOTA, note, s. f. 1. Insemnare, inregistrare in scris a unei observatii referitoare la o anumita chestiune; text scris care contine o scurta insemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua nota (de ceva) = a lua cunostinta (de ceva); a tine seama (de ceva), a retine (ceva). ♦ (La pl.) Notite (luate la o ora de scoala, de curs etc.). ♦ (La pl.) Insemnari sau reflectii literare scrise cu privire la o calatorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotarile la un text literar sau stiintific, cuprinzand informatii suplimentare de amanunt, referinte bibliografice etc., trecute in josul paginii respective ori la sfarsitul sau la inceputul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisa) prin care guvernul unui stat informeaza guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protesteaza asupra lezarii unor interese etc. ♦ Comunicare scurta facuta de obicei in scris de o institutie; adresa, instiintare. 4. Socoteala scrisa, document cuprinzand sumele pe care cineva trebuie sa le achite pentru obiecte cumparate, pentru consumatii; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care serveste la inregistrarea unor operatii contabile etc. 5. Calificativ care reprezinta, printr-o cifra sau o mentiune speciala, aprecierea cunostintelor sau a comportarii unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de catre profesor, de catre membrii unui juriu etc. 6. Semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale, indicand inaltimea si durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Nota discordanta (sau falsa) = afirmatie, atitudine care nu se potriveste intr-un caz dat. A forta (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obisnuite, a intrece masura. A fi in nota = a fi in concordanta cu o situatie data. Ca pe note = bine, asa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanta, insusire, trasatura caracteristica, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

RABOJ, rabojuri, s. n. 1. Bucata de lemn in forma cilindrica sau paralelipipedica pe care, in trecut, se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule, socoteli (zilele de munca, banii datorati, numarul vitelor etc.). ◊ Expr. A sterge de pe raboj = a da uitarii; a ierta. (Reg.) A crede dupa raboj = a crede tot ce se spune. A(-si) iesi (sau a scoate pe cineva) din raboj (afara) = a (se) supara. 2. (Pop.) Socoteala, calcul. Pierdusem rabojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva rabojul = a i se uita numarul anilor. 3. Crestatura facuta, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: rabus s. n.] – Din bg., scr. rabos.

PURTA, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a tine pe cineva sau ceva in mana, in brate etc. pentru a-l transporta in alta parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arata cuiva o grija deosebita, a rasfata pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva dupa bunul sau plac. (Inv.) A purta arma = a aduce arma in pozitia regulamentara de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mana intr-alta, din mana in mana, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a barfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a cara. ♦ (Despre animale) A trage dupa sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte in alta, dintr-un loc in altul sau intr-un anumit loc; a conduce (indrumand, calauzind, dirijand); a insoti. ♦ (Inv. si pop.) A induce in eroare; a amagi, a pacali. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fara a-si tine cuvantul (pentru a obtine un ragaz); a taragana. ♦ (Pop.) A manui o unealta. 3. Tranz. A-si duce sarcina, a avea fat in pantece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a rabda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo pana colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A misca incoace si incolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-si tine corpul intr-o anumita pozitie. ♦ A face sa se miste de colo pana colo; a agita, a plimba dintr-o parte in alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a detine; a contine, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dusmanie (sau pica) = a dusmani. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frica de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a mosteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a tine asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de imbracaminte, o podoaba etc., a fi imbracat, incaltat sau impodobit cu..., a folosi un anumit obiect de imbracaminte sau de incaltaminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care serveste ca imbracaminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla imbracat in negru (in semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe imbracaminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natura sau datorita obiceiului, a modei etc.) Poarta un coc monumental. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre barbati) a fi inselat in casnicie. (Refl. impers.) Se poarta = e la moda, se obisnuieste, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja imbracamintea, accesoriile de imbracaminte, parul etc. intr-un anumit fel. Poarta parul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a intretine. ◊ Expr. A purta de grija cuiva = a ingriji. A purta grija cuiva = a fi ingrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A detine o functie, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta raspunderea = a fi raspunzator. 12. Tranz. A intretine, a duce, a sustine. ◊ Loc. vb. A purta (o) discutie = a discuta. A purta (o) conversatie = a conversa. A purta lupte (sau razboi) = a se lupta, a se razboi. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (intr-un anumit fel). – Lat. portare.

CRUCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n san = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi cand aud numele diavolului. 2. Figura sau desen in forma de cruce (I 1), avand diferite semnificatii: intr-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui insemnat cu cruce a decedat; inaintea unui cuvant atesta vechimea mare a cuvantului respectiv; in calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ◊ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra in componenta numelui unor decoratii, insigne etc. in forma de cruce (I 1). Crucea „Sfantul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse in forma de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitand transmiterea miscarii circulare intre doi arbori care pot forma intre ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte in prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ◊ Loc. adj. si adv. In cruce = (asezat) crucis, incrucisat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau in crucea amiezii sau soarele e (in) cruci sau (in) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ◊ Expr. A se pune cruce = a se impotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura in antichitate, pe care osanditul il purta adesea in spinare pana la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-si purta crucea = a indura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentand chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pana la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate in forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se intretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspantie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se intalni intr-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva in cale, a se incrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a intalni pe cineva din intamplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide inaintea cuiva o raspantie; fig. a avea de ales intre mai multe solutii; a se ivi piedici inaintea cuiva. ♦ (Inv.) Echipa compusa din doi pana la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, in mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (In sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat in toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamantului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; branca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

TOIAG, toiege, s. n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumanare care se asaza in mana, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rand in mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagu, tojaga.

TUI, tuiuri, s. n. Steag turcesc alcatuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o maciulie de metal) in varf, cu doua sau cu trei cozi albe de cal impletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si rangului unor inalti demnitari din fostul Imperiu Otoman si din tarile vasale lui. – Din tc. tug.

marca (semn distinctiv, unitate monetara, provincie de frontiera, timbru) s. f., g.-d. art. marcii; pl. marci

ATRIBUT ~e n. 1) Insusire esentiala a unui obiect; semn distinctiv. ~e ale puterii de stat. 2) Parte secundara de propozitie care determina un substantiv sau un echivalent al acestuia. /lat. attributum, fr. attribut

BANDIERA ~e f. inv. 1) Piesa de stofa atasata pe un suport purtand culorile, emblemele unei natiuni, ale unui stat, ale unei organizatii, servind ca semn distinctiv al acestora; steag; drapel; stindard; flamura. 2) Stegulet folosit de marinari pentru semnalizari. [Sil. -di-e-] /<it. bandiera

CARACTERISTICA ~ci f. 1) Trasatura predominanta proprie unei fiinte sau unui lucru, fenomen etc.; insusire tipica; semn distinctiv. 2) mat. Parte intreaga a unui logaritm. 3) fiz. Reprezentare grafica a dependentei unei marimi in functie de o anumita variabila. /<fr. caracteristique

A CAFTANI ~esc tranz. 1) (domnitori) A urca in tron (daruind un caftan ca semn distinctiv). 2) (inalti demnitari) A pune in posesia unui rang de boierie; a face mare boier. 3) fig. (persoane) A bate tare peste spate. /Din caftan

COCARDA ~e f. 1) Emblema in relief prinsa pe partea de dinainte a chipiurilor sau a sepcilor de uniforma ca semn distinctiv. 2) Insigna cu culorile nationale purtata la anumite ocazii. 3) inv. Floare de ceara alba purtata de nuntasi la piept. [G.-D. cocardei] /<fr. cocarde

DRAPEL ~e n. Piesa de stofa atasata de un suport, purtand culorile, emblemele unui sat, ale unei unitati railitare sau ale unei organizatii, servind drept semn distinctiv al acestora; steag; stindard; flamura. ~ olimpic. ◊ A fi sub ~ a-si face serviciul militar. /<it. drapello

FLAMURA ~i f. 1) Bucata de material textil atasata la un suport, purtand culorile si emblemele unei natiuni, ale unui stat, ale unei unitati militare sau ale unei organizatii si servind ca semn distinctiv sau simbol al acestora; steag; drapel; stindard. 2) Steag mic de forma triunghiulara reprezentand emblema marinei unui stat sau semnul distinctiv al unui stat. 3) Steag mic folosit pentru semnalizare; fanion. /< ngr. flammuron

INSIGNA ~e f. Obiect mic, de diferite forme, cu indicatii grafice sau cu imagini simbolice, purtat ca marca a unei distinctii sau ca semn distinctiv de membrii unui grup, unei grupari sau organizatii. /<fr. insigne

A INSEMN/A insemn 1. tranz. 1) A evidentia printr-un semn distinctiv; a marca. 2) (informatii, imagini) A fixa (pentru sine) cu ajutorul unor semne grafice. 2. intranz. (despre obiecte, semne) A avea o anumita semnificatie; a fi dotat cu o semnificatie; a semnifica. [Si insemnez] /in + a semna

PAJURA ~i f. 1) Pasare rapitoare de munte, de talie mare, cu cioc puternic si cu gheare lungi si ascutite; acvila. 2) Simbol care reprezinta o pasare de acest fel, cu unul sau doua capete, servind drept semn distinctiv pe stemele, steagurile, pecetile si monedele unor tari. 3) Stema sau emblema cu asemenea simbol. [G.-D. pajurei] /<ucr. pazera

