DINAST s. m. 1. (ant.) sef de trib, suveran al unui stat mai mic. ◊ feudal suzeran sau vasal. 2. intemeietor al unei dinastii. (< fr. dynaste, gr. dynastes)

FILARH s. m. (ant.) 1. sef de trib sau magistrat in diverse cetati grecesti. 2. sef al unui escadron atenian. (< fr. phylarque, gr. phylarkos)

SEFERIE s. f. 1. exercitare a autoritatii politice, juridice si religioase a unui sef de trib. ◊ teritoriu peste care se exercita o asemenea autoritate. 2. (in Franta s*x. XVIII-XIX) circumscriptie militara pusa sub comanda unui sef. (< fr. chefferie)

DINAST s.m. sef de trib sau suveran al unui stat mai mic din antichitate. ♦ Feudal suzeran sau vasal. [< fr. dynaste, gr. dynastes].

cacic m. (fr. cacique, d. sp. cacique). Numele vechilor sefi ai triburilor caraibe, mexicane si peruviene.

VERCINGETORIX (c. 72-46 i. Hr.), conducator al tribului galic al arvenilor. seful coalitiei triburilor de gali rasculati (52 i. Hr.) impotriva Romei. Infrant de Cezar la Alesia si silit sa capituleze. Executat la Roma dupa sase ani de captivitate.

LUCUMON s.m. sef ereditar al unui trib din vechea Etrurie. [< lat. lucumo, lucumonis, fr. lucumon].

LUCUMON s. m. sef ereditar al unui trib din vechea Etrurie. (< lat. lucumo, fr. lucumon)

SEIC¹, seici, s. m. 1. (In tarile arabe) Capetenie a unui trib, a unei formatii statale. 2. sef al unei comunitati religioase la musulmani. [Var.: seih s. m.] – Din tc. seyh.

SEIC² ~ci m. 1) Conducator al unui trib sau al unui stat arab. 2) sef al unei comunitati religioase musulmane. /<turc. seyh, fr. cheik

PRITAN s. m. (ant.) 1. primul magistrat in vechile cetati grecesti. 2. fiecare dintre delegatii de trib care formau sfatul celor cinci sute la Atena. (< fr. prytane, gr. prytanis, sef)

trib, triburi, s. n. Grupare de mai multe ginti sau de familii inrudite, care au limba si credinte comune, locuiesc acelasi teritoriu si se supun autoritatii unui sef ales. – Din lat. tribus.

trib¹ s. n. 1. forma de organizare economica si social-politica a societatii primitive, dintr-o grupare de mai multe ginti sau de familii inrudite, reunite pe baza comunitatii teritoriului si supuse autoritatii unui sef unic. 2. (la unele popoare din ant.) semintie, ginta, neam. ◊ (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri inrudite. (< lat. tribus, fr. tribu)

trib s.n. 1. Forma de organizare a societatii primitive, constand dintr-o grupare de mai multe ginti sau de familii reunite intre ele prin legaturi de inrudire, care traiau pe un teritoriu propriu, aveau o limba si credinte comune si erau supuse autoritatii unui sef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Semintie, ginta, neam. ♦ Populatia fiecarui district in Roma antica. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzand genuri inrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu].