ECONOMIE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activitatilor umane desfasurate in sfera productiei, distributiei si consumului bunurilor materiale si serviciilor. ♦ Economie nationala = totalitatea activitatilor si interdependentelor economice la nivel macro- si microeconomic, coordonat pe plan national prin mecanisme proprii de functionare. Economie politica = stiinta a administrarii unor resurse si mijloace limitate, care studiaza, analizeaza si explica comportamentele umane legate de organizarea si utilizarea acestor resurse. Economie de schimb = economie in cadrul careia produsele muncii iau cu precadere forma de marfuri. Economie naturala = economie in care bunurile materiale se produc direct pentru consum, fara intermediul schimbului. ♦ Ramura, sector de activitate (productiva). 2. Folosire chibzuita a mijloacelor materiale sau banesti, limitata la strictul necesar in cheltuieli; cumpatare, chibzuiala, masura. 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiti si pastrati pentru satisfacerea anumitor trebuinte. 4. Mod de intocmire, de oranduire a planului sau a partilor unei lucrari, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcatuire, compozitie. [Var.: (inv.) iconomie, -ii s. f.] – Din fr. economie.

CONJUNCTURA, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv si subiectiv, de conditii si de imprejurari care exercita o influenta asupra evolutiei unui fenomen sau asupra unei situatii la un moment dat, intr-un anumit sector de activitate; concurs de imprejurari. ♦ Totalitatea trasaturilor care caracterizeaza un anumit moment al dezvoltarii economice. – Din fr. conjoncture.

REVIZOR, -OARE, revizori, -oare, s. m. si f. Persoana care revizuieste, care controleaza, verifica aplicarea dispozitiilor legale si normative intr-un sector de activitate; spec. persoana care are calitatea si functia de a face revizii contabile. ◊ (In vechea organizare a invatamantului) Revizor scolar = inspector al scolilor primare dintr-un judet. [Acc. si: revizor] – Din fr. reviseur, germ. Revisor.

INSPECTIE ~i f. 1) Control oficial, amanuntit asupra unui sector de activitate (a unor persoane, organizatii, institutii etc.); revizie. 2) Functie de inspector; inspectorat. [G.-D. inspectiei; Sil. in-spec-ti-e] /<fr. inspection, lat. inspectio, ~onis

RESORT¹ resoarte n. 1) Domeniu sau sector de activitate. 2) Totalitate a persoanelor ce reprezinta acest domeniu. ◊ A fi de ~ul cuiva a fi de competenta cuiva; a tine de specialitatea cuiva. Organele de ~ organele competente. /<fr. ressort, germ. Ressort

REVIZOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana oficiala care face revizie intr-un sector de activitate; inspector; controlor. ◊ ~ scolar inspector care, in trecut, efectua controlul scolilor primare. 2) rar Persoana care face o corectura; corector. /<fr. revisseur, germ. Revisor

ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

SUBRAMURA s. f. sector de activitate subordonat unei ramuri. (< sub- + ramura)

COMPARTIMENT ~e n. 1) Cabina intr-un vagon de cale ferata avand banchete pentru mai multe persoane; cupeu. 2) Diviziune dintr-o incapere sau dintr-o mobila. 3) Domeniu de activitate; sector. 4) Portiune a unei lucrari scrise; parte. /<fr. compartiment

BURGHEZIE, burghezii, s. f. 1. (In teoria marxista) Clasa sociala urbana detinatoare de capital, care isi desfasoara activitatea in sectorul industrial comercial si bancar. ♦ (In societatea medievala) Locuitorii de la orase; targovetii, populatia oraselor, orasenime. 2. (In sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formata din micii producatori, micii comercianti, functionari etc. – Din it. borghesia.

SUBRAMURA, subramuri, s. f. sector de activitate subordonat unei ramuri (2). – Sub¹- + ramura.

PREFECT s. m. 1. demnitar care conducea o prefectura la romani sau diverse unitati teritoriale in unele state feudale. 2. comandant al unei armate, al unei legiuni la romani. 3. sef administrativ si politic al unui judet (sau district). 4. preot sau calugar in institutele pedagogice ale iezuitilor, care conduce si supravegheaza cate un sector al activitatii elevilor. 5. (in trecut) elev, intr-un colegiu (religios), responsabil cu disciplina. (< lat. praefectus)

sectorIZA vb. tr. a repartiza pe sectoare (o activitate economica). (< fr. sectoriser)

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

TERTIAR², -A adj. 1. care reprezinta al treilea stadiu, a treia faza in dezvoltarea unui lucru. ♦ (ec.) sector ~ = sector al activitatii economice a unei tari, neproducator direct de bunuri, reprezentat preponderent de comert si prestatii (transporturi, administratie etc.). ◊ (med.; despre simptome) care apare dupa primele doua faze ce caracterizeaza o boala. 2. era ~a (si s. n.) = neozoic. 3. (despre fauna, flora, formatii geologice) care apartine erei tertiare² (2). (< fr. tertiaire, lat. tertiarius)

RESORT¹, resoarte, s. n. sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care il reprezinta. ◊ Autoritate de resort = autoritate sub a carei jurisdictie intra o problema si care are competenta de a o rezolva. ◊ Expr. A fi de resortul cuiva = a fi, a tine de competenta, de specialitatea cuiva; a intra in atributiile cuiva. [Pl. si: resorturi] – Din fr. ressort.

COMPARTIMENT, compartimente, s. n. 1. Despartitura intr-un vagon de cale ferata, intr-o incapere mai mare, intr-un dulap, intr-o cutie etc. ♦ Diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. Sfera, sector, domeniu (de activitate) intr-o intreprindere, intr-o institutie etc. – Din fr. compartiment.

COMPARTIMENT s.n. 1. Parte dintr-un spatiu impartit in mai multe subunitati, separata cu pereti despartitori etc.; despartitura. ♦ Diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. Sfera, sector, domeniu (de activitate). [Pl. -te. / cf. fr. compartiment, it. compartimento].

PRODUCTIVITATE s.f. Insusirea de a fi productiv; rodnicie, randament. ♦ Productivitate a muncii = cantitatea de produse obtinute in procesul muncii de un lucrator intr-o perioada de timp determinata si intr-un sector determinat al activitatii sociale. [Cf. fr. productivite].

RESORT¹ s.n. sector, domeniu de activitate; (p. ext.) persoanele care reprezinta acest sector. ♦ Autoritate de resort = autoritate in competenta careia intra rezolvarea unei probleme. [Pl. -oarte, -orturi. / < fr. ressort < ressortir – a fi din aceeasi jurisdictie].

COMPARTIMENT s. n. 1. incapere dintr-un spatiu impartit in mai multe subunitati, separata cu pereti despartitori etc. ◊ diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. sfera, sector, domeniu (de activitate). (< fr. compartiment)

PRIMAR, -A I. adj. 1. initial, de la inceput, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de baza. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant, cu caracter obligatoriu, in care se predau notiunile elementare ale principalelor discipline; era ~a = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice producator de materii prime (agricultura si industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare in prima faza a unei boli. 2. care se manifesta brutal; care dovedeste lipsa de cultura, de rafinament. 3. (despre elemente si compusi chimici) cu o singura valenta satisfacuta de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atributii administrative in orase si comune. (< lat. primarius, fr. primaire)

RESORT s. n. 1. arc de masina, de ceas etc. 2. (fig.) sursa de energie fizica sau morala; suport moral, imbold. 3. sector, domeniu de activitate. ♦ autoritate de ~ = autoritate in competenta careia intra rezolvarea unei probleme. (< fr. ressort, germ. Resort)

SECUNDAR², -A adj. 1. in al doilea rand ca importanta, interes etc.; accesoriu. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant de al doilea grad, care urmeaza celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice in care materiile prime sunt transformate in produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, in urma unui concurs, este admis sa se specializeze intr-o clinica; fenomen ~ = fenomen putin important care apare in cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reactii lente, durabile si profunde. 2. care urmeaza dupa primul. ♦ era ~a = mezozoic; propozitie ~a = propozitie subordonata. (< fr. secondaire, lat. secundarius)

BRIGADA, brigazi, s. f. 1. Echipa de muncitori organizata in spirit socialist, in vederea indeplinirii unei sarcini de productie. ◊ Brigada de productie = echipa de muncitori agricoli, reprezentand forma de baza a organizarii muncii in gospodariile agricole colective, care-si desfasoara activitatea intr-un sector delimitat si care are caracter permanent si stabil. 2. Subunitate silvica formata din mai multe cantoane (2) si condusa de un brigadier silvic. 3. Corp de trupe alcatuit din doua regimente din aceeasi arma. – Fr. brigade (rus brigada).

sector, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

CONDUCE vb. III. 1. tr. A fi in frunte, a indruma un grup de oameni, o institutie, un sector al treburilor publice, o activitate etc., avand asupra sa intreaga raspundere in domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discutie; a calauzi, a supraveghea desfasurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (dupa anumite norme, principii etc.). 3. tr. A calauzi, a insoti pe cineva (aratandu-i drumul). 4. tr. A dirija miscarea, mersul unui vehicul. [P.i. conduc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].

DOMENIU s. n. 1. bunuri imobiliare (pamant, constructii etc.) apartinand unui stat, unui suveran sau unui mosier. 2. sector al unei arte, stiinte, activitati. 3. (mat.) multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata sau un spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime, iar oricare pereche de puncte din multime se poate uni intr-o curba cuprinsa in acea multime. 4. interval de valori pentru un instrument de masura. (< fr. domaine, lat. dominium)

SPECIALITATE ~ati f. 1) Diviziune a unei discipline stiintifice sau a unei activitati practice; ramura; bransa. ◊ De ~ care se refera la un anumit sector, la o anumita sfera de activitate. 2) Gen de activitate, pentru care cineva a capatat o pregatire speciala. 3) Produs sau preparat obtinut dupa retete sau metode speciale. /<lat. specialitas, ~atis, fr. specialite

RAMURA, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificatiile unei tulpini de planta. ♦ Fiecare dintre ramificatiile coarnelor cerbului si ale capriorului. ♦ Diviziune (secundara) a unui curs de apa principal, subimpartire a unui masiv muntos etc. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificatie a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline stiintifice, al unei activitati practice etc. – Din ram.

CONGLOMERAT s.n. 1. Roca sedimentara formata prin cimentarea pietrisurilor si a prundisurilor transportate de ape; conglomeratie. ♦ (Tehn.) Masa de materiale aglomerate cu ajutorul unui liant. 2. (Ec.) Forma de monopol rezultata prin fuziunea unor companii care isi desfasoara activitatea in cele mai diverse ramuri si sectoare de productie. 3. (Fig.) Adunatura, ingramadire de lucrari diferite. [< fr. conglomerat, cf. lat. conglomeratus].

CONGLOMERAT s. n. 1. roca sedimentara detritica, formata prin cimentarea bolovanisurilor si pietrisurilor transportate de ape; conglomeratie. ♦ (tehn.) masa de materiale aglomerate cu ajutorul unui liant. 2. (ec.) forma de monopol prin fuziunea unor companii care isi desfasoara activitatea in cele mai diverse ramuri si sectoare de productie. 3. (fig.) ingramadire de lucrari, de aspecte diferite. (< fr. conglomerat)

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

FONDUL MONETAR INTERNATIONAL (F.M.I.; in engl.: International Monetary Fund – I.M.F.), agentie specializata guvernamentala (din 1947) in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Washington (S.U.A.), creata la 27 dec. 1945 in urma Conferintei de la Bretton Woods din 22 iul. 1944 (isi incepe activitatea la 1 mart. 1947), in scopul promovarii cooperarii in sectoarele monetar si al stabilitatii valutare, prin acordarea de imprumuturi tarilor membre care evidentiaza un deficit al balantei de plati. F.M.I. are 183 state membre (2002), printre care si Romania (din 9 dec. 1972).

DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

DOMENIU s.n. 1. Bunuri imobiliare (pamant, constructii etc.) apartinand unui stat, unui suveran sau unui mosier. 2. sector al unei arte, al unei stiinte, al unei activitati etc. 3. (Mat.) Portiune delimitata pe o curba, o suprafata sau intr-un spatiu. [Pron. -niu. / < lat. dominium, cf. fr. domaine, it. dominio].

sector² ~oare n. 1) Subdiviziune administrativ-teritoriala intr-un oras. 2) Domeniu de activitate; compartiment. ~ economic. 3) Zona de actiune a unei unitati militare. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

CIRCUMSCRIPTIE s. f. delimitare teritorial-administrativa in cadrul unui oras, judet, sector etc.; sectie, serviciu, institutie care se ocupa cu o anume activitate (financiara, medicala, de politie etc.). ♦ ~ electorala = unitate administrativa constituita cu ocazia alegerilor; ~ sanitara = unitate teritoriala de baza in sistemul de ocrotire a sanatatii. (< fr. circonscription, lat. circumscriptio)

sector s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

MAISTRU ~stri m. 1) Muncitor calificat care indrumeaza alti muncitori sau care conduce un sector de productie; mester. 2) Persoana care da dovada de pricepere, de iscusinta intr-un anumit gen de activitate. /<germ. Meister

MESTER ~i m. 1) Persoana specializata intr-o meserie. ~-tamplar. 2) Muncitor calificat care indruma alti muncitori sau care conduce un sector de productie; maistru. 3) Persoana care da dovada de pricepere, de iscusinta intr-un anumit gen de activitate. /<ung. mester

PRODUCTIE s.f. 1. activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

sector s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

AGITATIE¹ s. f. Principal mijloc folosit de partidele comuniste si muncitoresti, constand dintr-o activitate sistematica, orala si scrisa, in scopul intaririi continue a legaturii cu masele, al educarii lor politice si al mobilizarii la lupta pentru construirea societatii socialiste. ◊ Punct de agitatie = centru in care un grup de agitatori duc munca de lamurire cu cetatenii din sectorul respectiv cu privire la unele probleme importante de actualitate. – Fr. agitation (lat. lit. agitatio, -onis); rus. agitacija.

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)