PECETE ~ti f. 1) Obiect constand dintr-o placa cu maner, pe care sunt gravate in relief embleme si inscriptii si care se aplica pe documente (spre a le autentifica); stampila. 2) Semn imprimat cu un astfel de obiect. ◊ Inchis (sau ferecat) cu sapte ~ti imposibil de aflat; de nepatruns. 3) fig. Trasatura specifica, particulara; semn distinctiv; amprenta; marca. [G.-D. pecetii] /<sl. petati

PETLITA ~e f. Fasie ingusta si scurta de stofa colorata, care se coase pe partea din fata a gulerului unei haine de uniforma (servind ca semn distinctiv). /<rus. petlita

A PURTA port tranz. I. 1) (fiinte sau lucruri) A deplasa tinand (in brate, pe spate, intr-un loc special amenajat in acest scop etc.); a duce. ~ ghiozdanul. ◊ ~ (pe cineva) pe palme (sau ca pe palme) a avea o grija deosebita (fata de cineva). ~ arma a manui arma pentru a da onorul. 2) fig. (greutati de ordin moral) A rabda simtind inutilitatea protestului; a indura. Poarta cu greu ura dusmanului. ◊ ~ jugul a fi impilat, exploatat. 3) (fiinte sau lucruri) A duce dintr-un loc in altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de transport); a transporta; a cara. Trenul l-a ~t prin multe orase. 4) (fiinte) A duce cu sine sau dupa sine. Poarta copilul la lucru. Il poarta de mana. ◊ ~ cu vorba (pe cineva) a taragana realizarea celor promise. 5) (obiecte de imbracaminte sau de incaltaminte, podoabe etc.) A avea cu sine. El poarta barba. Port cercei de aur. ◊ ~ sarcina a fi gravida. 6) (acte, bani etc.) A tine la sine (pentru a fi folosit la necesitate). 7) A avea imprimat in calitate de semn distinctiv. Documentul poarta antetul institutiei. ◊ Poarta numele (sau porecla, titlul) a avea drept nume (sau porecla, titlu). 8) (corpul sau parti ale lui) A misca dintr-un loc in altul sau dintr-o pozitie in alta; a deplasa; a dirija. Isi purta mana deasupra capului meu. 9) (unelte si instrumente) A pune in functiune operand (dibaci) cu mainile; a manui; a manipula. Poarta cu iscusinta bisturiul. 10) A face sa se poarte. II. (in imbinari stabile) 1) (sugerand ideea de mentinere a unei stari de spirit). ~ (cuiva) de grija, ~ grija cuiva v. GRIJA. ~ raspunderea a raspunde de ceva. ~ dusmanie (sau pica) a dusmani. ~ cuiva sambetele a purta pizma cuiva. ~ interes v. INTERES. Interesul poarta fesul v. FES. A-i ~ frica cuiva a se teme de cineva. 2) (sugerand ideea de conducere si de organizare) ~ gospodaria a avea in grija sa treburile gospodariei. ~ razboi (sau lupte) a se razboi. ~ o discutie a discuta. ~ biruinta a birui. /<lat. portare

STEAG ~uri n. 1) Piesa de stofa atasata la un suport, purtand culorile, emblemele unei natiuni, ale unui stat, ale unei unitati militare sau ale unei organizatii servind ca semn distinctiv al acestora; drapel; stindard; flamura. ~ olimpic. ◊ A duce ~ul a fi fruntas. A tine sus (sau a inalta) ~ul a lupta activ pentru o cauza. ~ de lupta a) conceptie care calauzeste activitatea cuiva; b) cauza pentru care lupta cineva. A fi (sau a se gasi, a se afla) sub ~ a face armata. A cobori ~ul a renunta la lupta; a capitula. A ridica (sau a scoate) ~ alb a cere pace; a se preda. 2) (in Moldova medievala) Mica unitate militara, avand drapel propriu. [Monosilabic] /<sl. stegu

STINDARD ~e n. 1) inv. Piesa de stofa atasata la un suport, purtand culorile, emblemele unei natiuni, ale unui stat, ale unei unitati militare sau ale unei organizatii, servind ca semn distinctiv al acestora; steag; flamura; drapel. 2) fig. Simbol de lupta, de adeziune, de solidaritate, de infratire. ◊ A ridica ~ul luptei a porni la lupta. /<it. stendardo

TUI ~iuri n. inv. Steag turcesc constand dintr-o lance rosie cu semiluna in varf, cu cozi albe de cal, prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si al rangului. /<turc. tug

BASTON s.n. 1. Obiect in forma de bat sau de ciomag lucrat frumos, folosit de obicei ca sprijin la mers. ◊ Baston de maresal = baston purtat de maresal ca semn distinctiv al demnitatii. ♦ Bat de marimi diferite folosit in gimnastica medicala cu scop corectiv. 2. Piesa cilindrica de metal sau de lemn, care are diferite intrebuintari la bordul unei nave. [< it. bastone].

