SECURITATE s.f. 1. Stare de siguranta, de lipsa de primejdie. ♦ Protectie, aparare. ♦ Consiliu de securitate = principalul organ permanent al O.N.U., care are ca sarcina fundamentala mentinerea pacii si securitatii internationale; securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea de masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (In socialism) Organ de stat care veghea la siguranta interna a statului. [Cf. fr. securite, lat. securitas].

SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta oricarui pericol. ♦ Protectie, aparare. * securitate colectiva = stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unei agresiuni. 2. (Iesit din uz) Totalitatea organelor de stat care aveau ca sarcina apararea sistemului social-economic si politic al statului comunist. – Din fr. securite, lat. securitas, -atis.

BARTHOU [bartu], Jean-Louis (1862-1934), om politic francez. Prim-min. (mart.-dec. 1913). Ca ministru de Externe (febr.-oct. 1934), a urmarit mentinerea statu-quo-ului postbelic si asigurarea securitatii colective in Europa. Asasinat la Marsilia, o data cu regele Aleksandru I al Iugoslaviei. M. de onoare al Acad. Romane (1934).

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].