MIRMILON s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind inarmat cu scut lung si usor, cu sabie lunga cu doua taisuri si avand ca semn distinctiv coiful galic, impodobit cu un peste in chip de panas. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

CADUCEU s.n. Sceptru in forma de baston incolacit de doi serpi, semn distinctiv al lui Hermes (Mercur), zeul comertului. [Pl. -uri. / < lat. caduceum, cf. fr. caducee].

DECORATIE s.f. 1. Insigna, semn distinctiv conferit cuiva pentru o fapta eroica, pentru evidentiere in munca etc. 2. Arta si tehnica executarii decorurilor. ♦ Totalitatea ornamentelor care servesc la infrumusetarea unui obiect. [Gen. -iei, var. decoratiune s.f. / cf. fr. decoration, it. decorazione, lat. decoratio].

parasima s.f. (inv.) stema; semn distinctiv.

caftan (caftane), s. n. – 1. Manta de gala. Caftanul fastuos, din stofa alba tesuta cu fir galben, cu blana la mineci si la git, era un cadou oficial de investitura, pe care sultanul obisnuia sa-l faca marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia si Transilvania si hanului Crimeei. La rindul lor, domnitorii daruiau un caftan de alta culoare fiecarei persoane pe care o numeau in functii publice, astfel incit notiunea de caftan a ajuns sa se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. – 2. Indeletnicire sau functie al carei semn distinctiv era caftanul. – 3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. – 4. Sal, broboada pentru femei. – Mr. caftane. Tc. kaftan, din per. khaftan (Roesler 595; Seineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφτάνι, alb., sb., pol., bg., rus. kaftan. – Der. caftani, vb. (a fi imbracat cu caftan; a numi, a investi intr-o functie); caftanie, s. f. (functie, demnitate); caftangiu, s. m. (slujitor care se ingrijea de hainele domnitorului) din tc. kaftanci; caftanliu, s. m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din tc. kaftanli.

sighetura, sigheturi, s.f. (reg.) semn distinctiv la oi, facut la varful urechii; suietura, suiata.

sibolet, sibolete, s.n. (inv.) 1. parola, cuvant de ordine. 2. (fig.) semn distinctiv.

cioian (-ne), s. n. – Baston argintat, semn distinctiv al solilor Domnului din Munt. sau din Mold. Tc. covgian (Loebel 242).

TONSURA s.f. Podoaba a capului practicata ca semn distinctiv al diverselor ordine calugaresti constand in raderea parului, in forma rotunda, din crestetul capului. ♦ Ceremonie a unei astfel de tunsori a parului la consacrarea unui cleric catolic. [Cf. fr. tonsure, cf. lat. tonsura].

BASTON s. n. 1. obiect in forma de bat, ca sprijin la mers. ♦ ~ de maresal = baston purtat de maresal ca semn distinctiv al demnitatii. 2. bat de marimi diferite in gimnastica medicala cu scop corectiv. 3. bara cilindrica din metal sau lemn, cu diferite intrebuintari la bordul unei nave. (< it. bastone)

CADUCEU s. n. sceptru incolacit de doi serpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizand pacea si comertul. (< lat. caduceus, fr. caducee)

CONTRAMARCA s. f. 1. parte a unui bilet de spectacol care ii ramane spectatorului. ◊ (p. ext.) semn distinctiv remis la o escala calatorilor in tranzit. 2. bilet justificativ remis fiecarei persoane care participa la o calatorie in grup pentru a-i permite accesul in mijlocul de transport. (< fr. contremarque)

GLADIFER s. m. membru al unui ordin de calugari, intemeiat in 1202 la Riga, avand ca semn distinctiv doua spade rosii pe mantia alba, ordin care mai tarziu s-a unificat cu cel teuton. (< lat. gladifer, purtator de spada)

INDICE I. s. m. 1. (mat.) semn distinctiv afectat unei litere, reprezentand in acelasi calcul mai multe marimi analoage. 2. numar, cifra. ◊ cifra dintr-un plan economic ce trebuie atinsa pentru a se realiza un anumit nivel de productie. 3. marime care caracterizeaza o proprietate a unei substante, a unui sistem tehnic etc. 4. fapt, indiciu care arata aspectul unui fenomen, al unei situatii etc. II. s. n. 1. index. ♦ ~ de clasificare = combinatie de cifre si litere cu care se noteaza, intr-un sistem de clasificare dupa continut, publicatiile. 2. indicator al scarii unui instrument de masura. (< fr., it. indice, lat. index)

INSEMNA vb. I. tr. 1. a face un semn distinctiv. 2. a scrie. 3. a delimita. II. intr. a avea un anumit inteles; a marca. ◊ (despre cuvinte) a avea acceptia de... ◊ a avea o anumita importanta, valoare. (< lat. insignare)

INSEMN s. n. semn distinctiv al unei demnitati, al unui grad; insigna. (dupa fr. insigne)

MARCAJ s. n. 1. semn distinctiv, de recunoastere, pe un lucru. 2. mijloc de semnalizare rutiera pe drumurile publice modernizate, prin aplicarea cu vopsea a unor semne pe suprafata caii rutiere, pe borduri etc.; semn indicator al unui drum de munte sau turistic, aplicat pe copaci, pe stanci, pe tablite; totalitatea acestor semne. 3. actiunea de a marca (4). ♦ tabela de ~ = tabela pe care se afiseaza scorul intr-o competitie sportiva. (< fr. marquage)

MARCA² s. f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ◊ tip, model de fabricatie. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trasatura specifica; particularitate. ◊ caracteristica a unei categorii sau unitati gramaticale. 3. fisa cu numar de ordine cu care muncitorii isi marcheaza prezenta la lucru. 4. sina vopsita in alb care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (inform.) numar, cuvant asociat unei instructiuni care o deosebeste de celelate instructiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

PILEUS s. n. 1. boneta conica din stofa moale, purtata de greci si mai ales de nobilii daci, ca semn distinctiv al rangului lor. 2. palaria ciupercilor, care poarta organele de fructificatie. (< fr., lat. pileus)

simbure (-ri), s. m. – 1. Saminta moale, nucleu, partea moale a fructelor cu coaja tare. – 2. Miez, saminta, partea moale a fructelor carnoase. – 3. Centru, parte interioara. – 4. Nucleu, element primordial. – 5. Nucleu de cometa. – Var. simbure, sumbure. Mr. simbura. Lat. sumbola, symbola, din gr. συμβολή. Sensul curent al gr. σύμβολον era cel de „emblema, semn distinctiv” si se aplica la obiectul a carui posesie permitea identificarea purtatorului. Un astfel de obiect era jumatatea unei oale sau fruct cu coaja dura, a carui unire cu cealalta jumatate permitea judecarea autenticitatii sale (cum se face cu contramarcile); si de aici συμβολή „apropiere” si σύμβολον „semnul care permite recunoasterea”. Se poate presupune ca sensul s-a extins de la ideea de „jumatate de fruct”, la cea de „simbure, nucleu, partea moale din mijloc” a fructului. Celelalte explicatii sint insuficiente: de la un cuvint dacic (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 309), din sl. zruno (Cihac, II, 344); de la un tracic *sumbula (Pascu, I, 191); din alb. thumbulje (Philippide, II, 733; P. Papahagi, Jb., XII, 546; Tiktin; cf. Rosetti, II, 122), din lat. sabulum (P. Papahagi, Dunarea, II, 79); anterior indoeurop. (Lahovary 341). Der. simburar, s. m. (pasare conirostra, Cocothraustes vulgaris); simburos, adj. (cu mult simbure).

ATRIBUT, atribute, s. n. 1. Insusire inseparabila a unui obiect sau a unui fenomen, fara de care ele nu pot sa existe. ♦ (Concr.) Simbol, semn distinctiv, emblema. 2. Parte secundara a propozitiei, care determina un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Fr. attribut (lat. lit. attributum).

TUI¹, tuiuri, s. n. (Inv.) Steag turcesc alcatuit din doua sau trei cozi albe de cal, atarnate de o lance cu semiluna in varf, constituind un semn distinctiv al unor inalti demnitari din fostul imperiu otoman si din tarile vasale lui. ♦ Comandant, capetenie. – Tc. tug.

Caduceus, bagheta purtata de Hermes, mesagerul zeilor. In jurul caduceului, ca semn distinctiv, se incolaceau doi serpi.

INSEMN, insemne, s. n. (Rar) semn distinctiv al unei demnitati, al unui rang; insigna. – Din fr. insigne (dupa semn).

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

PICA², pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cartile de joc, de culoare neagra, in forma de inima sau de frunza cu varful in sus si cu o codita in partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.

ATRIBUT, atribute, s. n. 1. Insusire (esentiala) a unui obiect. ♦ (Concr.) semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundara a propozitiei, care determina un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Din fr. attribut, lat. attributum.

SAPCA, sepci, s. f. Acoperamant de cap (pentru barbati) confectionat din panza, piele sau postav, cu o calota rotunda sau plata si prevazut cu cozoroc, purtat, in general, de militari, elevi, muncitori etc. si avand uneori semnele distinctive corespunzatoare ocupatiei. – Din bg., rus. sapka „caciula”.

MEMENTO s. n. 1. semn distinctiv, insemnare, nota care reaminteste ceva; p. ext. aducere-aminte. 2. Mic carnet de buzunar in care se fac insemnari pentru a reaminti o data, un nume, o problema etc. 3. Carte, de obicei de format mic, care rezuma esentialul, prin tabele, formule etc., dintr-una sau din mai multe discipline, stiinte; memorator. ♦ Lista a spectacolelor si conferintelor, publicata in presa cotidiana. – Din fr. memento.

DRAPEL, drapele, s. n. Bucata de panza sau de matase (intr-una sau in mai multe culori, adesea cu o emblema sau cu o stema) prinsa de un bat si reprezentand semnul distinctiv al unui stat, al unei unitati militare, al unei organizatii, asociatii etc.; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi in armata. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A tine sus drapelul = a) a milita cu tarie pentru o idee, o cauza etc.; a ramane fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar intr-o actiune, intr-o imprejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a incepe lupta sau actiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

SIGILIU, sigilii, s. n. 1. Obiect alcatuit dintr-o placa (fixata pe un maner) pe care este gravata o monograma, o emblema, o efigie etc. si care se aplica pe un act oficial, ca dovada a autenticitatii lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tus sau cu ceara rosie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. semn distinctiv, marca. 2. Ceara rosie pe care s-a imprimat prin apasare o stampila si care serveste la sigilarea unui lucru, a unei incaperi etc. pentru a evita desfacera lui de catre persoane neautorizate. [Var.: sigil s. n.] – Din lat. sigillum.

BARETA¹ ~e f. 1) Curelusa ingusta (de piele, de panza etc.) cu care se incheie un pantof. 2) Ornament de metal, in forma de lamela ingusta, fixata transversal pe un obiect (medalie, tabachera etc.). 3) semn distinctiv al unei decoratii, care se poarta in locul acesteia. /<fr. barette, it. baretta

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

A DISTINGE disting tranz. 1) (persoane) A investi pentru meritele deosebite. ~ pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte, fenomene) A identifica dupa anumite semne distinctive; a discerne; a deslusi; a desprinde; a deosebi. 3) A face sa se distinga. /<fr. distinguer, lat. distinguere

GHINDA ~e f. 1) Fruct al stejarului. 2) pop. (la cartile de joc) semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi de culoare neagra; trefla. 3) Carte de joc marcata cu acest semn. [G.-D. ghindei] /<lat. glans, ~ndis

INSEMN ~e n. rar semn distinctiv al unei demnitati, al unui rang sau al unui ordin. /in + semn

INSUSIRE ~i f. 1) v. A INSUSI. 2) Trasatura distinctiva; semn diferential; caracteristica; proprietate. /v. a insusi

MARCAJ ~e n. 1) semn distinctiv facut sau aplicat pe ceva (obiect, animal etc.). 2) sport Supraveghere a unui jucator cu scopul de a-i neutraliza actiunile ofensive. ◊ Tabela de ~ tabela pe care se inregistreaza rezultatele obtinute intr-o intrecere sportiva. /<fr. marquage

NOTA¹ ~e f. 1) Text scris, continand un scurt comentariu; insemnare; remarca. ◊ ~e marginale insemnari facute pe marginea unui text tiparit (sau a unui manuscris). A lua ~ de ceva a) a lua cunostinta de ceva; b) a tine seama de ceva; a retine. ~e de calatorie (sau de drum) insemnari referitoare la impresiile culese dintr-o calatorie. ~ explicativa anexa la o carte, continand explicatii referitoare la continutul acesteia. ~ de plata hartie oficiala, in care este indicata suma ce urmeaza sa fie achitata. 2) la pl. v. NOTITA. ◊ A lua ~e a face insemnari; a conspecta. 3) Mentiune dintr-un sistem conventional de cifre, care serveste pentru aprecierea cunostintelor elevi-lor si studentilor. 4) Scurta informatie publi-cata in presa periodica. 5) Adresare diploma-tica a guvernului unui stat catre guvernul altui stat. ~ de protest. 6) semn distinctiv; nuanta caracteristica. ~ de umor. /<fr. note, lat., it. nota

ONOARE f. 1) Demnitate morala, care caracterizeaza conduita; cinste. ◊ De ~ a) demn de incredere; b) care angajeaza cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuvantul meu (tau, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formula folosita pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) Autoritate morala de care se bucura cineva. 3) Amor propriu. *Garda de ~ garda simbolica instituita in semn de respect cu ocazia unei solemnitati. 4) semn distinctiv care se acorda cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

PICA² pici f. 1) (la cartile de joc) semn distinctiv (unul din patru) avand forma unei inimi sau a unei frunze de culoare neagra. 2) Carte de joc marcata cu acest semn. Valet de ~. /<germ. Pik, fr. pique

ROSU¹ n. 1) A saptea culoare a spectrului solar. ◊ A infierbanta (un metal) pana la ~ a infierbanta pana la starea de incandescenta. 2) Colorant de aceasta culoare. ~ de Congo. ◊ ~ de buze ruj. 3) (la jocul de carti) semn distinctiv avand forma unei inimi. 4) Carte de joc marcata cu acest semn. Valet de ~. ◊ De ~ se spune despre persoanele satene. 5): ~ de Purcari varietate de vin produs in localitatea Purcari din Republica Moldova. /<lat. roseus

STIGMAT¹ ~e n. 1) semn distinctiv imprimat cu un fier rosu pe corpul sclavilor sau al delincventilor. 2) Semn dezonorant; pata rusinoasa. /<lat. stigma, ~atis, ngr. stigma, ~atos, fr. stigmate

TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob

TREFLA ~e f. 1) (la cartile de joc) semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi de culoare neagra. 2) Carte de joc marcata cu acest semn. Dama de ~. [Sil. tre-fla] /<fr. trefle

ARMOARII s.f.pl. (Ist.) Armele, emblemele de pe scuturile heraldice, de pe steaguri, de pe pereti, puse ca semne distinctive ale unei familii nobile, ale unui oras etc. [< fr. armoiries < armoyer – a decora cu arme heraldice].

INSEMN s.n.. semn distinctiv al unei demnitati, al unui grad; insigna. [Var. insemn s.n. / cf. fr. insigne, lat. insegna, dupa semn].

ATRIBUT s.n. 1. Insusire esentiala proprie unui obiect, unui fenomen etc. ♦ semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundara de propozitie, care determina un substantiv sau un substitut al acestuia. [< lat.sc. attributum, cf. fr. attribut].

MARCA¹ s.f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ♦ Tip, model de fabricatie. 3. Fisa metalica cu numar de ordine cu care muncitorii unei fabrici isi marcheaza prezenta la lucru. 4. Sina vopsita in alb, care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (Mat.) Eticheta (I,3) [in DN]. [Pl. marci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka].

INDICE I. s.m. 1. (Mat.) semn distinctiv afectat unei litere reprezentand in acelasi calcul mai multe marimi analoage. 2. Numar, cifra. ♦ Cifra dintr-un plan economic care trebuie atinsa pentru a se realiza un anumit nivel de productie cantitativ si calitativ. 3. Marime care caracterizeaza o proprietate a unei substante, a unui sistem tehnic etc. 4. Fapt, indiciu care arata aspectul unui fenomen, al unei situatii etc. II. s.n. 1. Index. ◊ Indice de clasificare = combinatie de cifre si litere cu care se noteaza, intr-un sistem de clasificare dupa continut, publicatiile. 2. (Fiz.) Indicator al scarii unui instrument de masura. [< lat. index, cf. it., fr. indice].

MARCAJ s.n. 1. semn distinctiv, de recunoastere, facut pe un lucru. ♦ Mijloc de semnalizare rutiera folosit pe drumurile publice modernizate, constand din aplicarea cu ajutorul vopselelor a unor semne (linii continue sau intrerupte, sageti, forme geometrice sau inscriptii) pe suprafata caii rutiere, pe borduri, pe stalpi, parapete etc.; semn indicator al unui drum de munte sau turistic, aplicat pe copaci, pe stanci, pe tablite; totalitatea unor asemenea semne. 2. (Sport) Sistem de delimitare a spatiilor sau a traseelor rezervate intrecerilor sportive, potrivit fiecarei ramuri sau probe. ♦ Actiunea de a marca (3). ◊ Tabela de marcaj = tabela pe care se afiseaza punctele inscrise si rezultatele obtinute intr-o competitie. [Cf. fr. marquage].

SIGILIU s.n. Pecete, stampila. ♦ (Fig.) semn distinctiv, marca. [Pron. -liu, pl. -ii, -iuri, var. sigil s.n. / < lat. sigilium, cf. it. sigillo].

BLAZON s. n. ansamblu de semne distinctive care constituie emblema unui stat, a unui oras, a unei familii nobile etc.; armoarii. (< fr. blason)

PAVILION s. n. 1. mica constructie izolata, intr-o gradina, intr-un parc etc.; chiosc. ◊ corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, cazarmi, in statiunile balneoclimaterice). ◊ suprafata rezervata, in cadrul unui targ sau unei expozitii internationale, prezentarii exponatelor. 2. drapel care poarta semnele distinctive ale unui stat. ◊ steag de panza, de forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. partea in forma de cornet a unui receptor telefonic. 4. partea in forma de palnie a instrumentelor de suflat. ◊ cornet acustic. 5. partea exterioara, cartilaginoasa, a urechii. 6. partea terminala, in forma de palnie, a trompelor uterine. 7. (herald.) ornament al unei steme, in forma de cort, deasupra mantoului si acoperind armoariile unui suveran. (< fr. pavillion, germ. Pavillion)

BALTAG (‹ tc.) s. n. (In ev. med. in Moldova) Topor mic si usor, cu doua taisuri si cu coada lunga de lemn, folosit ca arma; era si semnul distinctiv al demnitatii de aga ♦ (In N Moldovei) Topor mic, ornamentat, purtat de vatasel la nunta.

ANDROGIN, -A, androgini, -e, adj. 1. (Despre plante) Care poarta in aceeasi inflorescenta flori de ambele sexe. 2. (Despre animale) Care prezinta semnele distinctive ale ambelor sexe; hermafrodit. – Fr. androgyne (< gr.).

caracter n., pl. e (fr. caractere, it. carattere, lat. character, -eris, d. vgr. haracter, -eros, semn sapat, marca, tipar, d. harasso, gravez. V. harag, haraxesc). Semn de care te servesti la scris, litera. Fig. Fel de suflet: caracter blind. Tarie, curaj: a arata ca ai caracter. Nobleta, bunatate: om de caracter. semn distinctiv: caracterele gloriii, ratiunea e caracteru omului. Expresiune, fizionomie: dans de caracter. Titlu, demnitate, misiune: un trimes [!] cu caracter de ambasador. – Si caracter (dupa it.) si (vechi) haractir (dupa ngr.).

caracteristic, -a adj. (vgr. harakteristikos). Care caracterizeaza, care distinge: semn caracteristic. S. f., pl. i si e. semn distinctiv: i e caracteristica pluralului masculin. Mat. Acea parte a logaritmului care arata unitati intregi.

decoratiune f. (lat. decoratio, – onis). Infrumusetare, ornament. Decor la teatru ca sa reprezente locu unde s’a petrecut actiunea. semn distinctiv de metal conferit cuiva de un sef de stat ca recompensa. – Si -atie.

STEMA, steme, s. f. 1. semn conventional distinctiv, caracteristic si simbolic, al unei tari, al unui oras, al unei dinastii etc.; emblema, blazon. 2. Coroana, diadema. ◊ Expr. A fi cu stema-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decat altii. 3. (Inv.) Piatra pretioasa. 4. semn caracteristic, pata sau smoc de par (de alta culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stemma.

PAJURA, pajuri, s. f. 1. Pasare rapitoare mai mica decat vulturul, dar mult mai puternica si mai iute in miscari decat acesta, cu cioc puternic si taios, cu gheare lungi si ascutite, care traieste in regiunile de munte; acvila (1), acera (Aquila chrysaetos). ♦ (In mitologia populara) Pasare uriasa, cu infatisari variate, de obicei fioroase, inzestrata cu puteri miraculoase. 2. Figura simbolica reprezentand o pajura (1) sau vultur (cu unul sau doua capete, de obicei cu aripile intinse), care serveste ca semn conventional distinctiv pe stemele, steagurile, pecetile sau monedele unor tari; p. ext. stema, emblema avand o asemenea figura. [Var.: (inv.) pajera, pajora s. f.] – Din ucr. pazera „fiinta lacoma, nesatioasa”.

MARCA¹ marci f. 1) semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de intreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ◊ De ~ de calitate superioara. 4) inv. Emblema unei tari; stema. 5) Trasatura specifica particulara; amprenta; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. marcii] /<ngr. marka, fr. marque

PARTICULAR³ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a. ◊ Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

BLAZON, blazoane, s. n. semn conventional distinctiv al unui stat, oras sau (in oranduirea feudala si capitalista) al unei familii nobile; stema. – Fr. blason.

arma f., pl. e (lat. arma, iar in intelesurile noua de la fr. arme). Unealta de atac ori de aparare, ca sabia, pusca, tunu s. a.: a lua armele, a pune mina pe arme. Fel de armata (infanterie, cavalerie, artilerie, marina s. a.). Cariera armelor, militaria, profesiunea de militar. Maestru (sau profesor) de arme, maestru de scrima. A fi supt arme, a fi soldat. A fi in arme, a fi armat (gata de razboi). La arme, alergati la arme, puneti mina pe arme, armati-va (strigat de alarma). Pl. Marca, emblema, semne simbolice distinctive ale unei tari, ale unui oras, ale unei familii s. a.

PECETE, peceti, s. f. 1. Placa (de metal) cu maner sau montata pe un inel, pe a carei suprafata este gravata o monograma, o emblema etc. si care, aplicata pe ceara rosie sau cu tus pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, da acestora caracter de autenticitate si de integritate; sigiliu; p. ext. stampila. 2. Ceara rosie sau bucata de plumb (care se aplica sau care se leaga de un document, de un pachet) pe care se imprima, prin apasare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceti (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Inchis (sau ferecat) cu sapte peceti = cu neputinta de aflat; de nepatruns; interzis, oprit. ♦ Fig. semn caracteristic, trasatura specifica, distinctiva; amprenta, marca, intiparire, urma; (p. spec.) stigmat. 3. (Inv. si reg.) Aprobare, rezolutie sau ordin in scris, intarit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pecatĩ.

distinctiv ~a (~i, ~e) (despre semne, trasaturi) Care distinge; caracteristic; tipic; propriu; specific. /<fr. distinctif

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.